Cele mai bune 30 de filme ale ultimilor 10 ani – prima parte


Băieții de la Film School Rejects au creat un clasament al celor mai bune 30 de filme lansate în ultimii 10 ani. După ce am parcurs lista cu pricina, am ajuns la concluzia că poate nu sunt chiar o așa mare cinefilă cum îmi plăcea să cred despre mine. Sunt multicele filme acilișea pe care nu le-am văzut că nu am avut ocazia, altele pentru că nu mi-au făcut cu ochiul. Dacă aveți răbdarea să luați în piept această provocare de a urmări fiecare film din cele 30, să reveniți apoi aici să-mi spuneți ce-am ratat 😀 Eu le voi trece în revistă doar pe cele pe care le-am văzut şi m-au impresionat.

30. The Bourne Ultimatum (Ultimatumul lui Bourne)

Când Identitatea lui Bourne a fost lansat în 2002 (când au trecut 12 ani atât de repede?!) l-am încadrat în categoria „oh, nu, încă un film de acțiune?”, dar pe vremea aceea aveam alte preocupări – eram încă la liceu și super geeky -, deci este posibil să fi fost nițel prea tânără pentru a cuprinde cu mintea mea de copil întregul scenariu.

The-Bourne-Ultimatum-Movie-Poster

Matt Damon nu a fost niciodată unul dintre preferații mei până să-l văd în The Adjustment Bureau și în nici un caz, judecând după Good Will Hunting și Talented Mr. Ripley, nu mi-l închipuiam în rol de erou de acțiune, dar se pare că s-a născut pentru a juca rolul lui Bourne. Pe parcursul seriei am văzut personajul dezvoltându-se grației talentului incomensurabil al lui Matt Damon, transformându-se ca un fluture dintr-o omidă de la rolul din The Departed, iar pe lângă Leonardo DiCaprio a fost cel mai bun lucru din filmul acela. Matt Damon își joacă rolul cu o intensitate cuminte, ceea ce îi face personajul extrem de credibil. Chiar și actorii din rolurile secundare și-au jucat partiturile remarcabil. Perfomanța lui Joan Allen ne apropie personajul, iar spre final are ocazia să înfățișeze publicului cât este de talentată, jucând absolut superb. Julia Stiles revine în rolul lui Nicky și avem ocazia să aflăm mai multe despre personajul interpretat de ea. David Strathairn este un nou venit în această serie, în rolul lui Noah Vosen, și excelează în rolul personajului negativ. Este cu siguranță cel mai amenințător personaj din întreaga franciză, iar unele dintre deciziile acestuia sunt de-a dreptul dezgustătoare.

Filmele din seria Bourne au pus întotdeauna accentul strict pe poveste mai mult decât pe acțiune, ceea ce transformă scenariul într-o poveste foarte bine scrisă și și mai bine jucată. Nu cred că aș putea să-i găsesc defecte oricât de mult aș căuta. Iar ca fan al francizei Bond – ultimele 3 cifre ale numărului meu de telefon chiar se termină în 007 😛 – pot spune chiar că Ultimatumul lui Bourne este mult mai bun decât unele din ultimele filme din seria Bond.

27. 28 days later… (28 de zile mai târziu…)

Filmul acesta a fost excelent. Unul din puținele filme cu zombie lansate în ultimii ani pentru care chiar aș fi plătit biletul de cinema (nu ca mizeria aia de World War Z cu zombie care practic zburau) și care mi-a depășit mult așteptările. Spre deosebire de multe alte filme de gen, acesta pune accentul pe emoții. Suspansul și punctul central al filmului nu se bazează pe detaliile sângeroase, ci pe personaje. Sentimentele personajelor ți le influențează pe ale tale în unele momente, fapt ce sporește suspansul.

13-28-Days-Later-Posters

Cinematografia a fost realizată cu expertiză, iar unele momente au adăugat suspans și horror fără ajutorul metodelor învechite sau a fragmentelor muzicale fără stil. Unii s-au plâns că povestea este lipsită de originalitate și inspirație, dar pe la jumătatea filmului intriga se modifică, problemele personajelor principale nemaifiind zombies, ci soldații care îi țin ostatici. Sunt de acord, tema virusului malefic e răsuflată, dar pe bune acum, în câte alte moduri rezonabile se poate trata problema unui focar zombie răspândit la nivel mondial? (și iar mă duc cu gând la WWZ, mare porcărie comparată cu 28DL). Motivul pentru care zombies există nu este original, dar măcar restul poveștii este exemplu de creativitate.

