Experimentează lumea: episodul 20 – Amsterdam, prima zi


După cum puteţi observa cu uşurinţă, serialul meu de Globe Trotter continuă, de această dată cu excursia în Olanda, în principal pentru a o vizita pe Deliutza, pe care nu am mai văzut-o de doi ani (cine spunea că nu rezistă prieteniile la distanţă?)

Iar prima zi de preumblări pe tărâmuri străine nu putea începe decât părăsind temporar altă ţară la fel de mică, Belgia. Care, la cât de pipernicită e, te-ai aştepta să aibă două şosele să lege oraşele mai importante şi, cam atât. Ei bine, dimpotrivă, are o grămadă de autostrăzi, multe dintre ele aflate încă în starea iniţială, adică fără a fi fost decopertate vreodată, şi, pe deasupra, într-o ţară în care criza economică, deşi prezentă, nu s-a simţit cine şte ce, guvernul încă mai construieşte. Şi nu una sau două, ci o grămadă (recunosc că nu mi-a dat prin cap să le număr), majoritatea pe distanţa dintre Antwerp şi graniţa olandeză.

Dar până am ajuns în Antwerp, unde cobora un nene simpatic, am făcut două descoperiri majore: condimentele Fuchs sunt belgiene şi se produc undeva la ieşirea din Bruxelles (curios totuşi că nu am găsit niciodată în magazine când am fost la cumpărături. O fi produsul lor de export), iar morile de vânt, cele care seamănă cu tripozii din „The war of the worlds”, chiar funcţionează, că atunci când am mers la Bruges nu am văzut decât 3 şi erau răcite, numai una se învârtea în reluare şi mai dădea şi rateuri.

La intrarea în Antwerp mi-a sărit în ochi Villa Julietta, un palazzo roz, Strehaia style, dar cu ceva mai mult ştaif. Observat din autocar, oraşul mi s-a părut mai interesant şi mai apropiat de ideea mea de localitate: noul se îmbină mult mai natural cu vechiul în arhitectură, nu ca-n amalgamul bruxellois, cu Grotte Marcht înconjurată de zgârie-nori. Amuzant a fost un Cadillac roz decapotabil pe acoperişul unei benzinării Esso, care mi-a amintit de jumătatea de Dacie de pe clădirile cu Service Auto de la începutul anilor ’90. Diferenţa dintre stilurile celor două clădiri, la distanţa de vreo 20 de ani, era stilul: a noastră kitschoasă, alor amintind de un Diner din filmele americare din anii ’70-’80.

La 10:45 eram în vamă şi un olandez foarte simpatic ne verifica documentele. Mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă uitam paşaportul acasă :D, mă întorceam pe jos? Şi nu degeaba li se zice olandezilor că sunt eficienţi; în maxim 15 minute rulam iar pe o autostradă netedă ca-n palmă. Am moţăit un pic, am mai ascultat puţină muzică şi am ajuns în Rotterdam, unde fiecare careu de blocuri are propriul lac cu raţe, cam cum fiecare careu de blocuri din România are propriul loc de joacă, cu fiare contorsionate.

Apoi am ajuns la destinaţie şi am devenit:

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s