15 lucruri luate ca atare – partea a II-a


Continuarea postului acesta.

16. Când te loveşti, înjuratul ajută la reducerea senzaţiei de durere.

17. Ciocolata poate ajuta la prelungitul vieţii.

18. Întrebaţi în legătură cu prima culoare care le trece prin minte, trei din cinci persoane, în medie, vor răspunde roşu.

19. 97% din hârtia produsă în Statele Unite ale Americii conţine urme fine de cocaină. 😀

20. Persoanele cu ochi albaştri pot vedea mai bine în întuneric.

21. Apariţia unui OZN pe bolta cerească este raportată la fiecare 3 minute.

22. Reacţia corpului omenesc la întâlnirea cu dragostea este alcătuită din dilatarea pupilelor, transpiraţia palmelor şi sporirea numărului de bătăi ale inimii.

23. Cât se poate de serios, muzica poate provoca depresia la adolescenţi.

24. Este imposibil să visezi când sforăi.

25. Durerea emoţională durează 12 minute, orice altă stare care depăşeşte această durată este auto-provocată.

26. Conform studiilor de specialitate [ale cercetătorilor americani care nu au altceva mai bun de făcut cu timpul lor], oamenii plâng mai des pe timpul nopţii, deoarece lipsa somnului conduce la o mai dificilă controlare a emoţiilor.

27. Dacă un bărbat stă cu picioarele uşor desfăcute în timp ce vorbeşte cu o femeie, înseamnă că o place şi că se simte confortabil în prezenţa ei.

28. Oamenii îţi urează „Sănătate” când strănuţi, deoarece atunci când o faci, inima ţi se opreşte pentru o milisecundă.

29. E dificil să înghiţi de două ori la rând.

30. Să visezi că eşti îndrăgostit de cineva este transcrierea literală a atracţiei şi fascinaţiei faţă de acea persoană.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s