Latest Entries »

Colegii de la Lugera, întotdeauna doritori să ne ţină la curent cu trendurile din domeniul resurselor umane, ne-au dat pe mână următorul studiu, efectuat în cele 7 ţări în care recrutează: Armenia, Croaţia, Olanda, Polonia, România, Slovacia şi Ucraina.

1. Există mai mulţi manageri bărbaţi decât femei. În Olanda există cea mai mică pondere a managerilor de sex feminin, doar 20%, în timp ce Republica Cehă înregistrează cea mai ridicată cotă: 41%.

2. Femeile cer salarii mai mici pentru acelaşi loc de muncă decât cer bărbaţii. Acesta este, probabil, unul dintre motivele pentru care femeile câştigă salarii mai mici (în medie) decât bărbaţii, pentru aceeaşi muncă prestată.

3. Diferenţele între salariile solicitate în Olanda şi Ucraina sunt de 16%, respectiv 4%. În Slovacia şi Croaţia bărbaţii cer de 2,22 şi 1,85 de ori salarii mai mari decât femeile.

4. Industriile dominate de manageri femei sunt Resursele Umane (79%), Financiar (69%), Administraţie (67%) şi Educaţie (66%).

5. Industriile dominate de manageri bărbaţi sunt Mecanica (85%), Electrotehnica (84) şi Proiectarea (79%).

6. Industrii cu ponderi egale de manageri femei şi bărbaţi sunt Finanţe-Bănci, Asigurări, Farma şi Alimente şi Băuturi.

Majoritatea managerilor sunt bărbaţi

Mai mulţi bărbaţi decât femei se află în funcţii manageriale. Bărbaţii câştigă mai mult decât femeile. Dar, cu toate acestea, femeile sunt mai des succesoare ale unei poziţii manageriale decât bărbaţii. În multe sectoare din industria de servicii găsim mai multe femei manageri decât bărbaţi.

Republica Cehă are cel mai mare număr de femei în funcţii de conducere

Ţările de Jos prezintă un scor de 80% manageri de sex masculin şi doar 20% manageri de sex feminin. Acesta este cel mai scăzut scor al femeilor manageri din toate cele 7 ţări în care s-a efectuat studiul. Cea mai mare pondere este înregistrată în Cehia (41% femei manageri), urmată de Croaţia şi România (ambele cu 35% manageri de sex feminin).

De ce femeile câştigă mai puţin decât bărbaţii?

Femeile câştigă mai puţin decât bărbaţii pentru acelaşi job, uneori chiar şi în aceeaşi companie. Cum este posibil acest lucru? Există o conspiraţie care determină ca femeile să fie plătite mai puţin? Oare sunt bărbaţii mai productivi? Sunt bărbaţii mai buni decât femeile la acelaşi job astfel încât să justifice un salariu mai bun?

Femeile cer salarii mai mici

Când li se adresează întrebarea „Cât vreţi să câştigaţi?”, de obicei femeile cer un salariu mult mai mic decât bărbaţii. Doar în Ucraina se înregistrează valori mai ridicate sau egale cu cele exprimate de bărbaţi, în timp ce femeile slovace sunt cele mai modeste. În toate celelalte ţări diferenţele sunt substanţiale.

Ceea ce ceri este ceea ce vei obţine

În medie, femeile cer salarii mai mici pentru acelaşi loc de muncă decât bărbaţii. Iar dacă femeile cer salarii mai mici, nici angajatorii nu fac vreun efort pentru a le acorda salariul corect. În Slovacia şi Croaţia femeile cer cele mai mici salarii în comparaţie cu bărbaţii. În Ucraina şi Olanda femeile cer aproape aceleaşi salarii pe care le cer şi bărbaţii.

Dar de ce cer femeile mai puţin sau bărbaţii mai mult?

Nu deţinem răspunsul la această întrebare, deşi ne-ar plăcea să-l ştim foarte mult. În schimb, putem ghici. Oare femeile cer mai puţin pentru că ştiu că vor primi mai puţin? Ţine de modestie? Oare nu cred că merită un salariu mai mare? Oricare ar fi răspunsul corect (pe care doar o femeile îl cunosc – un fel de adevăr absolut ascuns bărbaţilor), putem concluziona că motivul pentru care femeile câştigă mai puţin decât bărbaţii este faptul că cer salarii mai mici decât bărbaţii.

Resursele Umane sunt dominate de către femei

De ce? Prin natura lor, femeile par să aibă abilităţi de comunicare mai bune decât bărbaţii. Un (alt) studiu (al cercetătorilor britanici, duh!) a demonstrat că femeile folosesc mai mult cu 10 000 de cuvinte pe zi decât bărbaţii. Industriile dominate de managerii de sex feminin par a fi industriile în care comunicarea şi contactul frecvent cu alte persoane sunt esenţiale. Cu excepţia poate a departamentelor financiare, in care totul este despre cifre şi finanţe, alte domenii la care femeile excelează.

Număr egal de manageri de sex masculin şi sex feminin în sectorul asigurărilor

În majoritatea sectoarelor de servicii managerii de sex feminin domină sau deţin un număr egal cu bărbaţii aflaţi în aceleaşi funcţii. Cu cât jobul devine mai tehnic, cu atât vom găsi mai mulţi manageri de sex masculin. În sectorul asigurărilor vom vedea o distribuţie egală între managerii de sex masculin şi sex feminin.

În Comerţ găsim mai mulţi manageri bărbaţi; cel puţin două treimi din toţi oamenii de vânzări sunt de sex masculin. De asemenea, colegii de la Lugera sunt de părere că numărul persoanelor de sex feminin aflate în funcţii de conducere va creşte, mai ales în sectoarele care se concentrează pe servicii, customer support şi KPI (indicatori-cheie).

Mai multă tehnică, mai mulţi manageri bărbaţi

Acest lucru nu ne poate surprinde, dar industriile tehnice sunt dominate de către manageri bărbaţi. Putem concluziona cu uşurinţă că cu cât mai tehnic devine un domeniu, cu atât vom găsi mai mulţi manageri de sex masculin. Oare din cauză că nu necesită multă comunicare? Au educaţia şi studiile o influenţă asupra acestui lucru? Probabil că da.

Impresia noastră este că numărul total de manageri femei este în creştere treptată, acest lucru putând fi generat de următoarele lucruri: femeile manageri sunt mai „ieftine” decât colegii lor bărbaţi şi au abilităţi mai bune de comunicare, sunt mai empatice, se concentrează mai bine pe o gamă mai largă de activităţi şi îşi susţin cu mai mare uşurinţă subordonaţii.

Bine, nu e o singură melodie şi nici nu e o singură mixtape pe imensul youtube, dar mixul acesta e taman bun pentru duminică seara. Enjoy :)

Chiar dacă videoclipul e realizat peste măsură în stilul inconfundabil Katy Perry şi pune pe tapet diferenţele dintre femei şi bărbaţi (numai dacă vă uitaţi mai în detaliu la diferenţierea femei=pisici, bărbaţi=câini şi înţelegeţi la ce mă refer), melodia este una excelentă, catchy şi plină de subînţeles ;)

Fandomuri

Dacă mini.me scria acum ceva timp acest articol în care ne prezenta 5 noi seriale pe care trebuie să le urmărim, inspirându-mă din ispiraţia ei şi de pe tumblr, comunitatea tuturor fanilor uniţi, vă rog să vă regăsiţi într-unul din fandomurile (fandom = fans’ kingdom) de mai jos.

Sherlock: Trei episoade minunate, urmate de un sfârșit teribil, sfârșit îndreptat doar de următorul episod, ce joacă rolul unei explicaţii, care poate varia de la una foarte simplă la una foarte complicată. Pauza dintre sezoane, incredibil de lungă, înnebuneşte fanii. Fandomul e un bun observator. O fană poate lista 389 de motive pentru care John şi Sherlock sunt, de fapt, gay unul pentru celălalt. (Deşi oricine din afara fandomului s-ar uita o dată la cele două personaje principale ar şti că sunt gay unul pentru celălalt). Greu de explicat telespectatorilor din afara fandomului.

Doctor Who: Ştii că Doctorul şi companionii lui vor suferi întâmplări ce te vor face să-ţi bagi unghia în gât pentru a opri durerea, dar din când în când îţi va oferi câte un episod în care toată lumea rămâne în viaţă. Eşti dispus să treci prin toate episoadele pline de emoţii pentru a ajunge la aceste nestemate rare. (Deşi şi episoadele pline de emoţii sunt minunate, dar eşti prea ocupat cu plânsul pentru a mai observa asta). O mulţime de opinii cu privire la cine este cel mai bun la un lucru sau altul. Nu se aplică logica. Greu de explicat telespectatorilor din afara fandomului.

Harry Potter: Cel mai probabil ai crescut cu Harry Potter. Primele filme au fost un pic înfricoşătoare, dar sfârşiturile au fost cu happy-end. Cu toate acestea, pe măsură ce acţiunea progresează şi devine din ce în ce mai întunecată şi ştii că personajele tale preferate mor la final, tot rămâi surprins de fiecare dată când te uiţi la filme/citeşti cărţile. Dar tu continui pentru că te simţi obligat să rămâi alături de Harry până la sfârşit. Cel mai probabil, este franciza cu cel mai mult fanfiction care exclude formarea de perechi, dar la finalul căruia „toată lumea trăieşte”. Ar putea fi Doctor Who, dar perioada de timp este prea… tremurăcioasă (wibbly-wobbly. Un fan adevărat ştie la ce mă refer :P ). Pentru o vreme, fandomul a părut mort, dar apoi au existat veşti despre un nou film, al cărui scenariu e scris de JK Rowling. Fandomului îi place să sorteze oamenii in case, iar multifandomul sortează personajele în funcţie de alte lucruri. Greu de explicat telespectatorilor din afara fandomului (asta deoarece sunt foarte puţini oameni în afara fandomului).

Supernatural: Cea mai ciudată combinaţie între emoţii şi întâmplări amuzante. Devine din ce în ce mai amuzant şi mai trist pe măsură ce trece timpul şi este greu de stabilit dacă sentimentalismul surclasează amuzamentul sau este complet invers. O mulţime de personaje mor, în special cele care ne plac. Cumva, puterea fandomului aduce o mulţime de personaje înapoi la viaţă. Ei pot obţine aproape orice şi au un gif pentru orice. O mulţime de oameni cred că unele replici nu au cum să aparţină serialului; ei bine, aparţin! Majoritatea fanilor sunt confundaţi cu sataniştii de fiecare dată când vorbesc despre serial în public. Greu de explicat telespectatorilor din afara fandomului.

