Daddy Long Legs


Sper că toată lumea care ne citeşte blogul a auzit măcar o dată în viaţă de Jean Negulesco, regizorul american de origine română născut la Craiova [insert here *moment de împăunat*], în al cărui palmares se numără filmele „Johnny Belinda”, pentru care a câştigat Premiul BAFTA, „How to marry a millionaire”, cu Marilyn Monroe în distribuţie, precum şi „Daddy Long Legs”, cu Fred Astaire şi Leslie Caron, a cărui acţiune era construită în jurul unui multimilionar american care, în urma unei excursii la Paris o întâlneşte pe orfana Julie, hotărându-se să îi plătească şcoala şi, practic, să o întreţină. Deşi sunt 30 de ani diferenţă între cei doi, Julie se îndrăgosteşte de Jervis Pendleton III, fără a şti că, în fapt, acesta este binefăcătorul ei din umbră.

Bun, lucrurile astea se petrec numai în basme. Sau nu? Iată că din când în când şi pisicu’ este personaj de basm [că de desen animat am tot fost 🙂 ]. Trecând azi să-mi ridic corespondenţa – deoarece ca orice personaj sub acoperire, am o adresă unde locuiesc şi mă lăfăi în luxul meu pisicesc şi o altă adresă la care haterii şi toate entităţile patibulare* cărora trebuie să le plătesc tributul lunar îmi trimit facturile -, am descoperit în cutia poştală o scrisoare simplă. Adică un plic obişnuit, cu un timbru de 1 leu, cu jumătate din numele meu la destinatar, precum şi cu jumătate din adresă. Fără expeditor. Am exclus din start posibilitatea ca plicul să sosească de la un fan emoţionat, deoarece mai toată lumea ştie că prenumele meu este undomiel1, via Twitter, iar cei care sunt suficient de norocoşi să-mi ştie şi numele de familie, ei bine, aceia sunt doar norocoşi 😀 Asta a fost doar prima parte a problemei, jumătate din nume. Apoi, oricine ar fi fost, a nimerit numele străzii, dar nu a scris şi numărul casei. Dacă nu aş fi o divă, iar factorul poştal nu ar şti în ce căsuţă poştală să lase scrisoarea, plicul norocos în care am găsit hârtia de 100 ron putea ajunge la altcineva sau, chiar mai rău, din punctul meu de vedere, din moment ce nu există nici un nume trecut la expeditor, iar eu, cu siguranţă nu aşteptam nici o scrisoare, poştaşul ar fi putut să păstreze plicul dacă realiza ce se ascunde înăuntru.

A treia necunoscută a problemei este chiar hârtia de 100 ron, în sine. Cine mai trimite bani altcuiva fără mandat poştal? Cât de încrezător să fii în serviciile Poştei Române, despre care Dana scria aici, iar eu aici, încât să pui un milion de lei vechi într-o bucată de hârtie semi-transparentă, care nici nu fusese bine lipită şi să-i dai drumul pe gârlă? Şi de ce să nu pui şi un bileţel înăuntru, să zici, măcar din politeţe: „Pisicule, uite aici, de Crăciun, să-ţi iei şi tu nişte ghetuţe, că pe zăpezile astea ţi-o fi frig la lăbuţe”. Nu ar fi frumos?

miorlăieli ulterioare: *entităţi patibulare – glumă internă între mine, Anda [că tot nu-i găsisem şi ei un rost prin post, ca să-i pun link 😛 ] şi alte trei persoane

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Daddy Long Legs&8221;

    • pisicu' zice:

      haha, cu plăcere, întotdeauna 😛
      înseamnă că dacă sunt un domn nu mai sunt o divă, ci un „div” :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s