Impresii din călătorie


Curios, credeam că vacanţa din Croaţia va fi ca toate celelalte: am venit, am văzut, am plecat! Dar a rămas cumva impregnată în mine şi parcă aud valurile Mediteranei spărgându-se de zidurile groase ale oraşului vechi din Dubrovnik.

Dar, revenind la traseul turistic:

Ziua 1: Am plecat din Craiova undeva în jurul orei 9 dimineaţa, după o oră petrecută într-un frig uşor năpraznic în faţa Hotelului Jiul. Zic uşor pentru că mă dezvăţasem de temperaturile hivernale din România şi cu excepţia nasului, nici o altă extremitate nu mi se mai înroşise. Mă rog, nu puteam să-mi verific zgârciurile de la picioare prin ciorapi, şosete şi cizme, nu? În afara noastră, din Craiova mai plecau în aceeaşi excursie două cupluri: unul de bătrânei simpatici, ramoliţi un pic, şi unul de tineri pe la 30 de ani, despre care am aflat în seara de Revelion că habar nu au să danseze.

Şocul s-a produs când am urcat în autocar; cu excepţia mea şi a surorii mele, doar alte 3 persoane se încadrau în limita de vârstă de sub 30 de ani. Majoritatea grupului era formată din pensionari sau aproape pensionaţi decrepiţi, care au dormit mai tot drumul pana la Belgrad, uitând să dea volumul la sforăit mai încet. Iar muzica trebuia să fie pe măsura grupului: no trance, no rock, just Modern Talking pop!

În Belgrad ne-am învârtit de vreo două ori prin centru cu autocarul pentru că şi la ei ca şi la noi autorităţile construiesc, sparg borduri, lăţesc artere şi, bineînţeles, spaţiile sacrificate sunt parcările şi nu parcurile (puteţi sesiza, sper, o uşoară diferenţă de nuanţă). Lucru de altfel de admirat în spaţiul fostei Yugoslavii: multă verdeaţă, fără blocuri înghesuite şi străzi sufocate de autoturisme. Ne-am plimbat prin parcul Kalemegdan, situat pe malul drept al râurilor Dunărea şi Sava (de fapt, dintr-o laterală a parcului se poate vedea punctul de confluenţă al celor două căi de navigaţie fluvială), de pe a cărui terasă am putut admira oraşul noaptea, luminat feeric. Găsiţi poze pe Facebook, nu neapărat foarte clare că, deh, era deja noapte.

Nu ştiu de ce, toată excursia asta mi-a lăsat un pic impresia unei şedinţe de shopping turism, pentru că adevăratele obiective turistice erau abandonate urgent în favoarea unei mai lungi promenade pe principala stradă pietonală, înţesată de magazine de renume. Nu, anul acesta nu am mai spart puşculiţa la Zara, din cauze naturale: m-am îngrăşat 6 kile şi nu mai corespund mărimile. Şi nu o să stric niciodată brandul meu personal cumpărând o pereche de pantaloni de la Zara din raionul pentru domnişoare planturoase. Ca de obicei, părinţii mei au reuşit remarcabila performanţă de a se pierde de grup, aşa că ne-am întors la punctul de întâlnire cu autocarul cu vreo jumătate de oră mai devreme decât fusese stabilit împreună cu ghidul, pentru că eram un pic rebegită de frig. Vorbesc în numele meu, dar cred că şi Dana ne-ar confirma asta dacă ar fi întrebată.

În noaptea aceea am dormit la Hotel Srbjia, unde am tremurat ca cârnaţii în galantar, în general pentru că părea hotel-fantomă, deschis special pentru grupul rătăcitor din România, în particular pentru că s-a nimerit să fim cazate la capătul coridorului, într-o cameră pe colţul clădirii, unde nu mergea caloriferul. Dar pentru că era târziu, eram obosită şi mai sunt si comodă din fire, nu am mai coborât la recepţie să mă plâng de condiţii, aşa că am adormit cu prosopul infăşurat în jurul capului. 😀

Ziua 2: M-am trezit cu durere de cap (pentru că strânsesem prosopul prea tare), sinusurile înfundate şi răguşită pe la 6 jumătate. Am menţionat că nu-mi place să mă trezesc cu noaptea-n cap? Plecarea era la 8, trebuia să mă îmbăiez în lapte şi ambrozie, să mă piţipongesc, să cobor la micul dejun, să strâng geamantanul şi să-l duc la autocar până la 8. Curios, activitatea sacrificată a fost piţipongirea, dar chiar şi-aşa, se pare că naturaleţea şi inocenţa caracteristice mie au atras priviri admirative. Ajungem şi-acolo, pisic was naughty during this trip. 😀