The Hunger Games: E trist. Realist, dar trist. Se potriveşte telespectatorilor cărora le plac aventurile, lumile distopice şi tortura lentă. Centrează-l pe triunghiul amoros şi se va găsi cineva care să-ţi spună că nu-ivorba despre Gale sau Peeta, deşi majoritatea fandomului este divizat în Team Peeta şi Team Gale. Fandomului îi cam place să rămână în întuneric. Privind din umbră şi judecând fanii celorlalte fandomuri. Precum pisica lui Primrose, unii fani se întreabă cum de mai sunt în viaţă, mai ales după Mockingjay. Greu de explicat telespectatorilor din afara fandomului.

Avengers/Marvel/DC: Ai o poveste de fundal tristă, dar mai totdeauna se sfârşeşte cu happy end. Lucrurile rele se întâmplă aproape mereu băieţilor răi. Bineînţeles, de obicei ne plac mai mult băieţii răi decât protagoniştii, poate din cauza sarcasmului şi a băieţilor răi care sunt atât de buni. Fandomul este bun la analiză, pe care o folosesc pentru a smulge inimile tuturor celorlalte fandomuri, dar crează nişte meme-uri excelente. Nu sunt sigură că fandomul ar fi fost implicat în asta, dar Phil Coulson a revenit la viaţă. Trebuie să rămâi lipit de ecran la finalul filmului pentru scena suplimentară. Şi pentru cea extra-suplimentară :D Greu de explicat telespectatorilor din afara fandomului.

Divergent/Mortal Instruments/Beautiful Creatures: Fandomuri noi, dar la fel de nebune, fără îndoială. Toate au o mulţime de intrigi (deşi unele sunt destul de previzibile). Ca majoritatea seriilor de cărţi, devin din ce în ce mai dureros de urmărit pe măsură ce timpul trece. Prezintă similitudini cu alte fandomuri, dar sunt avatarurile propriilor fapte. Spune despre oricare dintre ele că sunt noul ……….. (introduce oricare alt fandom aici) şi probabil, vei primi una după ceafă. Folosesc o mulţime de cuvinte ciudate care le fac dificil de explicat telespectatorilor din afara fandomurilor.

Merlin: Similar cu Supernatural, dar mult mai dureros şi mai puţin amuzant. Dar la ce te-ai aştepta de la BBC? Au anulat serialul de Crăciun şi de atunci toată lumea e bosumflată. Pe bună dreptate. Greu e explicat telespectatorilor din afara fandomului.

Hannibal: Fandom extrem de politicos. Dacă eşti nepoliticos la adresa lor, te vor ucide, după care te vor mânca. Îndrăgostiţi de fandomul Merlin. Experţi în glume canibalistice subtile. Greu de explicat telespectatorilor din afara fandomului fără a părea un criminal în serie canibal.

Homestuck: Imposibil de explicat oamenilor din afara fandomului.

Hetalia: Oameni care personifică ţări. Fanii sunt îndrăgostiţi de fandomul Homestuck. Nu prea greu de explicat telespectatorilor din afara fandomului.

Glee: O mulţime de oameni urăsc serialul, chiar şi dintre fani. Serialul poate fi trist, dar aduce în discuţie fiecare aspect din istoria omenirii. Mult cântat. Greu de explicat telespectatorilor din afara fandomului.

Manga/Anime: Ai putea crede că este o prostie să le grupezi împreună, dar sunt atât de multe lucruri complexe despre acest fandom încât nu pot spune decât atât: poate varia de la drame de liceu la SF-uri extrem de ciudate, de la horroruri sângeroase la aventuri fantastice sau poţi avea una care le uneşte pe toate într-un singur lucru mare. De obicei, se caracterizează prin multă durere şi şi mai multă împerechere de personaje. Greu de explicat cuiva din afara fandomului care nu a citit manga şi care nu a urmărit şi anime-ul.

Drame (cum ar fi cele de la miezul nopţii, realizate de ABC): În general doar împerecheri de personaje, dar dramele se complică repede, în special pentru că personajele părăsesc serialul din orice motiv, apoi se răzgândesc, iar scenariştii trebuie să inventeze moduri dramatice de a-i retrage din acţiune şi de a-i aduce înapoi. Serialele acestea ar putea fi încadrate la orice alt gen, dar se petrec atâtea întâmplări pe care nici nu le poţi bănui şi orice lucru se transformă din ţânţar în armăsar, încât nu s-ar putea evita categorisirea asta nici după o mie de episoade din “Tânăr şi neliniştit”. Multă durere şi emoţie gratuită (pentru referinţe, uitaţi-vă la Switched at birth sau Once Upon a Time). Greu de explicat telespectatorilor din afara fandomului.

Game of Thrones: Vi se pare că lucrurile de mai sus sunt dureroase? Ioi! Nu ştiu de ce cineva ar vrea să devină fan al serialului, cu excepţia poate a celor masochişti. Greu de explicat telespectatorilor din afara fandomului.

Twilight: Fanii trăiesc cu ştiinţa că toată lumea urăşte Twilight, chiar şi fandomul.

Deoarece am scris câteva articole despre bărbaţi şi drepturile nerecunoscute ale acestora, mi se pare cinstit să mă uit un pic şi în ograda proprie şi să vă împărtăşesc câte ceva şi despre noi, reprezentantele sexului frumos.

1. Cuvântul „femeie” (woman) ar fi derivat din termenul englezesc din Evul Mediu wyfman, tradus simplu ca şi soţia (wyf) omului. În engleza veche, femeile erau descrise simplu ca şi neveste (wyf), în timp ce termenul om (man) era folosit pentru a descrie o fiinţă umană, indiferent de gen.

2. Cuvântul englezesc „fată” (girl) ar fi fost iniţial folosit pentru a descrie o persoană tânără, indiferent de sex. Abia la începutul secolului al XVI-lea termenul a fost folosit în mod specific pentru a descrie un copil de sex feminin.

3. Semnul biologic pentru sexul frumos, un cerc situat deasupra unei cruci micuţe, reprezintă, de asemenea, şi simbolul planetei Venus. Simbolul este considerat o reprezentare stilizată a oglindei de mână a zeiţei romane Venus.

4. În timp ce multe stele şi sateliţi sunt botezaţi cu nume de sex feminin, Venus este singura planetă din Sistemul nostru Solar numită după o zeiţă.

5. Femeile umane au sânii proporţional mai mari decât ai oricărui alt mamifer de sex feminin. Dimensiunea remarcabilă, nu neapărat necesară pentru producţia de lapte, este mai degrabă un rezultat al selecţiei sexuale.

6. Limba engleză a delimitat iniţial femeile în funcţie de etape ale vieţii acestora cu termenii „fecioară”, „mamă” sau „bătrână”. Fecioară făcând referire la o tânără necăsătorită, mamă la o femeie care traversa anii săi fertili, iar bătrâna la o femeie aflată la post-menopauză.

7. Înălţimea medie a unei femei din SUA este de 163 cm, iar greutatea medie de aproximativ 74 kg. Aceste valori variază foarte mult în întreaga lume, din cauza diferenţelor în nutriţie şi îngrijire prenatală.

8. În aproape fiecare ţară din întreaga lume, speranţa de viaţă la femei este mai mare decât în cazul bărbaţilor.

9. În timp ce populaţia de sex masculin este uşor superioară celei de sex feminin în întreaga lume (98,6 femei la 100 de bărbaţi), există cu puţin peste 4 milioane mai multe femei decât bărbaţi în SUA. Şi la categoria de vârstă de peste 85 de ani, există de două ori mai multe femei decât bărbaţi în Statele Unite ale Americii.

10. Cea mai frecventă cauză a decesului pentru femeile americane o reprezintă bolile de inimă – peste 27% din totalul mortalităţii la femei. Cancerul ocupă locul secund, cauzând 22% din totalul deceselor de sex feminin.

11. La nivel mondial, există de două ori mai multe şanse ca femeile să sufere de deficienţe de vedere decât bărbaţii. Experţii atribuie această diferenţă longevității mai mare a femeilor (ceea ce duce la mai multe deficienţe de vedere legate de vârstă), dar şi bolilor specifice de ochi, care sunt intrisec mai frecvente la femei, precum uscarea cristalinului sau Distrofia lui Fuchs.

12. Depresia este cea mai frecventă cauză de incapacitate a femeilor, aproximativ 25% dintre femei vor experimenta depresia severă la un moment dat în viaţa lor.

13. Peste 90% din toate cazurile de tulburări de alimentaţie apar la femei, aproximativ 7 milioane de femei din SUA suferind în prezent de anorexie sau bulimie.

14. Aproximativ una din cinci femei din întreaga lume raportează un abuz sexual înainte de a împlini 15 ani.

15. Aproximativ 14 milioane de adolescente rămân însărcinate în fiecare an, cu peste 90% din aceste fete trăind în ţările în curs de dezvoltare.

16. Aproximativ 1600 de femei mor în fiecare zi, ca urmare a unor complicaţii apărute la naştere. Aproape 99% dintre aceste decese sunt înregistrate în ţările în curs de dezvoltare.

17. Aproximativ 95% din totalul femeilor din SUA au fost căsătorite cel puţin o dată până la vârsta de 55 de ani.

18. Din cele 154,7 milioane de femei care trăiesc în prezent în Statele Unite, aproape 83 de milioane sunt mame.

19. Probabilitatea ca o femeie să dea naştere unei fetiţe în loc de un băiat creşte în mod semnificativ dacă mama locuieşte mai aproape de ecuator. În timp ce cauza acestei selecţii a genului este necunoscută, oamenii de ştiinţă sunt de părere că datorită luminii puternice şi constante timp de mai multe ore, dar şi a alimentaţiei abundente din regiunile tropicale, este foarte posibil ca naşterile de sex feminin să fie favorizate.

20. La recensământul din 2007, aproximativ 5,6 milioane de femei din SUA s-au declarat mame casnice.

21. Prima Zi a Mamei a avut loc la 10 mai 1908 şi a fost organizată de către Anna Jarvis în Virginia de Vest şi Philadelphia. Pe măsură ce evenimentul a devenit popular pe teritoriul întregii ţări, Congresul a desemnat în 1914 a doua duminică a lunii mai ca zi naţională de recunoaştere a mamelor.

