Miau!


Citeam deunăzi un text din Platon și mă gândeam cine a fost, parcă am auzit de el, așa, razant, în liceu, când mă chinuiam, ca un pisic cu moț ce eram și încă sunt, să învăț declinările. Tot ce-am reținut a fost „Ego sum”, dar e suficient și-atât.

Platon ăsta a fost un filozof al Greciei antice, student al lui Socrate şi învăţător al lui Aristotel, fondatorul Academiei din Atena, prima instituţie de învăţământ superior din lumea occidentală. Socrate s-a sinucis, iar Aristotel a inventat chestia aia metafizică cu scufundatul corpului într-un vas cu lichid, de unde am tras eu concluzia că nenii ăștia erau tare deranjați la mansardă și când se plictiseau că nu aveau internet, pornale sau meciuri de fotbal, se puneau pe filozofat și promulgat teoreme matematice.

Deci citeam, ca un pisic poliglot ce sunt, un text din Platon, tradus din latină în engleză de un nene, Parker pe numele lui de alint. Și Parker credea că Platon este un cocoșat frustrat, nefugărit prin propria ogradă cu lunile, un libidinos care nu a avut lucruri mai interesante de făcut decât să întemeieze mama ei de academie, transformată ulterior în facultatea zilelor noastre, că în ea este împărăția cerurilor și a celor săraci cu duhul. Amin! că nu fac parte dintre ei.

Ce zice Parker, tradus din engleză în română, prin bunăvoința pisoiului original, să înțeleagă tot neamul pisicesc:

„Platon sugerează un sistem ierarhic al actelor sexuale romane, ce dă un statut mai înalt persoanelor care îndeplinesc un rol sexual activ ca penetratori, şi un statut mai jos celor care sunt penetraţi sexual.
Penetrarea vaginului este glorificată mai mult decât cea a anusului, care la rândul ei este considerată mai puţin degradantă decât penetrarea gurii.”  Bla bla în continuare.

Neputându-mă abține de la a face o analiză pe text, așa cum am învățat la școala de pisicei, am făcut următoarea analogie: mai bine găurești o păsărică decât un canal excretor, dar mai bine scormonești în căcat decât să te speli în gură. Cum coada mea e omenește posibil să vrei să i-o dai la buci mai abitir decât să i-o bagi sub bot?

Revenind la postul cu calul gay, înțeleg natura perversă să vrei să violezi animale, că doar e ceva nou, parfumat și știm cu toții că sexul în natură face tenul frumos și-ți lasă-n păr izuri de micșunele, viorele și alte drăcovenii de le rumegă capra când i-o dai asudat pe la spate (ar fi culmea să faci sex normal, în poziția misionarului, cu bietul animal, că doar îl iubești și îl respecți, nu?), dar eu unul nu înțeleg cum poate fi un fund mai senzual decât o limbă caldă și umedă?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s