Alegerea Louisei


Capitolul 2: Spărtura din perete

Marius stătea întins în pat, dar nu singur. Louise îl acompania, ocupându-i gândurile şi consumându-i fanteziile. Adormise deja? Se strecurase sub cuverturile groase care o apărau de noaptea rece de iarnă? Răsucindu-se spre marginea patului, Marius nu se putu abţine să nu se gândească la vestimentaţia pe care ar fi purtat-o o femeie ca ea ducându-se la culcare şi nu putu să blocheze imaginea mentală a sânilor ei atrăgători conturându-se pe sub cămăşuţa de noapte şi senzaţia tulburătoare a sfârcurilor ei întărite zgâriindu-i palma. Se întări numai la gândul că Louise era la câteva uşi distanţă, în josul coridorului şi dacă ar fi găsit în sine puterea de a parcurge cei câţiva paşi până la camera ei, s-ar fi putut strecura lângă ea şi şi-ar fi imprimat fiinţa în ea, o dată pentru totdeauna. Voia să-i guste trupul delicios, să o simtă zvârcolindu-se sub degetele sale şi să-i ofere plăcere, iar şi iar, până când nu mai rămânea din ea decât respiraţia neregulată şi inima bătându-i în cuşca pieptului asemenea canarului prins în colivie. Voia să privească în ochii ei în timp ce o arunca de pe culmile extazului cu propria-i voinţă; cumva, ştia că trupurile lor aveau să se potrivească de minune împreună. Strângându-şi perina în braţe, gemu în materialul moale. „Şef, îşi aminteşti asta, nu? Eşti şeful ei!

Gândurile lui Marius zburară rapid la soţia sa, Laura, cea care recomandase angajarea Louisei în primul rând. Ce fusese în mintea ei când sugerase mişcarea aceasta? Bănuise măcar că avea să o dorească pe Louise din prima clipă, ca pe nimeni şi nimic altceva înainte de asta? Bineînţeles că ştiuse, pentru numele lui Dumnezeu, doar era soţia lui. Se ridică în şezut şi îşi cuprinse fruntea în mâini. De ce acum, după atâţia ani în care îi fusese loial până în adâncul fiinţei sale, trebuise să îi arunce în faţă tentaţia supremă? Care era motivul ei? Întotdeauna se încrezuse în judecata ei şi era nemiloasă când venea vorba despre lucrurile şi persoanele care îi aparţineau, dar simţise că în spatele măştii reci şi a atitudinii calculate exista o răutate pe care nu reuşise să o înţeleagă cu adevărat. Ce urmărea, torturându-l astfel?

Somnul îl evita şi agitaţia pe care o simţea în suflet îi apăsa pieptul. Nu închisese un ochi toată noaptea gândindu-se la trupul uimitor şi tot ce simţea când se afla în preajma mai tinerei sale colege. Poate se afla la duş, săpunindu-şi corpul în timp ce se încălzea sub jetul de apă. Gândurile lui Marius zburară din nou către ea, concentrându-se pe reacţia ei, pe uşoara retragere în zidul rece, când l-ar fi simţit intrând cu ea la duş, cuprinzându-i talia în braţe şi săpunind pielea fierbinte şi lucioasă. Poate şi-ar trece degetele peste sânii ei, simţindu-i sfârcurile cum i se întăreau sub atingerea lui.
– Adună-te!, îşi ordonă el, părăsind patul şi măsurând camera în lung şi-n lat cu paşi mari, trecându-şi nerăbdător degetele prin păr. Un duş rece. Bună idee, Marius. Pedepseşte-te cu un foarte lung şi foarte rece duş şi scoate-ţi femeia aia din minte.

Era mândru de autocontrolul de care dăduse dovadă anterior şi de capacitatea de a-şi diviza traiul în aşa fel încât viaţa personală să nu se amestece cu cea profesională, dar trebuise să fi făcut ceva greşit dacă soarta îl pedepsea astfel. Trebuia să se adune şi să nu o lase pe Louise, o simplă subordonată, să-i mai intre în minte astfel niciodată. Erau departe de casă, într-o ţară străină, unde veniseră să lucreze, iar dacă femeia ar fi avut cea mai vagă idee despre gândurile care-i ocupau mintea, ar fi fugit cât mai repede în direcţia opusă. Oricât de mult ar fi dorit-o fizic, avea mai multă nevoie de ea din punct de vedere profesional şi trebuia să facă tot ce îi stătea în putere să o scoată din mintea şi din trupul său. Mulţumit de rezolvarea pe care o găsise, se aşeză din nou în pat, permiţându-i somnului să-l revendice. Cu toate acestea, visele sale i-au fost contaminate de prezenţa unei anumite femei, sărutându-l şi frecându-şi întregul corp de al lui.