22. Ziua Internaţională a Femeii este sărbătorită în fiecare an la data de 8 martie. Evenimentul anual a fost observat pentru prima dată la nivel mondial în 1909.

23. Prima ţară care a acordat femeilor dreptul la vot în epoca modernă a fost Noua Zeelandă în 1893.

24. Potrivit unui raport al Biroului de Recensământ din 2007, o treime dintre femeile americane cu vârsta cuprinsă între 25 şi 29 de ani au obţinut o diplomă de licenţă sau au absolvit studii post-universitare.

25. Mai multe femei americane lucrează în educaţie, servicii de sănătate şi asistenţă socială decât în orice altă industrie. Aceste trei domenii angajează aproape o treime din totalul de muncitori de sex feminin.

26. Femeile din forţa de muncă a SUA câştigă în prezent 77 de cenţi pentru fiecare dolar câştigat de bărbaţi.

27. Aproximativ 14% din membrii activi în cadrul forţelor armate americane sunt femei. În 1950, femeile reprezentau mai puţin de 2% din armata SUA.

28. Prima femeie guvernator a unui stat american a fost Nellie Tayloe Ross, guvernator al statului Wyoming, aleasă în 1924. Wyoming a fost, de asemenea, primul stat care a oferit femeilor dreptul la vot, în 1869.

29. Prima femeie care a condus o ţară ca lider ales în epoca modernă a fost Sirimavo Bandaranaike din Sri Lanka, ce a fost votată prim-ministru în 1960 şi re-aleasă în 1970.

30. Femeile deţin în prezent 17% din locurile din Congresul şi Senatul SUA şi 18% din funcţiile de guvernator.

31. Potrivit unei legende sumeriene, universul a fost creat de către o femeie, zeiţa Tiamat. Acest rol de creator de sex feminin nu este unic, deoarece şi mitul creaţiei din Australia aboriginală este pus pe seama unei femei.

32. Prima femeie medic înregistrat în istorie a fost Merit Ptah, un doctor din Egiptul antic care a trăit în jurul anului 2700 î.Hr. Mulţi istorici sunt de părere că ea este prima femeie înregistrată după nume în istoria tuturor ştiinţelor.

33. Sexul unei persoane este determinată biologic de către cele 23 seturi de cromozomi. Seturile de cromozomi ale femeilor sunt alcătuite din doi cromozomi X, în timp ce bărbaţii au un cromozom X şi unul Y.

34. Primul roman al lumii, Povestea lui Genji, a fost publicat în Japonia în jurul anului 1000 si aparţinea autoarei Murasaki Shikibu.

Mulţumesc Claudiei pentru sharing (deoarece e dovadă de caring :P ) şi revistei Forbes pentru că există :D

Comunicare – împărtăşirea sau schimbul de informaţii sau ştiri.

Bun, definiţia comunicării pare destul de simplă. Dar în lumea de astăzi, ce a devenit din ce în ce mai digitală, comunicarea este în mod constant redefinită. Comunicăm acum în mod regulat prin email, mesaje, social media, teleconferinţe şi-aşa mai departe. Deci, ce reprezintă o comunicare eficientă şi cum o putem obţine?

Dacă ne întoarcem la elementele de bază trebuie să ştim care sunt caracteristicile care te transformă într-un bun comunicator. Revista Forbes prezintă 5 obiceiuri fundamentale de comunicare ale liderilor eficienţi:

1. Spune ce gândeşti şi gândeşte ceea ce spui. Încrederea este fundamentul unui leadership eficient. Comportamentul tău este cel mai bun mod de comunicare şi trebuie să fie congruent cu ceea ce spui. Dacă acţiunile tale nu sunt aliniate vorbelor rostite, apar problemele. Regula de bază: e mai bine să nu promiţi sau să-ţi întârzii comunicarea până când eşti sigur că acţiunile tale vor „suna” adevărate. Aşa cum zic englezii, „walk the talk”. Sinceritatea şi păstrarea cuvântului dat va câştiga încrederea colegilor şi a clienţilor.

2. Keep it simple! Angajaţii şi clienţii tăi sunt bombardaţi de informaţii 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Simplitatea nu a fost niciodată mai puternică sau mai necesară. Liderii eficienţi dispersează gânduri şi strategii în termeni simpli şi uşor de memorat pe care colegii şi clienţii îi pot înţelege şi folosi pe mai departe. Dacă ai probleme în simplificarea unei idei până la esenţa acesteia, poate fi din cauză că nu o înţelegi. Spune ceea ce vrei să spui în cât mai puţine cuvinte cu putinţă.

3. Găseşte-ţi vocea. Foloseşte-ţi cuvintele. De cele mai multe ori, managerii vor opta pentru un „limbaj corporatist” igienizat şi vor folosi un jargon inutil, deoarece cred că este mult mai elocvent, credibil şi puternic. Concentrează-te pe a fi precis şi real. Asta nu înseamnă că trebuie să renunţi la profesionalism, dar fii autentic, iar oamenii te vor respecta pentru asta. Dacă un client foloseşte în discuţia cu tine un anumit termen, repetă-l din nou pentru el într-o propoziţie. Vorbeşte-le clienţilor astfel încât aceştia să înţeleagă imediat şi să se simtă confortabil într-o conversaţie cu tine. Gândiţi-vă la personalizarea limbajului în funcţie de client; poate că un client preferă o conversaţie scurtă, în timp ce alţii sunt mai vorbăreţi. Adaptează-ţi vocea pentru a se potrivi situaţiei şi vei înregistra un succes mai mare în conversaţie.

4. Fii vizibil. Nu uita valoarea comunicării faţă în faţă. Poate fi uşor să te ascunzi în spatele unui calculator şi să trimiţi mesaje către ceilalţi fără ca măcar să-i vezi sau să interacţionezi cu ei. Deşi e-comunicarea serveşte unui scop valoros, nu este un substitut al comunicării faţă în faţă. În mediul de astăzi, oamenii sunt de obicei „păţiţi” şi simt nevoia unei legături personale cu tine şi cu munca în care crezi. Fă o verificare a calendarului pentru a te asigura că aloci timp în mod regulat vizitelor în birouri sau in aria de producţie. Arată-le oamenilor tăi că eşti interesat şi că îţi pasă de ei şi de munca lor.

5. Ascultă cu ochii şi urechile. Comunicarea eficientă este o stradă cu două sensuri. Liderii buni ştiu cum să adreseze întrebările bune şi apoi ascultă cu ochii şi urechile. E uşor să fii atât de concentrat pe transmiterea mesajului tău – sau convingerea altora – astfel încât să nu mai fii pe aceeaşi lungime de undă cu ceea ce vezi sau auzi. Trebuie să citeşti printre rânduri. Ascultă şi înţelege ceea ce se întoarce la tine. Fii atent la indiciile non-verbale. Uneori, limbajul non-verbal al cuiva îţi va spune tot ce vrei să ştii.

Dacă colaboraţi cu lideri şi manageri din compania în care lucraţi şi îi ajutaţi să devină comunicatori mai buni sau dacă încercaţi să deveniţi un şef mai bun, mai jos sunt câteva semne pe care să le urmăriţi şi câteva sfaturi prin care să transformaţi şefii răi în unii extraordinari.

Semne că eşti un şef bun (dacă dai măcar un semn din cele de mai jos, poţi respira uşurat, şansele sunt că faci o treabă bună):

  • Te afli pe aceeaşi lungime de undă cu persoanele pe care le conduci, eşti tot timpul atent la nevoile persoanelor din jurul tău, pentru a-şi putea face treaba bine.
  • Eşti un lider altruist, mai degrabă decât să te lauzi cu realizările tale individuale, dai credit şi lauzi succesul echipei tale.
  • Eşti drăguţ; oricât de simplu şi de clişeic ar suna, dacă tot eşti un lider incompetent, măcar fii drăguţ, deoarece este mult, mult mai greu să scapi de cineva care este iubit pentru că este drăguţ cu ceilalţi.

Semne că eşti un şef rău (dacă realizezi că faci unul sau mai multe lucruri dintre cele de mai jos, poate că ar fi timpul să-ţi schimbi stilul):

  • „Eu, eu, eu”; cineva care foloseşte cuvântul „eu” în orice situaţie este un lider egoist, care este mult mai preocupat să vorbească despre sine decât să-şi conducă echipa sau compania.
  • A fi răutăcios şi agresiv este aproape la fel de evident ca a fi drăguţ, dar cineva care caută în mod constant să-şi prindă colegii pe picior greşit nu creează un mediu lucru productiv şi nici sănătos.
  • A fi lipsit de tact poate fi contra intuitiv, dar să fii un şef bun presupune să ai o viziune strategică şi o înţelegere tactică a mediului operaţional zilnic al personalului.

Deci, poate fi transformat un şef rău într-unul bun?

Ca şi comunicator, mai ales dacă lucraţi îndeaproape cu directorul general şi liderii din organizaţia voastră, ceea ce trebuie să întrebaţi în acest moment este: „dacă am unul dintre aceşti şefi răi, ce pot face pentru a-i schimba?”. Specialiştii spun că dacă te foloseşti de coaching, poţi ajuta liderii să devină şefi excelenţi, învăţându-i să-şi laude grupul de subordonaţi pentru realizări, în timp ce îşi anunţă responsabilitatea pentru eşecuri.

Şi în timp ce asta pare în mare parte dependentă de tipul de personalitate, vestea bună (rezultat a cercetărilor specialiştilor de care vorbeam mai sus) este că impulsurile care-i transformă pe şefi în lideri eficienţi la validarea performanţei grupului nu sunt chiar atât de dependente de personalitate.

În mod obişnuit, comunicatorii au încercat să facă liderii să devină mai incluzivi şi mai „umani” (aceste trăsături fiind într-adevăr dependente de personalitate), dar tocmai acest lucru nu contează pentru performanţa angajaţilor.

Ceea ce liderii trebuie să facă cu adevărat pentru a avea un impact asupra performanţei este de a deveni mai permisivi in stil. Acest lucru înseamnă că liderii vor explica contextul de afaceri din spatele deciziilor, că vor încuraja schimbul de idei şi cunoştinţe în rândul angajaţilor şi că nu le este teamă să vorbească despre greşelile făcute din trecut, astfel încât angajaţii să poată învăţa din ele. Toate acestea sunt lucruri pe care un comunicator le poate folosi pentru a consilia liderii, iar acest aspect nu necesită schimbarea personalităţii cuiva.

