Alegerea Patriciei


„Alegerea Patriciei” face parte din acelaşi univers ca şi „Alegerea Louisei”, iar naraţiunea se desfăşoară asemenea celei din prima carte, necronologic.

Prolog

„Every good occupation deserves a resistance.” – Miles Matheson (Revolution)

Roşcat tern şi albastru spălăcit. Atât de contrastant în comparaţie cu nuanţele vibrante ale bărbatului aflat de cealaltă parte a piscinei. Negru strălucitor şi albastru pătrunzător. Îi simţise privirile sfredelindu-i ceafa încă de dăduse prima oară cu ochii de el. Şi nu găsise un singur lucru îngrozitor la el. De fapt, dacă era în totalitate sinceră, o încânta atenţia tăcută pe care i-o acorda.

Îl întâlnise în prima zi, la recepţie. Se împiedicase de cureaua genţii de călătorie şi înainte de a atinge podeaua, braţele lui o învăluiseră în protecţia lor tandră, întrerupându-i căderea. Clişeul tipic american, nu? Fata întâlneşte băiatul, băiatul salvează fata, fata se îndrăgosteşte de băiat. Doar că interacţiunea lor se oprise acolo. Băiatul se asigurase că fata se află în siguranţă, apoi se încruntase, albastrul ochilor lui devenind şi mai întunecat. Patricia nici nu apucase să-i mulţumească înainte ca el să dispară. Dar numai temporar, deoarece în zilele următoare îl întâlnise peste tot prin hotel sau prin sătuc: când cobora dimineaţa la micul dejun, îl vedea îndreptându-se către piscină; când se ducea la piscină, îl zărea alergând pe aleile parcului; când ieşea la plimbare cu colegii, o surprindea dintr-un cotlon întunecat, şoptind în telefonul mobil.

– Ar trebui să te duci să vorbeşti cu el.
Patricia se întoarse brusc către colega sa, Diana, ridicând o sprânceană în loc de răspuns.
– Nu te arăta surprinsă, chicoti cealaltă femeie. Eşti transparentă, Patty. Îl vrei. Şi cred că şi el te vrea la fel de mult, dacă ar fi să judec după privirile pe care ţi le tot aruncă de două zile încoace. Apoi suspină, trecându-şi o palmă peste faţă, ştergându-şi sprâncenele de apă. Ce-aş mai vrea să se uite un bărbat aşa la mine.

Problema Dianei, ponderă Patricia, era faptul că era căsătorită cu un bărbat care, deşi o iubea foarte mult, care nu uita nici o aniversare sau zi de naştere, care îi trimitea flori sau cadouri la birou şi care o scotea în oraş cel puţin o dată pe săptămână, adoptase atitudinea bărbatului de vârsta a doua care îşi iubeşte soţia, dar nu îşi iubeşte femeia. Iar Diana, apropiindu-se vertiginos de 40 de ani, doar ce realizase că viaţa ei abia acum începe.
– În regulă atunci, continuă ea. Mă duc să mă culc.

Patricia încuviinţă, incapabilă să rostească un cuvânt, dar rămase în continuare pe loc, bătând apa cu palmele. Dacă Diana pleca, ar fi rămas singură cu el. Doar ei doi şi întinderea de apă, iar gândul acesta o încântă şi o sperie în egală măsură. Îndrăzni să-i arunce o privire furtivă peste umăr, dar bărbatul nu mai era in postul lui de observaţie. Stătea în picioare, pe marginea piscinei, picăturile de apă alunecând de-a lungul pieptului, braţelor şi gambelor lui. Slipul i se lipise de corp, ca o a doua piele, iar Patricia abia reuşi să-şi suprime un geamăt. Ok, Diana avea dreptate; îl dorea cu toată fiinţa ei. Apoi el îi întoarse spatele, îşi luă prosopul de pe marginea şezlongului şi intră în clădire.