De asemenea, criticii pot pretinde că unele părți sunt nerealiste fără a gândi lucrurile până la capăt. De ce incendiul din Manchester ar goni infestații dacă lumina îi atrage? Infestații pot fi uciși prin metodele convenționale, deci fumul i-ar sufoca. Nu e puțin nerealist ca Jim (Cillian Murphy), de îndată ce realizează că orașul e abandonat, să fie atât de calm? Ei bine, nu toată lumea va deveni brusc isterică. A fi speriat nu înseamnă că ți se oprește brusc capacitatea de a gândi, din contră, când Jim ia cu sine doza de Pepsi, o face tocmai pentru că realizează că, având în vedere că locul este abandonat, iar lui i-ar putea veni sete mai târziu, ar fi bine să aibă ce bea. Deci, înainte de a emite judecăți gratuite, unii oameni ar trebui să se gândească înainte. Oricum, având în vedere că acesta este un film cu zombie, cum se poate aștepta cineva să fie realist? 😛

Au fost oameni care s-au plâns că este plictisitor. 28DL nu este un film zombie convențional, unele părți reflectă genul horror, altele pun accentul pe emoție. Apoi, mai este și Cillian în rol principal (din cauza filmului acesta m-am îndrăgostit eu de el, nu că ar avea ochii albaștri și am face copii frumoși împreună 😀 ) Per total, este un film excelent, diferit, și trebuie apreciat pentru asta.

23. District 9

District 9 este un film la care să te gândești. Prima dată când l-am văzut, nu am fost foarte sigură ce să cred despre el. L-am privit din punctul de vedere al fanului genului science fiction și am crezut că unele elemente SF nu au fost gândite în întregime. Dar pe măsură ce le-am acordat mai multă atenție, lucrurile au început să se lege.

district 9 poster

S-au mai făcut filme înainte despre rasism. Mă gândesc la niște filme excelente, precum Pleasantville și Bulworth, care par să fie despre diferențele de rasă, dar ascunsă sub acest aspect, stă complexitatea problemei. La prima vedere, District 9 pare să nu fie pur și simplu despre rasă, ci despre xenofobie, în general, și despre situația dificilă a refugiaților, în special. Privind mai în amănunt, acest aspect, deși eficient și admirabil, este, de asemenea, și înșelător. District 9 chiar este un film despre rasism. Este un film sud-african, extratereștrii care apar în el au ajuns pe Pământ în urmă cu 28 de ani, pe când inumanul sistem apartheid era încă în vigoare.

Deci, ce ne spune acest film? Se folosește de metafora invaziei extraterestre de a ne aduce în vedere faptul că nici astăzi nu a dispărut apartheidul din Africa de Sud. Extratereștrii simbolizează sud-africanii de culoare, modul în care aceștia sunt ostracizați de o mare parte a comunității de albi și închiși în ghetouri infestate de crime și corupție. Fără viitor, speranță sau o voce care să vorbească în numele lor. De aceea, în film, nigerienii sunt nigerieni; nu au putut să fie sud-africanii, deoarece rolul acesta le revine „extratereștrilor”.

Bio-lichidul utilizat pentru a alimenta nava spațială reprezintă forța și voința de a trăi pe care sud-africanii de culoare au pierdut-o. In film, reprezintă pierderea catastrofică a aproape întregului bio-lichid care a condus la prăbușirea navei și starea proastă a extratereștrilor din interiorul acesteia. Tehnologia străină reprezintă bogăția culturală; este o metaforă frumoasă a tot ceea ce avem de învățat de la așa-numitele culturi primitive.

Chiar și prima parte a filmului, realizată în stil documentaristic, face lumină în această interpretare. Partea de documentar se presupune că ar ajuta publicul să se identifice cu albii, pe când de îndată ce aceasta dispare, audiența este lăsată să decidă cui rămâne fidelă. Cu alte cuvinte, începem prin a fi atenționați că noi suntem vinovații, dându-ni-se apoi posibilitatea de a ne schimba.

21. Harry Potter and the Prisoner of Azkaban

„Prizonierul din Azkaban” este Sirius Black, un criminal în serie care a evadat din închisoare. Un fost susținător al lui Vodemort, se presupune că Black îl urmărește pe Harry pentru a duce la bun sfîrțit lucrarea lordului Întunecat. Harry, desigur, mai degrabă și-ar trăi al treilea an la Hogwarts fără distracții neprevăzute. Dar nu numai Sirius Black îl preocupă pe Harry acum. Paznicii din Azkaban, dementorii, dau târcoale școlii, forțându-l pe Harry să-și retrăiască cele mai rele amintiri. Noul profesor de Apărare Împotriva Magiei Negre, Remus Lupin, dezvăluie legăturile avute cu tatăl lui Harry. Și dacă tot a fost întărită securitatea din jurul școlii, cum a reușit Black să intre și să atace portretele mișcătoare?

