Flirtatul 101


Căzusem zilele trecute pe gânduri. Ce mă face pe mine bună în relaţiile cu oamenii? De ce, fără diplomă în psihologie sau resurse umane, reuşesc să excelez în HR, iar în viaţa de zi cu zi să profit de factorul „vino-ncoa” şi să mă împresor de oameni pe care îi apreciez şi care, la rândul lor se lasă impresionaţi de minunatele mele talente? 😀

Cele 13 reguli de mai jos alcătuiesc prima lecţie – extrem de importantă – care dezvăluie misterele flirtatului. Şi ca să vă conving că nu sunt foarte superficială, vă împărtăşesc un mic secret: dacă ştiţi cum să direcţionaţi discuţia din timpul unui interviu, le puteţi folosi drept punct de plecare.

  • Eye-sex – credeţi sau nu, figura asta merge în orice împrejurare, fie că vă aflaţi în bar şi la capătul tejghelei se află cel mai sexy tocilar din câţi aţi văzut, fie că sunteţi de cealaltă parte a baricadei şi încercaţi să intimidaţi candidatul. Voi, restul, numiţi regula aceasta, din pudoare, eye-contact. Dar să fie ca mine de data asta, zic.
  • Fii întotdeauna sinceră şi lasă-l să ştie cine are cărţile câştigătoare. Nu, nu e ca la poker şi nici nu blufăm. Există în lume nişte candidaţi care cred că pot rupe dudul în două [mulţumesc, Claudiu, pentru referinţa amuzantă] şi că nu există nici un recrutor care să îi poată dibui. Şi cum nu ne putem baza pe un astfel de candidat să fie onest, misiunea ingrată cade în spinarea noastră. Fii cât mai transparent, spune-i că nu-l vei angaja ci, întocmai urmându-i modelul, l-ai invitat la interviu ca să mai capeţi experienţă în discuţia cu astfel de specimene. Dacă părăsim un pic latura resurselor umane şi ne îndreptăm atenţia către lumea obişnuită [şi ţinând cont şi de experienţele personale ale fiecăruia], nu există individ care să nu-şi cunoască adevărata valoare. Desigur, mai e câte unul care se întinde precum vulpea la struguri şi când nu poate să-i atingă, se plânge că sunt acri, dar aşa cum este şi normal, unii dintre noi [în speţă eu] deţin toate atuurile, ceilalţi trebuind să se mulţumească cu ce le pică din ciorchine.
  • Fii imprevizibilă. Serios acum, ce rău se poate întâmpla? Să vă pierdeţi reciproc timpul? Been there, done that. Pe vremea periplului meu bruxellois l-am avut la interviu pe Kim [da, în Belgia, Kim este şi nume de băiat], care voia să plece în eXchange în România pe un salariu de minimum 2500 de euro pentru că făcuse el un studiu de piaţă şi atât aflase că se câştigă pe meleagurile mioritice. Din politeţe, l-aş fi păstrat în interviu toate cele 15 minute   regulamentare, dar atitudinea lui zeflemitoare intrată în contact cu temperamentul meu vulcanic şi miserupist au făcut k-boom şi l-am poftit pe uşă afară. Lăsând gluma la o parte şi dând-o un pic în filosofie, viaţa asta e prea scurtă să ne purtăm conform dorinţelor altora, aşa că dacă ne place cineva, ce rost are să contemplăm posibilitatea de a fi împreună luni de zile, când putem să ne scurtăm agonia mărturisindu-ne sentimentele? 😀
  • Încercaţi să-l mai şi periaţi, din când în când. Mai are vreun rost să explic de ce? Dacă privim strict din perspectiva masculului pe care încercăm să-l seducem, o femeie i se va părea interesantă dincolo de aspectul fizic în special dacă bagă de seamă calităţile lui latente şi i le laudă fără să pară că are o mâncărime pe care doar el o poate scărpina. Ce rost mai are că ceea ce te-a atras în primul rând la el e bărbia pătrăţoasă, cămaşa pepit [că tot se poartă sezonul acesta] şi after-shave-ul după care leşină gagicile pe stradă? Pe tine nu astea te-au atras. Ţie îţi place că e un sensibil, că poate să vadă prin tine şi te citeşte ca pe o carte, că duce gunoiul, spală vase şi calcă rufe. Dă-l dracu’ de aspirator, pe ăla îl bagă maică-sa. Şi ca nu care cumva să creadă că e un pic mai frumos decât dracul,  nu uitaţi să-i mărturisiţi cât de mult vă plac pomeţii lui şi cât de senzuale îi sunt buzele. [My dear, dacă citeşti asta, să ştii că tu ai fost inspiraţia mea 😀 ]
  • Costumatul menţine jocul interesant. Bine, poate regula asta nu se aplică şi în resurse umane. Dar dacă l-aţi obişnuit cu un stil vestimentar şi imaginea inocentă a unei … ăăă, inocente, în clipa în care apăreţi pe coridor într-o rochie mulată, purtând un ruj mai roşu decât flăcările iadului şi tocurile de 10 cm despre care ştiţi cu siguranţă că-şi va frânge gâtul, întorcându-se, partida e câştigată din start.
