Legenda sticlei de vin


La ce se mai foloseşte o sticlă de vin în afară de a fi băută singur sau împreună cu prietenii? Dacă este un vin de calitate, vechi, îl aşezi într-un loc uscat şi întunecat, sub cheie, şi îl scoţi la lumină la evenimente importante, când îţi vine cel mai mare duşman în vizită, să te lauzi cu „ete domne ce am io. A dat tata cinci salarii pe el acum dooj’ de ani; asta e moştenire de familie. Nu se bea, nu se degustă, se priveşte!

Pornind de la sticla de vin, mi-am amintit două poveşti, ambele din auzite, deci nu pot aprecia la justa valoare cât de adevărate sunt. Sau nu. Prima e veche, de când era tata mic copil, iar la bunici au venit în vizită doi tineri care se voiau năşiţi. Acum, bunicii erau oameni cu stare şi renume [de ce credeţi că nu vreau eu să spun cum mă numesc? Să nu afle duşmanii şi să-i facă pocinogul pisicului], oameni la care te duceai cu daruri de drag, ştiind că oricum împărţeau totul cu tine. Buuun, şi potrivit poveştii, se duc la bunicii mei doi tineri, ceva rude îndepărtate, dar la fel de bine plasate pe scara socială şi stau ei de vorbă o oră, două, trei, nu se mai dădeau duşi, îi aşază bunica la masă şi pune tacâmurile alea bune, şi la desert li se dă bomba:
– Tanti, nene, noi ne căsătorim şi am vrea să vă punem naşi.
Acum, când auzi o astfel de veste e musai să te bucuri. Nu ştiu cu certitudine cum se bucurau oamenii acum patruzeci de ani, dar pot să-mi închipui. Mi-l şi imaginez pe bunicul, chefliu el aşa, de felul lui, mai ales după ce-l hrănise bunica numai cu delicatesuri, zicând:
– Păi dacă-i p’aşa, trebuie să sărbătorim„, rămânând în expectativă, politicos fiind ca viitori fini să scoată dintr-o plasă ceva de băut. Numai că finul, la fel de chefliu ca viitorul naş, îi spune acestuia cu un zâmbet larg pe buze:
– Parcă aveai mata o sticlă de Chateau Lafitte din 1787.

Nu ştiu ce s-a întâmplat cu vinul din sticlă, dacă a fost băut atunci sau mai târziu, cert este că povestea aceasta mi-a fost readusă în memoria de o alta, una care implica un bărbat, o domnişoară, o canapea şi, bineînţeles, o sticlă de vin. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu sticla de vin [adică dacă a fost pusă la păstrare sau s-a servit la rece], cert este că a fost plata pentru folosirea domnişoarei respective. Adică nu folosire folosire, mai degrabă „‘hi, I’m going to crash on your couch’ kind of thing„, sticla fiind un cadou în semn de mulţumire pentru serviciile prestate. Da, da. Şi marmota ce făcea? 😀

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s