Richard – partea a doua


Nu am mai post de prea multă vreme o părticică din romanul la care lucrez. În plus, mi-am dat seama în urma feedback-ului primit că voi, cititorii mei fideli, nu prea ştiţi/înţelegeţi despre ce-i vorba pe acolo. Nu este o clasică poveste despre boy meets girl, they fall in love and live happily ever after. În orice caz, poveştile de dragoste dezvoltate nu vor defini acţiunea în sine. Acestea fiind zise, renunţ o clipă la intruziunile în gândurile personajelor mele – care vă plac vouă atât de mult – şi vă prezint o parte din Richard.

„Închise ochii, încercând să-şi creioneze în minte planul de acţiune; reuşise să o evite pe Olivia ani de zile, iar reîntâlnirea cu ea trebuia să fie perfect regizată. Emoţionantă. Vibrantă. Aproape la fel de intensă precum cea de acum câteva zile cu Marisa. Se încruntă imperceptibil la imaginea tinerei profesoare care i se proiectă în spatele globurilor oculari. De dragul meseriei sale, trebuia să o alunge câteva zile din minte pe tânăra sa colegă. Ştia că planul său nu avea nici o şansă de reuşită dacă îşi comuta puterea de concentrare asupra a orice altceva în afara slujbei pentru care fusese angajat. Dar simplul gând la Marisa, pe care nu o mai zărise decât sporadic în ultimele câteva săptămâni, îi încălzea nefiresc pântecele, senzaţia nefamiliară călătorind apoi nestingherită spre vintre, atenţionându-l că durerea aceea trebuia vindecată pentru a-şi putea păstra gândurile clare. Durere pricinuită de tăcerea încăpăţânată a Marisei. Nevoia de a o revedea. Dorinţa de a o strânge în braţe.

De-a lungul anilor de singurătate, Richard îşi petrecuse nopţile în compania a nenumărate femei, unele memorabile, altele la fel de invizibile precum vântul, dar pe fiecare dintre ele o simţise intens, imprimându-şi un fragment al sinelui în interiorul său. Marisa continuase însă să trăiască în exteriorul lui, autoexilată şi înstrăinată, fiinţă fantastică plăsmuită de visele sale. Întorcându-se cu gândul la anii aceia, tânăra femeie nu fusese niciodată prezentă în gândurile sale; desigur, o considerase multă vreme o constantă fantomă a vieţii pe care obişnuise să o ducă, dar niciodată nu o vizualizase cu ochii minţii pe femeia în care se transformase. Realizând că începuse din nou să se gândească la Marisa în loc să se concentreze asupra misiunii sale, Richard îşi eliberă gândurile cu o încruntătură subită, încercând să se familiarizeze cu împrejurimile.

Nu alesese degeaba exact acea uşă; dincolo de textura bogată a uşii din lemn de cireş, Richard fusese întâmpinat de semi-întunericul familiar al biroului vice-cancelarului prestigioasei universităţi. Rămase o secundă în plus în rama uşii, verificând terenul. Se ştia în siguranţă, dar niciodată nu strica să fie precaut. Nu pentru ce urma, cel puţin. Ar fi riscat inutil să încerce să intre in biroul doctorului Hamilton la adăpostul întunericului când ştia că încăperea avea să fie nefolosită pe durata întâlnirii lunare a consiliului de administraţie a colegiilor, la care vice-cancelarul trebuia să fie prezent. Însă lucrul acesta nu însemna că acţiunea sa era ferită de primejdii. Dr. Andrew Hamilton avea o secretară care nu era obligată să fie prezentă pe toată durata şedinţei, iar profesorul de literatură nu dorea să rişte să fie surprins când încerca să sustragă dosarul personal al Marisei Blue.”

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s