Serpentine Dream Theory


Aţi văzut vreodată un film care să vă piardă ca măgarul în ceaţă mai rău decât a făcut-o Donnie Darko? Nu? Ei bine, atunci ar trebui să urmăriţi Southland Tales, scris şi regizat de tăticul filmului mai sus-menţionat, Richard Kelly, acelaşi autor al supraapreciatului [în special de către mine şi Dana] The Box, cu Cameron Diaz şi James Marsden în rolurile principale. Iar Kelly, experimentând reţeta de succes a lui Donnie Darko, produce o nouă capodoperă greu de digerat [sau, cum a redus-o Dana la o simplă întrebare, Ce dracu’ este porcăria asta?] Bun, ce este, deci, Southland Tales?

Southland Tales spune povestea sfârşitului lumii, care se va sfârşi nu cu un scâncet, ci cu o bubuitură [parafrază evidentă a versurilor poemului The Hollow Men a câştigătorului Premiului Nobel pentru literatură, T.S. Eliot. Dacă veţi avea răbdare să urmăriţi filmul, veţi înţelege de ce.] Acţiunea se concentrează în jurul lui Boxer Santaros [Dwayne Johnson], fost star al filmelor de acţiune căsătorit cu fiica [Mandy More] unui puternic om politic american, care dispare dintr-o dată, apărând în California în compania unui fost star porno [Sarah Michelle Gellar], suferind de amnezie şi crezând că se numeşte Jericho Cane, a cărui misiune este aceea de a salva lumea. Boxer Santaros/Jericho Cane este cel mai sincer personaj din marea schemă a lucrurilor, iar toţi ceilalţi participanţi deţin propria agendă secretă care-l include, din nefericire, şi pe el.

Restul personajelor sunt creionate din tipologiile umane cele mai dezagreabile: savantul nebun mânat doar de obţinerea puterii supreme, politicianul corupt, femeia fatală, teroristul, luptătorul pentru libertate. Fiecare are propriul plan pe care trebuie să-l îndeplinească doar cu ajutorul eroului nostru. Povestea este narată din fiecare punct de vedere doar pentru a se prăbuşi în punctul de convergenţă în care înţelegem că Boxer/Jericho este departe de a fi real. Este plăsmuirea propriului gând. Un paradox.

Acţiunea curge lent [filmul depăşeşte două ore şi a trebuit de câteva ore să pun pauză pentru a-mi destinde nervii] şi este narată de Pilot Abilene [fost star de cinema, rănit în războiul din Irak, care în prezent păzeşte un gigantic mecanism de producere a energiei din forţa motrice a valurilor], interpretat de JT – şi când zic JT mă refer la Justin Timberlake -, personaj care lasă de multe ori impresia că ar fi telepatic: de câteva ori ne oferă şansa de a pătrunde în esenţa unor evenimente înainte ca acestea să se fi petrecut. Statele Unite ale Americii au fost transformate într-o naţiune poliţienească pe fundalul celui de-al treilea Război Mondial, izbucnit în urma bombardării nucleare a statului Texas. Viziunea post-apocaliptică a lui Richard Kelly, transpusă prin ochii personajelor sale, nu se opreşte aici. Pentru Krysta Now, starul porno care i-a sucit minţile eroului nostru, îndepărtându-l de pe drumul său mesianic, teen horniness este o problemă la fel de spinoasă ca sfârşitul lumii sau iarna nucleară. Roland Taverner [Seann William Scott], fost soldat reconvertit în poliţist, suferind la rândul său de amnezie [paralelă clară la eroul nostru] îşi caută fratele geamăn în timp ce-l însoţeşte pe Santaros pe străzile din Los Angeles în expediţia de documentare pentru noul film al acestuia din urmă. Iar toate acţiunile unei populaţii speriate de eventualitatea unui nou atac terorist sunt monitorizate şi îndosariate de noua agenţie a securităţii naţionale, USIdent, coordonată de Nana Mae Frost [Miranda effing Richardson], nimeni alta decât soacra lui Boxer. Deci cum ar veni, eroul nostru are forţa de atracţie a unei găuri negre.

Nu merg mai departe cu spoilerele pentru că, asemenea lui Mr. Nobody, filmul acesta nu poate fi înţeles din explicaţii. Trebuie văzut, mestecat, scuipat; nu poţi rămâne cu o părere bună despre el, ci doar cu o senzaţie incertă că ceva anume a rămas neexplicat. Sentimentul e similar cu acela pe care îl simte un inexperimentat într-o galerie de artă. Complimentul îi stă pe vârful limbii, dar nu-l rosteşte pentru că nu înţelege procesul creaţiei în întregime. Aşa şi eu cu Southland Tales. E un film strălucit, dar în acelaşi timp, o mare mizerie. Iar faptul că are o întreagă serie de actori foarte buni care prind câteva secunde pe ecran [cum este Janeane Garofalo] nu-i ajută prea mult cauza. În fapt, cred că ar fi fost mai reuşit dacă nu i-ar fi avut în distribuţie pe The Rock, Nora Dunn, Sarah Michelle Gellar, Christopher Lambert [care se plimbă cu maşina de îngheţată ca un dobitoc total – şi vorbim despre primul Nemuritor! – fără nici un rol clar în acţiune, cu simpla excepţie că îl răpeşte din întâmplare pe Taverner], John Laroquette, Bai Ling [în rolul lui Serpentine :D], Jon Lovitz, Mandy More, Cheri Oteri [badass ca întotdeauna], Amy Poehler [cum, aţi uitat-o pe mama Reginei George din „Mean Girls”, cu a ei celebră replică: „I’m not an average mom, I’m a cool mom. Right, Regina?” Bine, s-ar putea să mai încurc eu], Miranda Richardson pe care o iubesc, iubesc, iubesc pentru toate rolurile ei negative, Seann William Scott care a evoluat mult de la Stifler încoace, JT şi Wallace Shawn [voi ăştia din generaţia mai tânără îl ştiţi din Gossip Girl].

Şi, ca de obicei, trailerul îl găsiţi mai jos:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s