Gânduri despre Timişoara


M-am mutat în Timişoara din februarie. Mi-am luat la revedere de la prieteni şi familie, mi-am pus coada pe spinare şi dusă am fost în Banat, căci degeaba e Banatul fruncea când Oltenia e mincea 😀

Pe aici, toate bune şi frumoase, parcă e stat în stat, dar să-mi fie cu iertare, oamenii de pe aici sunt cam nebuni:

  1. Vecinii de la bloc mă ameninţă că-mi înţeapă roţile maşinii sau îmi sparg parbrizul.
  2. Regulile de circulaţie nu se respectă (ce-s ălea?!)
  3. Semafoarele pentru pietoni sunt invizibile (ce-s ălea?!), iar pietonii traversează pe unde vor ei, când vor ei.
  4. Oamenii ăştia pe aici vorbesc de cafă (cafea), facultă (facultate), papuci (pantofi) şi în general au un vocabular aparte, specific lor (ce ziceam mai devreme că Timişoara e stat în stat?)
  5. Primarul lor le-a plantat palmieri prin centru.
  6. Studenţii vor în internship în firma ta, dar habar nu au cine eşti şi cu ce te ocupi.
  7. Candidaţii aplică la posturile vacante, iar dacă îi suni să-i programezi la interviu în aceeaşi zi sunt deja angajaţi la concurenţă.
  8. Sunt 4-5 bancomate ING în tot oraşul si doar 2 Rompetroluri. Săracilor.
  9. Toţi oltenii sunt manageri în Banat 😀

That’s it for now folks! Bine v-am regăsit 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s