The Drop


the dropThe Drop este un film întunecat şi deprimant, din distribuţia căruia fac parte Tom Hardy, Noomi Rapace şi răposatul James Gandolfini. Regizat de Mikaël Roskam, acţiunea se concentrează pe Bob, barmanul timid (şi cu un retard uşor perceptibil) al “Vărului Marv”.

Respectivul bar este un “bar de colectare”, în care Mafia îşi spală banii. Deşi ar putea părea că aceasta este povestea filmului, ei bine, nu este. Filmul reprezintă în primul rând un studiu asupra lui Bob şi al trecutului său. Ceea ce ridică mult nivelul acestei pelicule este modul în care ne este înfăţişată progresia poveştii prin dialog obişnuit, explicându-ne de ce Bob este aşa cum este.

Primul nostru indiciu cu privire la felul de a fi al lui Bob ni-l înfăţişează ducându-se la biserică, dar neacceptând darul comuniunii. O temă recurentă pe tot parcursul acţiunii este aceea a modului în care un păcat îţi poate apăsa pe umeri pentru tot restul vieţii. Unele indicii sunt directe, actele extrem de subtile, precum o privire pierdută a lui Tom Hardy sau un oftat obidit de-al lui James Gandolfini. Fără performanţele uluitoare ale actorilor din distribuţie, aş fi oprit filmul înainte să treacă jumătate de oră din el.

În The Drop, Marv deţine un bar de cartier care se întâmplă să fie şi un “bar de colectare”, însemnând că acolo se strâng banii obţinuţi din pariuri ilegale şi alte matrapazlâcuri, pe care apoi îi livrează mafiei locale controlate de ceceni. Gandolfini îl interpretează pe Marv asemenea unui Tony Soprano care nu ar fi putut fi niciodată. Un tip care a încercat să intre în joc, dar care nu a reuşit să înoate cu rechinii. Astăzi, barul doar îi poartă numele, el fiind retrogradat la servitul băuturilor şi la curăţatul podelelor. Gandolfini ne prezintă un Marv amărât, forţat să nu-şi depăşească niciodată condiţia. Rolul acesta este epocal şi reprezintă un mod perfect de a încheia o carieră şi-aşa prea scurtă.

În timp ce un actor părăseşte scena, altul intră în mod oficial pe lista actorilor cu potenţial. The Drop este în mod clar filmul lui Tom Hardy. Desigur, Hardy nu s-a afirmat peste noapte; şi-a pavat drumul de la Inception la The Dark Knight Rises încoace numai cu intenţii filmografice bune şi, aparent, are cam tot ce ţi-ai dori să găseşti într-un personaj principal.

Hardy îl interpretează pe Bob atât de autentic încît este de-a dreptul uluitor. Bob pare să ia totul pas la pas şi nimic nu pare să-l deranjeze. Când se confruntă cu mafioţii ceceni, ia poziţia ghiocelului şi-şi alege fiecare cuvânt cu precauţie, ştiind că viaţa îi depinde de asta. Bob este modest şi nu prezintă nici un pericol pentru interlocutor şi aproape este perceput ca având o minte simplă, dar, pe măsură ce acţiunea filmului se desfăşoară, realizăm că ceva nebănuit pâlpâie sub suprafaţă. Bob este un exemplu de om care este produsul mediului în care trăieşte. Este un om bun căruia nu i-a fost dat dreptul de a face alegeri în viaţă. Fie se adaptează pentru a supravieţui, fie moare.

De asemenea, Bob are şi o inimă mare, care se trădează singură atunci când salvează un căţeluş bătut şi aruncat la gunoiul Nadiei (Noomi Rapace). Şi Nadia (botezată după gimnastă :D) este rezervată şi are grijă să nu se mai lase rănită. Scenariul filmului, scris de Dennis Lahane, este o adaptare după scurt-metrajul acestuia, „Animal Rescue”, un titlu cu dublu înţeles. Nu numai că Bob salvează un căţeluş rănit, dar atât el, cât şi Nadia, se aseamănă unor animale care au nevoie de ajutor într-un fel sau altul.

The Drop face parte din acel gen de filme pe care Hollywoodul nu-l mai produce. Se simte ca şi cum ar fi fost decupat din anii ’80; are un ritm lent, deliberat, pe care se clădeşte adevăratul suspans. The Drop este un film cu personaje adevărate, care construiesc fiecare scenă printr-un dialog fantastic şi o actorie excelentă. Regizorul le permite personajelor să locuiască în lumea pe care o populează. Totul pare autentic şi nu parte dintr-un platou de filmare.

The Drop este un film pentru iubitorii de film. Are tot ce ai putea cere de la un astfel de film: distribuţie de zile mari, un regizor talentat, dialog realist, cinematografie şi o coloană sonoră subevaluată. Chiar dacă nu pare, acest film este unul dintre cele mai bune pelicule lansate în 2014. Trebuie văzut.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s