Alegerea Louisei


Laptop nou, oameni dragi. Deci, capitol nou 🙂

Capitolul 9: Nepământeanul copil

 

Ucide.

Ascunde.

Distruge.

Tăcerea devenise cântecul ei de leagăn. Chemarea aceea tandră fusese lucrul care o adusese înapoi de pe tărâmul celor dispăruţi, care îi vorbea numai ei şi care o liniştea. În tăcere nu exista nici durere, iar durerea fusese unica ei constantă zile în şir, până când Louise încetase să mai numere clipele. Iar din tăcere nu izbucneau nici trecutul şi nici visele. Nici gemete de durere şi nici ţipete de furie. Întâmpinase tăcerea şi se lăsase acceptată de ea. Atât de liniştită şi de senină, tăcerea fusese singurul lucru pe care nu i-l putuseră lua.

Asta era ceea ce înţelegea acum Louise cel mai uşor, singurul lucru pe care îl mai recunoştea. În afară de întunericul pătrunzător, tăcerea era doar celălalt companion care nu se dezlipise de ea în tot acest timp. Cadenţa apăsată a paşilor ce se apropiau de temniţa ei, foşnetul crengilor lovind zăbrelele ferestrei dincolo de ziduri şi frigul care îi amorţea trupul în întregime… Toate aceste lucruri, micile ei bucurii acum, erau liniştitoare, vindecătoare, dar nu la fel de mult precum tăcerea. Prietena aceasta incoruptibilă de ceilalţi rămăsese unicul lucru care nu o părăsea în nici o seară, când nimeni nu se aventura să-i tulbure somnul.

Tăcerea venea întotdeauna învăluită în întuneric, înfăşurând-o ca într-o pătură. Louise fusese încolţită, capturată şi torturată. Pentru ceilalţi, era doar o curiozitate nepământeană, ceva cu aspect uman, care-i păcălise atâţia ani. Pentru asta, primea la schimb zâmbete mulţumite şi mâini însângerate. Ţipete şi durere, întuneric şi tăcere. Nu singurătate şi nici milă. Încăperea în care o ţineau atunci când nu experimentau pe ea era scundă şi îngustă, un fel de cavou luminat doar printr-o fereastră zăbrelită, cu pereţi goi şi podele reci. Zidurile cuştii sale îi provocau în fiecare noapte frisoane, iar Louise ştia prea bine că nu exista nici un motiv să i se permită un strop de căldură. Căldura însemna un început de simpatie, iar simpatia putea fi atât de uşor convertită în milă. De la milă la îndurare mai era doar un pas, iar Andrew nu mai voia să-i arate niciodată îndurare.

O săgetare îi traversă braţul stâng, destul de puternic încât să uite de celelalte răni. Să verifice restul leziunilor mai grave ar fi fost inutil, deoarece sub nici o formă, în starea în care se afla, Louise nu ar fi putut accelera procesul de vindecare. Capsula de plutoniu care o alimenta cu energie îi fusese îndepărtată încă din primele momente ale încarcerării sale, iar acum abia mai funcţiona la minimum. Dacă nu ar fi durut-o fiecare oscior din trup, probabil că ar fi pufnit-o râsul. Era umană, poate mai mult acum decât ca altădată, iar ei continuau să o disece şi să încerce să găsească o explicaţie pentru existenţa ei când o despuiaseră de tot ce o făcuse specială înainte.

