Alegerea Louisei


III.

Se strecura asemenea unei feline printre oamenii care aşteptau la rând, iar Louise nu se putu abţine să nu-i admire mişcările agile şi siguranţa cu care păşea în mulţime. Îi oferise o singură şansă, iar acum, privindu-l balansând expert tava pe care plasase cupele cu cafeaua aromată, se întreba dacă nu cumva făcuse o greşeală. De fiecare dată când încercase să-l scoată definitiv din viaţa sa, Darren descoperise o metodă ingenioasă de a se reîntoarce de parcă nimic rău nu s-ar fi întâmplat între ei. De parcă durerea din inimă încetase să mai fie acolo. De parcă trădarea lui ar fi fost doar un coşmar şi nimic altceva. Îi zâmbi, mulţumindu-i, şi aşteptă ca el să înceapă. Se cunoşteau mult prea bine pentru a mai pierde timpul cu frivolităţi; voia ceva de la ea, iar Louise, din bunătatea sufletului său – şi dintr-o perversă curiozitate –, acceptase să-l întâlnească şi să-l asculte.

Cuvintele pe care tânjea deja să le audă nu sosiră, însă, imediat. Bărbatul sorbi din lichidul fierbinte, evitând să o privească pe deasupra cupei. Îşi plimbă limba prin gură, nerecunoscând faptul că se arsese cu cafea. Era suficient timp pentru ce avea să urmeze, iar el ştia că era nevoie de o incomensurabilă răbdare, amestecată cu tact şi delicateţe. În special, delicateţe. Louise era o femeie incredibilă, dar ceea ce se petrecuse între ei o schimbase, iar femeia pe care o părăsise în urmă cu trei ani se stinsese şi dispăruse complet.

– Arăţi bine, începu el, iar femeia îi mulţumi tăcut, cu un zâmbet.

– Aş vrea să pot spune acelaşi lucru despre tine, îl înţepă ea, nescăpându-i umbra de durere care i se strecurase bărbatului pe chip.

Darren nu era un bărbat frumos; capul îi era înconjurat de o coamă lungă şi creaţă, care îl făcea să pară mai degrabă sălbatic decât un bărbat modern, trăind în secolul 21. Buzele mari şi cărnoase atrăgeau toate privirile, mutându-le de la ochii negri şi expresivi, adumbriţi de genele lungi şi dese. Nu era mai înalt decât Louise, dar o intimida cu umerii laţi şi braţele puternice, iar gândurile femeii alunecară înapoi pe panta anilor trecuţi, pe când obişnuia să îşi petreacă zilele în patul lui, nemaidorindu-şi să-l părăsească vreodată. Dar o făcuse, fugind de el şi de tot ce însemnase relaţia lor, ascunzându-se în mijlocul unei alte lumi, învăţând să trăiască din nou. Ştia că reîntoarcerea lui nu putea aduce nimic bun pe viitor, dar se simţea iremediabil atrasă de farmecul lui şi de atenţia pe care i-o arăta.

– Am nevoie de ajutorul tău, Lou, o alintă el, dar femeia nu făcu nici măcar un gest că ar fi interesată.

Din contră, se ridică de la masă şi, apucând cupa de plastic în care i se servise cafeaua, făcu câţiva paşi înspre ieşire, înainte de a fi luată pe sus de către Darren şi târâtă afară din local.

– Ce naiba e în neregulă cu tine?, ţipară unul la celălalt, îmbrâncindu-se şi descătuşându-se din ciudata îmbrăţişare.

Louise se îndepărtă şi după câteva clipe se opri şi se aşeză pe bordură, privind maşinile care circulau, derulându-se asemenea unui carusel prin faţa ochilor săi. Tânjea după o ţigară şi după o vorbă de alint, dar Darren nu era persoana potrivită care să-i ofere eliberarea. Iar ea era mult prea mândră pentru a-i cere asta. Pentru a-i cere orice, de fapt. Să rămână, să plece. Îşi aşeză fruntea pe genunchi, dorindu-şi ca ultimele câteva ore din viaţa sa să dispară pur şi simplu.

– De ce te-ai întors?, se îngână singură, sperând ca el să nu o fi auzit.

– Pentru că am nevoie de tine, Lou. Lucrurile au fost…

Ştia ce voia să spună şi îl privi nedumerită. Îi fusese dor de ea, aproape la fel de mult pe cât îi lipsise ei, dar nefericirea pe care şi-o produseseră reciproc nu avea să se transforme în altceva peste noapte.

– Te-am iubit, mărturisi ea. Nu dintr-o dată şi nu nebuneşte. Încet, cu timpul, descoperindu-te cu nerăbdarea copilului care îşi desface cadoul primit de Crăciun. Cu grijă, să nu sfâşii hârtia strălucitoare… Ai venit frumos ambalat, Darren, dar erai negru pe dinăuntru şi m-ai cufundat în mizeria ta şi nu mi-ai mai dat drumul niciodată.

Se ridică şi îşi scutură cu dosul palmei colbul adunat pe turul pantalonilor. Nu-l învrednici nici cu o ultimă privire, nici cu un ultim gând. Oh, Doamne, cât îl ura!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s