The Invention of Lying


„The Invention of Lying” este un film produs in 2009, din distribuţia căruia fac parte Ricky Gervais – un comedian al cărui fan nu sunt nici pe departe – şi Jennifer Garner, înlocuitoarea unei alte Jennifer în viaţa actualului său soţ, şi care a fost regizat magistral de un începător, nimeni altul decât actorul principal.

Dar despre ce este vorba, mă veţi întreba? Vă avertizez – pe principiul folosit de Dana aici – că urmează spoilere pe care poate aţi vrea să le evitaţi. Într-o lume în care toată lumea spune adevărul, un om ce tocmai a fost concediat şi este pe punctul de a fi evacuat este împins la limită. Creierul lui reacţionează anormal şi pentru prima oară în istoria cunoscută, o minciună este rostită. Nu orice fel de minciună, ci o minciună în premieră mondială! Din moment ce nimeni din acest univers nu a mai auzit vreodată o minciună înainte, tot ceea ce scoate Mark Bellison pe gură trebuie luat ca atare. Fără prea mult efort – şi peste noapte – acest om are lumea la picioare.

Conceptul care stă la baza filmului este net superior celui în urma căruia a fost creat „Liar, liar”, dar având în vedere că nu se adresează chiar tuturor categoriilor de spectatori, nu este neapărat un lucru bun. Premiza acestui film este amuzantă, dar după un timp povestea se tărăgănează, devine previzibilă [sau poate sunt eu o Enciclopedie Cinematografică şi ştiu că nu se mai apucă nimeni acum să reinventeze roata] şi sfârşeşte într-un sughiţ obositor. Mark Bellison este un pierzător: arată ca unul, se comportă ca unul şi chiar are mentalitatea aceea care, practic, îl împiedică să se mai ridice dimineaţa din pat. Pe măsură ce-şi testează nou descoperita abilitate de a minţi, Mark se lasă prins într-o reţea de minciuni şi deşi acum are, din punct de vedere financiar, tot ceea ce şi-ar putea dori, continuă să fie nemulţumit cu direcţia în care se îndreaptă viaţa sa.

Filmul are şi câteva scene emoţionante, care influenţează restul acţiunii. Oricât de inocentă şi lejeră ar părea acţiunea [numa’ bună pentru o vizionare drăguţă într-o duminică după-amiaza], temele principale tratate sunt relaţiile interumane [şi cum sunt afectate ele de inventarea minciunii] şi religia [şi, din nou, cum este afectat traiectul acesteia de inventarea minciunii]. Jennifer Garner joacă rolul interesului romantic al lui Mark şi este cea care declanşează toată tărăşenia, încă de la primele secvenţe. Deşi pe parcurs se împrieteneşte cu Mark şi dezvoltă pentru el sentimente, ajunge să şi le renege deoarece acesta nu reprezintă o partidă bună din punct de vedere genetic şi material. Dar ştim cu toţii cum se termină astfel de comedii, nu?

Dar, totuşi, cum reuşesc oamenii aceia să trăiască într-o lume fără minciuni? Dacă vor să vadă un film, se duc la cinema şi ascultă un domn recitând istorie, deoarece filmele, aşa cum le ştim noi, sunt în mare parte ficţiune şi absolut nimeni nu ar putea produce unul, căci ar însemna să creeze un precedent. Sau azilul de bătrâni este transformat „Într-un loc unde oamenii bătrâni merg să moară” şi aşa mai departe. Brutalitatea înfăţişării adevărului şi numai adevărului este greu de suportat, aşa că ceea ce reuşeşte Mark să facă nu mai apare ca un lucru negativ.

Filmul are şi unele apariţii foarte amuzante. Fii atent la poliţist, dă-i două palme secretarei, nu-i lăsa bacşiş barmanului.

E un film drăguţ, perfect pentru o după-amiază în pat. Dar vă avertizez, după ce treceţi de jumătatea filmului, trebuie să aveţi răbdare. Enjoy!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s