Latest Entries »

Câteodată, intervievatorii încearcă să-ți intre în cap. De ce? Angajarea ta se simte precum un joc de noroc pentru ei. Companiile își fac griji în legătură cu oamenii pe care îi angajează. Viitorul persoanei care te angajează depinde foarte mult de modul în care îți faci tu treaba.

Amintiți-vă cele 4 întrebări de bază ale fiecărui interviu: Înțelegi descrierea locului de muncă? Poți să faci asta? O să faci asta? Reprezinți un risc pentru angajarea continuă? Adevărul este că dacă nu îți faci treaba bine vei deveni un real pericol pentru joburile celor care te-au angajat. (Acesta este și motivul principal pentru care planurile de 30-60-90 de zile sunt instrumente de interviu excelente – deoarece răspunde la toate aceste întrebări foarte bine.) Rezultatul final este că, uneori, ți se pot adresa întrebări ciudate, precum “Descrie-mi-te într-un cuvânt”.

Aceasta este o întrebare dificilă. Răspunsul meu ar fi “dinamică”, pentru că mă schimb, mă adaptez, fac tot ce trebuie pentru a reuși. Acesta este un cuvânt bun care se poate aplica mai multor locuri de muncă diferite.

Bine ar fi, însă, să nu te gândești la un singur cuvânt care te descrie. Lucrul acesta te-ar putea conduce pe drumul greșit de a alege cuvinte precum “fericit” sau “optimist”, care deși te descriu foarte bine, nu înseamnă nimic pentru ergonomia locului de muncă.

Precum în procesul de căutarea de joburi și participarea la interviuri, trebuie să fii un bun strateg. Fiecare parte a procesului este un pas care trebuie să te conducă spre atingerea obiectivului-final: oferta salarială. Fii atent să parcurgi toți pașii.

Încearcă să răspunzi la această întrebare nu doar prin ceea ce ești, ci prin ceea ce reprezinți în strânsă legătură cu locul de muncă, ceea ce presupune jobul, ceea ce ar face ca un angajat să iasă în evidență în funcția aceasta și cum aducerea ta în cadrul companiei ar ajuta.

Deci “ager” te-ar putea descrie cu acuratețe pentru că ești deștept, dar “de succes” (știu, e mai mult de un cuvânt, dar înțelegeți voi) poate însemna mai mult pentru intervievatori: dacă ai succes în alte domenii, probabil vei înregistra succes și pentru ei. Responsabil, motivat, dedicat sunt cuvinte bune. La fel sunt și: strateg, flexibil, creativ, de încredere, săritor, corect, onest, concentrat, echilibrat, organizat, entuziast și chiar și de valoare.

Ce trebuie să reții însă ca idee generală: gândește-te la job în sine și ce caracteristică fascinantă trebuie să dețină cineva care ar ocupa acest rol, apoi spune-le-o intervievatorilor pe cea care ți se aplică ție. Ține cont și de indiciul suplimentar: este posibil să nu fie satisfăcuți doar cu un singur cuvânt drept explicație. Continuarea ar putea foarte bine să fie: “Serios? Poți să-mi dai un exemplu?” Deci pregătește o poveste care să descrie modul în care ai folosit trăsătura pe care ai prezentat-o drept reprezentativă cel puțin o dată în viața ta profesională.

Acest articol are la bază cartea de business a lui Peggy McKee - How to Answer Interview Questions: 50 Tough Questions That Could Kill Your Interview Chances–Answered!

La ora la care scriu acest articol, în stomăcelul meu se digeră nişte OZN-uri, un fel de fursecuri cu ciocolată diavolesc de bună, şi weekendul este pe punctul de a începe. Şi pentru că summer mode: on, avem nevoie de o melodie lipicioasă, nu? Daţi play & enjoy!

Bun, nu cred să vă fi spus până acum că la finalul lunii iunie prietenii noştri dragi, Roxana şi Florin, urmau să-şi pună pirostriile. Şi nu oricum, ci cu mare fast. Ca la orice nuntă cu pretenţii, a existat un dress code, iar domnişoarele nemăritate au trebuit să se supună. Bineînţeles, şi unghiile mele s-au îmbrăcat de sărbătoare, să asorteze rochia …

1. Animalele simt și se tem de durere

Aproape toate semnele externe care ne conduc la producerea de durere în alți oameni sunt vizibile și la celelalte specii, în special la speciile cel mai strâns legate de a noastră: păsările și mamiferele. Semnalele comportamentale includ zbaterile, schimonosirea mușchilor faciali, gemetele, scâncetele sau alte forme vocale de atragere a atenției, încercări de a evita sursa durerii, apariția fricii la prospectul repetării durerii, etc. În plus, știm că animalele au sisteme nervoase similare cu cel uman, care răspund fiziologic precum al nostru atunci când animalele se află în circumstanțe asemănătoare cu cele în care chiar și oamenii ar simți durere.

2. Carnea este mai dăunătoare pentru încălzirea globală decât sunt mașinile

Carnea nu este verde. Consumul de carne este, de fapt, unul dintre cele mai rele lucruri pe care le putem face Pământului. Reprezintă o risipă și pricinuiește cantități enorme de poluare, industria cărnii fiind una dintre cele mai mari cauze ale schimbărilor climatice. Mai multe detalii aici și aici. Adopția unei diete vegetariene este mai eficientă decât trecerea la o mașină “verde” în lupta împotriva schimbărilor climatice.

3. Dacă este greșit să mâncăm un câine, atunci este greșit să mâncăm o vacă

Deși majoritatea oamenilor sunt mai puțin obișnuiți cu purceii, găinile, peștii și vacile decât sunt cu câinii și pisicile, drept animale de companie, animalele folosite pentru hrană sunt la fel de inteligente și pot să sufere la fel precum animalele cu care ne împărțim locuințele. Porcii pot învăța să joace jocuri video, iar păsările sunt atât de inteligente încât nivelul lor de deșteptăciune a fost comparat cu cel al maimuțelor.

4. Renunțarea la carne, ouă și produsele lactate din dieta ta pot face minuni pentru sănătate

O dietă vegetariană este foarte bună pentru sănătate! Potrivit Academiei de Nutriție și Dietetică vegetarienii sunt mai puțin susceptibili la apariția bolilor de inimă, cancer, diabet sau hipertensiune arterială decât carnivorii. Vegetarienii își primesc toate elementele nutritive de care au nevoie pentru a fi sănătoși, precum proteinele vegetale, fibre și minerale, fără toate acele lucruri urâte din carne care te îngreunează și te încetinesc, precum colesterolul și grăsimile animale saturate.

5. Cerealele folosite pentru hrana animalelor ar putea rezolva foametea mondială

Consumul de carne nu rănește doar animalele, rănește și oamenii. Este nevoie de tone de culturi și de apă pentru a susține creșterea animalelor de fermă. De fapt, este nevoie de 13 livre de cereale pentru a obține o livră de carne. (O livră = 453,6 gr.) Toate produsele alimentare vegetale ar putea fi folosite mult mai eficient dacă ar fi servite direct oamenilor. Cu cât mai mulți oameni devin vegetarieni, cu atât mai repede vom reuși să îi hrănim pe cei flămânzi.

 

Știți care este stilul dumneavoastră de lucru? Aceasta este o întrebare populară la un interviu, dar o mulțime de persoane își greșesc răspunsurile deoarece nu înțeleg ceea ce potențialul angajator dorește cu adevărat să afle. Nu sunt interesați de personalitatea candidatului sau dacă acestuia îi place sau nu întrebarea. (Nu sunt interesați nici de modul în care te îmbraci pentru serviciu). Tot ce vor să știe e cum lucrezi.

Unii oameni chiar își dau cu stângul în dreptul când li se adresează întrebarea aceasta, deoarece răspund în genul “Sunt foarte relaxat”. În primul rând, aceasta este o trăsătură de personalitate. În al doilea rând, nimeni nu vrea să audă asta. Nimeni nu o să vrea să te plătească pentru ca tu să o lălăiești toată ziua, ci ca timpul pe care îl petreci la muncă să-ți justifice salariul.

Nu e vorba nici despre preferințele personale. De exemplu, unii oameni vor spune lucruri precum: “Nu sunt un fan al conflictului”. Ce are asta de a face cu stilul tău de lucru? Nimic. Stilul de lucru are de a face cu munca.

În primul rând, vrei ca răspunsul tău să se potrivească de minune cu locul de muncă. Cum se potrivește stilul tău cu jobul respectiv? Dacă este un rol de analist de date, nu vei vrea să vorbești despre cât de mult îți place să găsești soluții creative la problemele apărute. Nu e nevoie de asta în jobul respectiv. Astea sunt lucruri de bază. Ceea ce vor ei să știe cu adevărat este dacă îți place să lucrezi singur sau ca parte a unei echipe? Ai putea prefera una sau pe cealaltă, dar ar trebui să știi ce se cere la locul de muncă. Majoritatea companiilor preferă pe cineva care le poate face pe amândouă. Lucrul în echipă este important, dar uneori trebuie să intri și în rolul călărețului singuratic. Vorbește-le despre modul în care te simți confortabil făcându-le pe amândouă.

Ești confortabil să primești direcții minimale sau ai nevoie de o mulțime de detalii înainte de a finaliza o sarcină? Este important să fii cinstit în legătură cu acest aspect dacă într-adevăr poți funcționa numai într-un singur fel. Dacă urăști să fii micro-gestionat, iar viitorul șef crede cu religiozitate în asta, atunci nu vei dori slujba respectivă și nici nu va fi vreun punct culminant în cariera ta.

Întotdeauna vei vrea să promovezi unele dintre cele mai bune calități ale tale (care se potrivesc foarte bune cu jobul pe care ți-l dorești) și atunci trebuie să vorbești despre ele: ești organizat? Lucrezi repede? Ești un bun multitasker? Te implici în proiecte suplimentare? Ești un bun planificator? Ești în mod constant un performer de top?

Nu poți fi toate lucrurile acestea, dar poți aborda această întrebare așa cum ar trebui să o faci cu toate celelalte întrebări de la interviu: cu un răspuns strategic care abordează cu grijă întrebarea și care oferă un răspuns care combină cele mai bune calități cu cerințele locului de muncă.

Acest articol are la bază cartea de business a lui Peggy McKee - How to Answer Interview Questions: 50 Tough Questions That Could Kill Your Interview Chances–Answered!

Băieții de la Film School Rejects au creat un clasament al celor mai bune 30 de filme lansate în ultimii 10 ani. După ce am parcurs lista cu pricina, am ajuns la concluzia că poate nu sunt chiar o așa mare cinefilă cum îmi plăcea să cred despre mine. Sunt multicele filme acilișea pe care nu le-am văzut că nu am avut ocazia, altele pentru că nu mi-au făcut cu ochiul. Dacă aveți răbdarea să luați în piept această provocare de a urmări fiecare film din cele 30, să reveniți apoi aici să-mi spuneți ce-am ratat :D Eu le voi trece în revistă doar pe cele pe care le-am văzut şi m-au impresionat. Prima parte a clasamentului meu o puteți găsi aici.

13. Up

Carl Frederickson a trăit o viață lungă și împlinită, dar a visat mereu să se aventureze pe continental sud-american. Ar vrea să-și petreacă restul zilelor în casa lui, liniștit, dar zgârie-nori încep să se construiască în jurul proprietății sale, amenințând să-l înghită. Printr-o ironie a sorții, Carl își pierde însă casa și trebuie să se mute într-un azil de bătrâni. Nefericit, bătrânul leagă mii de baloane de casă și pur și simplu plutește departe, spre visul său. Toate bune și frumoase, doar că nu pornește în călătoria asta singur, ci însoțit de exploratorul pustietăților Russell, care se nimerește pe veranda lui când casa începe să urce. Lui Carl nu-i rămâne altă alternativă decât să-l ia cu el.

