Toamna se numără şomerii


Îşi plănuise de o seară înainte să se trezească devreme, să se ducă la şomaj, să-şi depună într-un final dosarul complet. Din nefericire pentru eroul nostru, somnul este întotdeauna mai dulce dimineaţa, iar când alarma cu miros de căpşunele începu să sune de sub pernă, el nu făcu decât să se întoarcă pe partea cealaltă şi să sforăie mai abitir. Pe la ora 9, când soarele depăşise deja de un cot blocul din faţă, bătându-i în jaluzele, o fâşie de lumină se strecură printre storuri şi-i arse irisul, căci dormea iepureşte, cu ochii întredeschişi. Sări în picioare, cu braţele aşezate în poziţia de apărare pe care o învăţase în copilărie din filmele lui Bruz Li, apoi se convinse că iar se visase poliţist de grădiniţă şi se şterse cu dosul palmei la ochi, ducându-se amărât spre baie.

De obicei, îi lua mai bine de o oră să fie gata de plecare: până înmuia dumicaţii de pâine în cana cu lapte, până spăla cana, până se spăla pe mâini, până se spăla pe faţă şi pe dinţi, prin urechi şi la subraţ, până îşi ridica firele de păr care-i mai rămăseseră în cap cu gelul trăzvit din cutia de anul trecut, până îşi punea în ureche cercelul cu piatră, cică de diamant, pe care îl furase de la soră-sa mai mică, până îşi trăgea blugii peste chiloţii cu mânecuţă şi îşi lăsa tricoul cu paiete peste începutul de burtă formată de la bere şi îşi scotea de sub pat adidaşii care nu erau Adidas. Nu purta decât şosete pe care nu le spăla trei zile, pentru că bumbacul curat îi producea băşici în talpă, iar el era un delicat.

În dimineaţa aceea, îndreptându-se spre şomaj, cu sfârcurile întărite de la vânticelul tomnatec, eroul nostru se decise să sacrifice cei 5 lei de care plănuia să-şi cumpere pâine mai târziu pentru a lua un taxi. La urma urmei, se ştia că nu ai valoare dacă nu intri la şomaj călare pe cămilă, dar cum el nu avea de unde scoate o cămilă într-un timp atât de scurt, şi-a zis că dacă are patru picioare (roţi) şi culoare galbenă prăfuită e probabil la fel de bună. Coada se întindea până în stradă, dar pentru că lucrătorii sociali aveau metode exclusive de a eficientiza procesul, într-o jumătate de oră se înghesuia cu alte 20 de persoane pe coridorul strâmt, mirosindu-şi îndeaproape odorurile pestilenţiale.

Până când să-i vină rândul la ghişeu, l-a recunoscut pe Malacul cu Ceafa Groasă, un malac cu ceafă groasă, un semi-interlop care întoarce banii cu găleata, aşezându-se şi el în rând cu restul lumii. Eroul nostru a zâmbit în sinea lui, în timp ce trecea pragul la doamna cu lentilele ochelarilor groase cât fundul sticlelor de lapte, spunându-şi satisfăcut că toamna nu se numără bobocii, ci şomerii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s