Ştia că mai fuseseră alţii înaintea ei, le adulmecase esenţa întipărită pentru totdeauna pe pereţii carcerei sale, dar ştia, de asemenea, că ea era cea care petrecuse cel mai mult timp închisă în încăperea aceea. Louise refuza să simtă milă pentru ei; încercările la care fuseseră supuşi le frânseseră spiritul, dar, cumva, găsiseră o cale de scăpare. Ea era încă aici. Capul îi atârnă pe umeri, iar femeia se forţă să-l proptească de perete. Ştia că urmau să vină pentru ea. Trecuse aproape o zi întreagă şi nu o scoseseră încă din întunericul în care o aruncaseră. Se întrebă ce îi mai pregătiseră acum. Depăşiseră demult proba lipsei hranei şi a apei. O lăsaseră 3 zile fără apă şi aproape o săptămână fără mâncare înainte de a-şi pierde conştiinţa şi nu fuseseră deloc încântaţi să descopere că, cel puţin, în aspectul acesta, era la fel precum ei. Apoi începuseră să-i prelueze grefe de piele şi reacţionaseră ca şi când ar fi câştigat premiul cel mai mare la loterie. Epiderma Louisei se reconstruise în câteva zile; la fel de repede îi crescuse la loc şi părul pe care ei i-l tăiaseră în ciuda protestelor ei mute.

Se simţea slăbită, iar starea aceasta căreia nu i se putea opune se înrăutăţea pe zi ce trecea. Dacă s-ar fi pus şi numai pentru o clipă în pielea torţionarilor săi, Louise ar fi avansat la recoltarea de organe, dar gândul îi întoarse stomacul pe dos şi se forţă să-şi schimbe direcţia gândurilor. Ştia că nu mai dispunea de suficientă energie nucleară încât să-şi duplice un organ în cazul în care unul dintre ele ar fi încetat să mai funcţioneze. Să se gândească la oamenii de care îi era dor? Mai bine s-ar fi gândit la o soluţie să iasă din situaţia asta, pentru că pe oamenii de care îi era dor îi dezamăgise şi nu mai putea face nimic pentru a îndrepta asta.

Marius o lăsase să se întoarcă în Europa doar pentru că îi servise minciună după minciună şi profitase de sentimentele lui pentru ea pentru a obţine ceea ce-şi dorise. Iar Alex? Pierdut pentru totdeauna pentru că nu ştiuse ce să facă. Planul fusese atât de simplu. Trebuia doar să achiziţioneze o rezervă nouă de plutoniu de la furnizorul ei obişnuit şi să se întoarcă la centru de comandă din Johannesburg. Putea să-l găsească şi singură pe Alex, nu avea nevoie de Darren. Şi totuşi… Se încruntă în întuneric, încercând să-şi amintească ce anume o convinse să facă drumul până la Londra. Dar motivul îi rămase în continuare ascuns. De ce nu putea să-şi aducă aminte?

Ochii Louisei se închiseră împotriva voinţei sale. Timpul petrecut aici îşi pusese încet amprenta nemiloasă asupra ei. Se lăsă să alunece de-a lungul peretelui, sprijinindu-se în braţe, tremurând de la efort. Cu o ultimă licărire, spiritul ei unic se aprinse în ea şi i se prăvăli prin trup asemenea unei unde de şoc, devastatoare şi ucigătoare. Ţipătul i se scurse dincolo de buze fără voia ei, iar Louise realiză în acel moment că faptul că încă mai era în viaţă era mult mai periculos decât dacă ar fi murit deja. Ei aşteptau ceva. Acel ceva care continua să îi alimenteze trupul cu energie în ciuda faptului că inima îi fusese smulsă din piept, acelaşi ceva ce nu o lăsa să dispară. Îi fu ruşine şi silă de ea însăşi pentru că voia să aleagă calea cea uşoară, dacă nu putea să moară ea, atunci să moară ei.

Şi ţipetele ei răsunară apoi neîncetat în toată închisoarea.

Ore mai târziu, uşa care ducea la rezerva Louisei se deschise, iar Andrew făcu câţiva paşi în încăpere, înconjurat de raze orbitoare de lumină asemenea unui înger salvator. Respiraţia Louisei se opri câteva secunde înainte de a-şi face curaj să-l privească; înalt şi impunător, cu trăsăturile parcă sculptate în piatră, îi apărea acum drept adevăratul monstru ce era cu adevărat.