Faptul că această idee a fost ridicată la gradul relevant de a fi folosită într-un film este mai mult decât suficient pentru a lăuda Up. Încă de la Toy Story, Pixar a lansat în mod constant cele mai radicale și unice idei pentru filmele de animație și acțiune. Desigur, nu toate sunt la fel de uimitoare (Cars este mult prea simplist în comparație cu Ratatouille și WALL-E), dar sigur se întâmplă ceva minunat în studiourile Pixar, iar Up nu face excepție.

Filmul este amuzant, sincer, emoționat și deprimant, toate dintr-o dată. Deși ar putea părea o problemă, în fapt ajută la împărțirea filmului în funcție de teme și momente, permițând direcției pe care o ia scenariul să corespundă răspunsului emotional dorit de realizatori. Și în timp ce există o mulțime de copii care să se bucure și să învețe ceva din film, tocmai publicul adult este cel care are cel mai mul de învățat din el. Se întâmplă o mulțime de lucruri în film, dar nu își pierde niciodată ritmul sau controlul asupra lucrurilor pe care dorește să le transmit. Iar unde alte filme Pixar au eșuat (în special la timpul de rulare și la nevoia frecventă de a se lăuda singure), Up reușește să iasă în față. Practic, trece ca un buldozer peste propriul început, până la sfârșit, chiar și cu timp în plus rămas.

Ceea ce-l face pe Up să funcționeze atât de bine este accentul pus pe foarte puține personaje, majoritatea timpului concentrându-se pe Carl, Russel, o pasăre pe nume Kevin și un câine vorbitor pe nume Dug. Permite totuși și altor personaje să intre mai târziu în poveste, dar focusul nu se abate de la eroii menționați mai sus. Unii ar putea spune că filmul încearcă să prezinte mai multe povești, dar pe măsură ce acțiunea progresează, este clar că spune o singură poveste, cea a unui bărbat care nu a experimentat ceea ce și-a dorit cel mai mult. Filmul construiește o versiune a lui Carl păstrată, în mod surprinzător, secretă în marketingul studiourilor de producție. Aflasem chiar din primul trailer că personajul principal este un bătrânel cam răutăcios, dar pe parcursul filmului îl vedem cum se dezvoltă într-o epavă emoțională.

Dar succesul real al filmului constă în imaginația și aventurile prezentate, Up abundând în unicitate. Este palpitant și interesant, permițând doar câteva momente de relaxare. Pentru un astfel de personaj îmbătrânit, filmul șochează cu unele dintre ideile sale fantastice. Desigur, este evident că un astfel de film nu poate fi decât o animație, dar ceea ce pierde la capitolul realism recuperează prin umor, ceva ce a lipsit cu desăvârșire în ultimii ani în filme. S-a regăsit pentru o perioadă scurtă în primul film din trilogia Pirații din Caraibe, dar accentul pus ulterior s-a făcut numai pentru acele povestiri depresive, profund conflictuale. Și în timp ce acest film este considerat drept unul cu cele mai depresive scene dintr-un film de animație văzut până acum, nu persistă în tristețe. Își aruncă repede momentele către tine, apoi trece repede mai departe. Și, după cum am menționat mai devreme, schimbările de ton funcționează de minune în favoarea lui Up.

Bineînțeles, un film de animație nu poate funcționa fără animație. În timp ce Up nu este reprezintă un pas înainte în comparație cu alte filme Pixar, păstrează totuși tradiția de a arăta absolut senzațional și de a conduce direcția filmelor de animație generate de calculator. Pare animat și fantastic în multe momente, dar tocmai acest lucru îl face mai bun. Locațiile sunt realiste; blana câinelui este aproape de perfecțiune. Cele mai mici detalii și perfecțiunea la minut au reprezentat întotdeauna punctul forte al filmelor Pixar, iar Up nu este diferit. În plus, efectele 3D adaugă un nou strat filmului și îl aduc la viață.

Up nu va fi niciodată lăudat suficient. Cuvintele nu îi pot face dreptate pentru modul excelent în care a fost realizat. Up te delectează prin a fi cât mai aproape de perfecțiune, pe cât ne-a obișnuit Pixar în ultimii ani.

12. Children of Men

Regizat de Alfonso Cuaron (Harry Potter și Prizonierul din Azkaban) și setat în Londra anului 2027, acțiunea filmului are loc într-un moment când planeta trece printr-o criză de infertilitate. Societăți din întreaga lume s-au prăbușit după ce timp de două decenii nu s-a născut nici un copil, iar supraviețuitorii războaielor și atrocităților ce au urmat au fugit în Marea Britanie, ce încă mai funcționează sub un regim dur.

Clive Owen îl interpretează pe Theo, un fost activist transformat în funcționar al Ministerului Energiei, ce are nevoie de o cantitate mare de scotch de a trece peste zi. În drumul spre serviciu trece prin mijlocul unor atentate teroriste, celule pline de imigranți ilegali strânse de polițiști și mormane de gunoi ce tronează pe străzile Londrei. Filmul debutează cu moartea celui mai tânăr cetățean al lumii, care doar ce împlinise 18 ani. Acest copil devenise o celebritate pur și simplu deoarece era ultimul om născut înainte de apariția infertilității mondiale, iar lumea intră în doliu, realizarea de a fi pe cale de dispariție devenind din ce în ce mai evidentă pentru toți. Reticentul Theo este atras într-un complot de fosta sa soție, interpretată de Julianne Moore, prin care se urmărește salvarea unei tinere ce deține un mic secret. Respectiva tânără, Kee, este însărcinată, lucru ce ar trebui să reprezinte un motiv de bucurie dacă nu ar fi imigrantă ilegală. Theo nu știe în cine să se încreadă, mai ales într-o lume care ar îmbrățișa venirea pe lume a unui copil, dar care nu ar recunoaște (și cel mai probabil ar omorî) mama din cauza statutului său de imigrant. Theo nu este deloc eroul tipic cu care ne-am obișnuit și mai degrabă ar trage dușcă după dușcă din scotch-ul său decât ar salva lumea. Nici măcar nu pune mâna pe o armă.

Theo este ajutat de către prietenul său Jasper, jucat excelent de Michael Caine. Jasper locuiește într-o casă în mijlocul pădurii împreună cu soția sa bolnavă și marijuana crescută în ghivece. Această casă este singura locație din film ce aduce pace și lumină în poveste, precum sunt și scenele dintre Owen și Caine. Planul final al lui Theo este de a o conduce pe Kee la un vas ce o poate purta către siguranță și libertate. Pe drum, ei descoperă că oamenii în care ar trebui să aibă încredere sunt primii să-i trădeze, iar cei care prezintă o latură riscantă se dovedesc a fi în regulă, doar că sunt un pic nebuni.

Cuaron și echipa sa au creat ceea ce este, probabil, viziunea cea mai credibilă asupra viitorului imaginată în ultima vreme. Tehnologia avansată există alături de mizerie și nu i se permite să răpească atenția publicului pentru prea mult timp înainte ca aceasta să se întoarcă către acțiune. În ceea ce privește realizarea realistică a Angliei peste 15 de ani de acum, filmul se situează la ani-lumină distanță de dezamăgitorul V for Vendetta, care a înlăturat cultura și iconografia britanică și a păstrat Londra mai degrabă ca o metaforă bi-dimensională a Statelor Unite ale Americii.

Ca thriller, filmul este uimitor de intens și incredibil de eficient. De la explozia bombei de la începutul filmului și până la luptele frenetice de stradă din ultimele 30 de minute, Cuaron nu permite acțiunii să încetinească, deși uneori permite pauze de dezvoltare a personajelor și de prezentare a împrejurimilor pe măsură ce Theo și Kee încearcă să rămână cu un pas înaintea teroriștilor, a poliției, a armatei și a oportuniștilor.

Cu toate acestea, filmul funcționează, de asemenea, și ca o dramă socio-politică. Deși cele două mesaje ale lui Cuaron (1. imigranții mai degrabă îmbogățesc decât amenință societatea vestică și 2. perspectivele de supraviețuire a speciei umane pălesc atunci când compasiunea și judecata corectă sunt înlocuite de ideologie) sunt puternic prezentate, nu domină sau înlocuiesc povestea actuală. De asemenea, în timp ce filmul face numeroase referiri metaforice la evenimente actuale, nu sunt născocite pentru a deraia firul narativ.

Filmul prezintă performanțele solide din partea lui Clive Owen, care interpretează unul dintre cele mai bune roluri ale sale, și Julianne Moore, una dintre cele mai versatile și talentate actrițe ce mi-au gădilat mie retina. Michael Caine este excelent în rolul lui Jasper, hippiotul, iar mereu versatilul Chiwitel Ejiofor își netezește calea pentru nominalizarea la Oscar de 7 ani mai târziu.

Children of Men este dotat cu acțiune explozivă, mesaje sociale incendiare și interpretări spectaculare. Rezultatul poate fi interpretat ca cel mai bun film al anului 2006.

9. Anchorman

Ferrell se află la apogeul carierei sale de comedian in Anchorman, dar nu este singurul actor care strălucește în producția amintită. Christina Applegate iese cu ușurință în evidență în rolul lui Veronica Corningstone, noua adiție sexy a scenei știrilor din San Diego, spre disperarea colegilor săi. Paul Rudd interpretează adecvat un rol mai mic decât ne-am fi așteptat, dar dau atâtea dume din el încât nu te poți opri din râs.

Dar cel care fură cu adevărat show-ul este Steve Carrell. Alumnus-ul The Daily Show a gustat din strălucirea marelui ecran în Bruce Almighty, dar în Anchorman ne înfățișează într-un mod excelent comic o situație nu prea amuzantă. Îl interpretează pe Brick Tamland, prezentatorul meteo cu IQ-ul 48, cu un comportament lipsit de sens. Pe parcursul filmului, ni se amintește acest lucru prin nenumărate momente de prostie nevinovată, lucru dificil de înfățișat în mod normal. Carrell însă a interpretat rolul excelent.

Să trecem acum la actorul principal: Will Ferrell. Reclamele acestui film au creat așteptări greșite în legătură cu cine este Ron Burgundy. Ele îl fac să pară superficial, prostănac, crud, inuman și de-a dreptul enervant. Poate și pentru că doar câteva secvențe din film au făcut cu adevărat parte din trailere. Burgundy al lui Ferrell este oarecum egoist și autosuficient, dar la fel este și Veronica. Ferrell punctează momentele standarde cu care ne-a obișnuit: linii ciudate, țipând când se află într-o situație ciudată și aparent fără ieșire, dar personajul pe care îl interpretează acum este complet diferit de toate lucrările sale anterioare. Te lasă cu sentimentul de teroare că Ron Burgundy chiar a existat.

De câteva ori, scenariul lui Anchorman trece un pic în partea fantastică, care te trimite cu gândul la o satiră în genul Monty Python pentru a ajunge la o audiență mai mare. Chiar dacă Anchorman este un film excelent sau nu, de un lucru sunt sigură. Se râde la el. Puternic. Iar acum că ne pregătim și de continuare, vom râde de două ori mai mult.

