Just who do you think you are? – partea a IV-a


Continuarea postului acesta.

A patra dimensiune a Tipurilor de Personalitate se referă la modul în care oamenii preferă să trăiască: într-un mod mai structurat, care implică luarea deciziilor sau într-un mod mai spontan, ghidându-se după informaţii. Din nou, există o gamă largă în care regăsim extreme opuse ale aceluiaşi tip de comportament.

Oamenii cu o înclinare spre a judeca lucrurile – îi vom numi de acum Judecători – tind să trăiască într-un mod ordonat şi să fie mai fericiţi atunci când vieţile le sunt structurate şi aspectele cotidiene sunt aranjate până în cele mai mici detalii. Au o atitudine făţarnică şi le place să ia decizii. Judecătorii caută să reglementeze şi să controleze viaţa. Persoanele cu o preferinţă pentru perceperea lucrurilor – îi vom numi Observatori – vor să trăiască într-un mod spontan şi sunt mai fericiţi atunci când vieţile lor sunt flexibile. Observatorii încearcă să înţeleagă viaţa mai degrabă decât să o controleze în cele mai mici aspecte ale sale.

Judecătorii nu sunt neapărat judecători (în sensul dogmatic al cuvântului), ci doar le place să găsească o rezolvare problemelor care pot apărea. Observatorii nu sunt neapărat observatori (doar deţin abilitatea de a vedea lucrurile cu precizie); le place pur şi simplu să ofere mai multe opţiuni în cazul unei probleme. Diferenţa dintre Judecători şi Observatori este trasată de modul în care aceştia abordează rezolvarea problemei. Judecătorii se lasă antrenaţi intens până la rezolvarea situaţiei şi în mod constant sunt atraşi către luarea unei decizii, în timp ce, din contră, Observatorii experimentează tensiunea tocmai când sunt puşi în situaţia de a lua o hotărâre; dacă ar fi după ei, ar face tot posibilul să evite o finalizare făţişă şi să-şi păstreze orizonturile lărgite.

Atât judecarea lucrurilor, cât şi perceperea acestora sunt folosite constant în viaţa cotidiană, deoarece nimeni nu se comportă strict într-un singur mod. E chiar indicat să se găsească un echilibru între cele două, din moment ce Judecătorul poate deveni rigid, prea raţional şi inflexibil, iar Observatorul tinde să lase lucrurile fără rezolvare o lungă perioadă de timp, amânându-şi chiar şi felul în care obişnuiau să-şi trăiască viaţa.

Judecătorii preferă o lume planificată şi ordonată, construită după structura început – mijloc – final. Le place să deţină controlul a ceea ce se întâmplă şi să fie cei care iau deciziile. Deseori au tendinţa de a vedea lucrurile în alb şi negru şi obişnuiesc să abordeze problema indiferent dacă aceasta apare a fi rezolvabilă sau nu. Cu toate acestea – iar lucrul acesta spune multe despre abilitatea de adaptare a Judecătorilor -, ei se simt mai confortabil când problemele sunt rezolvate, mai degrabă decât să le ştie lăsate în coadă de peşte, chiar dacă nu contribuie cu nimic la luarea deciziei salvatoare. Judecătorii nu reuşesc să se adapteze întotdeauna din mers şi, sub nici o formă, nu sunt amatori de surprize neaşteptate.

Observatorii îşi doresc ca lumea în care trăiesc să fie flexibilă, permiţându-le nenumărate oportunităţi de a fi spontani şi de a se da în spectacol, deoarece în mod natural se simt constrânşi de atributele societăţii în care trăiesc şi preferă ca lucrurile să se desfăşoare în lipsa unui model prestabilit. Se adaptează cu uşurinţă situaţiilor neprevăzute şi au tendinţa – supărătoare, de altfel – de a amâna luarea deciziilor, în special dacă acestea sunt extrem de importante. Observatorii văd lucrurile într-o combinaţie de gri-roz şi se bucură de orice nimic care le afectează viaţa.

În lumea profesională, aceste două stiluri diferite pot crea conflicte, mai ales atunci când Judecătorii şi Observatorii se află sub presiune din cauza aceleiaşi probleme. După cum este întotdeauna cazul, să ştim care sunt preferinţele de personalitate ale celor din jur ne ajută să înţelegem mai uşor anumite reacţii. Fiind conştienţi de faptul că oamenii se comportă diferit, putem tolera mai uşor o anumită ieşire, dar, de asemenea, o putem anticipa.