harry potterO dată cu al treilea film se îmbunătățesc scenariul și jocul actoricesc. Potrivit surselor, regizorul Cuaron i-a pus pe Daniel Radcliffe, Rupert Grint și Emma Watson să scrie eseuri despre personajele interpretate de ei înainte de a începe filmările. Deșteaptă mișcare. Radcliffe, Grint și Watson au interacționat unul cu celălalt de parcă ar fi existat o prietenie adevărată între ei (lucru dovedit pe parcursul anilor) și nu doar au recitat niște replici. Richard Harris este înlocuit de către Michael Gambon în rolul lui Albus Dumbledore și chiar dacă nu interpretează rolul – literal – ca la carte, abordarea lui aspră, dar sensibilă, este credibilă. Ca de obicei, distribuția adultă merită o mențiune specială. Gary Oldman a fost perfect în rolul lui Sirius Black (vă provoc să spuneți în ce rol nu a fost Gary Oldman perfect!), iar David Thewlis ca profesorul Lupin a oferit o performanță sensibilă în rolul figurii paterne pentru Harry. Restul distribuției (Maggie Smith, Alan Rickman, Robbie Coltrane și Emma Thompson) au condus filmul într-o direcție mult mai matură.

Peisajele dramatice, întunecate și sinistre ale munților Scoției sunt potrivite cu accentele umoristice și ocazional romantice ale trio-ului. Pe măsură ce cei trei se maturizează, iar Hermione fiind singura fată, de obicei cade la mijloc în toată această tensiune sexuală. (Și când spun tensiune sexuală, vreau să spun că este foarte subtilă și o putem interpreta în orice mod dorim, dar nu este în nici un fel nepotrivită).

Ca o notă diferită, efectele speciale sunt într-adevăr speciale în acest film. Îi avem pe minunatul Buckbeak, Dementorii înfricoșători și splendidi într-un mod straniu, secvența amuzantă cu autobuzul de la începutul filmului și toate celelalte efecte consacrate în filmele anterioare. Totul pare realist în timp ce păstrează un aspect old-school. Plus, elevii sunt filmaţi în mare parte în hainele lor ”muggle”, decât în robele de şcoală, ceea ce îndepărtează ideea filmului cu magie clasic şi îl pregăteşte de evoluţie.

Azkaban este în esență o poveste a maturizării, fapt care atrage un public mai larg către franciza Harry Potter. În realitate, este doar o mare aventură antrenantă, cu suișuri și coborâșuri, pe care doar Cuaron ar fi putut să o regizeze.

19. The wind that shakes the barley

Am mai scris despre el aici. Cillian Murphy FTW 😀

17. The Departed

A regizat câteva musicaluri (New York, New York), comedii suprarealiste (After Hours), satire (The King of Comedy) și autobiografii (The Aviator), dar capodoperele sale s-au concentrat întotdeauna asupra poveștilor cu gangsteri și a vieții petrecute pe stradă. Mean Streets, Goodfellas și Casino (chiar și Taxi Driver, într-o oarecare măsură) reprezintă dovada. Așa nu mai pare ciudat că cel mai bun film al lui în mai bine de un deceniu (Goodfellas a fost lansat în 1990) marchează reîntoarcerea la teritorii familiare. Cu câteva schimbări de rigoare.

departedThe Departed, bazat pe thrillerul hong-kongez Internal Affairs din 2002, este primul film cu gangsteri al lui Scorsese care să nu aibă ca personaje infractori italo-americani. De fapt, acțiunea se desfășoară în Boston, unde conduc irlandezii. Unul dintre nași este Frank Costello (Jack Nicholson), omul pe care Poliția Statală dorește să-l captureze cu ardoare. După ani de investigații, încep să se apropie, datorită polițistului sub acoperire, Billy Costigan (Leonardo DiCaprio). Din cauza membrilor familiei sale (toți irlandezi, toți răi), să devină membru al grupării lui Costello nu este chiar așa de greu. Tot ce Costigan trebuie să facă este să raporteze superiorilor săi, Queenan (Martin Sheen) și Dignam (Mark Wahlberg), care vor transmite informațiile mai departe echipei de Investigații Speciale conduse de Ellerby (Alec Baldwin). Ceea ce ei nu știu este că persoana cea mai promițătoare din echipa lui Ellerby, Collin Sullivan (Matt Damon), se află pe ștatul de plată al lui Costello de când avea 12 ani. Destul de curând, atât polițiștii, cât și infractorii devin conștienți de situația în care se află, începând astfel o vânătoare de vrăjitoare, care-l va face pe și-așa fragilul Billy chiar mai nervos, iar pe Costello, din ce în ce mai nebun.

