Alegerea Louisei


Jumătate din capitolul 8. Asta ca să dovedesc statusul acesta.

 

Capitolul 8: Lumea noastră se va prăbuşi în flăcări

 Mai târziu, avea să reflecteze asupra faptului care îi indusese starea de calmitate şi nu îi semnalase nimic în neregulă. Poate că acel sunet, acel zbârnâit familiar dintr-un colţ al minţii sale, pe care nu-l mai auzise de câteva luni îi ştersese instinctele de auto-supravieţuire. Poate doar simpla vedere a gecii sale de piele, strălucind în lumina moale a unui lampadar de pe o stradă lăturalnică din Stratford, Londra, oprise şi funcţiile creierului său, nu doar pe cele ale inimii.

Dar nu îşi permisese să se gândească. Deloc. În schimb, a fugit în întâmpinarea lui, cât de repede a putut, la fel de repede ca atunci când călătorea alături de el. I s-a aruncat în braţe, năucindu-l pentru o clipă, gâtul deja înţepenit de durere şi de bucurie, cu lacrimile erupându-i isterice pe obraji.

Îi absorbi aroma în propria-i fiinţă, haină de piele şi mirosul tare al ierbii proaspăt cosite şi ceva ce ştia că reprezintă tenta inconfundabilă a trupului său. Mirosea a alcool şi a oţel proaspăt forjat, aşa cum mirosise întotdeauna. Îl strânse, braţele sale trăgându-l cu forţă spre ea, atât cât era capabilă, iar braţele lui strânseră înapoi. Încă nu îi adresase nici un cuvânt, iar ea se trase un pas înapoi pentru a-l privi.

Expresia lui era dezamăgită şi absolut încântată în acelaşi timp; pielea albă, pistruiată, reflecta lumina palidă, artificială, şuviţele cârlionţate acoperindu-i fruntea atunci când se uită în jos, la ea.

– Louise, intonă el, oferindu-i un zâmbet chinuit.

Abia atunci izbucni ea cu adevărat, lacrimile înnodându-i-se nebune în barbă, ca şi cum gravitaţia nu era suficient de rapidă pentru ele. Erau atât de multe lucruri pe care voia să le spună, pe care avea nevoie să le spună, dar nu ştia de unde să înceapă.

Erau atât de multe lucruri pe care trebuia să le audă rostite de el.

Îi şterse cu blândeţe lacrimile, iar Louise încercă şă-şi înghită nodul care i se urcase în gât.

– Darren…, reuşi ea să scâncească, înainte ca el să o reducă la tăcere cu un deget lipit de buzele ei pline.

Îşi strânse pleopele, focul din spatele privirilor lui prea puternic pentru a-i rezista.

Bărbatul îşi înlocui degetul cu buzele. Louise se simţi făcând un pas înapoi, surprinsă, dar Darren o ţinu pe loc, limba sa cerând voie să-i exploreze gura. I se deschise fără opunere, şocul transformându-se în adrenalină, apoi în entuziasm şi pe jumătate într-un sentiment de groază. Îl simţea rece şi alunecos înăuntrul ei, iar creierul îi galopă nebun prin craniu, îmbătat de plăcere. Cu toate acestea, anxietatea se afla încă acolo, între ei, aproape palpabilă.

Îl părăsise pentru a se putea întoarce la Marius, iar el o săruta cu pasiune?

Louise îl împinse uşor, pe măsură ce inima îi sufoca pieptul. Avea nevoie ca el să o ajute să descopere cine se afla în spatele atacurilor asupra CoalPoint, nu să-i permită să se insinueze din nou în viaţa ei. Sărutul acesta putea s-o coste mai mult decât şi-ar fi putut imagina.

Abia avu timp să-şi proceseze gândurile înainte de a se afla din nou în căuşul braţelor lui Darren, aplecându-se să o sărute. Îşi puse palmele pe pieptul lui.

– Darren… Trebuie să mă asculţi, îl rugă ea. Trebuie să ne oprim.

