Când lucrurile bune ajung la final…


Este deja informaţie generală că nu găsesc absolut nici o plăcere în serialele care urmăresc viaţa de zi; dacă nu conţin măcar un dram de science fiction sau supranatural parcă duc lipsă de strălucire. Şi după ce am experimentat plăcerile interzise ale BSG sau Lost, crescând cu vocea pătrunzătoare din off a lui Patrick Steward în rolul căpitanului Jean-Luc Picard, mi-a fost greu să nu mă întorc la origini, astfel încât am dat o şansă dublă prequel-ului Star Trek: Enterprise.

Scott Bakula mă fermecase pe vremuri, în Quantum Leap, când călătorea prin timp, sărind din trup în trup, încercând să îndrepte relele. Personajul lui era scientifically intelligent, prezentând doza perfect echilibrată între masculinitatea ferventă şi religiozitatea individului cast [cu singura excepţie când Sam se îndrăgosteşte de arch-nemesis-ul său şi păcătuieşte păcătos cu aceasta, în urma relaţiei rezultând Samantha, la fel de inteligentă ca şi tatăl său]. But ‘nuff said about this sore subject. Sam Becket is dead, long live Jonathan Archer. Scott Bakula s-a descurcat onorabil în rolul tăticului primei nave cu motor warp 5 a Flotei Stelare, iar personajul interpretat de el mi-a adus aminte de Sam Beckett – science fictionally intelligent [ştie să repare un motor warp 5 şi alte drăcovenii inginereşti, deşi era şi Trip fuckin’ Tucker prin preajmă], masculul şi gentlemanul perfect. De fapt, cu astfel de personaje carismatice, nici nu este de mirare că este singurul actor menţionat a deţine două roluri incluse în „25 legende SF”.

Povestea o ştim deja cu toţii. Jonathan Archer este fiul celui care a inventat motorul warp şi căpitanul primei nave cu motor warp 5, pornind într-o expediţie paşnică de explorare prin Univers. La bordul navei este prezentă şi T’Pol, o vulcaniană a cărei misiune este aceea de a se asigura că oamenii nu distrug pacea şi liniştea din Univers, numai că nu întotdeauna lucrurile decurg aşa cum au fost plănuite. De-a lungul celor patru sezoane, influenţa asupra lucrurilor nu-i revine în totalitate lui Archer, care joacă rolul mortarului între cărămizi, ci fiecărui individ în parte. Trip şi T’Pol sunt de departe cele mai reuşite personaje, reale, perfect creionate, ca şi când ar fi fost decupate din viaţă. Hoshi şi Mayweather sunt copiii precoce ai Pământului, lingvistul nativ şi pilotul dibaci, pe când lt. Malcolm Reed, ofiţerul tactic, aduce aerul acela englezesc pe care îl vânez în orice producţie tv/cinematografică. Acesta li se alătură doctorul denobulan Phlox, interpretat de către John Billingsley [al cărui rol Harry din „The man from Earth” îl voi evalua cât de curând :D].

„Enterprise” este printre cele mai antrenante reacţii care au luat naştere în urma lansării Star Trek, aducând un suflu nou în peisajul serialelor SF. Ceea ce a afectat în mod negativ desfăşurarea a ceea ce părea a fi cea mai ingenioasă poveste de la Battlestar Galactica încoace nu a fost bugetul mic sau lipsa unor actori renumiţi , ci lipsa de interes a fanilor. Pentru cei care încă nu şi-au rupt o oră din timpul lor pentru a urmări miracolul resuscitării uneia dintre cele mai iubite serii TV a tuturor timpurilor, trebuie să spun că „Enterprise” este fantastic, palpitant, amuzant şi emoţionant, poate chiar mai interesant şi mai aventuros decât seriile originale. Iar în ciuda brandului sub care a fost lansat, producătorii şi-au asumat riscul de a reinventa Star Trek.

Şi au făcut-o până în cele mai mici detalii. Niciodată nu este uşor să creezi ceva nou şi atrăgător inspirându-te dintr-un icon al televiziunii, concentrându-te in a inventa un personaj care să devină imaginea căpitanului model pentru generaţiile care aveau să vină după el. În opinia mea, Scott Bakula a avut cea mai dificilă slujbă; ţinând cont de toţi căpitanii navei Enterprise care l-au precedat/urmat, de la Jonathan Archer a pornit totul: trebuia să fie un individ vertical, curajos, mărinimos, capabil să ia deciziile corecte în situaţii presante, în stare să renunţe la ceea ce-i dorea inima pentru binele comun, dispus să se sacrifice pentru a-şi salva planeta. Acest serial nu este o continuare a clasicului Star Trek, ci defineşte începutul aventurii omenirii în explorarea spaţiului. De aceea este şi denumită, simplist, Enterprise. Indivizii care populează micuţa navă de explorare sunt curioşi, impulsivi, departe de a fi perfecţi, fac greşeli peste greşeli şi tocmai acest lucru le conferă o aură pe care nu ai mai vrea s-o piardă vreodată.

Şi mai este şi coloana sonoră, încununată de una dintre cele mai frumoase teme compuse vreodată.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Când lucrurile bune ajung la final…&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s