You can wipe away a memory, but can you wipe away a soul?


În urmă cu ceva vreme, încă viu animată de impresia pe care „Battlestar Galactica” o produsese asupra mea, am intrat pe IMDb pentru un mic sondaj asupra unuia dintre actorii mei preferaţi, veteranul Tahmoh Penikett, romanticul Helo din epopeea mai sus menţionată. Şi uitându-mă eu prin lista lui de filme/seriale, dau peste „Dollhouse”, lăsându-mă instantaneu sedusă de titlu şi de idee. Plus, o mai avea ca parte din distribuţie şi pe Eliza Dushku, pe care mi-o aminteam vag din „Buffy…”, dar care produsese o puternică impresie asupra mea în „Tru Calling” cu faţa aia de copil mare şi nevinovat, mereu la locul şi momentul nepotrivite.

Am descărcat episodul pilot şi … am fost dezamăgită. Pentru că, deşi produs de cel care realizase şi „Firefly”, la care ajunsesem în urma unei analogii cu „Battlestar Galactica”, primele secvenţe pe care cei doi actori le jucau împreună păreau stângace, trase de păr, iar ceea ce încercau ei să creeze, şi anume o conexiune, o sclipire, acel ceva, părea mai degrabă înghiţit de un hău.

Dar despre ce este vorba? Despre o organizaţie clandestină, care semnează contracte pe 5 ani cu diferite persoane, timp în care le şterg memoriile şi, în funcţie de situaţie sau preferinţele clientului, printr-o tehnologie futuristă, ajung să-i ştanţeze cu diferite noi personalităţi. Dar, după cum vom afla mult mai târziu, planul lor este mult mai pervers decât o simplă împlinire a fanteziilor, căci, aşa cum pare la început, rolul pe care îl joacă păpuşile pare ancorat foarte mult într-o veritabilă industrie porno.

Întreaga acţiune se învârteşte în jurul lui Echo, prima păpuşă (feminină) a casei, ajunsă în această postură după ce Alpha, „Păpuşoiul nr.1”, îşi reaminteşte fragmente din viaţa sa anterioară, înnebuneşte şi căsăpeşte deopotrivă păpuşi şi îngrijitori, totul în numele lui Echo, de care e îndrăgostit. Gestul lui, deşi crud, este foarte asemănător tentativelor pe care le fac băieţeii pentru a atrage atenţia fetiţelor; tot ceea ce-şi doreşte Alpha este dragostea ei necondiţionată şi, bineînţeles, trezirea ei la realitate. Momentul în care se produce declicul are loc la ora de tăiat a bonsaiului când Whiskey, prima păpuşă a casei, este lăudată de Adele DeWitt, directoarea centrului, fapt care atrage mânia lui Alpha, desfigurând-o pe Whiskey folosind forfecuţa cu care tăia copăcelul, cerându-i în acelaşi timp „Whiskey, let Echo be number one!” Jur că s-a zbârlit blana pe mine.

În timp ce toate merg bine în interiorul casei, un agent FBI, the hottest and the cutest, Paul Ballard, începe o investigaţie asupra a ceea ce i se tot repetă a fi un mit urban, şi anume existenţa Dollhouse. Mai mult decât a demasca o conspiraţie, e mânat de dorinţa de a o găsi pe Caroline, dar are o primă întâlnire cu Echo la un restaurant thailandez unde aceasta, mult mai scundă şi mai firavă decât agentul FBI, îl bate de-l asculta cu urechea, numai pentru a-i transmite un mesaj de la un grup de iniţiativă aflat în cadrul corporaţiei Rossum, cea care deţine Dollhouse, rugându-l să renunţe la căutările sale pentru că ar putea să-i prejudicieze.

Iniţial, povestea fusese gândită pentru 5 sezoane, întocmai ca şi „Firefly”, dar publicul american, se vede treaba, nu este educat în a recunoaşte poveştile cu potenţial, astfel încât „Dollhouse” a fost tăiat după numai două sezoane, fără a cuprinde întreaga paletă de sentimente pe care Joss Whedon, creatorul serialului, ar fi vrut să o prezinte. În primul rând, Whedon, mare fan al Elizei Dushku, pentru care a scris special rolul din „Buffy…”, i-a oferit acesteia cel mai versatil rol din întreaga istorie a serialelor de televiziune: cărei alte actriţe i-a mai fost oferită şansa de a juca în fiecare săptămână alt rol, în practică acelaşi personaj de fiecare dată? Chiar dacă până acum pare să se fi plafonat în lumea televiziunii, Eliza Dushku are potenţial, e încă tânără şi poate prinde un rol care să i se potrivească precum o mănuşă. Oricum, rolul Echo/Caroline i-a oferit din nou priză la publicul american, care a adorat-o pur şi simplu.

Alături de Eliza Dushku şi Tahmoh Penikett joacă şi Olivia Williams în rolul Adele DeWitt, arătând la 40 de ani mai bine decât jumătate dintre colegele sale de platou, acestea din urmă fiind mult mai tinere. Pe durata celor două sezoane, personajul ei are posibilitatea să evolueze de la o scorpie lipsită de scrupule, al cărei rol este de a recruta noi păpuşi şi de a le îngriji pe cele deja existente, la un adevărat lider, la care toată lumea se întoarce pentru a găsi alinarea, deşi, pentru o clipă, pierde comanda Casei şi îşi îneacă amarul în alcool. Dar fie trăind în prezent, protejând-o pe Echo, sau în viitor, urând ceea ce Caroline a devenit, conştientă totuşi că tânăra este singura lor salvare, rămâne o constantă plăcută. De altfel ea, Dushku şi cel care îl joacă pe Topher, programatorul care se ocupă de starea păpuşilor, sunt singurele trei personaje care apar pe durata tuturor celor 26 de episoade, singurele care deţin, într-un fel sau altul, un pic din adevărul a ceea ce Dollhouse este.

Me liked it. Mieouw 😀

Anunțuri

Un gând despre &8222;You can wipe away a memory, but can you wipe away a soul?&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s