Prin schimbarea desfășurării acțiunii din Hong Kong în Boston, Scorsese și scenaristul William Monahan au făcut primul pas în a se asigura că acest film va fi diferit față de inspirația sa chineză. Alt factor important îl reprezintă durata filmului: abia 97 de minute pentru Internal Affairs, 150 pentru The Departed. Acest lucru se datorează noilor personaje introduse (Dignam și acolitul lui Costello, Mr. French, interpretat de către Ray Winstone, lipseau în original) și a subploturilor, precum cel al lui Madolyn (Vera Farmiga), o psihiatră care se implică emoțional cu ambele cârtițe. Dar diferența crucială stă în reprezentarea lumii interlope: în timp ce Internal Affairs a fost elegant fără a fi excesiv, viziunea lui Scorsese cuprinde un limbaj foarte colorat (unele insulte sunt atât de creative încât te aștepți ca Joe Pesci să apară oricând în cadru) și mult, mult sânge, ultima parte a filmului dovedindu-se deosebit de șocantă. Nici una dintre scene nu atinge nivelul sângeros al lui Casino (capul prins în menghină vă spune ceva?), dar în stilul pur scorsesian rămâne violent (sesizabil și prin muzica ce stabilește starea de spirit a personajelor, scenă după scenă).

Pe lângă aceste împrejurimi brutale, regizorul dirijează cu măiestrie o distribuție de aur: Baldwin, Sheen și Wahlberg (acesta din urmă fiind într-o formă de zile mari) își gestionează excelent puținul timp petrecut pe ecran, Damon profită de partea sa ascuțită pe care a dezvoltat-o în The Talented Mr. Ripley și franciza Bourne, iar Nicholson, jucând din nou personajul negativ, se auto-depășește cu clasă (Robert de Niro, alegerea inițială, ar fi interpretat rolul cu mai mult calm și subtilitate). I se oferă o mențiune specială lui DiCaprio: lucrând pentru a treia oară consecutiv cu Scorsese, a găsit în cele din urmă modalitatea de a scăpa de imaginea obținută în urma lui Titanic, grație unei interpretări vulnerabile și captivante.

Cu scenariul său inteligent, interpretarea excelentă și regia expertă, The Departed este fără îndoială cel mai bun film al anului său. Dacă acesta este ultimul său film cu gangsteri aprobat de vreun studio, Scorsese poate fi mândru, având în vedere capodopera pe care ne-a oferit-o.

15. Lord of the Rings: The Return of the King

Ca devoratoare de filme, am descoperit că în ultima vreme am tendința de a mă plictisi interpretarea constant chinuită, repetitivă, exagerată și, nu în ultimul rând, slabă, precum și lipsa calității producției la cele mai multe filme produse la Hollywood. O trăsătură care, în ultimii ani, m-a îndepărtat de filmele cu buget american, aruncându-mă în brațele filmelor britanice. Știți voi, veșnica mea dilemă cinematografică…

lotrCu toții am fost martorii catastrofei trilogiei Matrix. Atât de multă reclamă exagerată și geniu gratuit au prăbușit castelul din cărți de joc vertiginos, iar cei care au așteptat mai mult de la franciză au izbusnit într-un meh răsuflat.

Nu aceleași lucruri pot fi spuse despre LotR, una dintre cele mai puternice experiențe vizuale ale ultimilor ani. Peter Jackson a transformat una dintre cele mai bune opere ale erei noastre într-o epopee chintesențială, completând descrierea genială a lui Tolkien cu una dintre cele mai inspiraționale colecții de film create vreodată.

Totul despre film este absolut minunat. Modul în care Jackson a aranjat scenele, părăsind ușor traiectoria imprimată de fluxul original al romanului, ajută la menținerea suspansului și transpunerea acestuia de la film la film fără a cauza pierderea interesului privitorului. Umorul lui Tolkien este păstrat intact, iar vitejia și caracteristicile personajelor, parcă decupate din carte și puse pe ecran, sunt pur și simplu uimitoare. Numai uitați-vă la Legolas.

În ciuda faptului că durata de difuzare este prea lungă pentru un cinefil obișnuit, dacă ești fan Tolkien, așa cum sunt eu, cred că aceasta e singura modalitate captivantă în care un film ar respecta materialul-sursă.

 

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Cele mai bune 30 de filme ale ultimilor 10 ani – prima parte&8221;

  1. racoltapetru6 zice:

    Precum în orice domeniu, și în cinematografie gusturile diferă și nu se discută. Și eu sunt un cinefil pasionat, dar am preferințele mele care diferă de alte clasamente.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s