5. There will be blood

there will be bloodLumea de  cinema a fost martora unui exces de interpretări fenomenale care au fermecat miliarde telespectatori de-a lungul anilor prin viclenie, grandoare, subtilitate, elocvență și idiosincrasie, dar nici una dintre aceste interpretări nu egalează portretizarea lui Daniel Day-Lewis a rolului Daniel Plainview în There Will Be Blood, cel puțin nu prin cruzime, eleganță, elocvență și neobrăzare. Fiind cameleonul care ne-a obișnuit să fie, DDL își mobilizează întregul său talent actoricesc pentru a-și evoca alter ego-ul mizantrop, al cărui chip surâzător în continuu, dublat de malițiozitatea ascunsă în priviri îl propulsează drept unul dintre cele mai puternice și fascinante personaje prezentate vreodată pe marile ecrane. Daniel Day-Lewis joacă rolul vieții sale și este virtual de neoprit ca Daniel Plainview, o portretizare care nu numai că l-a resuscitat ca actor, dar care l-a și consacrat drept cineva care ar face tot ce i-ar sta în putere pentru a-și aduce personajul la viață. Poate că acesta este atributul care îl ajută în încercarea de a fi cel mai bun în ceea ce face.

There Will Be Blood este o poveste morbidă despre lăcomie, trădare și obsesie, înfrumusețată de performanțe intense, cinematografie uimitoare și regie spectaculară. Plainview deține o mină cu potențiale depozite de argint, iar stăruința lui în a săpa în respectiva mină se amortizează în clipa în care descoperă minereu de argint exploatabil. După ce se termină argintul, Plainview descoperă acolo petrol și de acolo începe obsesia sa morbidă pentru bani și lăcomia. Cu scopul de a dobândi tot mai multe câmpuri petrolifere și de a obține înțelegeri cu o mai mare ușurință, adoptă un băiat pe care îl botează H.W., pentru a-l ajuta la construirea unei imagini de om de familie. Îi trebuie aproape un deceniu pentru a se consacra drept petrolist de talie mică, dar chiar și acest succes modest îi intensifică avariția.

Ulterior, un tânăr pe nume Paul Sunday (Paul Dano) vizitează câmpurile lui Plainview și se oferă să-i vândă informații despre ferma familiei sale, despre care pretinde că ar avea un ocean de petrol sub ea. Plainview și H.W. călătoresc spre ranchul lui Sunday pretinzând că se află la vânătoare de prepelițe, ascunzându-și însă motivul ulterior, acela de a verifica afirmațiile lui Paul. Fiind perspicace, nu durează mult și descoperă rămășițe de petrol în crăpăturile din pământ, formate de la cel mai recent cutremur.

El încearcă să-l ademenească în schemă pe tatăl lui Sunday pentru a-i vinde terenul la un preț modic, dar este încurcat de celălalt fiu ambițios al proprietarului, Eli Sunday (interpretat tot de Paul Dano), care îi cere să doneze 10 mii de dolari în plus pentru ridicarea Bisericii celei de-a Treia Apocalipse, al cărei păstor se imaginează. Fără tragere de inimă, Plainview îi plătește 5000 de dolari în avans și promite să plătească restul de îndată ce vor începe forările. Nu continuu cu povestea, că dăm în spoilere :)

P.T. Anderson își dovedește încă o dată entuziasmul ca regizor și reușește să șocheze cu această capodoperă emoționantă și profund tulburătoare. Pelicula captează atenția la fiecare nivel și distrează strașnic, oferind în același timp și un mesaj puternic. A fost, fără îndoială, cel mai bun film al anului 2007 și a fost o neglijență din partea Academiei de a prefera în locul lui relativ mediocrul No Country for Old Man.

4. The Dark Knight

tdkSe întâmplă rar ca un film să depășească toată reclama exagerată și așteptările despre filmul în sine. Nolan ne oferă mai mult decât Jokerul pe care ni-l aminteam din zilele de demult, interpretat de Jack Nicholson. În schimb, ne întâlnim cu un psihopat sadic care obține plăcere din anarhie pură.

Proslăvirea performanței șui Ledger este îndreptățită. Privindu-l vei simți un fior pe șira spinării, diferit de toți ceilalți fiori pe care ți i-ai putea aminti, provocați de filme de groază. Este literalmente imposibil să descoperi o fărâmă de omenie la Joker. Ți se strecoară pe sub piele cu poveștile lui despre cum și-a obținut cicatricele și te face să râzi la glumele lui bolnave, numai pentru a te trezi ulterior cu un gest atât de șocant, încât te face să te întrebi ce anume ai putut considera amuzant la el.

Dacă Jokerul nu a fost suficient pentru a băga sperieții în tine, așteaptă numai să intre în scenă Harvey Dent. Interpretat strălucit de către Aaron Eckhart, “cavalerul alb” decăzut al Gothamului este oponentul direct al lui Batman. Transformarea pe care o suferă face ca portretizarea lui Tommy Lee Jones să pară joacă de copii. Chimia lui Maggie Gyllenhaal atât cu Bale, cât și Eckhart, ne face să uităm repede de schimbarea actriței inițiale (Katie Holmes) de la primul rol la actualul, iar Michael Caine și Morgan Freeman conlucrează perfect pentru a da naștere conștiinței lui Batman. Gary Oldman în rolul locotenentului Gordon este complet genial (precum în toate celelalte roluri în care l-am mai văzut. Să nu uităm totuși că lui i se potrivesc mai bine rolurile negative).

Există câteva diferențe majore între The Dark Knight și Batman Begins. În primul rând, muzica pare extrem de dezorientată, comparativ cu tonurile maiestuoase, dar neterminate din primul film. Totul se potrivește însă tonalității imprimate filmului: anarhie în fiecare sens. De data aceasta, avem un personaj negativ serios, dar și mai mulți susținători ai lui Batman, comparativ cu Batman Begins. Regia secvențelor de artă marțială a fost mai rapidă și mai eficientă, dovada că s-a învățat prin experiența dobândită la primul film.

Dezamăgitor a fost însă rolul lui Scarecrow (my beautiful, beloved and incredibly talented Cillian Murphy), care a rămas atârnând în aer, neexplicat, iar sfârșitul, deși unii îl acuză că ar fi fost previzibil, s-a potrivit poveștii.

Toate ca toate, filmul este o capodoperă. Nolan se maturizează de la celelalte filme cu supereroi pe care le-a regizat (Spiderman și Cei 4 Fantastici), iar dacă Batman Begins este de nota 10, TDK merită un 12. Pur și simplu, este cea mai bună continuare pe care și-ar fi putut-o dori un film. Este uimitor în fiecare aspect al creării sale și depășește toate reclamele și așteptările.

2. Eternal Sunshine of a Spotless Mind

esoasmMichael Gondry, regizor și co-scenarist al Strălucirii eterne a unei minți neprihănite este doar parțial responsabil de succesul filmului. Implementează un stil combinat de inspirație și mirare într-o poveste lipsită de liniaritate și i se alătură geniului nebun al scenaristului Charlie Kaufman (Being John Malkovich, Adaptation, Confessions of a Dangerous Mind), cel care a scris trei dintre cel mai ingenioase, amuzante și umane filme de la Hollywood. El a înțeles și poate chiar a experimentat, într-o oarecare măsură, ce înseamnă o relație în adevăr: sinceritate, înțelegere, iar când aceasta se termină, cum amintirile îți modifică percepția asupra a ceea ce ai pierdut. Ni se prezintă astfel corporația Lacuna, condusă de personajul interpretat de Tom Wilkinson, unde clienții își pot șterge din amintire persoane, precum și toate experiențele pe care le-a împărtășit cu respectiva persoană. Prin urmare, când Joel (Jim Carrey) decide să șteargă amintirile despre Clementine (Kate Winslet), după ce a aflat că și ea a făcut la fel, suferă un mic atac de schizofrenie. Parcurge toate amintirile cu ei doi, unele fericite, altele triste, iar uneori, cu îngăduința asistenților Lacuna (interpretați de Kirsten Dunst, Elijah Wood și Mark Ruffalo), Joel decide ca o anumită amintire să nu fie ștearsă. Pe scurt, retrăind prin ochii minții relația cu Clementine, bărbatul se îndrăgostește din nou de ea.

Așa cum am menționat mai sus, intriga este neliniară, motiv pentru care ar fi putut să o apuce pe un drum greșit dacă nu ar fi fost executată cu stil. La un film precum 21 de grame, care are un regizor excelent și o distribuție extrem de talentată, structura neliniară nu este necesară. Dar poate fi un beneficiu dacă povestea nu începe de la A la Z.

Pur și simplu, nu există exemplu mai bun de suprarealism încrucișat cu realism în nici un alt film american de până acum. Folosirea luminilor, tăieturilor și a celorlalte efecte speciale neașteptate se reflectă asupra senzației pe care o imprimă telespectatorului.

Dar mai există încă o parte care completează succesul filmului – interpretarea. Jim Carrey face rolul vieții lui. Reușește să-și balanseze talentul în scene obișnuite, acționând asupra psihicului telespectatorului precum un individ oarecare, pe care îl vedem în fiecare zi, deprimat, introvertit. Iar când începe ștergerea amintirilor, ne oferă o portiță către un sine amuzant, dar nu în sensul Ace Ventura sau Prostovanul și Prostănacul. Carrey își însușește personajul personajul suficient de bine încât să-i dea replica lui Kate Winslet. Și ea, la rândul ei, interpretează cel mai bun rol al său. Personajul ei este excentric, amuzant, perspicace și oarecum necorespunzător. Te face să te întrebi de ce s-a îndrăgostit cu adevărat Joel de ea. De fiecare dată când îl urmărești trebuie să fii pregătit să observi un nou cadru, o nouă secvență și noi emoții legate de noi lucruri. Cel mai probabil, este una dintre cele mai bune comedii romantice ale deceniului.

1. Memento

mementoDacă ești în căutarea unui film intens, plin de suspans și diferit de thriller-ul plin de efecte speciale cu care ați fost obișnuit până acum, atunci Memento este răspunsul. Vei vorbi despre el la serviciu, la supermarket (unor oameni complet străini) și vei sări în mijlocul unei conversații de fiecare dată când auzi cuvântul Memento. Tocmai de aceea acest film care nu a beneficiat decât de o mică promovare a fost difuzat în cinematografe luni de zile și a fost lider de box-office la vremea lui.

Filmul începe cu o crimă, de fapt o ucidere din răzbunare, dar a fost ucisă persoana care trebuia?

Leonard Shelby (Guy Pierce) este un bărbat care și-a pierdut memoria pe termen scurt; nu a mai fost în stare să-și formeze noi amintiri din noaptea uciderii soției sale. Pornește o cursă contra-cronometru în care vrea să descopere criminalul, dar fără a avea posibilitatea de a-și aminti nume, date, locuri, fapte sau fețe. În schimb, își tatuează trupul cu momente din căutarea sa. Când cineva îl recunoaște, verifică poze pentru a vedea dacă el îl cunoaște. Îi place această persoană? Oare acesta este ucigașul? Nu are cum ști dacă nu își mâzgâlește un mesaj.

Nu îți face griji dacă nu știi cum să empatizezi cu Leonard, deoarece regizorul/scenaristul Christopher Nolan te pune direct în pantofii lui Shelby. Trăiești povestea în ordine inversă, astfel încât să nu știi niciodată mai mult decât Leonard. Într-o scenă îl vezi pe Leonard întâlnindu-se cu o persoană (bună, rea, nu se știe deocamdată) care îi împărtășește bucăți de informații, pentru ca în scena următoare să vezi o altă întâlnire (anterioară) între cei doi, care aruncă mai multă lumină asupra relației lor. Mai târziu, tragi cu ochiul la prima lor întâlnire. Dar să fie asta toată povestea? Mai ai încă timp să afli și nu vei ști totul până la ultima scenă. Deoarece trăind evenimentele în sens invers și tu, ca și Leonard, nu ai nici o informație cu privire la ceea ce a fost înainte de acest moment.