Privirile sale întunecate, uşoara înclinare a capului, îi amintiră de modul în care privea pe cineva când era cu adevărat supărat. Îşi umezi buzele, incapabilă să se abţină de la a se uita la ale lui, când doar cu câteva clipe mai devreme le zdrobise sub dinţi.

– De ce te afli aici, Louise? Ce ai mai făcut de această dată?

Clipi des în direcţia ei, iar mişcarea îi lumină trăsăturile faciale, făcându-l să semene mai mult cu bărbatul cu care fusese căsătorită.

– Contează?

Bărbatul nu-i răspunse imediat. Doar o prinse de mână şi o trase după el în umbra unei clădiri.

– Da, rosti el în cele din urmă, împingând-o cu blândeţe la adăpostul aleii întunecate.

O adiere ciudată li se porni la picioare; buclele Louisei se răsuciră în vânt, acoperindu-i faţa, iar ochii lui Darren se măriră privind-o. Se întinse spre ea şi o prinse de încheietura mâinii:

– Trebuie să mergem acum, Louise.

Ea ezită pentru o clipă, dar o strângea ca într-o menghină, iar privirile sale erau insistente şi chiar după tot acest timp petrecut despărţiţi, ştiu că avea să-l urmeze din instinct. Îi permise să o tragă după sine, dispărând tot mai mult în întunecimea aleii, până când ajunseră la maşina lui, pitită după un colţ de clădire, departe de ochii curioşilor ce ar fi putut trece pe stradă. Trânti portiera şi sări brusc pe locul şoferului, pornind maşina. Zumzetul motorului accelerat o trezi pe Louise din reverie.

– Aşteaptă, îl rugă ea, încercând să-şi adune gândurile. Creierul său era, în continuare, cu câteva minute în urma corpului său; nu cumva purta unul dintre cele mai bune costume de birou ale sale într-o după-amiază târzie de iarnă? De aceea îşi simtea tot trupul amorţit? De aceea îi clănţăneau dinţii în gură?

– Nu mai avem timp, îi răspunse el. Dacă nu plecăm acum, ne vor ajunge din urmă. Dacă m-ai găsit tu, cine ştie cât de uşor le va fi celorlalţi să o facă.

Îşi continuă drumul pe străzile londoneze, fără ca privirea să-i şovăie măcar o secundă în direcţia ei.

Louise nu ştiu ce să-i răspundă sau ceea ce ar fi vrut el ca ea să-i răspundă. În ciuda situaţiei, era fericită să-l revadă, atât de fericită încât senzaţia ciudată îi încălzi şira spinării. Cu toate acestea, motivul care îi pusese acum pe fugă îi rămăsese necunoscut şi nu-i plăcea necunoscutul. Anii o schimbaseră, nu mai era fata care să-l urmeze orbeşte doar pentru că o făcea să se simtă în siguranţă. Învăţase să se ascundă, să mintă, să-şi îngroape inima atât de adânc în interiorul său, încât ştia că orice s-ar fi apropiat de ea ar fi trebuit să dărâme zidul pe care şi-l construise pentru a se proteja. Îşi simţea gâtul uscat, astfel încât îşi umezi buzele din nou şi îl întrebă:

– Unde mergem?

– Acasă, îi răspunse el vesel şi, pentru prima dată de când se reîntâlniseră, Louise putu să pretindă că lucrurile aveau să decurgă la fel de uşor ca odinioară.

Dar lucrurile nu mai erau ca înainte, era evident. Purtarea lui ciudată o îngrijora şi, în plus, o sărutase. O sărutase ca şi când ar fi vrut să facă mai mult. Ar fi făcut-o cu siguranţă mai devreme, dacă ea nu l-ar fi respins. Şi nu ar fi obligat-o niciodată să-l urmeze, nici măcar atunci când pericolul era îndreptat asupra ei. Mereu îi oferise alternativa. De ce nu acum?

Automobilul se opri, înnecându-se. Louise observă abia atunci că se aflau în semi-întuneric, într-un garaj, iar Darren închidea în urma lor porţile. Părăsi la rândul ei maşina şi porni în sprint către ieşire, dar o ajunse din nou şi, ţintuind-o de uşa rece, de metal, îi simţi respiraţia fierbinte gâdilându-i pielea.

