RED


Ştiu că sunt o întârziată! Aseară am reuşit să văd, după îndelungi răzgândeli, unul dintre filmele anului trecut, cu plot subţirel şi o groază de actori buni adunaţi la un loc pentru a face audienţă. Nu mă înţelegeţi greşit, RED şi-a îndeplinit scopul cu vârf şi îndesat: a fost potrivit de lung, antrenant [nici nu mi-am dat seama când s-au scurs două ore], pe alocuri amuzant, cu un plot cât de cât interesant, deşi în prima oră mă tot întrebam care-i faza cu Guatemala, mai ales că cei implicaţi direct păreau să nu aibă habar despre ce-i vorba.

Dar despre ce era vorba? Frank Moses, agent CIA pensionat e îndrăgostit la distanţă de o funcţionară de la Pensii, Sarah, pe care o cunoaşte prin intermediul telefoanelor pe care le dă în legătură cu cecul său lunar. Sarah e plictisită şi duce o viaţă monotonă, asezonată doar de telefoanele misteriosului Frank şi de romanele cu spioni pe care le citeşte [şi când zic romane nu vă imaginaţi vreun Dan Brown, ci, mai degrabă, o Sandra Brown], viaţă care este dată peste cap în noaptea în care Frank pătrunde în apartamentul ei pe nepusă masă, schimbându-i complet concepţia despre linia subţire dintre ficţiune şi realitate. Intriga e închegată în jurul faptului că o anumită persoană sus-pusă încearcă să-l ucidă pe Frank prin intermediul CIA, iar acesta începe o cursă contra-cronometru pentru a descoperi cine îl vrea mort, fiind nevoit să-şi reunească vechea echipă.

Echipă din care fac parte numai moşulici, între care Marvin [John Malcovich – nominalizat de două ori la Oscar], Joe [Morgan Freeman – câştigător o dată şi nominalizat de alte patru ori la Oscar], Victoria [Helen Mirren – o dată câştigătoare şi de alte trei nominalizată la Oscar. Chiar, cine ar putea-o uita pe Regină?], la care li se mai adaugă ocazional şi fix când au mai mare nevoie de ajutor rusul Ivan [interpretat de incredibilul Brian Cox], acestora opunându-se băieţii răi, interpretaţi de Richard Dreyfuss [alt câştigător de Oscar], Julian Mcmahon şi Karl Urban [ah, Eomer, Eomer]. Probabil vă întrebaţi de ce am trecut prin enumerarea aceasta. Motivul e unul simplu. Nu există nici o îndoială că toţi aceşti oameni sunt unii dintre cei mai talentaţi actori pe care i-a cunoscut Hollywoodul, iar povestea, dacă ar fi fost realizată în maniera Trilogiei lui Bourne, probabil ar fi fost una dintre cele mai reuşite epopei cu spioni. Bruce Willis nu şi-a pierdut umorul, iar Helen Mirren e în continuare o cucoană remarcabilă, deşi stilul ei actoricesc e vizibil micşorat. John Malcovich arată ca un vagabond, iar Morgan Freeman zici că e peşte în treningul vişiniu de catifea.

Şi aş înţelege dacă s-ar fi adunat toţi oamenii aceştia la un loc şi şi-ar fi zis: „sunt sărman, nu am un ban în buzunar, hai să ne apucăm să turnăm un film”, dar RED a fost nominalizat la categoria Cel mai bun film – muzical sau comedie din cadrul Globurilor de Aur, ceea ce înseamnă că nu s-au adunat doar pentru cecul cu bani. Ceea ce e curios, pentru că nu mi-a smuls nici măcar un surâs, iar cele mai interesante trei scene ale filmului au fost cea în care Frank coboară dintr-o maşină aflată în mers, când se bate cu William şi când Victoria soseşte la un dineu, deci nimic amuzant aici. Sau poate s-a întors lumea cu fundul în sus, iar acum, când vedem sânge pe ecran ar trebui să mă pufnească râsul. Zic şi eu, poate nu sunt în ton cu moda.

Iar pe fundalul unui film de acţiune avem şi un plot secundar, cel al poveştii de dragoste dintre Frank şi Sarah. Toate ar fi bune şi frumoase dacă ar exista măcar o sclipire între cei doi, dar Frank e Bruce Willis, adică omul care tace şi le face, iar Sarah e Mary-Louise Parker, cunoscută publicului datorită rolurilor de femei zgomotoase şi vorbăreţe. Am adorat-o în The West Wing şi The Spiderwick Chronicles, dar în RED mi-a venit să-i dau palme de fiecare dată când apărea pe ecran. Şi cum spuneam mai sus, dacă voiau să există măcar o vâlvătaie cât de mică între Frank şi Sarah, apăi producătorii ar fi trebuit să angajeze persoanele care s-au ocupat de distribuţia The Vampire Diaries pentru că ar fi făcut o treabă mai bună. Nu vă dau prea multe informaţii, dar vă doresc să ajungeţi până la finalul filmului să vă doriţi să nu fi mâncat nimic în seara aceea.

Toate ca toate, RED e un film de urmărit chiar şi pentru a spune la final „am văzut-o şi pe asta”. Mai jos aveţi şi trailerul, care, din fericire, nu distruge chiar toate fazele interesante cu spoilere.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s