  • Ciudăţeniile nu dăunează sănătăţii. Nu vă gândiţi acum la cine ştie ce aberaţii, dar merge de minune să vă ignoraţi o zi întreagă sau să mergeţi la prânz cu alte persoane, ştiind că seara aveţi o mulţime de poveşti de împărtăşit, care mai de care mai ciudată. Şi dacă ne-am aprecia partenerul cu adevărat, am şti că istorisirile astea amuzante nu se împărtăşesc decât cu cei care le gustă. Şi dacă ne întoarcem din nou către resurse umane, nu strică niciodată să întrebi candidatul câte mingi de ping-pong crede că ar încăpea într-un autobuz şcolar 😀
  • Touchy-feely. Există întotdeauna un motiv bun să pui mâna. Fie că îi atingi braţul, umărul sau genunchiul, fă-l atent la persoana ta. Poate nu eşti o prezenţă care are nevoie de astfel de subterfugii, dar ca şi mine, îţi place să simţi muşchii de sub cămaşă. Dacă nu ai un motiv, inventează-l. La naiba, mie îmi place atât de mult să pun mâna, să îmbrăţişez sau, pur şi simplu, să stau atât de aproape de cineva care mi-e drag încât îi pot simţi căldura corpului radiind prin haine, încât arunc pe fereastră orice grijă şi uit că-mi trebuie motiv să fac asta. Spaţiu personal? Ce-i ăla?
  • Şoptitul e cu siguranţă mai eficient decât strigatul. Reciproca e valabilă doar dacă individul e surd. Dar dacă se apropie de tine şi îi simţi respiraţia pe piele sau vârful buzelor pe lobul urechii … brrrr, moving on, erogenous spot alert!
  • Dă-i o poreclă. Dacă nu e jignitoare, o s-o iubească. Nu trebuie să vă întreceţi în creativitate, trebuie să reflecte cu exactitate sentimentele pentru persoana în cauză. Keep it short and simple.
  • Arată-i că-ţi pasă. Am trecut deja de prima parte, în care totul e seducţie. Poate că nu-ţi ocupă în totalitate gândurile şi uneori mai rătăceşti şi prin curţile vecinilor, dar dacă îţi vorbeşte şi împărtăşeşte cu tine subiecte presante, frumos ar fi ca măcar să-l asculţi dacă nu poţi oferi nici măcar o opinie de bun-simţ. Strânge-i mâna când vezi că se agită, anunţă-l când topicul de discuţie te depăşeşte [poate că eşti acolo când are nevoie de tine, dar nu ne place cineva care ne acaparează în totalitate şi devine sufocant], dar, în general, încearcă să fii un sprijin şi nu o povară.
  • Nu-ţi dezvălui secretele. Meseria nu se învaţă, se fură. Cam pe acelaşi principiu funcţionează şi viaţa personală. Ştie că ai o sută de admiratori şi că dacă ai vrea, ai putea fi cu oricare dintre ei. Oricât de apropiat te-ai simţi de cineva, nu comite imprudenţa de a te deschide din prima, ci lasă-te descoperit. Misterul care te înconjoară e de sute de ori mai atrăgător decât spoilerele pe care le-ar conţine propriile-ţi cuvinte. Nu servi totul pe tavă. Let them work for it.
  • Împărtăşeşte câteva peripeţii. Nimănui nu-i place cineva crescut în puf. În regulă, poate nu ştiu să înot sau să merg pe bicicletă, dar acum 3 ani era să mor de 3 ori în 2 zile în timp ce urcam pe Buila-Vânturariţa. Ce sunt eu? O afurisită de femeie superioară. Pentru că am supravieţuit să povestesc despre asta. Şi sunt mândră de asta 🙂
  • Chiar dacă eşti rănită sau slăbită, nu o arăta. Fiecare şut în fund e un pas înainte. Te-a părăsit unul pentru new girl in town? Cum zice bunica, are balta peşte. Şi pe zi ce trece, mă conving că nu există decât specimene de colecţie. Plus, s-a cam terminat cu dominaţia feminină la nivel mondial, deci nu mai trebuie să ne facem griji că dacă punem ochii pe vreun bărbat mai de doamne ajută trebuie să-l şi împărţim cu două chupacabre.

Cu speranţa că în urma lecţiei acum ştiţi şi să flirtaţi, şi să recrutaţi, aştept comentarii cu păţaniile voastre. Dacă vi se pare că scriu mai împleticit, daţi vina pe Sangria 😀

Anunțuri

Un gând despre &8222;Flirtatul 101&8221;

  1. Nebunia zice:

    Practic inveti femeile sa fie manipulatoare in relatia cu barbatii, nu ? :)) of, of.. femeia te intoarce cum vrea ea si cica barbatii sunt aia mai reci sau care nu vor sa-si arate sentimente intr-o relatie :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s