Bărbatul rămase pe loc, ţintuind-o cu privirea. Se ferise de el, ascunzându-se în umbrele încăperii, dar ochii ei furtunoşi îl urmăreau peste tot. Andrew rânji în direcţia ei. Lumina care îl învăluise mai devreme dispăruse, iar Louise realiză că uşa se închisese în urma lui. Erau doar ei doi şi întunericul. Şi mirosul acru de fecale, vomă şi sânge. Rânjetul lui Andrew se lăţi. Dintre umbre, răsuflarea întretăiată a femeii îi aminti de o pisică speriată, cu oasele încordate la maximum. Dacă ar atinge-o acum s-ar frânge?

– Cum te simţi astăzi, draga mea?, o întrebă el, întinzându-se peste spaţiul dintre ei pentru a-i atinge chipul. Mângâierea aceea nu-i aduse însă nici un strop de alinare Louisei. Îşi întoarse privirea şi îşi strânse genunchii la piept; în ciuda frigului din încăpere, degetele lui Andrew pe pielea ei străvezie lăsară urme arzânde. Apoi, de pe chip alunecară peste umărul gol şi, pentru o secundă, părură să se odihnească pe braţul ei învineţit, înainte de a se înfige în carnea sfâşiată. Ţipătul ei îi fu răspuns la întrebare.

Sângele începu să-i alunece în jos pe braţ cu o viteză ameţitoare, rubiniu şi vâscos, atât de nenatural, gheaţă şi foc laolaltă, gata să o consume. Credea că se obişnuise cu durerea, că amorţise definitiv, dar o atingere a lui şi se afla din nou acolo, în camera de tortură, cu ace înfipte în vene, în ochi, tăiată de bisturie, pătrunsă de degete străine, înmânuşate în plastic, sfâşiind muşchiul bucată cu bucată până când nu mai rămăsese nimic, decât un schelet şi un trup ce avea să se vindece. Dar ea, Louise, dispăruse. Îşi muşcă buzele până la sânge pentru a-şi înfrâna gemetele. O despuiaseră de tot ce o făcuse umană, ce rost avea să îi acorde această satisfacţie?

Andrew îşi retrase mâna, surprins de tăcerea Louisei. Întotdeauna fusese vocală, chiar şi înainte de situaţia actuală, iar el adorase reacţiile ei aprinse. Louise avea un foc lăuntric care-l mistuise atunci şi avea nevoie să-l consume şi acum. În condiţiile impuse de el.

– Nici un răspuns?, întrebă el surprins.

Inima Louisei se strânse. Cum ar fi, gândi, să-l atace pe Andrew şi să-l rupă în două aşa cum o făcuse el? Să-i asculte scâncetele de durere chemând-o la somn, să se scalde în măruntaiele lui? Dacă trebuia să meargă la baie, folosea un colţ al încăperii. Dacă îi era foame, Andrew o înfometa şi mai mult. Dacă durerea devenea de nesuportat, tortura se înrăutăţea. Şi totul era perfect normal dacă era în numele ştiinţei.

Louise se ruşină cu puterea pe care Tatăl o exercitase asupra ei. Pentru prima dată în ani, când se trezise cu Andrew şi Lorena lângă patul ei, monitorizându-i semnele vitale, realizase că pierduse controlul propriei vieţi. Tot ce făcuse Tatăl ei fusese în van.

– Nu contează, continuă el. În câteva zile ţi se va alătura un bărbat.

Vorbele lui o lăsară stearpă. Îşi privi braţul ce atârna moale în poală, dorindu-şi ca focul pe care îl simţise mai devreme să izbucnească iar.

– S-ar putea să-l cunoşti. Să ai sentimente pentru el, chiar.

Zâmbetul pe care i-l aruncă o orbi de furie. Inima începu iar să bată nebună.

– Tot ce vreau este să… Cum să îţi explic ca să-mi înţelegi planul pe care îl am pentru tine? Vreau un copil al tău, Louise. Cu el.

Atât. Atât de simplu şi apoi ar fi fost liberă. Un copil. Cu el.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s