Marţi dimineaţa am trecut în Croaţia, după un control amănunţit al autocarului şi pasagerilor efectuat de către vameşi. Este ştiută „dragostea” dintre cele două ţări, mărturisită în special în timpului războiului sârbo-croat care a durat 4 ani şi care a lăsat multe găuri în acoperişurile de ţiglă portocalie ale Dubrovnikului. A fost ziua cea mai chinuitoare, am mers încontinuu 800 km şi am oprit de fix 3 ori, prima dată la o benzinărie în apropierea graniţei cu Serbia unde s-a băut cafeaua de dimineaţă, iar unde eu mi-am tratat durerea de gât cu o ciocolată caldă extraordinară, făcută după ochi. Şi de aici am purces spre locul de cazare, Hotelul Valamar de pe ţărmul Dubrovnikului, parcurgând vreo 600 km pe o autostradă mai lină decât centrul Craiovei în weekenduri când este închis (mai e inchis? sau numai vara?), restul pe nişte serpentine care a scos portocala din noi la propriu (mă rog, numai din Dana, dar eu eram la fereastră, fără nici o scăpare). Şi am ajuns la hotel cu fundurile tasate, genunchii amorţiţi şi înfometaţi ca o clacă de moşnegi traversând Europa. Dai, vai! Chiar eram o clacă de moşnegi traversând Europa. Tinerii erau acolo pe post de brăduţ mentolat, să împrospăteze aerul. Ratasem cina, aşa că personalul hotelului ne-a aşteptat cu platourile încărcate de bunătăţi în camere. Ţineţi minte emisiunile culinare franţuzeşti cu un pic de carne, cât buricul degetului, cu o măslină şi două frunzuliţe de mentă, stropite cu două liniuţe de sos? Cam aşa arătau şi platourile noastre. Apoi am dormit somn fără vise.

Ziua 3: A fost 31, am avut mic dejun şi plimbare prin oraşul vechi Dubrovnik, m-am îndrăgostit de mare, de cer, de vremea caldă (17 grade Celsius nu-s de ici, de colo), apoi ne-am întors la hotel pentru o şedinţă de piţipongeală. Şi a fost minunat să mă aflu într-o sală cu mai bine de 500 de oameni, cu mâncare delicioasă, dar insuficientă (nu mă mai mir că m-am îngrăşat, de la o vreme sunt o gurmandă), cu muzică bună şi „I will survive” cântat pe ton înalt de un tip chel. Cu toate acestea am evitat dansatul, deoarece tocurile mele subţiri patinau pe ringul alunecos de dans. Dar ţineam ritmul pe sub masă şi, cu toate că nu m-am dat în spectacol aşa cum fac de obicei când mă simt bine, a fost o petrecere reuşită.

Ziua 4: La 10 dimineaţa ne îmbarcam în autocar pentru o scurtă excursie în Muntenegru, unde trebuia să vizităm oraşul de piatră din Kotor. Dacă în Croaţia era soare şi frumos, când am ajuns la vecinii lor cam burniţa. Burniţă ce s-a transformat într-o ploaie nu torenţială, dar pe aproape (imaginaţi-vă nişte străduţe înguste pe care abia se strecurau două persoane, fără canalizare şi fără puburi deschise, că, deh, era 1 ianuarie), care a adunat toţi turiştii din grupul nostru sub o umbrelă verde Tuborg, un pic sfâşiată. Când am găsit adăpost serios, 10 minute mai târziu, geaca îmi era îmbibată de la ploaie, iar mânecile bluzei umede. Da, mă mir, e pentru prima dată când geaca mea de fâş, de iarnă, nu a rezistat intemperiilor. Dar, din nou, probabil nu a fost construită pentru condiţiile ploioase din sudul Europei. Nu-mi amintesc drumul de întoarcere la hotel, dar ştiu că în seara aceea am avut cină şi ne-am bucurat de ea că doar era ultima în the 4 stars rated hotel.

În următoarele zile am vizitat oraşele Split, Trogir, Sebenik şi Zagreb, dormind la Trogir, unde a fost foarte frig şi unde ploua pe coridor prin acoperiş, iar dimineaţa micul dejun a fost atât de sărac încât am mâncat o pâinică (eu, care nu mănânc pâine din principiu) şi am băut o ceaşcă de ceai. A fost cel mai sărac mic dejun din viaţa mea, nici când mi s-a întâmplat să nu am ce să mănânc din cauză că sunt falită (dau banii pe haine şi cosmetice, nu mâncare) sau, pur şi simplu, uitucă, şi tot găsesc mai multe alimente în cămară sau frigider. Iar fructele care nu fuseseră înghesuite în poşetele zbârcite de doamnele care se auto-intitulau profesoare universitare pensionate erau degerate şi scofâlcite. Nu mulţumesc, eu când plec în străinătate vreau să văd, domne, banana pe masă, galbenă şi falnică, vorba aia, să-mi lase gura apă! Şi nu mai vreau vecini de călătorie care poate trag să moară şi-şi cheltuiesc banii de îngropăciune pe revelioane pe Riviera croată, dar se zgârcesc pentru un amărât de fruct. Înainte de a intra în ţară am poposit din nou la Hotel Srbjia, dar cel puţin în cazul nostru lucrurile au stat ceva mai bine de data asta: camerele erau incălzite şi s-au aflat la mijloc.

Era duminică seara, iar a doua zi ne-am întors în ţară.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Impresii din călătorie&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s