O incursiune pe insulă – partea a II-a


De când nu am mai discutat noi despre Insulă am ajuns la capitolul 9. Încet-încet intru în poveste şi chiar am nevoie de feedback-ul vostru: merg prea încet?, descriu prea repede?, personajele sunt anoste?, vă plictisesc? 😀 Comentariile sunt ca publicitatea: chit că-s negative, tot comentarii sunt. Vă las în continuare cu un fragment din capitolul 9, cu unul dintre personajele mele preferate, cu toate că deocamdată este un pic secundar.

Dr. Fenimore Drake îşi luase trusa medicală şi spunându-i la revedere lui Zak, plecase să-şi viziteze pacienţii care erau fie brea bătrâni, prea bolnavi sau prea importanţi pentru a veni până la clinică pentru un control de rutină. De această dată trebuia s-o viziteze pe Maura Almanza şi profita de ocazie pentru a mai schimba aerul; de când Atlantis se scufundase, dr. Carell îşi mutase laboratoarele de cercetare în micuţa ei clinică şi întrucât avea permisiunea Consiliului Vocii de a folosi toate resursele Insulei, Fenimore se văzuse nevoită să-i cedeze toate cele trei încăperi de la etaj.

Ca întotdeauna, târgul era pustiu la ora aceea matinală, iar femeia inspiră cu zgomot aerul sărat ce venea dinspre ţărm. Poate pentru ceilalţi gramountezi nu fusese un semnal de alarmă faptul că pierduseră nava-spital într-o furtună, dar de atunci, de fiecare dată când se apropia de mare sau când auzea valurile spărgându-se de dig, Fenimore se întreba cât avea să mai dureze până când Insula, unicul loc pe care unii dintre ei îl cunoşteau drept casă, avea să frângă sub natura dezlănţuită. Ceilalţi puteau să se ascundă sub masca ignoranţei, dar nu şi ea, deoarece ea se aflase acolo când savanţii atinseseră pântecul Insulei. Îi venea greu să creadă că Mama lor, a tuturor, permisese ca prima ei fiică, însăşi Insula, să fie pângărită de atingerea unor muritori. Îşi alungă imaginea din minte. Se întâmplase cu mulţi ani în urmă, pe vremea când Fenimore încă mai studia în biblioteci, iar profesorul ei, Ladislau Zotkin, o dusese să cunoască esenţa existenţei lor. Experienţa fusese atât de traumatizantă pentru ea, încât suferise ani de zile de coşmaruri. Acum, avându-l pe Carell în apropiere, conştientă fără să vrea de fiecare mişcare a lui, doctoriţa se temea ca lucrurile pe care se luptase cu înfrigurare să le lase în urmă aveau să năvălească înapoi în traiul său monoton, dar fericit.

zgârieturi ulterioare: Fenimore is a she 😀

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s