Este un mod genial de a spune o poveste, dar telespectatorul se poate frustra pentru că nu înțelege ce se întâmplă cu adevărat, ceea ce e perfect normal. De fapt, asta este și ideea. Aștepți și încerci să te relaxezi (cuvântul-cheie fiind încerci) în timp ce descoperi cât de complexă și întortocheată este viața lui Leonard.

Acest film își va lăsa propria amintire în mintea ta și vei avea mult de tras pentru a uita cât de mult ți-a plăcut.

Și o dată cu trecerea în revistă a celor mai bune 30 de filme ale deceniului, îmi salut și eu părinții pentru împlinirea a 30 de ani de căsătorie :)

De fapt, e obsesie din clipa în care a fost lansată. Poate că nu sunt cea mai mare fană a lui Alex V., în ciuda faptului că, la origini, îmi e concetăţean, dar uneori e bine să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Melodia asta îmi şopteşte că va fi cel mai mare hit văratic al artiştilor autohtoni. Enjoy!

În timp ce cu siguranță aveți întrebări pe care ați vrea să le adresați pentru a identifica un eventual superstar, uneori puteți face asta dacă îi dați candidatului șansa de a-și lămuri neclaritățile. De ce? Unui candidat mediu nu-i pasă, de fapt, de modul în care i se răspunde la întrebările pe care le poate adresa posibilului angajator. De fapt, ei încearcă să se prezinte într-o lumină favorabilă punând întrebări inteligente. Pentru ei, ceea ce întreabă este mult mai important decât modul în care li se răspunde.

Pe de altă parte, adevărații candidați pun acele întrebări la care chiar doresc răspunsuri, deoarece în timp ce tu ca intervievator îi evaluezi, și ei evaluează în mod activ compania pentru care s-au prezentat la interviu, decizând dacă doresc cu adevărat să lucreze pentru tine.

Care sunt cele 5 întrebări pe care un candidat cu adevărat interesat le poate adresa?

1. Ce te aștepți să realizez în perioada de inducție (60-90 de zile)?

Candidații cu adevărat interesați vor să se integreze din fugă. Nu vor să petreacă săptămâni sau luni “cunoscând organizația”. Doresc să facă o diferență imediat. În plus, ei vor să știe cum vor fi evaluați, deci cu siguranță vor vrea să înțeleagă obiectivele și așteptările.

2. Care sunt atributele comune ale celor mai buni angajați ai dumneavoastră?

Candidații excelenți doresc, de asemenea, să fie angajați excelenți pe termen lung. Fiecare organizație este diferită, așa cum sunt și calitățile-cheie ale performerilor în aceste organizații.

Poate top-performerii lucrează ore târzii. Sau poate flexibilitatea și creativitatea sunt mult mai importante decât urmărirea unor proceduri rigide. Sau poate că descoperirea unor noi clienți în piețe emergente este mai importantă decât construirea de relații pe termen lung cu clienții deja existenți.

Oricare ar fi răspunsul, candidații vor să afle răspunsul pentru vor să știe dacă se potrivesc în organizație, iar dacă da, ce trebuie să facă pentru a deveni top performer.

3. Care sunt lucrurile care conduc compania către rezultate?

Angajații sunt investiții și fiecare angajat ar trebui să genereze un bilanț pozitiv asupra salariului său. (În caz contrar, de ce ar mai fi pe statul de plată?) În fiecare loc de muncă, unele activități fac o diferență mai mare decât altele. Îți dorești ca echipa de resurse umane să acopere locurile vacante rămase libere, dar ceea ce îți dorești cu adevărat este ca HR-ul să găsească candidații potriviți, deoarece lucrul acesta va duce la o retenție ridicată, costuri reduse cu trainingul și o mai bună productivitate generală.

Vă doriți ca tehnicienii dumneavoastră să realizeze reparații eficiente, dar lucrul de care aveți cu adevărat nevoie este ca acei tehnicieni să identifice modalități de rezolva problemele și de a oferi beneficii suplimentare, generând astfel, vânzări suplimentare. Candidații potriviți vor să știe ce face cu adevărat diferența pentru compania pentru care sunt intervievați, deoarece știu că a ajuta compania să reușească în atingerea obiectivelor propuse înseamnă că și ei vor reuși, de asemenea, pe mai multe niveluri.

4. Cu ce se ocupă angajații în timpul liber?

Angajații fericiți fac ceea ce le place și le plac oamenii cu care se înconjoară atunci când fac lucruri care le plac. De acord, asta este o întrebare dificilă. Cu excepția cazului în care compania este foarte mică, intervievatorul nu poate vorbi decât la modul general. Chiar și așa, candidații potriviți vor să se asigure că au o șansă rezonabilă în a se potrivi cu cultura organizațională, deoarece mai tot timpul, ceea ce un intervievator consideră a fi un posibil viitor angajat, există și alte variante.

5. Cum aveți de gând să gestionați…?

Fiecare afacere se confruntă la un moment dat cu o provocare majoră: schimbări tehnologice, competitori care intră pe piață, trenduri economice schimbătoare. Arareori există o plasă de protecție pentru o afacere mică.

Fiecare afacere se confruntă cu o provocare majoră: schimbările tehnologice, competitori care intră pe piață, trenduri economice în schimbare, arareori există un șanț care să protejeze o afacere mică.

Deci, în timp ce un candidat poate vedea compania ca o trambulină, tot speră la creștere economică și progres. Iar dacă în cele din urmă decide să părăsească compania, dorește să fie în termenii lor și nu pentru că organizația a fost nevoită să-ți oprească activitatea.

Să zicem că particip la un interviu pentru o firmă de construcții, iar un competitor își deschide birourile la nici un km distanță. Cum gestionezi, tu, ca angajator, noua situație de criză apărută? Sau cum o să-ți motivezi angajații să lucreze în continuare pentru tine dacă noul concurent oferă salarii mai mari?

Candidatul potrivit nu vrea doar să știe ce crezi tu, vrea să știe ce plănuiești să faci pe viitor și unde s-ar potrivi el în planurile tale.

Acum vreo două săptămâni m-am târât împreună cu prietenii mei la X-Men: Days of future past, una dintre cele mai orgasmice experienţe cinematografice din ultimul an, numai dacă te gândeşti că a adunat la un loc mari actori şi a unit fandomuri. Dar o să vă povestesc despre el într-un alt articol. Hugh Jackman este the yummiest Wolverine şi aşa sunt şi unghiile mele :D Acestea sunt cele 3 lacuri de unghii pe care le-am folosit. Cea din mijloc se numeşte Divine Lime şi a fost nevoie de 3 straturi pentru a acoperi unghia în întregime. Conţine mici particule aurii şi e atât de veselă încât îmi vine să îmi ling degetele :D

Că tot a fost Electric Castle săptămâna asta :)

1. Castraveții conțin cele mai multe vitamine de care ai nevoie zi de zi: vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, acid folic, vitamina C, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu și zinc.

2. Sunt foarte buni pentru o gustare în miezul zilei: renunță la sucurile cu cafeină în schimbul unui castravete, deoarece reprezintă o sursă excelentă de vitamine B și carbohidrați, ce asigură energia pentru ore întregi. Feliază-l și adaugă-l în sticla ta de apă pentru o senzație răcoritoare.

3. Dacă freci o felie de castravete pe suprafața oglinzii din baie după duș, va elimina aburul și senzația de ceață, pe care le va înlocui cu un parfum discret, liniștitor, de spa.

4. Pune câteva felii de castravete într-o tigaie de aluminiu și grădina ta nu va mai suferi din cauza dăunătorilor toată vara. Enzimele din castravete reacționează cu aluminiul și produc un miros nedetectabil de nasul uman, dar care deranjează gânganiile, alungându-le din zonă.

5. Cauți un mod rapid și ușor de a elimina celulita înainte de a te duce la piscină? Freacă o felie sau două de castravete de-a lungul zonei cu probleme; fito-enzima din castravete provoacă întărirea colagenului din piele, reducând vizibil celulita și îmbunătățind aspectul general al pielii. Pe același principiu funcționează foarte bine și împotriva ridurilor.

6. Vrei să eviți o mahmureală sau o durere de cap îngrozitoare? Mănâncă un castravete potrivit înainte de a te duce la culcare și te vei trezi odihnit și fără dureri. Castraveții conțin suficient zahăr, vitamine B și electroliți pentru a reface substanțele nutritive esențiale pe care organismul le-a pierdut, păstrând totul în echilibru, evitând atât mahmurelile, cât și durerile de cap.

7. Cauți să te împotrivești poftelor de după-amiază care-ți rod stomacul pe interior? Castraveții au fost folosiți, timp de secole, de vânători, vânzători și exploratori pentru a contracara foamea.

8. Te grăbești la o întâlnire sau la un interviu și îți dai seama că nu ai cu ce să-ți lustruiești pantofii? Freacă un castravete proaspăt tăiat peste pielea pantofului, enzimele acestuia nu numai că vor oferi o strălucire rapidă și de durată, dar vor respinge și îmbibarea cu apă.

9. Îți scârțâie balamalele? Freacă o felie de castravete peste balama și gata scârțâitul!

10. Stresată și nu ai timp de un masaj, tratament cosmetic sau o vizită la spa? Taie un castravete întreg și adaugă-l într-o oală cu apă clocotită, enzimele și substanțele nutritive din castravete vor reacționa cu apa fierbinte și vor elibera un abur cu miros plăcut, relaxant, despre care s-a demonstrat că reduce stresul la care sunt supuse proaspetele mămici, precum și studenții aflați în sesiune.

11. Doar ce ai terminat un prânz de afaceri și ți-ai dat seama că ți s-a terminat guma de mestecat sau tic-tac-ul? Ia o felie de castravete și lipește-o de cerul gurii pentru 30 de secunde, (mereu) enzimele pe care acesta le conține vor ucide bacteriile responsabile de cauzarea respirației urât mirositoare.

12. Cauți o modalitate ecologică de a-ti curăța robinetele, chiuveta sau tacâmurile din oțel inoxidabil? Frecați un castravete de suprafața pe care doriți să o curățați, nu numai că va elimina petele strânse în ani și o va face din nou să strălucească, dar nici nu va lăsa urme și nici nu îți va afecta degetele și unghiile în timp ce faci curat.

Bruce Kasanoff, influencer și ghostwriter a lansat la începutul lunii iunie următoarea afirmație: Jumătate din echipa ta de leadership ar trebui să fie formată din femei.

În cazul în care compania ta este decisă să angajeze cei mai talentați oameni, atunci jumătate din echipa de leadership ar trebui să fie formată din femei. Să vedem de ce, însă.

În Statele Unite, aproximativ jumătate din persoanele care ocupă funcții de management sau de specialiști sunt femei, astfel încât dacă nu faceți parte din categoria aceea care e de părere că femeile sunt mult inferioare bărbaților, rezultă logic că jumătate din persoanele aflate în funcții de leadership ar trebui să fie femei.

Dar nici măcar asta nu este realitatea actuală. Conform Catalyst, femeile dețin în prezent 5 procente din pozițiile de CEO în Fortune 500 și 4,9% din pozițiile de CEO în Fortune 1000. New York Times a mai adăugat, însă, că femeile reprezintă doar 16% din directorii companiilor din Fortune 500 și doar 10% din CFO-urile companiilor listate la Standard & Poor 500.