Un indiciu care trădează preferinţa dintre Judecată şi Percepere poate fi starea în care se regăseşte biroul de lucru. De obicei (dar nu întotdeauna), biroul Judecătorului este destul de ordonat. Este bine organizat. Există stative pentru creioane, biscuiţi de carton, presse-papiers şi aşa mai departe, iar aceste elemente pot fi găsite de obicei – cel puţin la începutul şi la sfârşitul zilei – în locul lor. Nu este chiar neobişnuit să întâlneşti pe biroul unui Judecător o listă cu „lucruri de făcut” cu o linie trasată peste cele mai multe, dacă nu toate, punctele de pe lista ante-menţionată. Biroul unui Observator, pe de altă parte, este adesea (dar nu întotdeauna) mai puţin organizat şi ar putea conţine mai multe „lucrări în curs de desfăşurare”, mesaje la care trebuie să răspundă, jucării, pixuri defecte şi mormane de dosare la care trebuie să lucreze cât mai repede cu putinţă. Atunci când i se atrage atenţia asupra dezastrului care pluteşte în jurul biroului său, un Observator va pretinde întotdeauna că poate găsi orice lucru de care are nevoie în biroul său (Pur şi simplu nu vrea să recunoască cât de mult timp îi va lua să o facă!)

Starea biroului (şi, eventual, a interiorului dulapului, poşetei sau a maşinii dumneavoastră) reflectă modul în care vă funcţionează mintea. Să presupunem că un Judecător şi un Observator primesc o broşură care anunţă o conferinţă viitoare, care urmează a avea loc în patru luni. Judecătorul va alege una dintre următoarele variante:

  1. aruncă broşura depparte, deoarece a participat şi anul trecut sau are deja alte planuri pentru perioada următoare;
  2. completează formularul de aplicare, trimite banii care acoperă taxa de participare şi îşi vede de treabă;
  3. dă broşura  altcuiva care ar putea fi interesat.

Judecătorul a luat o decizie şi scoate broşura din viaţa sa. Observatorul aflat în aceeaşi situaţie se va comporta, mai mult ca sigur, diferit. Mai întâi de toate, patru luni în viitor este o lungă perioadă de timp. Recunoscând că s-ar putea întâmpla o mulţime de lucruri între acum şi atunci (şi că probabil ceva mai bun va apărea între timp), Observatorul consideră că este mult prea devreme pentru a lua o decizie. Acesta realizează că ar trebui să pună broşura deoparte, într-un loc sigur, dar dacă o va face, probabil că va uita cu totul de ea, aşa că o adaugă la deja substanţialul teanc de hârtii de pe birou. Cu excepţia cazului în care este cu adevărat importantă, soarta broşurii este pecetluită la a se pierde în grămadă, doar pentru a fi redescoperită după termenul-limită de înregistrare (sau chiar conferinţa propriu-zisă) a venit şi-a trecut. Observatorul nu ia o decizie, astfel încât broşura va sta pe birou până în clipa în care momentul luării deciziei va fi trecut.

Toată lumea are o listă cu lucruri de făcut sau un teanc cu probleme actuale care ar trebui rezolvate cât mai curând. Nu e ceva neobişnuit sau nemaiîntâlnit. Dar Observatorii au, cel mai probabil, tot felul de documente în teancul ante-menţionat, documente care nu au nimic de a face cu un termen-limită presant, şi îşi pot aminti mai multe oportunităţi ratate deoarece au tergiversat prea mult luarea unei decizii.

Pe final de episod vă ofer câteva caracteristici ale fiecăruia, astfel încât să puteţi identifica cu o mai mare uşurinţă care este preferinţa voastră.

Judecătorul

  • este mai fericit după ce a luat o decizie;
  • la lucru urmează cu sfinţenie regula: muncesc mai întâi, mă joc mai târziu (asta dacă mai rămâne timp);
  • îşi stabileşte obiective şi face tot ce îi stă în putere să le realizeze la timp;
  • preferă să ştie dinainte ce-l aşteaptă;
  • atenţia îi este orientată către obiectul muncii sale, punând accent pe îndeplinirea sarcinii primite;
  • obţine satisfacţii personale din finalizarea unui proiect;
  • priveşte timpul asemenea unei resurse definite şi ia termenele-limită în serios.

Observatorul

  • se simte mai fericit dacă are o portiţă de scăpare;
  • la muncă se lasă ghidat de principii ghiduşe: se bucură de moment şi îşi termină sarcina mai târziu, dacă mai rămâne timp;
  • îşi schimbă obiectivele pe măsură ce află mai multe informaţii;
  • îi place să se adapteze unor noi situaţii;
  • atenţia îi este orientată către procesul prin care lucrează, punând accentul pe modul în care îşi desfăşoară munca;
  • obţine satisfacţii personale din demararea proiectelor;
  • priveşte timpul asemenea unei resurse reînnoibile şi consideră termenele-limită a fi flexibile.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s