Mulţumiri se duc către Bob Sutton pentru cercetări şi Laviniei pentru că a împărtăşit cu mine informaţia :)

De vină e numai trailerul de la NFS pe care l-am urmărit înainte de începerea lui 300: The rise of an empire :D

Colegele (asta pentru că nu ştiu dacă sunt şi bărbaţi angajaţi acolo :P ) de la UCMS Group Romania au transmis partenerilor de afaceri următorul infrografic, cu ocazia zilei de 8 Martie. La mulţi ani, noua :)

8 martie infografic

Fie că eşti director executiv, antreprenor sau liderul unei organizaţii non-profit, succesul tău depinde de cele mai multe ori de capacitatea ta de a angrena şi de a recruta influenceri care să se conecteze cu ideile tale.

Când creezi legături cu influenceri cunoscuţi şi respectaţi, evoluezi de la modelul „unul către mai mulţi” la „mai mulţi către mai mulţi”, permiţându-le celorlalţi să-ţi transmită ideile mai departe, către comunităţile din care fac parte.

Ce urmează, sunt 12 strategii care garantează sprijinul influencerilor şi le dă posibilitatea de a amplifica mesajul. Pe măsură ce te vei familiariza cu următoarele idei – împrumutate din politică, media, tehnologii, content marketing şi educaţie – imaginează-ţi cum s-ar putea aplica în cazul tău fiecare dintre ele, apoi fii creativ şi adăugă propriile idei.

1. Petrecerea în casă

Cea mai răspândită metodă în politică şi strângerea de fonduri pentru organizaţii non-profit, petrecerile în casă sunt de toate formele şi dimensiunile. La capătul informal, se află adunările de tip MeetUp în care o gazdă îşi adună prietenii şi vecinii sau îşi deschide casa pentru participanţii interesaţi. Toată lumea se adună în jurul televizorului pentru a urmări un mesaj pregătit sau se alătură unei teleconferinţe sau unei transmisii live de la sediul de campanie pentru a obţine cele mai recente informaţii.

Majoritatea petrecerilor formale, de obicei evenimente de strângere de fonduri, sunt adunări ce au loc în reşedinţe private, organizate cu mult mai mult fast. Şampania curge în pahare şi prezentările sunt scurte, dar cuferele sunt pline până la finalul unei astfel de seri.

Lecţia învăţată: Foloseşte-te de reţeaua ta de contacte pentru a a da avânt ideilor tale şi pentru a-ţi finanţa cauza. Cum te poţi folosi de strategia petrecerii în casă pentru a educa şi captiva oamenii cu ideile tale?

2. Turneul de ascultare

O altă tehnică populară în lumea politică este turneul de ascultare. Gândeşte-te numai la succesul campaniei politice a lui Hillary Clinton, din 1999, când a candidat la postul de senator al statului New York. Ea a început cu un turneu de ascultare de-a lungul statului, ceea ce i-a dat şansa de a lua la cunoştinţă preocupările potenţialilor alegători şi să se familiarizeze cu problemele şi provocările reprezentării statului.

Această strategie funcţionează foarte bine şi în afara sferei politice. Când Van Ton-Quinlivan a fost desemnată drept Vice Cancelar al departamentului privind forţa de muncă şi dezvoltarea economică a colegiului de stat din California, şi-a lansat propriul turneu de ascultare pentru a introduce o nouă iniţiativă la nivel statal, „Făcând ceea ce trebuie pentru locuri de muncă şi economie”, o campanie inovativă de reducere a decalajelor de competenţe pe întreg teritoriul statului.

Găzduită de către liderii comunitari din diferitele regiuni ale statului, Ton-Quinlivan şi-a împărtăşit viziunea în întâlnirile organizate la primării. Combinaţia dintre backgroundul politic al gazdelor sale şi întâlnirile „de acasă” ale ascultătorilor săi a deschis mintea oamenilor la ideile sale şi a crescut angajamentul în rândul potenţialelor părţi interesate.

Lecţia învăţată: contactează părţile interesate şi creează un mediu sigur pentru ele pentru a-şi putea exprima punctele de vedere şi să le poţi prezenta ideile tale. Cine sunt liderii-cheie din comunitatea ta care ar putea să organizeze un turneu de ascultare? Care sunt părţile interesate care ar trebui invitate?

3. Turneul Media

În timp ce turneul media a fost o modalitate standard de ani de zile de a construi o metodă de promovare pentru cărţi, produse şi servicii, metodele de a câştiga o audienţă s-au extins în mod exponenţial. Nemai limitându-se la discuţia duminicală de dimineaţă, media s-a lansat în online către mii de emisiuni radio găzduite de către proprietari de afaceri locale, autori şi purtătorii de cuvânt din comunitate. În ceea ce priveşte partea printată, nu mai suntem limitaţi la publicaţiile mari, precum New York Times sau Wall Street Journal; tot mai multe bloguri şi site-uri de ştiri apar în fiecare zi, să nu mai vorbim de aplicaţiile de ştiri care cern informaţiile pentru publicul-ţintă.

Vestea bună (dar şi cea proastă) este că există numeroase oportunităţi de a-i aborda pe cei pe care vrei să-i influenţezi. Fie că optezi pentru o strategie de guest poster pe bloguri/site-uri cu trafic ridicat sau pentru o strategie de invitat surpriză pe posturi locale sau naţionale radio sau tv pentru a da interviuri, ideal ar fi să dezvolţi câteva (3-5) puncte-cheie şi să continui să le consolidezi pe toată durata turneului media.

Lecţia învăţată: află care sunt site-urile sau emisiunile cu trafic ridicat, unde publicul ascultă în mod activ şi foloseşte numai cele 3-5 puncte cheie care sunt uşor de ţinut minte şi repetat. Cum poţi folosi media pentru a-ţi amplifica mesajul şi să construieşti capacitatea de înţelegere?

Uite că ajunserăm să trecem şi hopul ăsta. Făcurăm doi anişori :)

You’re my end and my beginning <3

Hello, lovelies! Am revenit în blogosferă şi cum altfel să-mi fac intrarea, dacă nu într-un mod triumfal, cu un articol cu greutate?

Surfând pe net zilele trecute, am descoperit ceva extrem de amuzant. Un calup dintr-un stand up difuzat pe HBO, care punea întrebarea “de ce se mai întâlnesc femeile cu bărbaţi, mai ales când ştiu că aceştia reprezintă principala ameninţare împotriva lor?” Mi-am zis, funnieh, hai să râd.  Apoi am realizat că nu există nici un argument solid în spatele afirmaţiilor lui Louis C.K., comedianul în cauză.

Sursa: aici

Şi apoi a dat curiozitatea în mine, ca într-o pisică venerabilă ce sunt. Şi am găsit acest articol, reprodus mai mult sau mai puţin integral mai jos.

La un simplu search pe Google, “cauza principală a rănirii femeilor” va returna ca rezultate o sumedenie de site-uri privind violenţa domestică împotriva femeilor, unde se prezintă ca “adevăr” (general valabil, desigur) faptul că bărbaţii sunt principala cauză a rănirii femeilor, acest lucru fiind repetat încontinuu.

Departe de a fi, însă, adevărat! La nivel global, principala ameninţare a integrităţii corporale a femeii este traficul. Maşinile sunt mult mai periculoase decât bărbaţii. Pe locul al doilea se află căzăturile. Da, chiar şi scările sunt mult mai periculoase decât bărbaţii.

Totuşi, hai să ne uităm mai atent la societatea occidentală. Poate sunt doar bărbaţii americani, canadieni, britanici sau australieni care poartă pe umerii lor toată vina. Numai în Canada, principalele trei cauze de rănire a femeilor sunt cauzate de trafix, căzături şi auto-vătămare. Rezumatul pe grupe de vârstă şi sex înfăţişează următoarele aspecte:

  • în ultimul an: atât în cazul femeilor, cât şi al bărbaţilor, principalele cauze de spitalizare au reprezentat-o căzăturile (pe primul loc), apoi atacurile.
  • în ultimii 4 ani: atât în cazul femeilor, cât şi al bărbaţilor, spitalizarea a fost necesară din cauza căzăturilor, apoi a otrăvirii.
  • în ultimii 5 până la 9 ani: atât în cazul femeilor, cât şi al bărbaţilor, s-a realizat spitalizarea în urma căzăturilor şi a loviturilor.
  • în ultimii 10 până la 14 ani: principala cauză de spitalizare, atât în cazul femeilor, cât şi al bărbaţilor, au fost căzăturile, apoi, pe locul al doilea, loviturile (în cazul bărbaţilor) şi auto-vătămarea intenţionată (în cazul femeilor).
  • în ultimii 15 până la 19 ani: în rândul bărbaţilor, căzăturile au reprezentat principala cauză a sptalizării, urmată de coliziunile din trafic. Pentru femei, principala cauză a spitalizării a reprezentat-o auto-vătămarea intenţionată, urmată de coliziunile din trafic.
  • în ultimii 20 pana la 24 de ani: pentru bărbaţi, loviturile au fost principala cauză a spitalizării, urmată de căzături, iar pentru femei, auto-vătămarea intenţionată, urmată de căzături.

În Australia? Aceeaşi poveste: căderi accidentale şi accidente de maşină. În Marea Britanie? Accidente rutiere şi căderi. Şi încă o bucată de informaţie interesantă: în Statele Unite, se pare că cele mai răspândite leziuni sunt cele cauzate de boală, după căderile accidentale şi accidentele rutiere. Ce reprezintă leziunile cauzate de boală? Acestea reprezintă leziunile cauzate de neatenţia unui medic sau a unui chirurg sau prin tratament medicamentos neadecvat sau a unui diagnostic greşit.

Atunci de ce cineva atât de cunoscut precum Louis C.K. poate împroşca în direcţia bărbaţilor o idee atât de nebunească încât poate fi uşor demonstrată a fi falsă, iar apoi să fie şi aplaudat pentru ea? Bărbaţii sunt principala cauză a rănirii femeilor? Cea mai mare ameninţare a lor? Sursa haosului total? (bine, cu asta cred că sunt oarecum de acord… :D ) Femeile sunt pur şi simplu de aplaudat pentru că au curajul de a se afla în compania unui bărbat ce reprezintă o ameninţare cumplită la securitatea lor personală?

