Hold your Horny Horses


Sunt ceea ce voi aţi numi o figurantă. Îmi place să merg în cluburi şi să ascult muzică bună şi rară. Ce vreţi, poftele mele alese se satisfac greu. Dar nu aşa greu precum miercurea trecută, când am mers în compania Danei în Wave 84, la invitaţia expresă a lui Marius, patronul localului.

M-a uimit telefonul primit şi inistenţa cu care ne dorea acolo. Mai mult m-a uimit mulţimea strânsă să-i asculte pe belgienii de la Mise en Scene, cu care mă întâlnisem accidental într-o noapte din periplul meu bruxellois. Cvasi-necunoscuţi pe meleagurile est-europene, punkerii de la M.e.S. şi-au adus cu sine propria trupă care să le concerteze în deschidere. O adunătură de Elvişi, simpatici foc, dar care concurau la figuraţie împotriva mea – basistul lor, un pălug de aproape 2m, chiar s-a cocoţat pe barul întreţinut de Marci -, care se intitulau Horny Horses.

Muzica lor, deşi deloc de lepădat, a sunat repetitivă şi, în ciuda faptului că lumea s-a distrat şi a dansat, au reuşit să-mi smulgă un căscat. Din nefericire, înfiinţându-mă în Wave fără pregătiri anterioare, nu vă pot prezenta o altă mostră a abilităţii de înregistrare a micului meu Sony. Dar vă las în compania pozelor, pe care le găsiţi aici 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s