Unii susțin că, deoarece femeile dau naștere la copii, există motive biologice care le împing de pe scara carierei sau care le împiedică să ajungă la senior management. De fapt, multe dintre obstacole sunt imaginare, create de către bărbați pentru a perpetua status quo-ul. În lumea în care ne învârtim, să ai două sau trei concedii de creștere a copilului este adesea percepută ca bulină neagră. Demonstrează că o femeie nu este serioasă în ceea ce-i privește cariera.

Nimeni nu rostește acest lucru cu voce tare, dar este ceea ce cred de cele mai multe ori directorii de sex masculin.

Motivul principal pentru care femeile aleg să-și abandoneze ascensiunea în carieră nu este nicidecum biologic, ci pentru că status quo-ul li se împotrivește. Este mult prea greu să te opui confuziei sistematice lună după lună, an după an. Scepticii ar putea spune că femeile nu sunt suficient de dure pentru a fi lideri.

Prostie mai mare nu cred că ar putea exista. Dacă bărbații ar fi tratați precum tratează companiile femeile, și ei s-ar lovi de un zid în mod repetat. Există atât de multă părtinire în sistem încât directorii executivi nici nu mai văd adevărul de ea. În multe industrii, există tendința ca femeile manageri să fie plătite mai prost decât colegii lor bărbați și de fiecare dată există motive serioase care explică de ce se întâmplă lucrul acesta. În 9 cazuri din 10, managerii de sex masculin sunt plătiți mai bine tocmai pentru că sunt bărbați. Am mai discutat acest subiect aici.

Nu aveți nevoie de un sistem de cotații. Dacă 49 dintre cei 100 de manageri din firma ta sunt femei, nu trebuie să promovați încă o femeie pentru a avea egalitatea sexelor. Dar, în general, aproximativ jumătate din managerii voștri ar trebui să fie femei.

Vestea bună este că nu trebuie să așteptați ca întregul sistem să se schimbe. Tot ce trebuie să faceți este să vă concentrați asupra propriei companii.

 

Băieții de la Film School Rejects au creat un clasament al celor mai bune 30 de filme lansate în ultimii 10 ani. După ce am parcurs lista cu pricina, am ajuns la concluzia că poate nu sunt chiar o așa mare cinefilă cum îmi plăcea să cred despre mine. Sunt multicele filme acilișea pe care nu le-am văzut că nu am avut ocazia, altele pentru că nu mi-au făcut cu ochiul. Dacă aveți răbdarea să luați în piept această provocare de a urmări fiecare film din cele 30, să reveniți apoi aici să-mi spuneți ce-am ratat :D Eu le voi trece în revistă doar pe cele pe care le-am văzut şi m-au impresionat.

30. The Bourne Ultimatum (Ultimatumul lui Bourne)

Când Identitatea lui Bourne a fost lansat în 2002 (când au trecut 12 ani atât de repede?!) l-am încadrat în categoria “oh, nu, încă un film de acțiune?”, dar pe vremea aceea aveam alte preocupări – eram încă la liceu și super geeky -, deci este posibil să fi fost nițel prea tânără pentru a cuprinde cu mintea mea de copil întregul scenariu.

The-Bourne-Ultimatum-Movie-Poster

Matt Damon nu a fost niciodată unul dintre preferații mei până să-l văd în The Adjustment Bureau și în nici un caz, judecând după Good Will Hunting și Talented Mr. Ripley, nu mi-l închipuiam în rol de erou de acțiune, dar se pare că s-a născut pentru a juca rolul lui Bourne. Pe parcursul seriei am văzut personajul dezvoltându-se grației talentului incomensurabil al lui Matt Damon, transformându-se ca un fluture dintr-o omidă de la rolul din The Departed, iar pe lângă Leonardo DiCaprio a fost cel mai bun lucru din filmul acela. Matt Damon își joacă rolul cu o intensitate cuminte, ceea ce îi face personajul extrem de credibil. Chiar și actorii din rolurile secundare și-au jucat partiturile remarcabil. Perfomanța lui Joan Allen ne apropie personajul, iar spre final are ocazia să înfățișeze publicului cât este de talentată, jucând absolut superb. Julia Stiles revine în rolul lui Nicky și avem ocazia să aflăm mai multe despre personajul interpretat de ea. David Strathairn este un nou venit în această serie, în rolul lui Noah Vosen, și excelează în rolul personajului negativ. Este cu siguranță cel mai amenințător personaj din întreaga franciză, iar unele dintre deciziile acestuia sunt de-a dreptul dezgustătoare.

Filmele din seria Bourne au pus întotdeauna accentul strict pe poveste mai mult decât pe acțiune, ceea ce transformă scenariul într-o poveste foarte bine scrisă și și mai bine jucată. Nu cred că aș putea să-i găsesc defecte oricât de mult aș căuta. Iar ca fan al francizei Bond – ultimele 3 cifre ale numărului meu de telefon chiar se termină în 007 :P – pot spune chiar că Ultimatumul lui Bourne este mult mai bun decât unele din ultimele filme din seria Bond.

27. 28 days later… (28 de zile mai târziu…)

Filmul acesta a fost excelent. Unul din puținele filme cu zombie lansate în ultimii ani pentru care chiar aș fi plătit biletul de cinema (nu ca mizeria aia de World War Z cu zombie care practic zburau) și care mi-a depășit mult așteptările. Spre deosebire de multe alte filme de gen, acesta pune accentul pe emoții. Suspansul și punctul central al filmului nu se bazează pe detaliile sângeroase, ci pe personaje. Sentimentele personajelor ți le influențează pe ale tale în unele momente, fapt ce sporește suspansul.

13-28-Days-Later-Posters

Cinematografia a fost realizată cu expertiză, iar unele momente au adăugat suspans și horror fără ajutorul metodelor învechite sau a fragmentelor muzicale fără stil. Unii s-au plâns că povestea este lipsită de originalitate și inspirație, dar pe la jumătatea filmului intriga se modifică, problemele personajelor principale nemaifiind zombies, ci soldații care îi țin ostatici. Sunt de acord, tema virusului malefic e răsuflată, dar pe bune acum, în câte alte moduri rezonabile se poate trata problema unui focar zombie răspândit la nivel mondial? (și iar mă duc cu gând la WWZ, mare porcărie comparată cu 28DL). Motivul pentru care zombies există nu este original, dar măcar restul poveștii este exemplu de creativitate.

De asemenea, criticii pot pretinde că unele părți sunt nerealiste fără a gândi lucrurile până la capăt. De ce incendiul din Manchester ar goni infestații dacă lumina îi atrage? Infestații pot fi uciși prin metodele convenționale, deci fumul i-ar sufoca. Nu e puțin nerealist ca Jim (Cillian Murphy), de îndată ce realizează că orașul e abandonat, să fie atât de calm? Ei bine, nu toată lumea va deveni brusc isterică. A fi speriat nu înseamnă că ți se oprește brusc capacitatea de a gândi, din contră, când Jim ia cu sine doza de Pepsi, o face tocmai pentru că realizează că, având în vedere că locul este abandonat, iar lui i-ar putea veni sete mai târziu, ar fi bine să aibă ce bea. Deci, înainte de a emite judecăți gratuite, unii oameni ar trebui să se gândească înainte. Oricum, având în vedere că acesta este un film cu zombie, cum se poate aștepta cineva să fie realist? :P

Au fost oameni care s-au plâns că este plictisitor. 28DL nu este un film zombie convențional, unele părți reflectă genul horror, altele pun accentul pe emoție. Apoi, mai este și Cillian în rol principal (din cauza filmului acesta m-am îndrăgostit eu de el, nu că ar avea ochii albaștri și am face copii frumoși împreună :D ) Per total, este un film excelent, diferit, și trebuie apreciat pentru asta.

23. District 9

District 9 este un film la care să te gândești. Prima dată când l-am văzut, nu am fost foarte sigură ce să cred despre el. L-am privit din punctul de vedere al fanului genului science fiction și am crezut că unele elemente SF nu au fost gândite în întregime. Dar pe măsură ce le-am acordat mai multă atenție, lucrurile au început să se lege.

district 9 poster

S-au mai făcut filme înainte despre rasism. Mă gândesc la niște filme excelente, precum Pleasantville și Bulworth, care par să fie despre diferențele de rasă, dar ascunsă sub acest aspect, stă complexitatea problemei. La prima vedere, District 9 pare să nu fie pur și simplu despre rasă, ci despre xenofobie, în general, și despre situația dificilă a refugiaților, în special. Privind mai în amănunt, acest aspect, deși eficient și admirabil, este, de asemenea, și înșelător. District 9 chiar este un film despre rasism. Este un film sud-african, extratereștrii care apar în el au ajuns pe Pământ în urmă cu 28 de ani, pe când inumanul sistem apartheid era încă în vigoare.

Deci, ce ne spune acest film? Se folosește de metafora invaziei extraterestre de a ne aduce în vedere faptul că nici astăzi nu a dispărut apartheidul din Africa de Sud. Extratereștrii simbolizează sud-africanii de culoare, modul în care aceștia sunt ostracizați de o mare parte a comunității de albi și închiși în ghetouri infestate de crime și corupție. Fără viitor, speranță sau o voce care să vorbească în numele lor. De aceea, în film, nigerienii sunt nigerieni; nu au putut să fie sud-africanii, deoarece rolul acesta le revine “extratereștrilor”.

Bio-lichidul utilizat pentru a alimenta nava spațială reprezintă forța și voința de a trăi pe care sud-africanii de culoare au pierdut-o. In film, reprezintă pierderea catastrofică a aproape întregului bio-lichid care a condus la prăbușirea navei și starea proastă a extratereștrilor din interiorul acesteia. Tehnologia străină reprezintă bogăția culturală; este o metaforă frumoasă a tot ceea ce avem de învățat de la așa-numitele culturi primitive.

Chiar și prima parte a filmului, realizată în stil documentaristic, face lumină în această interpretare. Partea de documentar se presupune că ar ajuta publicul să se identifice cu albii, pe când de îndată ce aceasta dispare, audiența este lăsată să decidă cui rămâne fidelă. Cu alte cuvinte, începem prin a fi atenționați că noi suntem vinovații, dându-ni-se apoi posibilitatea de a ne schimba.

21. Harry Potter and the Prisoner of Azkaban

“Prizonierul din Azkaban” este Sirius Black, un criminal în serie care a evadat din închisoare. Un fost susținător al lui Vodemort, se presupune că Black îl urmărește pe Harry pentru a duce la bun sfîrțit lucrarea lordului Întunecat. Harry, desigur, mai degrabă și-ar trăi al treilea an la Hogwarts fără distracții neprevăzute. Dar nu numai Sirius Black îl preocupă pe Harry acum. Paznicii din Azkaban, dementorii, dau târcoale școlii, forțându-l pe Harry să-și retrăiască cele mai rele amintiri. Noul profesor de Apărare Împotriva Magiei Negre, Remus Lupin, dezvăluie legăturile avute cu tatăl lui Harry. Și dacă tot a fost întărită securitatea din jurul școlii, cum a reușit Black să intre și să atace portretele mișcătoare?

harry potterO dată cu al treilea film se îmbunătățesc scenariul și jocul actoricesc. Potrivit surselor, regizorul Cuaron i-a pus pe Daniel Radcliffe, Rupert Grint și Emma Watson să scrie eseuri despre personajele interpretate de ei înainte de a începe filmările. Deșteaptă mișcare. Radcliffe, Grint și Watson au interacționat unul cu celălalt de parcă ar fi existat o prietenie adevărată între ei (lucru dovedit pe parcursul anilor) și nu doar au recitat niște replici. Richard Harris este înlocuit de către Michael Gambon în rolul lui Albus Dumbledore și chiar dacă nu interpretează rolul – literal – ca la carte, abordarea lui aspră, dar sensibilă, este credibilă. Ca de obicei, distribuția adultă merită o mențiune specială. Gary Oldman a fost perfect în rolul lui Sirius Black (vă provoc să spuneți în ce rol nu a fost Gary Oldman perfect!), iar David Thewlis ca profesorul Lupin a oferit o performanță sensibilă în rolul figurii paterne pentru Harry. Restul distribuției (Maggie Smith, Alan Rickman, Robbie Coltrane și Emma Thompson) au condus filmul într-o direcție mult mai matură.