Noi, femeile, avem mai multe şanse să ne rănim când conducem spre întâlnire sau când alergăm pe scări în jos decât din cauza oricăror altor factori de risc combinaţi.

Situaţia aceasta nefericită a luat proporţii deja. Nu există nici un alt cuvânt pentru ceea ce Louis C.K. şi persoanele care s-au amuzat pe seama cuvintelor sale au generat, decât misandrie. O ură şi frică explicite de bărbaţi.

Bărbaţii nu sunt principala cauză a rănirii şi ameninţării femeilor. Nici măcar nu se apropie. Louis şi ceilalţi ca el pot spune astfel de lucruri cu lejeritate deoarece cuvintele lor se încadrează cu uşurinţă într-un trecut cultural în care bărbaţii sunt portretizaţi drept periculoşi şi violenţi şi sunt consideraţi o ameninţare ce trebuie înfrânată şi dispersată. Pentru a face lumea un loc mai bun pentru femei, bărbaţii trebuie neutralizaţi şi dezarmaţi.

Persoane precum Louis C.K. se folosesc de oportunitatea aceasta de a face propaganda pentru a putea convinge oameni normali şi raţionali că cea mai mare ameninţare la adresa femeilor o reprezintă bărbaţii. Maşinile sunt cele mai mari ameninţări la adresa integrităţii corporale, fie că eşti femeie sau bărbat, urmate de scări.

Nu e de mirare că Louis C.K. este lăudat de feministe şi, într-o oarecare măsură, acesta este un lucru bun. Fisurile din curentul feminismului s-au transformat în canioane, dezvăluind adevăratul F din spatele cuvântului cu F: feminismul s-a transformat în fascism. Fasciştii americani sunt cel mai uşor de recunoscut prin pervertirea deliberată a adevărului şi realităţii. Publicaţiile şi propaganda lor cultivă cu atenţie fiecare fisură a dezbinării, fiecare spărtură în frontul comun împotriva fascismului.

Fascismul şi-a iţit capul urât în cultura occidentală de multe ori, dar niciodată nu a câştigat vreo bătălie., fiind întotdeauna învins. Cu cât feminismul îşi dezvăluie adevărata noua faţă, cea a fascsmului, cu atât mai bine. Nu poţi lupta cu un duşman dacă nu ştii că e un duşman.

Alte linkuri pe aceeaşi temă: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9

La începutul lunii noiembrie, pe când mult-aşteptatul film The Mortal Instruments a ajuns şi în cinematografele noastre, am căşunat pe my boyfriend să ne luăm romantic de mănuţă şi să mergem să vedem această peliculă. Nu mai ţin minte de ce nu am ajuns să-l vedem în oraş, cert este că după ce l-am văzut online (şi gratis, evident), mă bucur enorm că nu am făcut-o atunci când am vrut iniţial.

Seria “The Mortal Instruments” se constituie din 6 romane fantasy pentru tineri, din care până în prezent au fost publicate 5, eu citindu-le pe primele 3. Deh, cumva a trebuit să folosesc e-book reader-ul primit Crăciunul trecut de la the boyfriend :D Acţiunea se învârte în jurul Shadowhunter-ilor (jumătate oameni, jumătate îngeri) care se străduiesc să menţină echilibrul şi pacea pe Pământ. Nu are rost să intru în amănunte, dar credeţi-mă pe cuvânt când spun că, comparativ cu alte cărţi din genul fantasy, această serie este o nestemată.

Acţiunea este alertă, dar autoarea – Cassandra Clare – se opreşte şi insistă pe fragmentele importante, care creionează acţiunea spre final. Chiar dacă nu ne serveşte totul pe tavă, îţi indică exact acele bucăţi rămase, care spre final se unesc într-un frumos puzzle şi dezvăluie secretele pe care nu ni le-a împărtăşit de la început. Personajele sunt construite cu grijă şi, de-a lungul celor 3 cărţi pe care am apucat să le citesc, asisţi la maturizarea lor, suferi o dată cu ele, le impărtăşeşti opinii sau frustrări şi-ţi devin simpatice. Peisajele şi împrejurimile sunt descrise clar, iar dacă pentru New York poţi oricînd să dai o raită pe net petru a-i confirma descrierile, pentru DownWorld trebuie să te foloseşti de ochii minţii…

Buuun. Ce-am făcut eu mai sus? Am ridicat în slăvi cărţile. Are rost să mai spun că le-am terminat într-o săptămână? :D Recunosc, sunt vinovată, muream să aflu cum se termină romanţa dintre Clary şi Jace, mai ales că la finalul primei cărţi, după ce se îndrăgostesc unul de celălalt, cei doi află că sunt fraţi. Ce o să fac de aici mai departe? O să demontez un pic filmul, nu de alta, dar am poftă de puţine spoilere. (gif-urile de mai jos fac parte din film şi înfăţişează sărutul din seră – “îndrăgostirea” şi momentul de final, după ce află că sunt fraţi).

Nu-i aşa că arată bine? O să vă întrebaţi ce anume nu mi-a plăcut la film, mai ales după aşa cadre frumoase. Ei bine, dragii pisicului, nu mi-a plăcut nimic. Nimic, nimic, nimic. Dar cum ştiţi că sunt o masochistă, am rezistat stoic până la final.

Ca o mică introducere, motivul pentru care am citit cărţile a fost chiar trailerul filmului. Cu o distribuţie din care fac parte Lena Headey, Jonathan Rhys Meyers, Aidan Turner, Lily Collins, Robert Sheehan, Kevin Zegers, hai, chiar şi Jamie Campbell Bower (deşi se ştie că jocul lui actoricesc a mai îngropat o franciză), un film fantasy nu prea avea cum să o dea în bară. Şi totuşi a făcut-o. Big time!

Cum în ultima vreme se practică ciopârţirea cărţilor care stau la baza unor filme pentru a stoarce cât mai mulţi bani de la public şi fani (în romane, Sookie nu se cuplează niciodată cu Alcide, iar Eric nu face plajă gol în vârful unui gheţar în timp ce citeşte poezii), m-am aşezat cuminţică în pat şi mi-am luat laptopul în braţe hotărâtă să judec filmul în funcţie de propriile-i merite şi nu după carte. Nimic însă nu m-a pregătit pentru dezamăgirea ce a urmat; acţiunea a fost grăbită, cadrele agitate, iar ritmul dintre ele inegal, cireaşa de pe tort constituindu-l faptul că regizorul/scenariştii nu au făcut nici un efort în a ne înfăţişa şi obişnui cu lumea în care se desfăşura acţiunea. La fel şi în cazul personajelor. Oricare dintre personaje ar fi putut muri în orice moment şi nu aş fi simţit nimic, deoarece nu au făcut nimic pentru a-mi căştiga simpatia. Aceleaşi personaje pe care le-am adorat în paginile cărţilor.

Dacă lucrurile începeau să meargă prost, nici scenariul nu s-a lăsat mai prejos. Conversaţiile lungi şi inteligente din cărţi, din care mai descopereai o trăsătură de caracter sau un nou element care se adăuga la intrigă, au fost ciopărţite şi transformate în replici siropoase, probabil pentru a fi pe înţelesul publicului larg, american. Jace îi spune lui Clary, fără a fi existat vreo indicaţie în prealabil în acest sens, referindu-se la persoana ei, că a întâlnit un înger, pe fundalul întregului lor trecut (că sunt o super-specie creată din îngurgitarea sângelui îngerului Raziel de către oameni dintr-o cupă specială). Jace din carte este un fel de târfă masculină (deşi nu există nici o dovadă clară în acest sens), amuzant, inteligent, cumpătat, care-şi poartă cu mândrie cicatricele obţinute în luptă, care, pe măsură ce-i cade Clary cu tronc, încearcă să suprime sentimentele printr-o tachinare făţişă; Jace din film o sărută fără nici un preambul, acuzând-o 5 minute mai târziu că umblă cu mai mulţi băieţi în acelaşi timp. Hormonii adolescentini… sau interpretarea acestora de către producători.

Nu s-a pus deloc accentul pe dezvoltarea personajelor. Clary nu are absolut deloc personalitate, nici un atribut nu o poate descrie, poate, cu excepţia, aceluia de a fi “proastă”. Cum mi-am putut da seama de asta? Scopul acţiunii personajelor ce se vor a fi principale este acela de a descoperi Cupa, iar când Clary o face (deh, trebuia să existe un motiv pentru care ea este principala), o arată singurelor două personaje care sub nici o formă nu luptau de partea binelui. Producătorii ne-au pus-o în faţa ochilor, parcă spunându-ne: “Asta e protagonista. De acum înainte trebuie s-o plăceţi, că de asta e protagonistă!”  Nu avem nici un motiv să ne fie simpatică. Actriţa este, în mod evident, tânără şi, pentru vârsta ei, talentată, dar rolul acesta nu putea să fie mai nepotrivit pentru ea. Clary ne este înfăţişată din fragmente de conversaţie, personaje care nu au nici un pic de chimie pe ecran şi flashback-uri atât de dezordonate, încât dacă nu ai citit cărţile, îţi poţi da seama că filmul nu are nici un sens. Şi nici în cazul celorlalte personaje scenariştii nu s-au lăsat mai prejos: le-au distrus complexitatea şi le-au redus la o singură caracteristică, care, din păcate, nu le face decât un deserviciu. Simon e doar un tocilar, Alec e homosexual, Isabelle e plângăcioasă, Valentine e diabolic, Hodge este dual, Luke e un prieten de familie, iar Jace este personajul principal masculin standard, cu înclinaţii spre replici siropoase şi salvatul lui Clary de fiecare dată când e proastă şi se aruncă în vâltoarea evenimentelor fără a gândi înainte.