Marius se trezi a doua zi mult prea devreme şi se îmbrăcă pentru prima şedinţă a zilei. Trecând prin faţa ferestrei, aruncă o privire dincolo de geam şi se încruntă la vederea cerului plumburiu. Simţea nevoia să iasă afară, să simtă aerul rece al nordului lovindu-i obrajii şi să-i astâmpere fierbinţeala care-i alerga prin corp, dar echipa lui era deja în urmă cu raportarea semestrială, în ciuda rezultatelor excelente pe care le adusese implementarea noii linii de producţie. Ideea fusese a Louisei, iar în ciuda faptului că nu făcea parte din echipa de proiect, petrecuse aproape la fel de mult timp ca restul angajaţilor săi în secţie, supervizând respectarea indicaţiilor sale. Se simţea de parcă nu ar fi închis un ochi toată noaptea, iar umerii i se adunară în faţă, părând să-i deformeze trupul pe sub materialul cămăşii. Visele colorate ale căror protagonistă fusese Louise îi torturaseră mintea pe toată durata nopţii, iar el avea nevoie de odihnă aproape la fel de mult pe cât avea nevoie de aer. Dacă trebuia să lucreze alături de ea fără să saliveze de ori de câte ori îl hăituia cu privirile verzi pe care ajunsese să le iubească şi să le urască în egală măsură, trebuia să-şi îmbunătăţească jocul şi să se concentreze mai mult asupra lucrului şi mai puţin asupra a ceea ce-i făcea trupului său apropierea aceasta nesănătoasă de Louise.

Îşi strânse documentele şi deschise uşa camerei de hotel, pregătit să coboare în sala de şedinţe şi să le demonstreze încă o dată – dacă mai era cazul – celorlalţi manageri care participau la conferinţă de ce era cel mai bun în branşă. Traversă coridorul, îndreptându-se încrezător spre lifturi, sigur pe sine în ceea ce privea întâlnirile de astăzi şi optimist că prezenţa Louisei nu avea să-l afecteze azi prea mult. El era cel care controla situaţia. El era şeful, iar ea era…
Ceea ce era ea, era îmbrăcată doar într-un tricou suficient de lung cât să-i acopere coapsele şi ieşea din camera… A cui era camera aceea? Marius îşi făcu o notă mentală să revadă din nou repartiţia pe camere a echipei sale în timp ce se concentră din nou asupra femeii care părea să fi îngheţat în loc la vederea lui. La dracu’, de ce trebuia să arate atât de vinovată, de parcă tocmai ar fi vândut secrete industriale competiţiei? Simţi cum începe să se întărească pe măsură ce Louise îşi mută centrul de greutate de pe un picior pe altul, în timp ce trăgea disperată de poalele tricoului, încercând să-şi acopere părţile intime. Marius înghiţi în sec, incapabil să formeze cuvinte. Aici era, fix în faţa ochilor lui, femeia care îi bântuise visele, expusă pentru a fi culeasă şi gustată asemenea celui mai dulce fruct, curbele apetisante ale şoldurilor sale obligând materialul moale al tricoului să se modeleze după matriţa trupului ei. Obrajii Louisei erau îmbujoraţi, iar buzele palide, aproape livide, şi Marius se temu ca nu cumva întâlnirea cu el să nu o fi inoportunat; la urma urmei, era mult prea devreme, iar majoritatea colegilor lor încă dormeau, cu siguranţă.

Bărbatul îşi linse buzele şi călători fără nici urmă de ruşine pe harta trupului Louisei. Ar fi fost atât de simplu să închidă distanţa dintre ei din câţiva paşi şi să o lipească de perete şi să întindă mâna să-i mângâie coapsa doar pentru a se convinge că este la fel de mătăsoasă la atingere pe cât apărea să fie. Reuşi să se smulgă de sub vraja trupului ei doar pentru a-i întâlni privirea, fixându-l. Îi putu citi panica din suflet reflectându-se în marea din ochii ei şi simţi rupându-se ceva în el. O speria. Era ultimul lucru pe care voia să-l facă atunci când venea vorba de ea, astfel încât, cu un oftat imperceptibil, trăsăturile sale i se ajustară cu atenţie de la excitat, aproape căzut în admiraţie în faţa Louisei, la un zâmbet politicos şi oarecum distant.

