Despre prieteni şi alte animale


Nu am apucat niciodată să povestesc ce s-a întâmplat la grătarul de 1 Mai, în parte pentru că mi-a fost lene să scriu, în parte pentru că  trebuie să laşi unele lucruri în necunoscut pentru a trece peste ele.

Treceam printr-o perioadă în care grătarele şi ieşitul la iarbă verde se ţineau lanţ. Atât de lanţ, încât din 4 zile, 3 le petreceam la soare, adierea uşoară aducându-mi în nări mirosul de carne friptă, delicioasă şi gustoasă. Iar când mi s-a făcut oferta de a onora invitaţia la grătarul de la conac al prietenului indecent de bogat al unui coleg de serviciu, la care aveau de gând să participe oameni pe care fie nu îi plăceam în mod expres sau pe care nu-i cunoşteam deloc, kilogramele în plus care se ţin lanţ de mine şi nu mă lasă să mănânc sănătos (vorba Luizei, ce poate fi mai sănătos decât grătarul? 😀 ) m-au forţat să refuz. Mai mult de atât, umbla zvonul că ar urma să particip la alt grătar, cu oameni simpatici, în stare să întreţină o conversaţie, aşa că de ce să ies din zona mea personală de confort?

Alina venise în vizită şi cum este una dintre cele mai vechi şi bune prietene ale mele, nu intenţionam sub nici o formă să o las acasă într-o zi aşa însorită, aşa că, bineînţeles, mi-am extins invitaţia şi către ea. V-aţi fi aşteptat ca până la vârsta asta să fi învăţat că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, pentru că în dimineaţa grătarului muncitoresc am aflat că tot grupul se trambala pe plantaţia (şi când zic plantaţie imaginaţi-vă un câmp care se afla în mijlocul nicăierului şi care se întindea până la capătul pământului) prietenului indecent de bogat al sus-numitului coleg de serviciu. O iau pe Alina cu jalba după mine şi sper din tot sufletul să nu se comporte ca… Alina.

Nu ştiu ce a mers mai prost în ziua aceea, faptul că am plecat de acasă setată să nu fiu o încuiată sociopată şi să socializez cu restul lumii pe care nu o cunoşteam sau că am ajuns la grătar realizând că cu excepţia prietenilor pe care îi însoţeam – şi care, Doamne ajută, sunt oameni normali cu gusturi normale – toţi ceilalţi erau nişte manelişti penibili care nu ascultaseră în toată viaţa lor decât Guţă şi Salam. Aşa că ne-am împărţit în două tabere, noi, bombănitorii, cei care contemplau posibilitatea de a-şi lua partea de mâncare pentru care pusesem bani şi să ne întoarcem de la capătul pământului înapoi în mijlocul civilizaţiei şi al tehnologiei, şi ei, oamenii preistorici scăpaţi din rezervaţie, care-şi stabiliseră un centru de înfrumuseţare al oamenilor urâţi chiar sub foişorul pe care se chinuiau băieţii noştri să-l cosmetizeze şi să-l adumbrească.

Nu ştiu ce duh lobotomizat s-a instalat în noi nici după ce grasul şi-a arătat straturile de burţi populaţiei deja flămânde sau s-a oferit să împrumute puţin din umbra pe care o făcea pământului doritoarelor de răcoare. Nici după ce am început să pregătim mâncarea şi am constatat că nu avem cuţite şi linguri şi că trebuia să ne descurcăm decât cu cuţite de plastic nu am vociferat, dar am continuat să curăţam ciuperci mutante în condiţii insalubre şi am evitat să fim ucişi de căpuşa ucigaşă aşezându-ne oriunde, mai puţin pe iarbă. Iar când soarele a urcat la zenit, iar căldura era mult prea copleşitoare pentru începutul lunii mai, am fost martorii (mă rog, mie mi s-a povestit, deoarece printr-o întâmplare fericită cred că eram atentă la altă scârboşenie) scârboşeniei supreme: grasul a luat un pumn de gheaţă din lada frigorifică şi şi-a răcorit jumările în văzul tuturor. Când au redevenit tari (probabil începuseră să se topească de la căldură), a băgat mâna în pantaloni şi a aruncat surplusul de gheaţă, din fericire, pe jos.

Ce a urmat însă, nu este pentru cei cu stomacurile slabe. Pentru că nu aveam linguri şi furculiţe, iar el era un gras pofticios, a băgat aceeaşi mână cu care se ajutase să-şi reducă fierbinţeala trupului mai-puţin-armonios în bolul de salată şi şi-a pus cât a dorit pe-o farfurie. Putea la fel de bine să mănânce toată salata, pentru că nimeni nu s-a mai atins apoi de ea.

Cât despre Alina, ei bine… a fost Alina 🙂

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Despre prieteni şi alte animale&8221;

  1. westie zice:

    Foarte tare faza ! O iau pe Alina cu jalba după mine şi sper din tot sufletul să nu se comporte ca… Alina. Si cum zicea cineva traim in Romania …. mult mai epic decat in triunghiul bermudelor !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s