Walking on sunshine through Istanbul


Gata şi a doua vizită la Istanbul pe anul acesta 🙂 Pozele le găsiţi aici [and you know the drill, we must be friends on Facebook] şi, după cum puteţi vedea în dovezile pe care le-am adus, a fost soare, a fost cald, m-am şi pitzipongit că nu se putea altfel şi în general a fost mişto. Evident că nu s-a putut să fiu perfect mulţumită, nu mi-ar fi permis rangul de divă.

Am avut o ghiduşă naşpa. Era chiar directoarea agenţiei de turism cu care tot călătorim noi şi probabil că nu o pupaseră în fund angajaţii suficient de mult înainte de plecare. S-a răstit la tata, el fiind cel care ocupase 30 de locuri în autocarul de 50 [nu, nu el singur, ci împreună cu ceilalţi profesori care-l însoţeau], nu ne-a lăsat suficient timp la baie [unde trebuie menţonat că nu ne oprea decât la benzinării cu o singură toaletă] şi, în general, a fost cu vreo sută de puncte sub Sânziana, despre care v-am povestit aici. Dar poate vă întrebaţi de ce nu pot s-o sufăr.

Aţi întâlnit vreodată pe cineva care doar privindu-vă să vă ridice părul pe ceafă? A cărei voce să sune asemenea croncănitului unei ciori răguşite? Care să râdă ca o hienă sinistră? Cam aşa şi tanti asta. În schimb mi-a plăcut extrem paltonul ei gogoşar mov în picăţele, chit că eu eram în geaca mea albastră din piele de motociclist. Dar am fost fashionable enough pentru capitala culturală a Turciei; singurul meu regret este că nu am ajuns pe Istiklal, strada lor pietonală de cumpărături, un fel de Rue Neuve a Bruxellesului, Champs Elysees a Parisului şi Rambla a Barcelonei. Şi aş mai şti câteva străzi dintr’astea de pe unde m-au mai purtat paşii şi buzunarele largi, dar nu-mi mai aduc aminte ;;)

De această dată nu am mai cumpărat magneţi de frigider – aveam deja de la Dana o grămadă, plus ce mai adunasem de prin ultima excursie – pentru că am mai avea nevoie de încă un frigider ca să aplicăm toate amintirile 🙂 Nu am mai luat nici rahat turcesc, la ce scoruri avea dădeam faliment sigur, în schimb am cumpărat multă pismaniye la 1 liră turcească [asta vine vreo 2 lei amărâţi de-ai noştri]
Pismaniya este un fel de fidea dulce făcută din vată pe băţ [fără băţ, evident] care se topeşte în gură. Aşa cum bine ştiţi, dulciurile şi produsele de patiserie turceşti sunt făcute cu miere în loc de zahăr şi ies extrem de dulci. Atât de dulci încât te miri cum naiba Turcia nu este cap de listă la diabetici. Am mai luat şi un kil de baclavale pe care l-am păpat acasă, cu Dana. Mă rog, ea, săraca, a avut intenţia să mănânce, dar cum noi, restul, suntem nişte pofticioşi, i-am mai lăsat 6 bucăţele pe o farfuriuţă în frigider.

Excursia în Turcia a fost un nou tur de forţă. Am uitat ce înseamnă să te trezeşti la 6 dimineaţa doar ca să te asiguri că prinzi suficient timp la baie. Să fii gata la timp ca să nu aştepte 49 de persoane după tine, să ceri indicaţii şi să te descurci într-o ţară străină şi cu o limbă ciudată folosind puţinele cuvinte pe care apucasei să le înveţi în excursia precedentă. Să fugăreşti prin cel mai frumos palat al sultanilor [care bate la fundul gol multe palate europene] – Dolmabahce – ghida locală care vorbea o engleză stâlcită [dar extrem de amuzantă] pentru a traduce apoi grupului de profesori, să te pleci în faţa grandorii Hagiei Sofia, basilica creştină transformată în moschee şi apoi în muzeu, să vizitezi Muzeul de Arheologie din Istanbul, care adăposteşte colecţii impresionante de artefacte greceşti şi romane, precum şi bizantine şi anatoliene, rămase fie de pe urma cuceririlor realizate în zonă de către Alexandru Macedon sau de împăraţii romani sau obţinute în timpul jafurilor din timpul expansiunilor Imperiului Otoman. Respectivul muzeu adăpostea Sarcofagul lui Alexandru cel Mare, precum şi Calul Troian, acesta din urmă aflându-se într-o zonă închisă vizitatorilor, numeroase statui şi un intreg etaj dedicat Troiei – şi când zic dedicat mă refer la vitrine întregi ocupate de obiecte şi unelte descoperite în zona în care se presupune că ar fi fost ridicată legendara cetate [mă pasionează arheologia, mă gândesc serios să-mi fac doctoratul în asta. Imaginaţi-vă, eu săpând pe câmp şi bronzându-mă ca o tractoristă, ce trendy aş fi! :D]

Am vizitat şi Basilica Cisternă în care se găsesc celebrele capete ale Meduzei [sinistru loc. Şi cam friguros]. Am gustat din preparatele lor culinare [supa-cremă de linte, mai iute decât aripioarele picante de la KFC, a fost de departe preferata mea]. Nu am mai avut forţă să merg şi la Topkapî, tot ce-mi doream era să ajung la hotel să mă prăbuşesc în vârful patului şi să sforăi. Nu am sforăit pentru că am adormit iepureşte/pisiceşte aşteptându-mi colega de cameră.

Per total, a fost o excursie reuşită. Nu am mai zâmbit de multă vreme atât de sincer şi am îndrăznit să nu mă gândesc la ce mă aşteaptă acasă. Dar când vraja se risipeşte, nu-mi mai rămâne decât să scriu pe blog.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s