Obsesia săptămânii: I’d come for you


Nu vi se pare că din obsesie în obsesie se cam scurtează timpul? Parcă nici nu ar fi trecut o săptămână de când am scris despre True Blood, dar iată-mă din nou duminică seara, plănuind un festin muzical pentru voi. Bine, recunosc, e mai degrabă un festin pentru mine, dar îmi permit să fiu cocky, că doar sunt la mine în ogradă.

Fără nici o legătură cu postul de astă seară, am descoperit de curând două lucruşoare care mă fac teribil de fericită şi mă fascinează peste măsură. Spuneam acum ceva vreme că am folosit pentru prima dată PS-ul să fac un gif. După o vreme mă specializasem şi voiam să trec la pasul următor, adăugarea de bordere şi text. Cum pisicu’ şi tehnologia nu sunt compatibile decât la nivel primar, evident că nu le-am putut adăuga tot din PS. Nuuu, e treaba a dracu’. Aşa că am descoperit unde mă aşteptam mai puţin, adică pe Yahoo! Answers, răspunsul la întrebarea mea: LunaPic.com e un progrămel care, din doar câteva clickuri face cam tot ce un asalt asupra photoshopului nu a făcut. Ca să nu mai spun că îţi şi uploadează creaţiile pe imageshack, dar mie mi s-a blocat de câteva ori la rând şi m-am văzut obligată să renunţ la acest serviciu. În schimb, pentru că şi site-ul imageshack.us m-a lăsat baltă de câteva ori când aveam mare nevoie de el, am downloadat uploaderul pentru XP, pe care continuu să-l folosesc deşi mi se şopteşte în cască de către pisoi că ar trebui să-mi schimb sistemul de operare cu unul mai updatat, şi care merge strună. Sunt teribil de încântată, să fac un gif de la zero şi să-l aduc până unde pot spune că sunt cu adevărat satisfăcută de el nu durează mai mult de 5 minute. Pisicu’ iubeşte tehnologia când aceasta lucrează în interesul ei.

Revenind la Chad Kroeger şi la vocea lui groasă care-mi dă fiori pe şira spinării. Obsesia muzicală a săptămânii o găsiţi mai jos.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s