Momente intime cu Anda


Eu cu Anda ne iubim aşa, ciudat, cu împunsături, cum stă bine fetelor cucuiete. Ea aduce vorba despre o prostie de-a noastră, eu nu mă abţin de la răutăţi, chicotesc pe la spatele ei cu Dana, refuzând să-i împărtăşim motivul amuzamentului nostru, dar aşa e între surori 🙂 [de aici trebuie să se înţeleagă că deşi Anduţa e mai scundă decât noi, mai brunetă şi cu ochii mai căprui, noi o considerăm sora noastră, da? 😀 ]

Ne-am dus să ne ridicăm diploma de master, că pe lângă toate nebuniile pe care le facem împreună, am fost şi colege de suferinţă doi ani de zile. Şi destul de ciudat, ne-am încadrat în timpul acordat pentru depunerea actelor. De ce e ciudat? Pentru că deşi am o diplomă de master la purtător, încă nu o am pe cea de licenţă. Ce vreţi, când e pisicul implicat, gradul de lene nu cunoaşte limite.

Revenind; după ce am depus actele, ne-am dus să lingem o îngheţată. Una de criză, vanilie-ciocolată înfăşurată în jurul unui băţ, şi atât de ieftină cât să ne mai permitem şi o burtă de carne de la KFC din când în când. Şi ne-am îndreptat spre English Park, punând bazele unei viitoare discuţii despre biciclete şi viaţa de biciclist în Craiova, că tot se ducea ea mititica în Târg să-şi caute. Şi cum mergeam noi agale, simt eu cum îmi alunecă îngheţata de pe băţ. Parcă o vedeam aşa, cu încetinitorul, cum se ducea la vale. Şi tot cu încetinitorul mâna mea stângă, ale cărei reflexe sunt extraordinare :D, s-a întins înainte, de una singură, să prindă bucata buclucaşă.

Încercaţi să vă imaginaţi cât de caraghios puteam arăta, stând în mijlocul trotuarului, cu un băţ de îngheţată fără îngheţată în mâna dreaptă şi cu îngheţata care ar fi trebuit să fie înfiptă în băţ în mâna stângă, începând să se topească şi să mi se prelingă printre degete, încercând în acelaşi timp să evit să pun pe mine, că doar se ştie că nu mă descurc bine în situaţii stresante. Dar ca întotdeauna, am avut prezenţă de spirit şi profitând de cea mai recentă vizită pe la domeniul lui Ţepeş, i-am urmat exemplul şi am înfipt-o pe nenorocită de unde nu ar fi trebuit să se desprindă decât cu ajutorul susţinut al limbii şi buzelor mele [ 😀 pun intended]

Dar palma îmi arăta ca şi cum aş fi alunecat pe nămol şi m-aş fi sprijinit în mâini şi oricât de libertină şi miserupistă aş fi eu, parcă totuşi nu m-aş apuca să-mi ling palma ziua în amiaza mare, în văzul concitadinilor mei. Nu de alta, dar nu cred că aş suporta să am pe cunoştinţă toţi bătrâneii aceia scandalizaţi de comportamentul meu indecent. Şi totuşi, un pic de wtf is that?! [courtesy to Alin, care m-a întreţinut pe toată durata scrierii acestui articol] tot a avut loc, când Anda got down on me în văzul tuturor.

Vedeţi voi, am făcut o treabă excelentă la a nu pune îngheţată pe hainele pe care le purtam, dar o picătură rătăcită tot a poposit pe picior, la doar câţiva mm de a se pierde sub bareta pantofului. Nu puteam risca să-mi nenorocesc balerinii, nu? Aşa că Anda, săraca [recunosc că am râs împreună pe seama acestui fapt şi am pus-o la curent cu faptul că urmează să devină istorisire publică pe blog], a trebuit să se aplece în faţa awesomităţii mele şi să şteargă cu un şerveţel propriu – că tot nu mai aveam eu – mâzga lichefiată de pe piele.

Sursa pozei: de aici, că tot e ziua lui de naştere azi 🙂

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Momente intime cu Anda&8221;

  1. Zbang zice:

    Asta da experienţă de viaţă, se vede că se mai întâmplă câte ceva şi pe la grădiniţă; utilă contribuţia la jocul realităţii comune, dar vezi să nu-ţi faci găuri în buric, tot uitându-te la el miss… Vuieşte cyberspaceul! Trăiască pana de curent!!! LMAO

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s