Viermele din apă


Nu ştiu dacă de-a lungul timpului am scris pe blog despre „Bones”, un serial poliţist pe care îl urmăresc cu asiduitate atunci când nu se termină sezonul sau nu intră în pauza de Crăciun. Producătorii şi scenariştii au numit episoadele în funcţie de partea anatomică descoperită [sau persoana în sine] în ce [adică în nămol, budincă, chestii dintr-astea, clisoase.], cum ar fi The Man in the Bear, Spaceman in a Crater, The Santa in the Slush, The He in the She, The X in the File sau The Maggots in the Meathead.

Special m-am oprit la acest ultim titlu, pentru că azi m-am trezit la ora mea obişnuită şi, târându-mă spre bucătărie, am decis să pun nişte apă la fiert pentru un ceai de rodii cu miere, noua mea plăcere vinovată de când am fost în Turcia, în timp ce spălam şi vasele rămase în chiuvetă de aseară de când am făcut clătite [pe care cale ţin să mă laud că au ieşit foarte bune 😀 ]. Ce urmează este irelevant: am băut ceiuţul, am mâncat împreună cu Dana ultimele clătite rămase, m-am dat pe net că patinoarul nu-mi place, că sunt bleagă, cad şi mă lovesc, am mai făcut nişte gifuri cu Alexander Skarsgard [altă plăcere vinovată], după care m-am întors la bucătărie să spăl cănile, că Dana punea ţara la cale cu Anda pentru o ieşire la prăjituri astă seară într-un local nou deschis lângă cinematograful Modern.

Şi cum frecam eu sârguincios cănile de ceai, mi-a scăpat un ochi pe ibricul gol, rămas pe aragaz. Bine, nu chiar pe ibric, ci în ibric. Copil fiind, mi-am petrecut aproape toate vacanţele ba la ţară, la bunici, ba la curte, la bunicii care locuiau în oraş. Ambele familii aveau cireşi în curte, iar eu, mare amatoare de cireşe, am mâncat cantităţi impresionabile, echivalente cu câteva borcane de gem. Şi cum cireşii bunicilor nu erau trataţi, în stomac au mai ajuns şi câţiva viermişori; ba chiar glumeam că aşa mai primesc şi eu câteva proteine pe această cale neortodoxă. Bun, deci frecam eu cănile şi m-am uitat în ibric. Un viermişor plutea în apa scăzută de pe fundul vasului, mort de-a binelea. Pfui, spălasem cănile, deci alţi fraţi de-ai lui nu mai puteam găsi, se duseseră toţi pe scurgere. Nu putea proveni din ceai, pentru că pusesem ceaiul în căni, nu în ibric. Plus, fiersesem apa de la robinet până dăduse în foc, deci viermişorul ar fi trebuit să fie dizolvat-dezintegrat. Noroc că am stomacul puternic, rezist la toate scârboşeniile, mai puţin la lasagna, de la care mi se face rău numai când o aud rostită, scrisă sau mirosită. Revenind la viermişorul din apă; nu putea ajunge în ibric decât după ce turnasem apa în căni şi surplusul în chiuvetă, ceea ce înseamnă că a ajuns în recipient pe calea aerului, de aici rezultând că viermele nu putea fi decât o rudă îndepărtată şi pipernicită a lui Quazecoatl, şarpele cu aripi.

Mistery solved!

Reclame

2 gânduri despre ”Viermele din apă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s