– Bună dimineaţa, Louise, reuşi el să rostească după ce îşi adună gândurile. Ai avut un somn îndestulător? Sper că ai găsit totul pe placul tău. În camera care ţi-a fost repartizată, vreau să spun.
Oh, Doamne, nu era în stare să pună două cuvinte împreună fără să se bâlbâie asemenea unui şcolar scos la ascultare. Într-un efort de a salva puţinul respect pe care îl mai avea faţă de sine, o salută grăbit şi dădu să plece, acuzând o şedinţă care probabil începuse deja, când uşa camerei din care ieşise Louise mai devreme se deschise dintr-o dată, iar Alex păşi în coridor.
– Asta explică, cu siguranţă, multe, zise el şi, întorcându-le spatele celor doi colegi ai săi, grăbind pasul şi dispărând curând din câmpul lor vizual.

Când Louise se convinse că erau complet singuri şi îi aruncă o privire furioasă prietenului său. Era jenată până în adâncul fiinţei pentru că Marius o văzuse dezbrăcată astfel, dar cu toată sinceritatea, nu îşi imaginase că avea să fie treaz la o oră atât de devreme şi în nici un caz că avea să dea nas în nas cu el, fix când ieşea din camera lui Alex. Nu reuşise să adoarmă o bună parte din noapte, iar faptul că prietenul său contractase o răceală destul de urâtă servise perfect scopului ei de a găsi o activitate care să-i ţină mintea ocupată. Desigur, incidentul nu putea avea o urmare pozitivă; la urma urmei, şeful surprinsese o scenă cel puţin erotică, scoasă din context: Louise se strecura la primele ore ale dimineţii înapoi în camera sa, purtând doar un tricou, în timp ce Alex o petrecea din cadrul uşii. Iar în mijlocul a tot ce se întâmplase, nu fusese în stare să-şi smulgă privirea de pe chipul lui. Bărbatul acesta era complet periculos. Nu, nu, nu se temea de el, se temea de ea însăşi. Fiecare nerv şi celulă din corpul său râvneau la el şi ştia că nu fusese capabilă să ascundă asta; trebuia să îi fi fost scris pe tot chipul. Îşi ascunse chipul în palme, ruşinată, în timp ce Alex făcu câţiva paşi spre ea, cuprinzând-o în braţe, protectiv. Ar fi putut la fel de bine să-şi scrie în frunte „stricată” şi ar fi rezolvat mult mai uşor problema.

Iar mâinile lui Alex, alunecând în sus şi-n jos de-a lungul spatelui ei în timp ce o ţinea, nu făceau decât să îi alimenteze furia pe care nu ştia încotro să o îndrepte. Dacă nu ar fi deschis afurisita de uşă fix în momentul acela…
– De ce ai deschis uşa, Alex?, se văietă ea, furioasă pe sine pentru că era furioasă pe el. Nimeni nu era vinovat, cu excepţia sa.
– Am vrut să-ţi mulţumesc pentru aseară, răspunse el, iar Louise aproape dori să-şi dea două palme.
– Cu plăcere, rosti ea sec şi, desprinzându-se din îmbrăţişarea lui, se îndreptă către camera ei. Ne vedem jos într-o jumătate de oră?, adăugă în cele din urmă. La prezentarea raportului de producţie?
Alex confirmă printr-o clătinare scurtă din cap şi se despărţiră la mijlocul coridorului.

Jumătate de oră mai târziu, Marius se afla deja în sala de şedinţe aşteptând ca top managementul să se adune pentru prezentarea raportului final, când Louise intră, urmată îndeaproape de Alex, care ducea două cafele. Femeia îi mulţumi tânărului, adăugând un zâmbet sincer, luând una dintre cupe şi se îndreptă în direcţia şefului său. Nu mai părea speriată, observă el. Părea aproape tristă. Purta o cămaşă cu mâneci lungi, ale cărei poale fuseseră îndesate dincolo de talia pantalonilor pană, care-i subţiau, dacă mai era posibil, şi mai mult piciorul. Lăsă un oftat să-i scape când şoldurile ei alunecară batjocoritoare spre el, practic provocându-l să le ignore. Se forţă să se concentreze asupra chipului ei.

– Ce pot face pentru tine astăzi, Marius?
Glasul îi sună profesionist şi la obiect, dar pe măsură ce vocile începură să se stingă în încăpere, iar moderatorul anunţă punctele de discuţie de pe agenda de zi, Marius nu se putu gândi decât la câte lucruri putea face Louise pentru el; din nefericire, nici unul nu avea vreo legătură cu munca.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s