Obsesia săptămânii: All I need


Un nou sfârşit de săptămână care a culminat cu o piesă de teatru la TNC. „Ce mai taci, Gary” este o adaptare după Jurnalul lui I.D. Sîrbu [dacă nu ştiţi cine a fost acest om atunci aţi trecut degeaba prin şcoală] şi ne înfăţişează traseul marelui scriitor din 1954, când îşi pregătea teza de doctorat sub atenta coordonare a mentorului său, Lucian Blaga, când este încarcerat pentru „omisiunea de denunţ”, şi până în 1989, când moare la Craiova, unde se afla în arest la domiciliu de 20 de ani.

Free Image Hosting at www.ImageShack.us

Rolul lui I.D. Sîrbu i-a revenit lui Valeriu Dogaru, pe care l-a împărţit pentru o scurtă perioadă de timp, în începutul piesei, cu Dragoş Măceşanu [mi se şopteşte în cască de către Dana că este acelaşi actor care l-a interpretat pe Mercutio în „Romeo şi Julieta” pe scena TNC] şi, ca întotdeauna, atunci când nu joacă în comedii, Dogaru pune prea multă patimă în ceea ce face. Urmărită din sală, din spatele unui gard din sârmă ghimpată, improvizat, asistând la scene de bătaie şi tentative de reeducare ale intelectualului cu idei revoluţionare, piesa e una care nu poate prinde la orice fel de public.

Pentru cineva care nu a trăit în contextul politic şi care l-a experimentat doar din cărţi e dificil să înţeleagă ce s-a petrecut în sufletul unui filosof a cărui voce a fost împiedicată să se facă auzită. Şi chiar şi noi, cei care ne-am născut la limita aceea de timp, dinainte de Revoluţie, şi chiar şi după ea, suntem uşor de delimitat în cei care empatizează cu un trecut comun al tuturor românilor şi cei care nu dau doi bani pe ce a fost înainte.

Nu intenţionez să pornesc o dezbatere în acest articol. În sală am întâlnit numeroase persoane cunoscute, iar una dintre ele chiar a mărturisit că nu ştia la ce să se aştepte când a cumpărat biletele, pentru că la noi nu scrie nimeni recenzii. [Pentru mai multe detalii, intraţi aici.] Nici eu nu am ştiut. Mai mult chiar, spre ruşinea mea recunosc că mă aşteptam să fie o comedie. De dramă politică am parte în fiecare zi, măcar în weekend să mă mai destind şi eu.

Melodia de mai jos mi s-a potrivit potrivită pentru dezastrul politico-istorico-actoricesc la care mi-a fost dat să asist în această seară. Şi s-a nimerit să-mi fi bântuit prin gânduri toată săptămâna. Acum o scot din sistem.

În altă dezordine de idei, ieri a fost ziua pisoiului şi a mai împlinit nişte anişori la cele nouă vieţi ale sale. Din fericire, încă nu a atins sfertul de secol să-l apuce deprimarea. Pisicu’ îi urează să se bucure de tinereţe şi îşi doreşte [în secret] să ajungă mai repede cadoul că nu vrea să se facă de râs.

Reclame

2 gânduri despre ”Obsesia săptămânii: All I need

    • pisicu' zice:

      ca să devină o astfel de melodie obsesie a săptămânii trebuie să fiu deprimată tare 😛 noroc cu piesa de teatru de o văzui azi :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s