15 stiluri ale gândirii distorsionate – partea a II-a


Mai ţineţi minte postul acesta? Cel în care vă promisesem să vă povestesc cum mi-a mers la interviu? Cred că e un pic evident că nu a mers chiar atât de bine. Dar cum ceea ce nu te omoară, te face face mai puternic, aşa şi eu. Altfel nu aş mai fi avut timp să scriu atâtea lucruri interesante [şi aici, şi în offline]. Dar să purcedem…

6. Personalizarea, caracterizată prin prezenţa tendinţei de a te considera buricul pământului, toţi ceilalţi relaţionând cu tine. De exemplu, să fii într-atât de obtuz încât să crezi că tot ce fac sau spun cei din jur trebuie neapărat să aibă legătură cu tine. De asemenea, aflat în această ipostază, începi să te compari cu alţii, în încercarea de a determina cine e mai arătos sau mai inteligent. Nu are nici un rost să adaug că în cazul în care învingi adversarul imaginar, starea de euforie durează până la proxima întâlnire cu un nou contracandidat. Ipoteza de la care se porneşte rezidă din faptul că într-un mediu controlat şi controlabil, valoarea ta nu este contestabilă, prin urmare începi să-ţi testezi limitele valorii ca persoană, comparându-te constant cu alţii. Dacă ieşi învingător, repurtezi o victorie de scurtă durată; dacă, din contră, eşti cel învins, devii redus în proprii ochi. Principala eroare este aceea că interpretezi fiecare experienţă, conversaţie sau amintire drept un indiciu al valorii propriei persoane.

7. Aberaţia controlului: există două moduri care îţi pot altera sentimentul de putere şi control. Dacă te simţi controlat din exterior, te vezi ca o victimă neajutorată în faţa sorţii. În schimb, dacă te simţi suficient de puternic încât să te controlezi din interior [cu alte cuvinte să filtrezi totul prin prisma modului tău de operare], devii responsabil de durerea sau fericirea celor care se află în jurul tău; cu alte cuvinte, îi poţi face să se simtă mizerabil sau îi poţi ajuta să urce pe cele mai înalte culmi doar prin simpla ta prezenţă. Să te simţi controlat din exterior înseamnă să-ţi coordonezi acţiunile în aşa fel încât să întâmpini orice posibilă dorinţă a entităţii coordonatoare; inevitabil, acuzi persoana care te controlează că te împiedică să-ţi urmezi drumul în viaţă sau că îţi respinge dreptul la a lua decizii. Pe cealaltă parte, controlându-te constant, reprimându-ţi pornirile şi ignorându-ţi instinctele, sfârşeşti prin a te consuma prea mult, degeaba, în timp ce faci tot ce-ţi stă în putere să satisfaci toate nevoile celorlalţi, faţă de care te simţi responsabil [sau vinovat, când nu îţi atingi scopurile].

8. Aberaţia corectitudinii: te laşi cuprins de resentimente deoarece trăieşti cu senzaţia că ştii ce este bine, în ciuda faptului că alte persoane nu sunt de aceeaşi părere. Corectitudinea este definită în mod convenabil, atât de ispititoare prin prisma aparenţelor, încât fiecare persoană la care se manifestă acest stil se blochează în jurul unui singur punct de vedere. Este tentant să faci presupuneri despre modul în care ar funcţiona lumea din jur dacă cei care te-au întâlnit la un moment dat de-a lungul vieţii te-ar fi evaluat corect. Dar persoanele după a căror atenţie tânjeşti nu sunt conştiente de lupta ta interioară şi sfârşeşti prin a-ţi cauza o durere enormă şi un resentiment faţă de propria persoană care continuă să crească.

9. Învinovăţirea: consideri alte persoane responsabile de durerea pe care o simţi sau, din contră, iei asupra ta vina pentru orice a mers rău în ultima vreme/de-a lungul timpului. Învinovăţirea implică adesea aruncarea vinei în spinarea altcuiva pentru alegerile şi deciziile proaste care sunt, în fapt, propria responsabilitate. Într-un sistem bazat pe vină, îţi negi dreptul şi responsabilitatea de a-ţi recunoaşte nevoile, de a spune nu sau de a alege altă cale pentru a obţine ceea e-ţi doreşti.

10. Cum ar trebui să: ai o idee strictă cum ar trebui ca alţii să se comporte [după chipul şi asemănarea ta]. Cei care încalcă regulile te supără, iar tu te laşi cuprins de vinovăţie dacă li te alături. Regulile nu sunt făcute pentru a fi încălcate, ci sunt drepte şi nenegociabile, ceea ce te indică de cele mai multe ori drept singura persoană care poate judeca lucid în cazul descoperirii vreunei vini. Sintagmele aluzive care trădează prezenţa acestei distorsiuni în gândire sunt ar trebui, ar fi trebuit, trebuie să. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s