– Unde te grăbeşti aşa?, o întrebă el, strângând-o în braţe, strivind-o între trupul său şi suprafaţa rece. Senzaţiile o copleşeau, fierbinţeala corpului lui arzând-o prin materialul costumului, frigul de cealaltă parte a uşii cuprinzându-i spiritul. Îl simţi inhalând şi ştiu că îi mirosea pielea sau părul sau întreaga fiinţă. Îşi strânse pleoapele, înfrântă.

Încremeni, detestând modul în care propriul său trup reacţiona la apropierea lui. Nu îi era caracteristic să nu-şi poată controla sentimentele, reacţiile. Şi ceva din interesul său subit în ea, o făcea să se simtă incomod. Trebuia să-l facă să-i spună ce se întâmpla.

Dar Darren avea propriile sale planuri. O forţă să se întoarcă spre el, apăsându-şi degetele lungi, dar puternice, în carnea umerilor săi. Apoi o împinse mai mult în uşa metalică, până când Louise simţi niturile teşite prin materialul costumului. Palmele sale alunecară de pe umeri, traversându-i grăbite linia abia ghicită a sânilor şi talia subţire, pentru a coborî spre pulpe, forţând-o să se ridice şi să-l înconjoare cu picioarele, trăgându-l mai aproape de simbolul feminităţii ei. Îi simţi erecţia frecându-se de mătasea ciorapilor săi şi, pentru o fracţiune de secundă, îşi lăsă inima să preia controlul asupra trupului său, unduindu-se în întâmpinarea lui, strângându-l mai aproape.

Îl auzi încercând să reprime un suspin şi îngheţă. Interpretase greşit; Darren nu o mai dorea.

– Darren, trebuie să-mi spui ce este în neregulă, îi ceru ea. Îmi pot da seama că se întâmplă ceva. ‚Cu tine’, ar mai fi vrut ea să adauge, dar se forţă să-şi înghită cuvintele.

Bărbatul îşi ridică atunci privirile şi se uită la ea ca şi când atunci ar fi văzut-o pentru prima oară. Louise recunoscu în ochii lui adâncimea în care îl lăsase să se scufunde după ce-l părăsise, anii care-i despărţeau, tristeţea şi singurătatea, iar în ciuda faptului că din punct de vedere fizic era acelaşi bărbat dintotdeauna, pe care îl iubise şi îl urâse deopotrivă, femeia nu mai recunoscu nimic din bărbatul de odinioară. Darren îi atinse din nou chipul, de această dată apăsând ca şi când ar fi vrut să-şi imprime amprentele în pielea ei. Dar atingerea lui trecu la fel de repede precum începuse, iar Louise simţi dorinţa răspândindu-i-se prin trup şi trebui să-şi înfrâneze instincul primar de a se întinde după el şi a-l săruta până când rămâneau amândoi fără aer.

Parcă citindu-i gândurile, bărbatul se aplecă spre ea şi îi adulmecă linia suplă a gâtului, coborând fugitiv spre piept, în timp ce se chinuia să-i desfacă nasturii cămăşii.

– Darren, te rog, scânci ea. Nu putem face asta acum. Trebuie să-mi explici…

Nu o lăsă să-şi termine gândul, întrerupându-o:

– Întâi sexul, apoi explicaţiile, insistă el, ridicându-i în grabă marginea fustei, lăsându-şi degetele să alunece spre locul ei fierbinte, ascuns între pulpele cărnoase.

Louise se lăsă cuprinsă de panică şi îşi încordă involuntar tot corpul. Ştia că Darren nu ar fi forţat-o niciodată. dar îi punea comportamentul din ultimele două ore pe seama durerii pe care i-o provocase. Oftă stins, întorcându-şi chipul departe de el. Dacă avea s-o violeze, măcar să nu vadă că era el cel care o folosea.