Au fost prezentate locuri, evenimente, persoane fără a li se face o introducere în poveste sau follow-up. De exemplu, când Clary realizează că i s-a făcut o vrajă pentru blocarea amintirilor, iar Jace o duce la Călugării Tăcuţi pentru a îndepărta această vrajă, existenţa lor şi traiul de sub cimitir nu sunt explicate, spectatorii trebuie să trateze precum o stare de fapt faptul că ei sunt acolo. De asemenea, se menţionează un Consiliu şi un Acord, dar nimeni nu-şi face timp să explice ce-i cu ele şi de ce e nevoie ca acestea să existe, cineva acolo în America presupunând, probabil, că toţi spectatorii au citit cărţile şi cunosc etimologia.  De asemenea, ni se explică sumar nevoia de a găsi Cupa, un fel de Sfântul Graal al Nefilimilor, necesar pentru a crea mai mulţi Shadowhunter-i, aceasta fiind şi situaţia celorlalte arme prezentate. Clary primeşte la un moment dat de la Jace o piatră luminoasă, care în cărţi îşi joacă propriul rol. Aici, abia dacă este un cadou de ziua ei, de care nu-şi mai aminteşte nimeni mai târziu. În aceeaşi situaţie se află şi baghetele (în romane au caracteristici diferite şi fiecare Shadowhunter are două) şi fac ceea ce are nevoie fiecare personaj să facă la un moment dat, fie că desenează rune, ucid demoni sau lichefiază cărţi pentru a putea spiona prin ele. Ar fi putut, la fel de bine, să fi fost şurubelniţa sonică a lui Dr. Who.

Atracţia dintre Clary şi Jace este forţată. Nu există nici măcar un indiciu care să ne lumineze cu privire la dragostea ce se înfiripă între ei într-o clipă. O găseşte, o aduce la Institut, o sărută, o dă afară din Institut, îi e dor de ea, o aduce înapoi, face tot ce îi cere ea şi apoi, BAM!, suntem fraţi, dar o să-i dea de capăt pentru că nu se simte corect ca ei să fie fraţi. Unde sunt tachinarea şi conflictul interior? Şi de ce, absolut gratuit, fără nici o dovadă de atracţie/dragoste, nici din partea ei şi, cu atât mai puţin, din partea lui Alec, Clary îl acuză pe cel din urmă că e homosexual şi îndrăgostit de Jace? În carte, sentimentele unuia pentru celălalt joacă un important rol secundar, sunt acolo, ştii de ele, dar nu îţi sunt forţate pe gât la fiecare cadru. În film, din momentul în care se sărută, devine mai important ca ei doi să fie împreună decât să găsească Cupa.

Poate pe măsură ce am înaintat în vârstă am devenit mai pretenţioasă cu filmele pe care le urmăresc, dar tot ce pot spune despre TMI:CoB este că este un film jalnic.

Acum ceva vreme am provocat-o pe prietena mea Lucia, mare amatoare de arta picturii pe unghii, să recreeze acest model. Bineînţeles că nu am avut răbdare ca ea să work her magic, aşa că am folosit-o pe Dana drept cobai şi am realizat tentativa de manichiură de mai jos.

Dar cum ca la orice leapşă doar te inspiri din tema dată, Lucia a schimbat regulile jocului şi mi-a pictat acest model:

luciaCe naiba? De la ce am plecat şi la ce am ajuns? Aşa că m-am foit, m-am gândit şi am decis să aduc brăduţul de Crăciun pe unghii. Zis şi făcut :D

Să aveţi un Crăciun călduros şi, în general, Sărbători fericite!

“Când în noapte te trezeşti,/Lângă tine ce-ţi doreşti?”

Cum le zici, tu, Delia, ca un om mare :)

Deoarece a fost ziua de naştere a Dănuţei săptămâna aceasta şi nu am punctat cu nimic special momentul pe blog, pentru a mai schimba şi cadrul ultimelor articole postate, ia să vedem ce zice numerologia despre ziua de naştere a soră’mii :D

Născuţi în ziua 3: Imaginativii

Ziua de naştere 3: personalitate

Inspiraţi, plini de vitalitate, sociabili, veseli şi entuziaşti, cei născuţi pe 3 au capacitatea de a le transmite celorlalţi emoţiile, mai ales în dragoste şi în artă. Au carismă, graţie, strălucire. Sunt imaginativi, au simţul culorii, scenei, micului şi marelui ecran. Scriu frumos. Buni comunicatori, se descurcă minunat în negocieri şi vânzări. Inteligenţa ascuţită şi spontană e dublată de o mare sete de cunoaştere.

Ziua de naştere 3: defecte

Superficialitate, nestatornicie, toane, frivolitate, nerăbdare şi tendinţa de a risipi, de a trăi mai scump decât le îngăduie veniturile.

Ziua de naştere 3: dragoste

Reacţionează viu la stimulii erotici, sunt afectuoşi, atrăgători şi foarte căutaţi de sexul opus. Se poate să umble din floare-n floare până întâlnesc partenerul potrivit, dar când o fac îi sunt foarte devotaţi.

Hmm, nu pot spune că la ultimul aspect o regăsesc pe Dana, dar în rest să zicem că-i seamănă oarecum portretul-robot :)

Articolul acesta este împrumutat de pe http://www.eastrolog.ro/

Lucram zilele acestea la raportul anual al resurselor umane când mi-a fost atrasă atenţia de 2 aspecte: numărul femeilor din firmă şi modul în care acestea sunt tratate. Nu mă înţelegeţi greşit, nu suntem tratate prost sau degradant, dar dat fiind domeniul de activitate – construcţiile civile şi industriale – nici nu putem fi tratate precum nişte prinţese. Ceea ce îmi readuce în atenţie alte două întâmplări:

Prima a avut loc la discuţia iniţială dintre mine şi actualul meu şef. M-a întrebat de cât timp lucram la Cummins, dacă îmi place ceea ce fac şi dacă nu îmi va fi greu să o iau de la zero într-un alt domeniu de activitate. Răspunsul meu, bazat pe experienţa anterioară cu Cummins a fost negativ. Nu, nu îmi va fi greu să o iau de la capăt, din contră, o consider o provocare. Şi ce mai provocare este :) A doua a avut loc când m-am întîlnit cu Roxana, fosta mea şefă, şi după câteva schimburi de impresii, a părut surprinsă că sunt deja implicată în problemă. Păi cum aş putea să mă menţin în rol dacă nu mi-aş consuma şi ultimele rezerve de grăsime pentru a duce firma asta pe culmi cât mai înalte? (expresia preferată a unui subaltern al meu care crede că o să revoluţionez construcţiile). Şi de aici începe tărăşenia, dragii pisicului.

În grupul de firme Recon sunt angajaţi în momentul de faţă +/- 400 de oameni, dintre care doamne doar 34, iar acestea nu lucrează doar la birouri. Mi-am pus atunci eterna întrebare “de ce?” Cea mai bună echipă de zidari e alcătuită, de fapt, din zidăriţe, iar la HR, departament dedicat de obicei în exclusivitate sexului frumos, există 2 domni care-i fac de ruşine pe experţii în legislaţie de la ITM. Şi totuşi, care e problema? Să fie domeniul construcţiilor anti-feminist şi să nu acorde egalitate în drepturi?

Cum sunt curioasă din fire m-am documentat un pic şi a reieşit următoarea statistică (ajută şi faptul că internetul e plin de ele, deci nu trebuie să mă credeţi pe cuvînt, căutaţi singuri wage gap, egalitarianism şi anti-feminism şi vedeţi ce iese din toată treaba asta). Dar să purcedem:

Bărbaţii suferă mai multe accidente în caz de război

    • 99,999% dintre victimele americane înregistrate în războaie sunt de sex masculin;
    • cel puţin 97% dintre decesele înregistrate de la Războiul din Golf încoace sunt de sex masculin;
    • numărul femeilor rănite sau cărora li s-au amputat membre este considerabil mai mic decât al bărbaţilor: cel puţin 378 femei rănite faţă de 17490 bărbaţi, cu 11 cărora li s-au amputat membre faţă de peste 400 de bărbaţi;

Un studiu al Pentagonului cu privire la starea de sănătate a soldaţilor ce se întorc de pe fronturile din Irak şi Afganistan,  publicat în martie, arată că mai mult de o treime dintre aceştia a beneficiat de consiliere psihologică. Defalcarea pe sexe: 23,6% dintre femei au raportat o problemă de sănătate mintală, comparativ cu 18,6% dintre bărbaţi. În prezent, în America, femeile nici măcar nu sunt obligate să se înroleze, spre deosebire de bărbaţi, fie că sunt sănătoşi sau nu, din punct de vedere fizic şi mental. Cu toate acestea, atunci când sunt lăsate la vatră, femeile primesc toate beneficiile unui veteran, cu o reducere de 3%.

Bărbaţii au locuri de muncă dure

      • 93% dintre accidentele şi decesele industriale sunt reprezentate de către bărbaţi;
      • uciderea din culpă este cauza principală de deces la locul de muncă pentru femei şi reprezintă doar 6%;

De exemplu, între 1890 şi 1917 peste 230 000 de ceferişti americani au fost ucişi la locul de muncă. Una dintre cele mai periculoase meserii o reprezenta “frânarea”, deoarece fiecare vagon trebuia oprit individual (la intrarea în gară) şi intra în incidenţa celui care frâna să oprească 4-5 vagoane. Maneta care facilita frânarea vagoanelor se afla pe plafonul acestora şi nu era nemaiauzit ca persoana care frâna să fie aruncată de pe vagon în timpul călătoriei.

Bărbaţii mor mai des decât femeile din cauze nenaturale

Bărbaţii reprezintă:

  • 76% dintre victimele omuciderilor;
  • 80% dintre numărul sinuciderilor;

De asemenea, sinuciderea ocupă locul 11 în topul cauzelor de deces în SUA, înregistrându-se 30622 de sinucideri în anul 2001. Reprezintă a treia cauză de deces în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani. Bărbaţii cu vârste peste 75 ani sunt cel mai adesea victimele decesului prin suicid, iar pentru toate grupele de vârstă, ponderea deceselor cauzate de sinucidere este de 4 bărbaţi la o femeie.

Cele mai frecvente victime ale sinuciderilor sunt părinţii divorţaţi sau înstrăinaţi. În fapt, un tată divorţat are de 10 ori mai multe şanse de a-şi pune capăt zilelor decât o mamă divorţată şi de 3 ori mai multe şanse decât un tată căsătorit.

Din primele 15 principale cauze de deces în America, bărbaţii conduc la 12 categorii, se află la egalitate cu femeile la două şi sunt lăsaţi în urmă la una singură, dar doar din cauză că tot mai multe femei mor de boli de inimă în fiecare an.