Peisajele dramatice, întunecate și sinistre ale munților Scoției sunt potrivite cu accentele umoristice și ocazional romantice ale trio-ului. Pe măsură ce cei trei se maturizează, iar Hermione fiind singura fată, de obicei cade la mijloc în toată această tensiune sexuală. (Și când spun tensiune sexuală, vreau să spun că este foarte subtilă și o putem interpreta în orice mod dorim, dar nu este în nici un fel nepotrivită).

Ca o notă diferită, efectele speciale sunt într-adevăr speciale în acest film. Îi avem pe minunatul Buckbeak, Dementorii înfricoșători și splendidi într-un mod straniu, secvența amuzantă cu autobuzul de la începutul filmului și toate celelalte efecte consacrate în filmele anterioare. Totul pare realist în timp ce păstrează un aspect old-school. Plus, elevii sunt filmaţi în mare parte în hainele lor ”muggle”, decât în robele de şcoală, ceea ce îndepărtează ideea filmului cu magie clasic şi îl pregăteşte de evoluţie.

Azkaban este în esență o poveste a maturizării, fapt care atrage un public mai larg către franciza Harry Potter. În realitate, este doar o mare aventură antrenantă, cu suișuri și coborâșuri, pe care doar Cuaron ar fi putut să o regizeze.

19. The wind that shakes the barley

Am mai scris despre el aici. Cillian Murphy FTW :D

17. The Departed

A regizat câteva musicaluri (New York, New York), comedii suprarealiste (After Hours), satire (The King of Comedy) și autobiografii (The Aviator), dar capodoperele sale s-au concentrat întotdeauna asupra poveștilor cu gangsteri și a vieții petrecute pe stradă. Mean Streets, Goodfellas și Casino (chiar și Taxi Driver, într-o oarecare măsură) reprezintă dovada. Așa nu mai pare ciudat că cel mai bun film al lui în mai bine de un deceniu (Goodfellas a fost lansat în 1990) marchează reîntoarcerea la teritorii familiare. Cu câteva schimbări de rigoare.

departedThe Departed, bazat pe thrillerul hong-kongez Internal Affairs din 2002, este primul film cu gangsteri al lui Scorsese care să nu aibă ca personaje infractori italo-americani. De fapt, acțiunea se desfășoară în Boston, unde conduc irlandezii. Unul dintre nași este Frank Costello (Jack Nicholson), omul pe care Poliția Statală dorește să-l captureze cu ardoare. După ani de investigații, încep să se apropie, datorită polițistului sub acoperire, Billy Costigan (Leonardo DiCaprio). Din cauza membrilor familiei sale (toți irlandezi, toți răi), să devină membru al grupării lui Costello nu este chiar așa de greu. Tot ce Costigan trebuie să facă este să raporteze superiorilor săi, Queenan (Martin Sheen) și Dignam (Mark Wahlberg), care vor transmite informațiile mai departe echipei de Investigații Speciale conduse de Ellerby (Alec Baldwin). Ceea ce ei nu știu este că persoana cea mai promițătoare din echipa lui Ellerby, Collin Sullivan (Matt Damon), se află pe ștatul de plată al lui Costello de când avea 12 ani. Destul de curând, atât polițiștii, cât și infractorii devin conștienți de situația în care se află, începând astfel o vânătoare de vrăjitoare, care-l va face pe și-așa fragilul Billy chiar mai nervos, iar pe Costello, din ce în ce mai nebun.

Prin schimbarea desfășurării acțiunii din Hong Kong în Boston, Scorsese și scenaristul William Monahan au făcut primul pas în a se asigura că acest film va fi diferit față de inspirația sa chineză. Alt factor important îl reprezintă durata filmului: abia 97 de minute pentru Internal Affairs, 150 pentru The Departed. Acest lucru se datorează noilor personaje introduse (Dignam și acolitul lui Costello, Mr. French, interpretat de către Ray Winstone, lipseau în original) și a subploturilor, precum cel al lui Madolyn (Vera Farmiga), o psihiatră care se implică emoțional cu ambele cârtițe. Dar diferența crucială stă în reprezentarea lumii interlope: în timp ce Internal Affairs a fost elegant fără a fi excesiv, viziunea lui Scorsese cuprinde un limbaj foarte colorat (unele insulte sunt atât de creative încât te aștepți ca Joe Pesci să apară oricând în cadru) și mult, mult sânge, ultima parte a filmului dovedindu-se deosebit de șocantă. Nici una dintre scene nu atinge nivelul sângeros al lui Casino (capul prins în menghină vă spune ceva?), dar în stilul pur scorsesian rămâne violent (sesizabil și prin muzica ce stabilește starea de spirit a personajelor, scenă după scenă).

Pe lângă aceste împrejurimi brutale, regizorul dirijează cu măiestrie o distribuție de aur: Baldwin, Sheen și Wahlberg (acesta din urmă fiind într-o formă de zile mari) își gestionează excelent puținul timp petrecut pe ecran, Damon profită de partea sa ascuțită pe care a dezvoltat-o în The Talented Mr. Ripley și franciza Bourne, iar Nicholson, jucând din nou personajul negativ, se auto-depășește cu clasă (Robert de Niro, alegerea inițială, ar fi interpretat rolul cu mai mult calm și subtilitate). I se oferă o mențiune specială lui DiCaprio: lucrând pentru a treia oară consecutiv cu Scorsese, a găsit în cele din urmă modalitatea de a scăpa de imaginea obținută în urma lui Titanic, grație unei interpretări vulnerabile și captivante.

Cu scenariul său inteligent, interpretarea excelentă și regia expertă, The Departed este fără îndoială cel mai bun film al anului său. Dacă acesta este ultimul său film cu gangsteri aprobat de vreun studio, Scorsese poate fi mândru, având în vedere capodopera pe care ne-a oferit-o.

15. Lord of the Rings: The Return of the King

Ca devoratoare de filme, am descoperit că în ultima vreme am tendința de a mă plictisi interpretarea constant chinuită, repetitivă, exagerată și, nu în ultimul rând, slabă, precum și lipsa calității producției la cele mai multe filme produse la Hollywood. O trăsătură care, în ultimii ani, m-a îndepărtat de filmele cu buget american, aruncându-mă în brațele filmelor britanice. Știți voi, veșnica mea dilemă cinematografică…

lotrCu toții am fost martorii catastrofei trilogiei Matrix. Atât de multă reclamă exagerată și geniu gratuit au prăbușit castelul din cărți de joc vertiginos, iar cei care au așteptat mai mult de la franciză au izbusnit într-un meh răsuflat.

Nu aceleași lucruri pot fi spuse despre LotR, una dintre cele mai puternice experiențe vizuale ale ultimilor ani. Peter Jackson a transformat una dintre cele mai bune opere ale erei noastre într-o epopee chintesențială, completând descrierea genială a lui Tolkien cu una dintre cele mai inspiraționale colecții de film create vreodată.

Totul despre film este absolut minunat. Modul în care Jackson a aranjat scenele, părăsind ușor traiectoria imprimată de fluxul original al romanului, ajută la menținerea suspansului și transpunerea acestuia de la film la film fără a cauza pierderea interesului privitorului. Umorul lui Tolkien este păstrat intact, iar vitejia și caracteristicile personajelor, parcă decupate din carte și puse pe ecran, sunt pur și simplu uimitoare. Numai uitați-vă la Legolas.

În ciuda faptului că durata de difuzare este prea lungă pentru un cinefil obișnuit, dacă ești fan Tolkien, așa cum sunt eu, cred că aceasta e singura modalitate captivantă în care un film ar respecta materialul-sursă.

 

Nu mă consider extrem de talentată la altceva în afară de scris, dar în ultima vreme am dezvoltat o uşoară obsesie pentru lacuri de unghii şi îngrijirea acestora din urmă şi momentan deţin o impresionantă colecţie de 76 oje, 12 foil tapes, 10 stripping tapes, pensule, sclipici şi ornamente pentru unghii să-mi ajungă pentru tot restul vieţii. Şi de când mi-am descoperit această nouă pasiune, tot experimentez :D

Mai jos o să vedeţi câteva tentative (nereuşite), dar toţi marii artişti au început de undeva, ca să sărbătorim această mică vacanţă de început de vară :)

Pentru manichiura aceasta am folosit Strong and Fast Growth for short nails din gama Nail expert manicure de la Miss Sporty (recomand gama cu căldură, am mari probleme cu lipsa de calciu, ceea ce-mi afectează aspectul general al unghiilor şi de când am decoperit gama aceasta – şi Aspasia – pot spune că am şi eu în sfârşit unghii sănătoase) ca bază de unghii, Nr. 8 din colecţia Summer Edition de la Gabrini (un galben-verzui sidefat), peste care am aplicat un strat de lac de unghii incolor matifiant de la Avon, apoi foil tape în degrade, ca in imagini.

Liviu Hodor (GoT, ce naiba!) & Mona au comis-o din nou şi au ajuns iar pe lista mea de obsesii. Cu o melodie lansată vara trecută, dar cine mai numără lunile, nu?

1. Cere meniul pentru diete, diabetici sau detoxifiere. Nu toate restaurantele au un astfel de meniu, dar un număr tot mai mare de lanțuri de restaurante promovează alternative sănătoase fără o prea mare căutare.

2. Ia-ți jumătate din cină acasă. Cina este servită în porții din ce în ce mai mari în majoritatea restaurantelor. Uneori, felul de mâncare servit nu va fi nesănătos, dar mărimea porției va fi. Pentru a evita supraalimentarea, poți cere pur și simplu chelnerului să-ți împacheteze jumătate din porție pentru a o lua acasă, ca tu să o mănânci a doua zi, la prânz.

3. Treci pe grătar. O modalitate de a mânca inteligent este aceea de a opta pentru mâncăruri preparate la grătar în locul celor prăjite. Alimentele prăjite au o grămadă de calorii și grăsimi suplimentare. Carnea de pui sau de pește, pregătită la grătar, reprezintă o alegere mai bună, deoarece carnea albă este, de asemenea, bogată în proteine slabe.

aperitive4. Evită băutul de calorii în plus. Consumul de băuturi carbogazoase sau alcoolice când ești în oraș poate adăuga calorii destul de repede. Alege apa ca o alternativă și nu-ți vei mai face griji decât cu privire la conținutul de calorii din mâncare.

5. Nu uita de salată. Poți alege o salată ca felul principal de mâncare dacă vreți să mâncați inteligent. Vei descoperi, probabil, că există salate ca fel independent de mâncare, pe lângă felurile de mâncare consacrate sau salatele cu rol de garnitură. Multe dintre acestea conțin o mai mare varietate de legume sau cărnuri, precum puiul. Roagă chelnerul să-ți servească dressingul de salată într-un recipient separat mai degraba decât pe salată. Asta înseamnă că depinde numai de tine cantitatea de dressing care ajunge în salată. Când vine vorba de dressing, un pic mai mult poate însemna de fapt foarte mult. Sfat: evită sosurile cremoase. Toată grăsimea se ascunde în ele.