Darren observă schimbarea din comportamentul ei şi îşi retrase degetele, conectându-se cu pielea obrazului ei, în schimb. Trupul său continua să o ţintuiască de uşa rece, iar chipul lui era la doar câţiva centimetri de al ei.

– Louise, rosti el cu durere în glas. Nu ai încredere în mine? Ţi-am făcut eu rău vreodată?

Femeia strânse din pleoape, neputându-şi reţine tremurul care-i străbătu tot trupul. Nu înţelegea ce i se întâmplă, iar asta o speria peste măsură. Niciodată în anii petrecuţi împreună, chiar şi înainte de a se căsători cu el, Darren nu fusese atât de abrupt în exprimarea dorinţei, dar cu el aflat acum între coapsele ei, apăsând chiar în locul în care îl dorea cel mai mult, Louise înţelese că trebuia să-şi depăşească frica. Bărbatul avea dreptate; avea încredere în el mai presus de orice.

În timp ce stătea nemişcată, dezbătând dacă să-i permită să o aibă aici, lipită de peretele metalic, murdar şi rece, sau să-i bage minţile în cap şi să treacă la discutat afaceri, aşa cum fusese planul iniţial, Louise simţi o mişcare în poziţia lor şi sunetul fermoarului pantalonilor lui. Înainte de a înregistra ceea ce se întâmplă, degetele lui experte sfâşiară ciorapii de mătase şi chiloţii de dantelă şi intră în ea fără să o pregătească înainte.

Louise simţi lacrimile înţepându-i ochii şi îşi muşcă buzele cu ferocitate, împiedicând suspinele să se scurgă de pe ele.

– Doamne, Louise, gemu el, strivind-o cu trupul său. Mereu ai fost udă pentru mine. Mereu te-am putut mirosi.

Femeia strânse din pleoape, dar când el nu se mişcă, oferindu-i plăcerea de care avea atâta nevoie, se concentră din nou asupra lui. Darren privea fascinat locul în care trupurile lor unite deveneau unul singur. Trăsăturile lui metamorfozate îi făcură inima să se contracte. De ce oare îl părăsise când îl iubea atât de mult?

El îşi ridică ochii spre ea şi, ridicând palma către ea, îi şterse lacrimile care-i alunecau nebănuite pe obraji. Avusese dreptate; îşi putea simţi aroma pe degetele lui. Respiraţia lui era fierbinte şi îi dezmorţea muşchii încordaţi ai feţei.

– Nu-mi pare rău că te doare, Louise, recunoscu el. Aveam nevoie de tine. Şi ştiu că şi tu mă doreai, continuă el, dezlipind-o de uşă şi conducând-o către masa de lucru aflată pe unul dintre pereţii laterali ai garajului. Fără nici un avertisment, imediat cum o aşeză pe marginea mesei, intră din nou în ea şi o găsi la fel de umedă şi pregătită să-l primească.

Louise se întinse pe spate şi se prinse cu mâinile de tăblia de lemn, pentru a putea contracara forţa cu care fostul său soţ o pedepsea. Căci nici măcar pentru o secundă Louise nu credea că dorinţa lui avea la bază doar dorul de ei doi împreună. O simţea în modul în care intra în ea şi în felul în care evita să o privească. Pentru numele lui Dumnezeu, nici măcar nu aşteptase să găsească un pat!

Continuă să o ţină în loc cu o mână plasată ferm pe şoldul ei, în timp ce cealaltă începu să-i exploreze trupul, alunecând peste materialul cămăşii şi pierzându-se în decolteul ei, cuprinzându-i sânul prin sutien. Îi descoperi sfârcul întărit, împungând în materialul moale. Era a lui, întotdeauna fusese a lui, iar Louise simţea că astfel îi reamintea ceea ce uitase pentru o perioadă. Erau perfecţi împreună.

