Marisa


Textul face parte dintr-un prim capitol din romanul câştigător la NaNoWriMo. Prologul îl puteţi citi aici.

Marisa se aşeza întotdeauna pe băncile aflate sub castani, înainte de a-şi scoate cartea din geantă îşi ridica fruntea spre soare, pierzându-şi privirile verzi câteva secunde în corola lui orbitoare, întredeschizându-şi buzele, ca şi cum ar fi vrut să-i absoarbă căldura în fiinţa sa, iar când se plimba prin campus, atât de aproape de clădiri, încât le putea auzi şoaptele, Marisa îşi lăsa degetele să alunece de-a lungul crăpăturilor.

– Îmi cer să le ating cu vârfurile amprentelor, îi mărturisise într-o bună zi lui Richard, ghicindu-i nedumerirea pe chip. El nu ceruse o altă explicaţie, iar ea se mulţumise să creadă că el înţelesese. Adevărul era că nici măcar Marisa nu pricepea ce anume stârnise în ea acea curiozitate de a atinge obiecte şi oameni necunoscuţi.

Câteodată, aflată în clasă sau în sala de lectură, în timp ce restul colegelor roiau în jurul Oliviei, se trezea privindu-le cu o indiferenţă placidă, pentru ca în secunda următoare să-şi treacă degetele prin părul lor, aplecându-se pentru a le mirosi pulsul zbătându-se agitat sub ureche. Cei doi prieteni ai ei acceptaseră acţiunile ei ciudate nedumeriţi, clătinând din cap şi încercând să o scuze faţă de persoanele pe care le asalta cu atingeri uşoare, asemenea unui fulg. Târziu în timp, Marisa recunoscuse faţă de prietenii săi că aceasta era o modalitate uşoară pentru ea pentru a-i recunoaşte într-o masă de oameni sau dacă timpul s-ar fi interpus între ei. Atunci de ce nu-l recunoscuse pe Richard când se apropiase de ea pe stradă? Ce anume o speriase atât de puternic la el încât primul său instinct fusese cel de apărare?

Se jucă absentă cu o şuviţă de păr, răsucind-o pe deget. Richard Greyhound o intriga, dar, poate chiar mai mult de atât, născuse o curiozitate în ea care o anima şi pe care nu o mai simţise în suflet de la moartea părinţilor săi, ca şi cum pierderea lor pricinuise un vid care absorbise toate lucrurile care o însufleţeau. Iar Marisei nu i se păru ciudat că un nou capitol din viaţa ei începea cu fostul său îndrumător; bărbatul fusese alături de ea ani de zile, iar acum se reîntorsese şi, fără a-şi cere locul pe care îl pierduse când Marisa pusese capăt oricărei legături ar fi existat între ei, se insinua înapoi în lumea femeii, consumând-o. Tânăra profesoară ştiu atunci că nu poate aştepta ca primul pas să vină din direcţia lui, nu ar fi fost cinstit să-l oblige să treacă din nou prin umilinţa de a-i cerşi apropierea.

Reclame

2 gânduri despre ”Marisa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s