6. Aperitivele pot înlocui felurile de mâncare principale. Dacă restaurantul servește aperitive gustoase, poți comanda unul ca fel de mâncare principal. În cazul în care nu reprezintă suficientă hrană, poți comanda al doilea aperitiv. De multe ori, două aperitive pot însemna un mai mic volum de mâncare decât un singur fel principal.

7. Alege sosurile sănătoase. Devino conștient de modul în care se prepară sosul pentru felul de mâncare pe care te pregătești să-l comanzi. Cu alte cuvinte, cercetează înainte. Dacă pleci de acasă setat pe mâncarea italiană, poți opta pentru un sos pe bază de tomate. Un astfel de sos, care complimenteaza felul de mâncare, poate fi o opțiune mai benefică decât un sos cremos, cu gust bogat, dar la fel de bogat în calorii. Același sfat trebuie urmat și în alegerea supelor: evită-le pe cele cremoase sau care conțin smântână, dacă este posibil.

8. Include fructe și legume. Dacă fructele și legumele sunt o parte importantă a dietei tale atunci când te afli acasă, ar trebui să ai grijă să le incluzi și în meniul pe care îl alegi când te afli la restaurant. Legumele fierte pot fi o garnitură excelentă, iar fructele ar putea fi comandate în loc de desert.

Interviurile sunt precum o sesiune foarte intensă de speed dating. Persoanele aflate de cealaltă parte a mesei trebuie să te cunoască foarte bine într-un timp foarte scurt. Pentru multe companii, să vorbești despre ce scrie în cv-ul tău și despre ce ai făcut înainte nu este de ajuns. Ei au nevoie să știe cum te vei comporta la locul de muncă, cum vei reacționa la anumite situații. Pentru a ajunge la rădăcina problemei, se va folosi interviul comportamental. Trebuie să înveți să răspunzi la întrebările interviului comportamental înainte de a participa la următorul interviu pentru un nou loc de muncă.

Această întrebare, care îți cere să descrii modul în care te-ai descurcat într-o situație cu “prea multe de făcut și prea puțin timp” este o întrebare clasică a interviului comportamental. Cine nu a avut de a face cu o astfel de zi la locul de muncă?

Nu trebuie să te pierzi în detalii aici, ceea ce vor ei să afle este modul modul în care gândești. Cum abordezi problemele? Ce instrumente sau strategii folosești pentru a interpreta și a rezolva provocările de zi cu zi la locul de muncă?

Cu această întrebare, totul se reduce la prioritizare: cum îți prioritizezi sarcinile? Poți să-ți prioritizezi sarcinile? Intervievatorii nu-și doresc pe cineva care să se prăbușească într-o moviliță cu nevoi de a merge la terapie sau care să explodeze de furie din cauza problemei. Iar ei își vor primi răspunsul în funcție de ceea ce alegi tu să răspunzi. Un răspuns greșit ar putea suna astfel: “Mă aștept ca șeful meu să-mi dea un volum de muncă rezonabil și să recunoască faptul că nu toate sarcinile se pot finaliza”. Un alt răspuns greșit ar fi: “Aș rămâne peste program până aș termina totul, indiferent cât de târziu aș termina.” La suprafață poate sună bine, dar în realitate nu spune nimic despre capacitatea ta de a gândi singur, de a analiza situația și de a implementa o soluție rezonabilă. Asta este ceea ce vor să știe.

Deci plimbă-i prin procesul tău de gândire când prioritizezi: chiar toate aceste sarcini trebuie terminate astăzi? Chiar dacă ai avea 25 de sarcini de finalizat într-o zi, poate că persoana care le vrea efectuate nu are nevoie de toate, imediat. Poate că au nevoie doar de 5 sau 10 în următoarele câteva zile, deci pe acelea trebuie să te concentrezi prima dată.

Sau poate, în funcția în care te afli poți delega aceste sarcini către alte persoane. Când le vei povesti intervievatorilor despre cum ai făcut asta, ei vor arunca o privire și asupra stilului tău de management, de asemenea.

O mulțime de oameni preiau sarcini, dar niciodată nu se gândesc când ar trebui de fapt finalizată acea sarcină. Ei doar se uită la listă și și-o însușesc în întregime. Aceasta nu e o gândire strategică. Arată-le abilitățile tale de a gândi strategic și vei părea foarte impresionant la interviu.

Acest articol are la bază cartea de business a lui Peggy McKee - How to Answer Interview Questions: 50 Tough Questions That Could Kill Your Interview Chances–Answered!

Continuarea capitolului 8. Prima parte o puteţi găsi aici.

Existaseră exact trei momente în viaţa ei când fusese complet lipsită de cuvinte. Primul fusese în ziua când decanul ei de an intrase în aulă şi o învoise de la restul orelor de curs; să-i spună că singurele persoane care le avea pe lume fuseseră implicate într-un accident de maşină, mama ei murind la impact, iar tatăl fiind dat dispărut. Ştia acum că Tatăl îşi înscenase moartea, dar asta nu schimba cu nimic faptul că în urmă cu aproape 20 de ani Louise nu putuse să formeze fraze coerente. Profesorul rămăsese lângă ea, aşteptând ca tânăra să spună ceva, să plângă, să izbucnească, să lovească ceva sau chiar pe el, dar tot ce putuse Louise să facă fusese să-i întoarcă privirea plină de milă. Fără cuvinte.

Părinţii fuseseră sufocanţi cu ea, Tatăl în special, iar Louise aflase curând după moartea lor adevăratul motiv. La scurt timp după înmormântare, pe când le golea dormitorul de orice lucru care i-ar fi putut aduce aminte de ei, tânăra descoperise într-unul din sertarele biroului tatălui său câteva DVD-uri cu programe. Primul genunchi julit, desenele în acuarelă, petrecerile în pijamale şi primul ei sărut. Întreaga ei viaţă până în acel moment era salvată sub forma unor coduri binare pe discurile din colecţia părinţilor săi. Şi totuşi, îi fuseseră părinţi. Fuseseră lângă ea, o ţinuseră de mână, o mângâiaseră pe păr, o sărutaseră de noapte bună, iar acum nu mai erau. Pur şi simplu, îi fuseseră răpiţi în timp ce ea studia tehnologia construcţiilor de maşini ca un copil ascultător ce era. La data morţii lor, era deja majoră, astfel încât nu se aflase niciodată în pericolul de a intra în sistemul de plasament al copiilor rămaşi orfani. Şi cu toate acestea, nu putuse niciodată să formeze o părere coerentă asupra faptului că rămăsese singură. Profesorul ei de atunci o pusese pe seama şocului.

A doua oară fusese chiar înainte de a-şi depune jurământul de castitate. O prostie, ştia, dar ceva se frânsese în ea şi numai astfel simţise că se poate întoarce pe drumul său. Îi plăcea sexul. Mult prea mult. Dacă ar fi fost obligată să privească în urmă, probabil că fusese dependentă, deşi nu ar fi recunoscut niciodată asta, nici chiar faţă de sine. Nu-i fusese uşor să facă promisiunea aceea în faţa unui Dumnezeu care nu era al ei, dar seară de seară îşi freca pielea cu piatră ponce pentru a scăpa de senzaţia de murdărie a mâinilor necunoscuţilor care o atinseseră până începea să simtă apa fierbinte stropind carcasa metalică aflată sub epidermă, iar groaza că avea să poarte iar pulovere cu mânecă lungă până când rana avea să se vindece o împiedica din a-şi face rău în continuare. Andrew fusese primul său prieten şi primul iubit. Nu fusese cel mai talentat amant al ei şi nici nu-şi imaginase că aveau să rămână întotdeauna împreună, mai ales după ce învăţase că pentru ea întotdeauna chiar asta însemna – întotdeauna, dar alături de el Louise se maturizase şi trecuse mai departe, la bărbaţi adevăraţi. Probabil sexul fusese felul ei de a se apropia de cineva, mai ales de când nu mai avea pe nimeni. Căldura naturală, emanată de trupurile lor după sex, era singurul lucru care o împiedica să înnebunească. Care o făcea să se simtă umană.

Apoi îl întâlnise pe Harold pe când acesta îşi petrecea vacanţa de iarnă în Dublin şi se simţise cuprinsă de o scânteie care nu o mai arsese niciodată. Avea cel mai mătăsos păr şi ochi atât de negri încât sclipeau în întuneric. De asemenea, îi plăcea să o lege şi să o umilească, lovind-o peste şezut sau terminând pe faţa ei, de preferat de fiecare când purta machiaj. Şi pentru că ştia că lui îi plăceau lucrurile astea, Louise purtase machiaj de fiecare dată.

- Oare ce ar zice părinţii tăi, găfăise el bucuros, pe când se străduia să-i răpească virginitatea anală, dacă ar ştii… ce faci… în fiecare seară?.

Deşi ar fi trebuit să-i răspundă într-un mod care să-l mulţumească şi să-l îndemne să continue, Louise tăcuse pur şi simplu. Mai mult, se îndepărtase de el şi se retrăsese în apartamentul ei, unde meditase câteva zile în tăcere. Cuvintele lui Harold erau omniprezente în mintea sa; apoi, fără ca măcar să ştie pentru ce plângea, Louise a început să plângă.

Ce fusese în mintea sa? Le folosise dispariţia ca o scuză de a se oferi oricui o făcea să zâmbească şi să se simtă bine în pielea ei. Care o făcea să simtă că are pe cineva, că nu e singură, chiar dacă dura o noapte sau un weekend. Părinţii ei, chiar jucând rolul acesta de dragul ei, nu făcuseră decât să-i ofere iubirea lor necondiţionată, suficientă cât să-i ajungă pentru tot restul vieţii, iar ea le batjocorise amintirea. Doamne, ce ar fi crezut despre ea dacă ar mai fi fost aici? Ce i-ar fi spus? Îi permisese unui necunoscut să-şi bată joc de faptul că era fiica lor.

Duminica aceea asistase la o slujbă catolică şi îşi făcuse curaj să se confeseze. Preotul o cunoscuse pe mama ei şi îi complimentase amintirea. O mustrase pentru că nu venea niciodată la biserică. Louise nu a spus nimic. S-a aşezat în confesional şi a permis păcatelor să curgă. I-a povestit despre ura pe care a simţit-o când a aflat de moartea lor, ura împotriva părinţilor, deoarece o părăsiseră, şi ură împotriva şoferului ucigaş. A recunoscut furia îndreptată împotriva părinţilor, pentru că îi ascunseseră faptul că nu era a lor. A plâns pentru toată dragostea pe care Andrew i-o oferise şi pentru că nu putuse să-i împărtăşească sentimentele. Şi pentru copilul pe care şi l-ar fi dorit să-l aibă, dar pe care nu l-ar fi putut concepe niciodată. Şi în final, a plâns pentru sine, permiţând din nou cuvintelor să o ocolească.

A treia oară era acum. Se trezise într-o încăpere străină, amintindu-şi vag de reîntâlnirea cu Darren şi simţea ochi care nu îi erau complet necunoscuţi fixând-o din colţurile umbroase ale camerei. Apoi necunoscutul se disipase, făcând un pas înspre ea, în lumină, iar buzele Louisei abia formaseră un semn de mirare.

- Câţi ani au trecut, Lou? 10? 15?

Scutură neliniştită din cap. Uşa fusese trântită atât de puternic în urma bărbatului, sunetul vibrând în jurul craniului ei, iar inima urcându-i în gât, încât abia avusese timp să-şi şcolească trăsăturile în a părea de neînduplecat. Nu-şi imaginase niciodată, în toţi anii pe care îi petrecuse cutreierând pământul, că tocmai el ar fi putut fi furios pe ea. Louise era cea care fusese răpită, minţită, violată şi doar ea avea dreptul să fie supărată în această situaţie.