Bărbaţii reprezintă majoritatea covârşitoare a victimelor violurilor

Violul masculin a fost numit “Cel mai bine păzit secret al închisorilor americane”. Se estimează că există peste 300 000 de victime ale violurilor masculine în închisorile americane în fiecare an. Prin comparaţie, un raport al Naţiunilor Unite, compilat din date guvernamentale provenite din 65 de ţări, arată că un număr de peste 250 000 de violuri ale bărbaţilor asupra femeilor se înregistrează în fiecare an.

Potrivit estimărilor din 2009 ale Anchetei Naţionale privind Victimele Crimelor din SUA, doar 55% din violuri si agresiuni sexuale au fost raportate către reprezentanţii legii. Când un bărbat este însă violat, se consideră că mai puțin de 10% dintre aceste acte sunt raportate. Violurile bărbaţilor de către femei sau cele asupra femeilor de către femei au fost ignorate cu desăvârșire în acest studiu.

Alte date privind violurile masculine:

  • 2,1% dintre bărbaţi au raportat sex vaginal forțat cu partenerul de cuplu, comparativ cu 1,6% dintre femei în anul 2008;
  • 94% dintre tinerii abuzați sexual în instituțiile de corecție au raportat că au fost abuzați de către personalul feminin;
  • dintre deținuții care au raportat relaţii de natură sexuală cu un membru al staffului, aproximativ 65% au indicat un agresor de sex feminin;
  • 50% dintre tinerii fără adăpost din British Columbia au raportat că au fost abuzaţi sexual de femei.
  • Bărbaţii sunt înşelaţi în procesele de divorţ şi custodie

    Femeia reprezintă, în 66% din cazuri, partea care depune actele pentru divorţ. Cât de des s-a întâmplat ca femeile să fie cele care îşi doresc divorţul mai mult decât bărbaţii? În 2/3 din cazuri. Adică exact numărul celor care au înaintat actele pentru acţiunea de divorţ. Şi totuşi, un alt studiu al cuplurilor divorţate a demonstrat în urma interviurilor luate atât femeilor, cât şi bărbaţilor divorţaţi, că doamnele au fost cele care au dorit să pună punct mariajului.

    Femeile primesc copilul în aproximativ 84% din cazurile de custodie. În primăvara anului 2002, o valoare estimată de 13,4 milioane de părinţi au primit custodia a 21,5 milioane de copii sub 21 de ani al căror alt părinte trăia în altă localitate. Aproximativ 5 din fiecare 6 părinți cărora li s-a acordat custodia au fost mame (84,4%), celălalt 1 din 6 fiind taţii (15,6% ), proporții neschimbate statistic din 1994.

    Bărbaţii divorţaţi sunt deseori devastaţi de pierderea copiilor. Este un fapt puțin cunoscut în Statele Unite: bărbaţii iniţiază doar un număr mic de divorțuri care implică copii. Cei mai mulţi dintre aceştia nu şi-au previzionat divorțurile și sunt adesea trataţi foarte nedrept de către instanțele de judecată privind familia.

    Frauda privind paternitatea este agresivă în America:

    • 30% dintre cei indicaţi ca părinți au descoperit în urma unui test de paternitate că nu sunt părinţii biologici ai copiilor în cauză. Nu numai că această situaţie crează un dezechilibru în căsnicii şi în relaţiile cu copiii, însă trebuie avute în vedere şi daunele cauzate copiilor fără un tată:

    - 63 % dintre sinuciderile în rândul tinerilor sunt înregistrate în familiile fără o figură paternă – de 5 ori media;
    - 90% dintre toți copiii fără adăpost și fugari provin din casele fără tată – de 32 de ori media;
    - 85% dintre toți copiii care prezintă tulburări de comportament provin din familii fără tată – de 20 de ori media;
    - 80% dintre violatorii cu probleme de comportament provin din familii fără tată – de 14 ori media;
    - 71% din elevii care cad victima abandonului şcolar de la liceu provin din familii fără tată – de 9 ori media;
    - 75% dintre toți pacienții adolescenți aflaţi în centrele de tratare a abuzului de substanţe chimice provin din familii fără tată – de 10 ori media;
    - 70% din tinerii aflaţi în grija instituțiile de stat provin din familii fără tată – de 9 ori media;
    - 85% din toți tinerii din închisori provin din familii fără tată – de 20 de ori media.

    Bărbaţii sunt adesea înşelaţi de Sistemul Judiciar

    Există o evidentă discriminare anti-masculină în sistemul de justiție penală, iar disparitatea condamnărilor dintre femei și bărbați o depășește pe cea dintre albi și oricare altă minoritate.

    Exemple de condamnări, în medie, pe sexe:

    • femei – 18,51 luni;
    • bărbaţi – 51,52 luni;

    De obicei, judecătorii sunt mai îngăduitori cu reprezentantele sexului frumos, în favoarea cărora acordă clemenţă.

    În 2006, rata de încarcerare în SUA a fost de 751 deţinuţi la 100 000 locuitori (cea mai mare din lume), depăşind cu mult valoarea Rusiei, de 626 deţinuţi la 100 000 locuitori.

    93 % din populația încarcerată este de sex masculin, cu peste 60 % neavând studii medii. America a întrecut Rusia, fiind țara cu cel mai mare procent de populație încarcerat, dar încă pretinde a fi cea mai liberă țară de pe pământ.

    Numărul persoanelor eliberate condiționat a crescut dramatic, alături de populația instituționalizată. În prezent, există 7,2 milioane de americani încarcerați sau eliberaţi condiționat, înregistrând o creștere de mai mult de 290% faţă de 1980.

    Problema disparităţilor la condamnare este agravată de o serie de acuzaţii false:

    Peste 205 persoane condamnate pe nedrept au fost exonerate prin intermediul a noi probe ADN de la începerea proiectului Innocence, 204 dintre cei acuzaţi pe nedrept fiind bărbaţi. Cei mai mulţi dintre ei fuseseră închişi pentru viol. Falşii acuzatori sunt rareori urmăriţi penal, iar când acest lucru totuşi se întâmplă, sunt cercetaţi pentru un delict considerat minor, în timp ce violul este tratat ca infracţiune deosebit de gravă. Se estimează că în acest moment se mai află în închisorile americane între 20 000 şi 100 000 de persoane condamnate pe nedrept. Cercetările efectuate au ridicat rata violurilor false la 41%.

    Pedepsele capitale sunt acordate aproape exclusiv bărbaţilor: de la restabilirea pedepsei cu moartea în 1976 au avut loc peste 1200 de execuţii în SUA. 11 dintre acestea, sau mai puţin de 1%, au fost femei. Acest lucru reprezintă un contrast puternic, având în vedere că, conform Departamentului de Justiţie, femeile comit 10% din toate crimele, sunt implicate în 35% din totalul violenţelor domestice (sunt implicate în sensul că conving alte persoane să ucidă pentru ele), iar 30% dintre femeile arestate pentru crimă au ucis un membru al propriei familii.

    Şi mai multe discrepanţe:

    Cu toţii cunoaştem istoria opresiunii drepturilor femeilor de a-şi exprima votul, dar puţini ştim că aproape toate femeile născute în secolul 20 au avut, la momentul împlinirii vârstei legale, dreptul de a vota. Pe de altă parte, 42% dintre bărbaţii californieni ucişi în războiul din Vietnam (2381 persoane) şi-au dat viaţa pentru ţara lor fără ca aceasta să le fi acordat dreptul la vot. De ce?

    Cel mai tânăr soldat american, mort în războiul din Vietnam, avea 15 ani. Cel puţin 5 bărbaţi ucişi în Vietnam aveau 16 ani. Cel puţin 12 bărbaţi în Vietnam aveau 17 ani. Se estimează că au fost aproximativ 120 de americani care au declarat alte ţări drept state de reşedinţă. Cel puţin 25000 dintre cei ucişi în Vietnam aveau 20 de ani sau mai puţin, în timp ce cel mai vârstnic avea 62 de ani.

    Dacă aduni numărul tuturor bărbaţilor care au murit pentru SUA pe parcursul secolului 20 fără să le fi se acordat dreptul la vot, rezultatul va fi ameţitor.

    În America, există peste 270 de comisii care militează pentru drepturile femeilor, în timp ce există decât una dedicată bărbaţilor, în New Hampshire.

    Există peste 700 de programe de studii dedicate femeilor în colegiile şi universităţile americane în care se predau mii şi zeci de mii de ore într-o perspectivă feministă, dar nici măcar un program sau curs care să predea bărbaţilor dintr-o perspectivă masculină.

    Bărbaţii reprezintă jumătate dintre victimele violenţelor domestice (26% sunt ucişi de către propria parteneră), dar li se refuză servicii de asistenţă plătite din taxele contribuabililor. Rapoartele CDC demonstrează că în cazul violenţelor domestice uni-direcţionale (adică unul dă, iar celălalt încasează), femeile sunt de cel puţin două ori mai susceptibile de a fi agresoarele. Rapoartele menţionează că femeile reprezintă 70% dintre autori, pe când bărbaţii doar 29%.

    Într-un alt studiu al CDC se prezintă o altă situaţie îngrijorătoare: victimele de sex masculin ale violenţelor în familie depăşesc 34%, iar bărbaţilor răniţi în războiul din Irak (şi alături de aceştia şi tuturor celorlalţi bărbaţi), rezidenţi ai statului California, li s-a revocat prin lege dreptul de a beneficia de ajutorul oferit în adăposturile pentru victimele violenţelor domestice. Doar un singur astfel de adăpost, localizat în Lancaster, California, mai oferă servicii pentru bărbaţi, iar din această cauză a fost “hărţuit” la scară largă.

    Bărbaţii sunt supuşi discriminării extreme în domeniul asistenţei medicale

    În ziua de azi bărbaţii mor, în medie, cu 6 ani mai devreme decât femeile. În 1920, diferenţa era doar de 1 an. Ratele de deces privind cancerul de prostată şi de sân sunt în continuare asemănătoare, dar deoarece bărbaţii mor mai des din alte cauze (accidente, războaie, boli de inimă, etc.), tot mai puţini bărbaţi ajung să moară de cancer de prostată. Aproape am putea spune că populaţia din Zimbabwe este imună la Alzeihmer când, de fapt, ei mor, din alte cauze înainte de a junge la vârsta la care pot contracta Alzeihmer.