Femeia îşi simţi visele şi dorinţele distruse asemenea unui castel de cărţi ce se prăbuşea. Evident, puterile ei telepatice nu funcţionaseră. Dacă repeta iar şi iar în gând Vino şi ia-mă, fă-mă femeia ta, nu ar fi rezolvat nimic nici într-o sută de ani. Bărbaţii – iar acest bărbat nu făcea excepţie, bineînţeles – sunt creaturi simple, cu o minte rudimentară. Ei nu ţi-ar anticipa nevoile nici dacă le rosteşti clar şi răspicat. Iar Patricia nu făcuse asta. Patricia se mulţumise să admire de vis-a-vis, un manechin într-o vitrină, pentru că Patricia nu era genul de fată care să intre în magazinul care vindea genul de vise pe care le avea, să spună Ştiţi ce?! Îmi doresc manechinul acesta şi o să-l iau cu mine.

– Eşti o idioată, se mustră ea, ieşind din apă. Era trecut de miezul nopţii şi începuse să se lase frigul. Un fior îi străbătu şira spinării şi se grăbi să-şi arunce halatul de baie peste umeri. Apoi intră în clădire, îndreptându-se către ascensoare.

Spa-ul era liniştit, doar câteva lumini de veghe lăsate aprinse. Rămăsese ultima la piscină şi cum era o oră înaintată, probabil că nu se mai afla nici un membru al staff-ului prin apropiere. Patricia băgă mâna în buzunar, asigurându-se că încă mai avea cartela magnetică. Apoi uşile liftului se deschiseră, iar ea intră sub lumina puternică a neoanelor. Iar el intră după ea, chiar înainte ca uşile să îl strivească.

Nu pot să respir, gândi ea cuprinsă dintr-odată de un sentiment de panică. Lumina micuţului vagon îi ardea fruntea, orbindu-i pupilele. Îşi strânse pleoapele, retrăgându-se într-un colţ. Inima îi bătea nebuneşte în piept, bubuindu-i în urechi. O încercă un sentiment de vomă şi ridică instinctiv mâna la gură, parcă încercând să oprească fierea să iasă la suprafaţă. E doar un bărbat, Patricia. Nu exagera. Doar că sfatul acesta ar fi funcţionat perfect dacă ar fi fost miezul zilei, nu ar fi purtat un costum de baie ud, ce nu lăsa loc imaginaţiei, iar ea ar fi fost înconjurată de oameni. Deoarece el părea genul de om care se simţea în largul lui singur. Iar ea era singură cu el.

Apoi ding-ul ascensorului se auzi la etajul ei, iar Patricia aproape de rostogoli afară din lift. Pentru cineva care-şi dorea atât de mult să se culce cu acest bărbat, Patricia făcea tot ce-i stătea în putinţă să pună o distanţă între ea şi el. Se opri însă în faţa uşii camerei sale, ezitând. Degetele i se încordară peste cartela magnetică. Patricia nu auzi scârţâitul metalic al uşilor ascensorului, închizându-se. Spatele i se încordă, umerii îi căzură. El era încă acolo. Se întoarse să-l privească.

Sprijinit în cadrul liftului, aplecat uşor în afară, umplea întreg spaţiul holului cu prezenţa lui. Patricia ştiu în acel moment, fără nici urmă de îndoială, că ar fi putut la fel de bine să fie îmbrăcată în zdrenţe, pentru el nu ar fi contat câtuşi de puţin. Nu mai stătu pe gânduri, înaintă spre el chiar în acelaşi moment când bărbatul se retrase în lumina orbitoare a liftului, eliberând mecanismul uşilor metalice. Patricia răsuflă în acelaşi timp uşurată şi enervată. În timp ce intra în cameră, izbucni într-un râs isteric; îi dădură lacrimile şi îşi şterse în grabă obrajii umezi. Înainte de a adormi, se mai gândi o dată la bărbatul ce-i atrăsese atenţia şi la ce ar fi putut face împreună cu el dacă necunoscutul nu ar fi avut mai multă tărie de caracter.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s