Experimentează lumea – partea a cincea


Miha ne-a scris iar un mail lung, în care ne-a povestit cum a petrecut de ziua ei de nastere. Pisicul e invidios.

Am avut o zi de nastere foarte tare. De vreo cinci zile incoace ma lupt cu o raceala (rosu in gat, ca atunci cand aveam 3 ani) pe care am capatat-o de la bautul de apa cu gheata sau mai bine-zis gheata cu apa. Asa ca ma asteptam sa zac pe birou, mijind ochii in calculator si tinand lumea departe de tusea mea urata (bleah). Am intrebat si eu in stanga, in dreapta care e obiceiul (cultura organizationala) in privinta sarbatoririi zilelor de nastere. Si am aflat ca difera foarte mult de la o organizatie la alta. Cert e ca odata ce s-a instaurat un obicei o schimbare nu e vazuta cu ochi buni. Eu ma gandeam sa cumpar prajituri si un tort (indienii sunt innebuniti dupa dulciuri) si suc (ca doar nu va asteptati sa aduc alcool!). Dar la mine la serviciu lucrurile nu stau deloc asa. Colegii ii fac cadou sarbatoritului tortul, iar sarbatoritul trebuie sa aduca bomboane si eventual sa faca cinste cu masa de pranz colegilor cu care ia masa de obicei. Hmmmmm… Anul trecut un coleg a adus inghetata, iar gestul lui nu a fost prea apreciat, toti se asteptau la bomboane si au fost dezamagiti. Asa ca le-am cumparat vreo 2 kile de bomboane de tot felul si nu am putut rezista si am luat si suc ca sa avem cu ce uda tortul pe care mi l-au luat ei (desi apoi am descoperit ca ei nu beau lichide in timp ce mananca si ca din cele 5 feluri de bomboane aduse de mine doar 2 le prefera ei pentru zilele de nastere). Asa ca m-am dus de dimineata la cumparaturi, vaj-vaj cu cosul prin Star Bazar (un fel de Real de la noi) sa intru si eu in rand cu colegii mei. Si pentru ca incepuse sa ma irite treaba asta cu respectatul a-la-carte al obiceiurilor, dupa ce am luat ce trebuia sa iau mi-am luat o chestiuta din aia colorata (pentru petreceri de copii) care se intinde si apare „Happy birthday to me” (adica „La multi ani mie”) si primul lucru pe care l-am facut a fost s-o lipesc de birou. Asa ca toata lumea a venit la mine sa-mi stranga mana (!!! what else?!!!) si sa-mi ureze „Many happy returns!”. „A-ha!”, mi-am zis, „ce colegi prietenosi, in sfarsit contact fizic cu fiecare!”. Ziua a trecut foarte repede, am inceput un proiect nou care m-a prins. Seara mi-au adus tortul (cu mesaj personalizat), mi-au cantat si mi l-au pus pe fata (asa e obiceiul aici, de obicei iti pun fata in tort, cu mine au fost draguti si doar m-au manjit nitel). Acasa nu am sarbatorit foarte mult, deja spre seara ma cam rapusese raceala. Am comandat niste mancare si prajituri, am cantat „La multi ani!” fiecare pe limba lui si m-am culcat destul de obosita. Sambata insa am avut chef pe terasa (apropo, mi-am luat permisul pentru a cumpara alcool) si a fost unul foarte reusit. A tinut pana pe la 4, toata lumea s-a ametit, a mai ramas bautura(?!), nu am spart sau distrus nimic, nu ne-au batut vecinii la usa (desi muzica era data foarte tare) si acum avem si o gramada de sticle pe care sa le reciclam (o chestie foarte tare pe care am tot incercat s-o fac acasa, dar uite ca am ajuns sa reciclez in India!). Am primit cadouri frumoase (o felicitare muzicala, un costum indian traditional pe care trebuie sa-l duc la croitor, o agenda cu motive indiene si bani!) si lumea s-a distrat.

Am vizitat orasul vechi din Ahmedabad care mi s-a parut de-a dreptul fascinant, contrastant si exotic. Am fost in Gandhinagar, am vizitat templul Akshardam dar nu am nici macar o poza de acolo. Acum cativa ani a avut loc un atac terorist asupra templului si de atunci securitatea este extrem de stricta. Si prin asta se intelege faptul ca nu ai voie sa intri cu absolut nimic inauntru in afara de bani si acte (nu ai voie cu nici un fel de bagaj, geanta, poseta, fara telefon, fara aparat foto, fara apa sau mancare) si oricum tuturor celor care intra li se face perchezitie corporala. Templul este frumos si interesant dar nu este chiar extraordinar, sunt altele mult mai frumoase. Atractia principala acolo este insa expozitia care, de fapt, este un maraton. Dureaza vreo 3 ore sa vezi totul, 3 ore in care te plimbi dintr-o camera in alta, urmarind viata lui Swaminarayan prin filmulete, diverse decoruri, obiecte expuse samd. Cultul inchinat acestui zeu aduna foarte multi adepti, dovada si numarul mare de oameni care viziteaza templul si expozitia (si modul in care acestia se inghesuie sa prinda un loc cat mai bun sa vada).

Am ajuns si intr-una din suburbiile Ahmedabadului, Bopal, care se afla la vreo 20 minute de mers cu masina de Ahmedabad. Bopalul este plin de bungalow-uri, de fapt unele sunt niste case foarte frumoase, dar majoritatea pur si simplu sunt opulente (va rog sa nu faceti analogie cu castelele tiganilor nostri ca nu sunt chiar asa). Acolo am mers la un american care e aici de vrei 3 ani, are o super casa, aer conditionat in casa si o gramada de „ajutoare” prin casa. Stiu ca nu toti americanii sunt asa dar…. aroganti mai sunt, dumnezeule! Statul lor in India nu inseamna nimic. De cand sunt aici nu au facut decat sa recreeze conditiile de acasa. Nu mananca mancare indiana (ca doar exista US pizza, McDonalds, Pizza Hut etc si in India), nu au vizitat mai nimic, se plimba in masina cu AC (de fapt ii plimba soferul), au frigiderul plin de bere, se imbraca de la Reebok si arunca maruntis la cersetori avand impresia ca pentru asta trebuie sa li se ridice o statuie! Oamenii astia si-au irosit ani din viata si continua sa traiasca in bula lor. Mda, am inceput sa devin foarte sensibila la prejudecati.

Aaaa, m-am plimbat pe camila si elefant. Si nu, bietele animale nu erau in mijlocul drumului gata sa fie calarite. Ne-am dus intr-un centru pentru indieni bogati care se numeste Narayani. Pentru 1 dolar jumate m-am plimbat cate 2 minute cu camila si elefantul. Nu a fost nimic extraordinar, ba chiar as spune ca plimbarea pe elefant a fost chiar trista. Bietul animal era deprimant. Cu camila a fost ceva mai „saltaret” dar dupa aceea am aflat de ce. Se pare ca cea mai sensibila zona a lor o reprezinta narile pe care dresorii/ingrijitorii o exploateaza din plin :((((((

In apartament suntem 4, doi o sa plece curand si asteptam intr-o saptamana- doua sa vina puhoiul de chinezii.

Mi-am facut blog http://mo-verbavolant.blogspot.com/ , am deja vreo 7 posturi pana acum, mai putine vorbulite si mai multe poze. Abia reusesc sa uploadez pe Facebook, stau cateva ore pana sa reusesc sa pun cateva poze, asa ca daca vreti sa vedeti mai multe poze va invit sa-mi vizitati blogul 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s