There was never just one…


Ajunserăm şi la numărul 4 din seria de mare succes – mare din cauza lui Matt Damon – „Identitatea lui Bourne”, transformat acum în „Moştenirea…”, că deh, Jason nu mai apare decât într-o poză pe un perete. Povestea se concentrează pe Aaron Cross, participant la unul dintre programele militare ultra-secrete. care se luptă cu frigul, zăpada şi lupii care-l fugăresc undeva pe un munte înzăpezit, pe fondul unei isterii politico-militare generate de declaraţiile Pamelei Landy, o reminiscenţă a trilogiei, asta ca să mai îndulcească trecerea de la o poveste la alta.

Scenariul nu este unul tipic filmului de acţiune cu eroi pe care trebuie să-i plăcem. Aaron nu rămâne cu noi de la început până la sfârşit, din momentul în care începe povestea, cu o traiectorie liniară. Ne întoarcem de multe ori în trecut şi facem cunoştinţă cu ploturile B şi C şi suntem martorii uciderii altor participanţi la program pe fondul dragostei de ţară. Aaron nu vrea să moară. Aaron nu trebuie să moară, pentru că, aşa cum îşi acuzase un camarad doar cu câteva momente înainte ca acesta să sară în aer, este îndrăgostit.

Şi nu de orice femeie, ci chiar de medicul care l-a transformat în ceea ce este. Marta Shearing (interpretată destul de curios de Rachel Weisz. Zic curios pentru că între cei doi este tot atâta atracţie cât între muştar şi gemul de portocale) se trezeşte peste noapte urmărită de toate serviciile secrete americane care încearcă să o „neutralizeze”, doar pentru că a avut şansa de a scăpa dintr-un atac dibaci plănuit de a-i reduce la tăcere pe toţi cei lucraseră sau participaseră la program. Aşa că după mai bine de o oră din film, după multe secvenţe jucate pe scena politică americană şi după un remake după „The grey” cu Liam Neeson în rol principal, Aaron Cross (interpretat de Jeremy Renner – noul favorit al filmelor de acţiune semi-sf, vezi MI: Ghost Protocol şi The Avengers) sare la timp din dulapul Martei pentru a o salva de doi agenţi FBI care încearcă să o „sinucidă”. Şi gata cea mai mişto bătaie din tot filmul (care a durat puţin peste 2 ore, dar care mi s-a părut muuult mai lung), finalizată apoteotic cu dat foc casei Martei. Nu vă spun mai multe, ca să nu vă tai elanul, dar după ce cu 2 săptămâni înainte fusesem la The Dark Knight rising, care ne ţinuse pe mine şi pe Dănuţa ţintuite de „fotoliile la fel de confortabile precum scaunul electric” (citat împrumutat de la Alin) şi cu răsuflarea la gură, The Bourne Legacy pe alocuri mi-a smuls câteva căscături.

Povestea nu aduce nimic nou: un bărbat, o femeie şi o droaie de hăndrălăi pe urmele lor. Jeremy Renner a fost mult mai credibil în Mission Impossible, iar Rachel Weisz, în afara faptului că mi s-a părut în continuare incredibil de frumoasă, putea să joace în alt film. Merită să daţi banii totuşi sau să aşteptaţi să-l luaţi de pe torrente doar pentru a-l urmări pe Edward Norton fiind Edward Norton.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s