- Andrew, rosti ea simplu, recunoscându-l. Trebuie să înţelegi că acest comportament al tău este complet inacceptabil. Nu putem…

- Nu-mi vorbi ca şi cum aş fi încă animalul tău de companie!, scuipă el cuvintele de la înălţimea sa, fără a se apropia măcar un pas de Louise.

Femeia clătină dezaprobator din cap, iar cuta dintre sprâncenele ei întunecate se adânci şi mai mult. Nu puteau continua jocul acesta; nici măcar nu voia să înceapă să-l joace. Andrew ar fi trebuit să-şi continue viaţa, să se însoare şi să trăiască fericit în lipsa ei, nu să aştepte ani la rândul acest moment. Era ultimul lucru pe care l-ar fi aşteptat din partea lui, dacă s-ar mai fi gândit vreodată la el.

- Doar pentru că insişti să te comporţi ca unul, replică ea, conştientă de faptul că ar fi trebuit să-şi ţină gura. Toţi anii aceia petrecuţi pe fugă, uitându-se mereu peste umăr, nu o învăţaseră nimic? Nu te ridici împotriva opresorilor tăi fără a-ţi face lecţiile dinainte. Şaptesprezece, dacă tot depănăm amintiri, continuă Louise, inspectându-şi unghiile în lumina slabă.

- Nu te-ai schimbat deloc. Au trecut 17 ani peste noi, dar privindu-te acum, parcă m-aş fi întors în timp. Sau asta e încă una din superputerile tale, Louise? Mă poţi ajuta să schimb lucrurile care nu s-au petrecut aşa cum aş fi vrut?

Louise refuză să-i răspundă. Doamne, fusese atât de proastă să i se destăinuie cu ani în urmă; atât de slabă să-l iubească.

- Tăcerea ta mă răneşte, iubito. Văd că încă te mai agăţi de atitudinea aceasta condescendentă. De această dată însă, nu o să-mi scapi.

Şi atunci Louise îşi aminti. Frigul, nopţile petrecute pe fugă, zilele pierdute dormind pe bancheta din spate a maşinii lui Darren, lipsa energiei curgându-i prin trup şi foamea, atât de cruntă, încât îşi simţise celulele crăpând.

Degetele i se strânseră în pumn, dar continuă să tacă. Abia scăpase şi prima dată. Şi îi fusese atât de teamă că nu o să mai poată iubi niciodată.

- Tată.

Privirea Louisei se scurse pe lângă bărbatul din faţa sa pentru a se pironi asupra tinerei care tocmai intrase în încăpere. Înaltă, osoasă, cu părul castaniu-roşcat, tăiat scurt şi ochi căprui, migdalaţi, femeia nu împărtăşea nici una din trăsăturile bărbatului pe care tocmai îl numise tată. Doar dacă…

- Ticălosule, izbucni Louise aruncându-se deasupra lui, lovindu-i pieptul cu pumnii. Nu aveai nici un drept. Nu eşti Dumnezeu!

Ştiuse întotdeauna că oamenii de care fugea se foloseau de orice mijloace pentru a obţine ceea ce doreau, fie că era o informaţie, un obiect sau o moarte. Existase o vreme când fascinaţia pentru oamenii din grupul acela select o forţase să simtă un fel de apropiere, o recunoaştere a unei familii pierdute şi regăsite, o certitudine că avea să fie mereu în siguranţă, asta până când le descoperise jocul şi realizase că în sânul lor era departe de a fi protejată. Să fugă de lângă ei se dovedise imposibil, să rămână în continuare lângă ei, la fel. Louise fusese sfâşiată şi atunci, ca şi acum, de o dragoste imposibilă. Când se transformase tocmai lucrul de care se temea cel mai mult într-o dependenţă?

Cu ani în urmă, când Andrew îi spusese că o iubeşte, nu se concentrase asupra cuvintelor lui. Mintea i se înceţoşase de la senzaţia trupului lui lipit de spatele său, braţele sale puternice încolăcindu-i mijlocul, cuvintele sale adiând uşor prin buclele ei castanii, provocându-i fiori de-a lungul şirăi spinării şi senzaţii pe care nici un alt bărbat înaintea lui nu i le mai produsese. Acum, gândindu-se la momentul acela, înţelese cu adevărat cuvintele pe care i le spusese cu ani în urmă. Chiar dacă avusese încredere în el şi îi destăinuise secretul ei, Andrew ştiuse de la bun început. Dragostea pe care şi-o purtaseră nu era una normală, nu după standardele acceptate de societate. Dragostea lor fusese unică şi fără precedent, secretă şi sacră, şi nu mai iubise pe nimeni după Andrew aşa cum îl iubise pe el. Nici pe Marius şi în nici un caz pe Darren. Realizarea aceasta o făcu să-şi piardă răsuflarea pentru câteva clipe, forţând-o să se concentreze asupra bătăilor inimii sale. Avea disperată nevoie de o nouă capsulă de plutoniu pentru a-şi întrema energia. Reîntâlnirea cu Andrew o consumase aşa cum cu ani în urmă o consumase şi legătura lor.

- Am dreptul pe care funcţia mea mi l-a oferit. Pot şi vreau să fiu Dumnezeu, continuă el, înaintând spre ea, lent şi languros, asemenea unei feline ce-şi vâna prada, încurcându-şi degetele în părul ei bogat, trăgând-o mai aproape de el. Înainte eram doar un simplu bărbat îndrăgostit de propria-mi imagine, un Narcis modern, dacă vrei, şi a trebuit să mă împiedic într-o zi de tine pentru a mi se schimba destinul. De tine, un rest, nedorită de nimeni, neiubită de nimeni. Nici măcar Darren nu ţi-a putut satisface nevoia de dragoste, Louise, şi eşti atât de însetată de ea, încât nu îţi dai seama cum curge din tine, râuri după râuri, storcându-te de propria ta esenţă. Asta nu ai înţeles tu niciodată şi nici nu vei înţelege vreodată. Căpşorul tău frumos nu poate concepe faptul că îţi eşti atotsuficientă.

Louise mârâi în direcţia lui, brusc cuprinsă de ură. Andrew era atât de perisabil, un pumn de oase ţinut împreună de un sac de piele, şi ar fi putut să-l facă fărâme atât de uşor. Dar ea nu era o ucigaşă, ci o vindecătoare, iar bărbatul din faţa ei însemnase ceva pentru ea mai demult. De dragul vremurilor trecute, trebuia să-l asculte; poate că în spatele cuvintelor sale exista un sens pe care ea nu-l întrezărea acum.

- Numele meu este Lorena, rosti dintr-o dată tânăra. Asistase până atunci în tăcere, cu un zâmbet amuzat colorându-i buzele, scena dintre Tatăl său şi femeia pe care o numise atât de tandru mai devreme Lou. Fusese ceva între ei, mai demult, desigur. Lou avea să rămână de-a pururi tânără, în timp ce Tatăl avea să îmbătrânească şi să moară. Eu sunt… Caută cuvintele potrivite, dar ce ar fi putut să spună?

- Fiica lui?, oferi Louise simplu, iar Lorena înţelese că probabil aşa decurseseră lucrurile pe vremuri. Taţii nu le spuseseră niciodată fiicelor lor adevărul. Nu de la bun început, cel puţin.

- Prima din seria mea, răspunse însă ea şi înregistră cu fascinaţie mimica feţei Louisei. Părea atât de naturală, de umană. În definitiv, trăise aproape jumătate de secol amestecându-se cu oamenii, să fie om era normalitatea pentru ea. Aşa cum tu eşti prima dintre noi. Eva.

- Ar fi trebuit să fiu singura, rosti Louise încet.

Se prăbuşi la podea, înconjurându-şi genunchii cu braţele. Nu ar fi trebuit să se nască niciodată. Să respire, să vorbească, să iubească. Nu ar fi trebuit să fie niciodată prima.

Nu am urmărit Eurovisionul anul acesta, dar Dana a avut bunăvoinţa de a asculta câteva melodii pe repeat după concurs. Dintre toate, din umilul meu punct de vedere, ca necunoscătoare (dar bună ascultătoare) de muzică, această melodie a vorbit cel mai tare.

Să-ți ceară să descrii situații dificile (și să-ți împărtășești reacțiile avute) este una dintre tacticile preferate ale intervievatorilor. Se numește interviu comportamental. Întrebările din timpul interviurilor comportamentale depășesc cu mult limitele abilităților și calificărilor voastre și trimit la inima problemei: “cum te vei comporta odată ce te vei angaja?” Comportamentul trecut prezice comportamentul viitor mai bine decât orice altceva.

Trebuie să fii în măsură să vorbești despre astfel de probleme în timpul unui interviu, deoarece intervievatorii vor să știe dacă ai de gând să o iei razna când firma lor va trece prin momente dificile. Toată lumea trece în cele din urmă printr-un moment dificil. Contabilii au tendința să fie depășiți de situație în luna martie, iar firmele din retail în perioada Crăciunului. Dar chiar și locurile de muncă fără un aspect sezonier pot întâmpina momente când volumele de muncă pot deveni stresante.

Descriind un moment în care volumul tău de muncă a depășit așteptările și modul în care ai gestionat situația oferă o perspectivă asupra modului în care abordezi problemele de zi cu zi.

Intervievatorii doresc să știe cum gestionezi schimbarea volumului de muncă. Te poți adapta? Practic, ei vor să le arăți instrumentul sau procesul pe care l-ai folosi pentru a gestiona acea situație. Deci, îii plimbi prin ea. Ar trebui să spui ceva de genul, “Cu toții avem momente când volumele noastre de muncă devin mai grele decât sunt în mod normal. Am constatat că cel mai bun lucru pe care îl poți face este să arunci o privire peste ce ai de făcut și să-ți prioritizezi sarcinile. Am descoperit că nu toate sarcinile trebuie finalizate imediat. Unele lucruri sunt mult mai critice decât altele, iar în timpuri critice trebuie să fii capabil să prioritizezi.

Și apoi le spui o scurtă poveste care să reflecte experiența ta în prioritizarea sarcinilor în situații de stres major (folosește tehnica STAR).

Sau ai putea să le spui ceva, precum: “În aceste situații, gestionez volumul de muncă prin prioritizarea sarcinilor critice. Apoi discut cu superiorul meu pentru a vedea dacă există o nevoie de a ajuta la prioritizare, din punctul lui de vedere, și apoi execut. Doar folosind această metodă mă ajută să mă simt mai puțin stresat și mai mult în control“.

Apoi le spui o poveste despre oferirea de asistență șefului tău când a întâmpinat o sarcină critică.

Cred că oricare dintre aceste răspunsuri este mult mai bun decât “am rămas peste program până am terminat treaba”. Mulți candidați oferă un răspuns care se concentrează pe lungile ore lucrate în cadrul unui proiect, deoarece își doresc ca angajatorul să realizeze că muncesc din greu, dar este mult mai important pentru acel angajator să știe că poți lucra inteligent.

Nu spun să nu vorbiți despre cum reușiți să duceți lucrurile la bun sfârșit. Desigur, trebuie să vorbiți despre asta, precum și despre dedicarea pe care o investiți în a finaliza o sarcină, dar încercați să-i purtați prin procesul de gândire despre cum abordați o problemă și cum o analizați critic, pentru a ajunge la deciziile importante de care vor beneficia compania. Te va ajuta să ieși în evidență și să-ți impresionezi viitorul șef.

Acest articol are la bază cartea de business a lui Peggy McKee - How to Answer Interview Questions: 50 Tough Questions That Could Kill Your Interview Chances–Answered!

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 645 other followers

%d bloggers like this: