The Legendary Journeys of Pisic


Astă seară mi-am impus să fiu generos, având în vedere că în ultima vreme am tras mâţa de coadă (observaţi ironia fină din această frază, fără de care nu pot ţine coada sus). Şi cum altfel, decât povestindu-vă din hoinărelile mele demne de a se face un serial de 111 episoade (doar aşa, să fie cifra rotundă).

Ziua 1: Pisicul s-a bălăcit un pic şi a coborât leneş din ză crib, purtând nonşalant pe umăr geanta cu laptopul din dotare şi o sacoşă (da, pisoi, sacoşă :P) în care îşi îndesase în prealabil mai multe fustiţe din tul, pentru că mergea la o mare întrunire a talentelor pisiceşti, în capitală, şi nu ar fi vrut să se prezinte cu pulpiţa ascunsă sub blana pantalonilor, mai ales că ţinuse un regim strict cu ciocolată în exces şi telenovele siropoase aşijderea.

Bun, ajung eu la mirobolanta gară din urbea natală, a cărei recondiţionare durează de vreo cinci ani deja şi nu mai trag nădejde să se termine până mor (ţineţi cont, vă rog, de faptul că o să trăiesc nouă vieţi şi încă nu am prăpădit nici jumătate din prima), dau să mă urc în tren, când mă aud chemat (pis, pis, pis…) şi dau cu ochii de o vulpiţă roşcată, amică bună a mea, care participa la aceeaşi întrunire (ştiam eu că geniile gândesc la fel).

Inutil să spun că tot drumul până în nefericitul oraş al câinilor care fluieră după pisici l-am petrecut într-o eternă bârfeală – nepoliticoasă dacă am ţine cont de Codul bunelor maniere, dar ete că nu-mi pasă – până am ajuns în gara de nord, unde ne-am dat lăbuţele, iar ea a plecat să prindă un şoarece de metrou, iar eu să-l aştept pe pisoi, că avea întârziere, îl asaltaseră fanele pe drum, să le lase o amintire, o zgărietură pe fesa dreaptă, insuficient fleoşcăită.

Şi aşteptând eu jumătatea pisicească, mi-au trecut următoarele prin faţa ochilor: înalţi, scunzi, graşi, slabi şi pitzipoanca animal print. Luaţi în ordine şi pe scurt, că mă tăie brusc o lene care îşi bătu joc de generozitatea mea iniţială, vă mărturisesc cu lăbuţa pe blană că nu am văzut în viaţa mea specimene mai dezagreabile (cu excepţia profesoarei de franceză a pisoiului original, care îşi aducea câinele şi la ore, puţea teribil a tutun carpaţi, a sudoare încleiată la subraţul neras şi a pişu de căţel şi logic că ura pisicile şi pisicile o urau pe ea, era o simbioză perfectă, cam cum era cu goa’ulzii şi toate popoarele alea care nu ştiau să facă altceva mai bine decât să se tânguie că ii asupresc viermii, dar în faţa lor stăteau drepţi, ca şi românii sub Ceauşescu).

Revenind. Mi se făcu somn. Mă duc să mă întind în patul meu de acasă. Continuarea, mâine pe seară.

Anunțuri

Un gând despre &8222;The Legendary Journeys of Pisic&8221;

  1. pisoiu' zice:

    SACÓŞĂ, sacoşe, s.f. Poşetă de dimensiuni mai mari; (în special) săculeţ (de pânză) sau plasă (în formă de săculeţ) pentru târguieli.

    Pisic, I rest my case.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s