Nu-şi amintea motivele pentru care, în urmă cu câteva clipe, nu-l lăsase să o atingă. Ţipetele înalte, gâfâitul puternic ce umplea garajul, toate zgomotele veneau de la ea. Nimic nu era mai bine decât ceea ce i se întâmpla acum. Îşi înfăşură din nou picioarele în jurul taliei lui. Nu-şi amintea când i se desfăcuseră, atârnând inerte de-o parte şi de alta a şoldurilor lui, dar nu mai voia să-i dea niciodată drumul. Braţele sale îi înconjurară gâtul şi îl trase mai aproape, buzele ei căutându-le pe ale lui. Darren nu schimbă ritmul până când degetele ei nu se înfipseră în părul lui, începând să-i răvăşească buclele, unghiile sale zgâriindu-i scalpul. Apoi el gemu gutural, iar tremurul i se răspândi în tot trupul, afectând-o şi pe ea.

– Te iubesc, rosti el atât de încet, încât femeia aproape se convinse că nu auzise bine.

Ştiu că el avea nevoie ca ea să-i spună cuvintele înapoi, dar nu putea. Oricât de mult şi-ar fi dorit asta, nu putea. Sentimentul de nelinişte pe care îl experimentase încă de la primul sărut revenise ca un bumerang, năucind-o. Neuronii ei încetaseră să mai funcţioneze corespunzător. Îşi părăsise corpul, dar corpul ei continua să lupte, încercând să se îndepărteze de Darren cu ultimele puteri. Se privi lovindu-l peste faţă, grimasa lui şi apoi desprinderea de ea. Louise se auzi răsuflând uşurată.

– Îmi pare rău, continuă el. Îmi pare rău.

Şi ei îi părea rău. Apoi o durere ascuţită produse ecou în mintea ei, iar Louise se lăsă pradă orgasmului, simţindu-şi toţi muşchii desprinzându-se de pe oase. Plăcerea îi traversă tot corpul, conectând fiecare muşchi şi inundându-i fiecare organ, electrizându-i pielea. In spatele pleoapelor văzu doar puncte albe, iar punctele albe se uniră în cele din urmă, formând un tot unitar şi, acaparându-i definitiv mintea, Louise îşi pierdu cunoştiinţa.

 

Darren rămase câteva minute bune privind trupul Louisei zăcând pe masa de lucru. Îşi ridicase pantalonii şi îşi încheiase fermoarul, dar nu făcuse nici un pas, nici în direcţia fostei sale soţii, nici către ieşire.

Apoi uşa care ducea către clădire se deschise cu un scârţâit, iar bărbatul îşi făcu o notă mentală să nu uite să ungă balamalele.

– Deci e gata?, întrebă o voce plictisită.

– Da, răspunse pur şi simplu Darren. Glasul său îşi pierduse orice inflexiune. Acum că ţi-am adus-o, ce o să facem cu ea?, întrebă el după câteva clipe.

Noi nu o să facem nimic cu ea, adăugă noul venit. Tu ai făcut suficiente, nu crezi?

Darren îşi plecă fruntea şi oftă.

– Nu am atins nici o altă femeie după ce ea m-a părăsit. Şi nici pe ea, înainte, cu foarte mult timp înainte… Iar acum o am aici şi nu vrei să o împărţim? Eşti un pic egoist, nu crezi?

Bărbatul îşi dădu ochii peste cap într-un gest teatral. Nu îi nega lui Darren calităţile, dar jocurile lui prosteşti începuseră să-l plictisească.

– Uiţi termenii înţelegerii noastre, Connolly. Eu generez un eveniment, iar Louise vine la tine pentru ajutor. O poţi păstra, în definitiv, ceea ce mă interesează pe mine se află aici, adăugă el apropiindu-se de femeia neajutorată şi atingându-i tâmpla.

– Ştii că nu poţi să separi una de cealaltă, nu? Mintea ei nu poate funcţiona decât dacă trupul este nevătămat. Desparte-le şi ai două bucăţi…

Se opri, neştiind ce anume era Louise dacă nu era întreagă.

– Două bucăţi de metal. Circuite.

– Louise e mai mult de atât, şopti Darren.

– Poate pentru tine, veni răspunsul natural al intrusului. Pentru mine e doar un nou pas în evoluţia speciilor.

 

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Alegerea Louisei&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s