The Amsterdams în Wave 84 din Craiova


Oficial, acesta a fost cel mai mişto concert la care am asistat vreodată. După cel al lui Armin din 2008 de la Arenele Romane unde ne-a plouat vreo 4 ore, dar asta contează mai puţin. Băieţii au fost… dar aveţi un pic răbdare că ajung şi acolo 😀

În ciuda prospectelor muzicale, seara se anunţa tristă; Dana ne părăsise pentru a se alătura altui grup petrecăreţ, iar colţul nostru magic ne fusese corupt, dar clubul era plin [comparativ cu alte dăţi] şi am dat nas în nas cu Tavi, care mă trezise în dimineaţa aceea pe la 5:30, pentru că îmi încurcase numerele în agendă [versiunea lui, pentru că eu sunt Bond, Pisicu’ Bond :D] – asta înseamnă că după o dimineaţă începută prost, urmată de o sesiune de cumpărături [cu părinţii care trebuiau supravegheaţi], împachetat ante-menţionaţii părinţi şi trimişi la teatru la premiera piesei „Totul e bine când se termină cu bine” şi apoi pitziponcit Dana după chipul şi asemănarea mea [şi ce bine mi-a ieşit! Pozele în curând, pe Facebook, în albumul acesta. Dacă nu sunteţi prieteni cu nici una dintre noi, too bad :D], am reuşit şi eu să mă aranjez cât de cât şi să mă târăsc împreună cu Anda până în Wave, unde am constatat cu stupoare [!] că amândouă purtăm rochii mov. Great minds think alike 😀

Apoi au început băuturile să curgă 😀 Şi concertul să se deruleze. Şi ce bine a sunat. Acum, cred că eram eu prea extatică, pentru că în afară de băieţii din trupă [şi de ŞapCĂ CAre îmi obtura camera când filmam], nu prea am mai acordat atenţie altor întâmplări sau persoane. Mai are vreun rost să-i laud? Andrei, Ovidiu, Augustin şi Andrei din nou [care are cel mai frumos păr creţ pe care l-am văzut în viaţa mea] au ritmul în sânge şi ştiu cum să farmece audienţa. Pe tot parcursul concertului lor s-a dat o bătălie înăuntrul meu, între dorinţa de a a-mi lua notiţe [scriitoarea din mine nu se lasă de meserie nici în timpul liber] şi cea de a mă bâţâi pe muzica lor psihedelică, miere pentru urechile mele. Evident, a învins bâţâiala 😀 Şi deşi acum stau întinsă în pat cu picioarele cocoţate pe o pernă pufoasă şi Micul Toshi în braţe, I regret nothing.   

Şi tocmai când începusem să ne temem că Dana va rata o chestie de zile mari, a apărut şi formaţia a fost completă. Nu ni s-a alăturat pe ring decât mai târziu, dar în stilul ei caracteristic a dat din cap pe muzica celor patru. The Amsterdams au interpretat majoritatea cântecelor de pe ultimul lor album [pe care îl ascult acum], plus alte câteva de pe primul album la cererea expres a publicului. Şi apoi s-a gătat treaba, că doar ştim că lucrurile foarte bune nu pot dura la nesfârşit. Ne-am retras pe canapeaua de divă [de această dată cu vedere directă către ring şi scenă], iar Dana [thank you, sis!] a avut strălucita idee de a mai rămâne, că doar era sâmbătă seara, unde ne duceam acasă de la ora aia? Şi astfel am mers noi la culcare pe la 5 dimineaţa, după ce în prealabil am trecut prin următoarele experienţe: Marius, care este un drăguţ ca întotdeauna [şi care a descărcat pozele din aparatul Andei, unde există poze incriminatorii cu noi de aseară], ne-a întrebat de ce ne bâţâim doar pe canapea, că se plânseseră băieţii că suntem prea statice. Ne-am prins mai târziu că băieţii erau, în fapt, artiştii noştri, cu care, de altfel, am petrecut câteva ore pe care o să mi le amintesc cât oi trăi.

Sau nu o să mi le amintesc, deoarece şi Marius, şi Andrei [Haţegan] au avut grijă să nu ne lipsească băuturile de pe masă. Şi au fost atât de multe, încât Dana a scris pe Twitter asta. Bine, a mai scris şi asta, lucru cu care nu pot decât să fiu de acord. Am dansat când nu prea ţineam neapărat să fac asta, am râs şi am zâmbit [aici alcoolul a fost de vină :D] şi m-am simţit bine, dovedindu-mi încă o dată că muzicienii şi scriitorii se pupă bine la evenimente sociale [no pun intended]. Iar ca să închei într-o notă optimistă, vă recomand să mergeţi să-i ascultaţi de fiecare dată când concertează în oraşul vostru [de fapt, se merită să te deplasezi până la Bucureşti doar ca să-i asculţi], pentru că muzica lor e absolut genială. Iar de pe albumul Electromagnetica, melodiile mele preferate sunt Part of It si Coalmine, care pur şi simplu mi-au ridicat părul pe ceafă [în sensul bun, evident].

miorlăieli ulterioare: în apărarea mea, articolul a fost scris şi gata de a fi publicat în jurul orei 13:31, dar din cauza WordPress, nu aţi putut beneficia de ultima mostră a divoşeniei mele decât târziu în noapte. Sper că v-aţi delectat, ca de obicei, cu cuvintele mele virtuale 😀

Anunțuri

Un gând despre &8222;The Amsterdams în Wave 84 din Craiova&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s