    Până în prezent, există numeroase birouri federale dedicate sănătăţii femeilor şi nici măcar unul dedicat bărbaţilor. De asemenea, cea mai importantă parte a cercetărilor medicale defalcate pe sexe se face în favoarea femeilor.

    Bărbaţii suferă o diminuare a atenţiei în sistemul educaţional

    Băieţii se confruntă cu o perioadă semnificativ mai dificilă în educaţia timpurie (aşa cum am înfăţişat mai sus) decât fetele. Cu toate acestea, fetele, de la învăţământul primar până la colegiu, beneficiază de mai multe programe speciale concepute pentru a câştiga bătălia “egalităţii” pe care o poartă cu bărbaţii.

    Câteva informaţii cu privire la mitul diferenţei de salarizare

    În timp ce bărbaţii produc mai mulţi bani decât femeile, acestea controlează şi cheltuiesc mai mulţi bani decât bărbaţii. Femeile, ca şi grup economic defavorizat, reprezintă un mit care afectează în mod negativ imaginea bărbaţilor.

    Nu cu mult timp în urmă, legendarul David Ogilvy şi-a mustrat colegii deoarece le vorbeau de sus femeilor. I-a certat pentru că le ignorau sau că nu ţineau cont de ele, interpretând greşit salariile mai mari ale bărbaţilor drept o pondere mai ridicată a cheltuielilor. Şi câtă dreptate avea. Potrivit Serviciului de Analiză Economică, femeile (peste 51% din populaţia SUA, devenind astfel cel mai mare segment de consumatori) controlează peste 6 trilioane de dolari putere de cumpărare anual. Statisticile arată că:

    • femeile controlează 88% din totalul de achiziţii cu amănuntul din SUA. Unii experţi chiar prezic că, până în 2020, femele vor controla cea mai mare parte a finanţelor din America;
    • femeile controlează 75% din finanţele de familie. Din acestea, 43% revin familiilor cu active de peste 500 000 dolari;
    • femeile influenţează direct cheltuirea a două din cele 3 trilioane de dolari cheltuite anual în America;
    • femeile pornesc afaceri de două ori mai mult decât o fac bărbaţii;
    • una din 11 femei americane deţine propria afacere;
    • femeile decid sau influenţează peste 85% din totalul cumpărăturilor;
    • din 2010, femeile deţin majoritatea averilor din America;

    Recapitulând, bărbaţii se confruntă cu discriminarea sistematică în creşterea copiilor, politicile de violenţă domestică, educaţie, sistemul de justiţie, recunoaşterea paternităţii, munca forţată, serviciul militar, sănătatea publică, integritatea genitală (a se citi abuz sexual), acuze false, dreptul de reproducere, precum şi în reproducerea în mass-media.

    Ce rost mai are ca noi, femeile, să fim feministe, când deţinem toate drepturile pe care ni le putem dori?

    Nota autorului: Documentarea a durat câteva săptămâni, aşa că dacă sunteţi curioşi de unde mi-am extras datele, linkurile le găsiţi mai jos. În cazul în care vă veţi întreba de ce nu am scos date relevante pentru România, întrebaţi-vă singuri dacă voi aţi avea încredere în rapoartele publicate la noi. Eu nu.

    1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68

Sunt dependentă de Facebook. Am contul din 2007 şi preconizez că o să rămân membră a reţelei de socializare multă vreme de acum înainte. Dar asta nu mă împiedică să fiu mofturoasă cu privire la unele aspecte ale acesteia. Cel mai important (a se citi deranjant) este reprezentat de apariţia acelor pagini , cărora, chipurile, le-aţi dat like (“Ştiri din România” or something) şi care vă apar în feed şi vă sufocă restul intereselor precum pirul grâul.

Am apăsat butonul Unlike de prea multe ori pentru a mai număra, dar paginile acestea continuă să fie plăcute, chiar dacă nu e nimic de plăcut la ele. Tagline-urile ştirilor pe care le promovează sună cel puţin cretin (Răzvan i-a fost alături în cele mai grele clipe, iar Zăvo l-a părăsit pentru acest bărbat. Şi link la articol), iar ştirile în sine sunt atât de mindnumbing şi mindfucking, încât te întrebi ce popândăi cu 2 clase şi IQ 18 au putut să născocească aşa ceva.

Astăzi însă, într-o pauză prelungită de la evaluarea de personal, înainte de a mai violenta încă o dată butonul Unlike, am deschis 2 articole separate care înfăţişau, practic, aceeaşi poveste: el, un Adonis dependent de sala de forţă, îndrăgostit de ea, o shaormiţă rubicondă, pe care o supune la cure de îngrăşare. Mă rog, fiecare cu fetişurile lui bizare. El cu iubita plinuţă, cei cu site-ul cu ştirile care te informează despre nimic.

După care mi-am pus următoarea întrebare: înţeleg dacă toate ştirile ar fi despre vedete – autohtone sau nu -, atunci ar fi un fel de Acces Direct pentru cei care o ard boem pe Facebook şi nu se uită la tv, dar pe site-ul respectiv, implicit pe Fb, apar articole dedicate fetiţei care pictează în relief pentru orbi sau cazul tinerei căreia i-a desfăcut un prieten sutienul în timp ce aceasta conducea, provocând astfel un accident soldat cu morţi. Ok, blamaţi-mă :D Sunt o pisică curioasă şi dau click pe toate linkurile obscure. Dar revin din nou la întrebarea anterioara: de ce? De ce ai vrea să scrii despre astfel de ştiri şi de ce m-ar interesa pe mine astfel de ştiri? Mă rog, nu pe mine personal, am stabilit deja că sunt curioasă şi jumătate din timp plictisită, mă refer la mine omul inteligent, cu serviciu bun, maşină la scară şi rate la bancă.

De ce mi s-ar părea dizgraţioasă iubirea dintre o femeie (cu forme) şi un bărbat (sportiv)? De ce nu pot să o iau ca atare şi trebuie să mă leg de atributele lor fizice? Şi de ce nu pot să scap de pagina asta de ştiri din feed-ul meu?

Vă mai aduceţi aminte acest articol? Ei bine, aceasta este partea a doua, cea în care plonjăm un pic în adâncurile inteligenţei mele emoţionale.

Testul de inteligenţă emoţională

EQ-ul tău este cu mult peste medie. Dacă ai răspuns sincer la toate întrebările, ar trebui să fii foarte mulţumită de rezultatele tale. Cu toate acestea, având un grad înalt de inteligenţă emoţională nu înseamnă că nu există loc pentru îmbunătăţiri. Inteligenţa emoţională este pur şi simplu mult prea importantă pentru a o neglija.

Rezultatul general al testului EQ poate fi împărţit în următoarele componente:

Conştiinţă de sine: 100

Ai un grad de conştientizare a emoţiilor relativ ridicat, dar există loc de îmbunătăţiri.

În primul rând, foarte rar ai emoţii negative fără să le observi. De asemenea, poţi înţelege anumite situaţii sau persoane trecând peste aparenţe. Cu toate acestea, există loc de mai bine. În al doilea rând, eşti conştientă de gândurile tale şi de modul în care vorbeşti cu tine însăţi; cu toate acestea, poţi avea gânduri negative pentru o anumită perioadă de timp fără ca tu să le poţi observa. În al treilea rând, îţi conştientizezi cu uşurinţă punctele forte şi cele slabe.

Nivelul de auto-control: 115

Tu nu eşti sclavul emoţiilor tale. Chiar şi atunci când te confrunţi cu emoţii negative eşti în măsură să le controlezi. De asemenea, eşti capabilă adesea de a schimba în mod activ emoţiile. Aceasta reprezintă o abilitate importantă, aşa că ar trebui să încerci să o dezvolţi. Poţi schimba emoţiile prin schimbarea modului de concentrare mentală sau a fiziologiei. Atunci când te confrunţi cu provocări sau adversari, prezinţi un nivel destul de bun de optimism şi încredere.

Auto-motivare: 106

De obicei îţi controlezi nevoile personale pentru a îndeplini obiectivele pe termen lung. Eşti gata să aplici astăzi pentru recompensa de mâine şi să lucrezi mult pentru a atinge obiectivele de care vorbeam mai devreme. Această trăsătură dovedeşte că eşti conştiincios şi că ceilalţi pot conta pe tine atunci când îţi iei un angajament.

Conştientizare socială: 119

Abilitatea ta de a înţelege alţi oameni este peste medie şi nu întâmpini dificultăţi în a şti ce cred sau simt alţi oameni. Îţi poţi da seama în mod normal de motivaţia din spatele deciziilor şi acţiunilor altor oameni. În plus, ai o bună înţelegere a dinamicii grupurilor şi instituţiilor sociale

Controlul relaţiilor: 122  

Cel mai adesea eşti capabilă de a-ţi exprima emoţiile puternice într-un mod sănătos, dar uneori îţi restricţionezi exprimarea acestora. Acest lucru poate fi bun în anumite situaţii şi poţi demonstra un nivel ridicat de autocontrol. Oricum, pe termen lung, trebuie să ai grijă să nu internalizezi emoţiile puternice. Suprimarea acestora poate avea consecinţe negative pentru sănătatea ta.

Exprimarea emoţiilor este fundamentală pentru orice relaţie umană. De fapt, exprimarea emoţiilor este o trăsătură care te face să pari “uman” pentru alţii. Dacă nu îţi exprimi sentimentele, ai putea fi în imposibilitatea de a forma relaţii profunde şi de durată pentru că alţii te percep a fi rece.

Abilităţile de comunicare sunt foarte bune. Cel mai adesea eşti capabil să-ţi adaptezi capacităţile de comunicare în diverse situaţii. Folosindu-te de abilităţile de comunicare reuşeşti să-ţi atingi obiectivele şi să construieşti relaţii.

Sfat

Inteligenţa emoţională nu este ceva cu care te naşti, ci se dezvoltă prin educaţie şi experienţă. Este mult mai uşor să-ţi dezvolţi inteligenţa emoţională decât să-ţi măreşti valoarea IQ-ului sau să-ţi schimbi personalitatea. Potrivit rezultatelor testului, următoarele sfaturi mă pot ajuta să fac ceva îmbunătăţiri.

Cum poţi să conştientizezi acest lucru la un nivel mai ridicat?

Notează toate situaţiile sau persoanele care te-au determinat să ai emoţii negative în ultima lună. În viitor poţi recunoaşte ameninţarea acestor emoţii şi le poţi opri înainte de a deveni negative.

Cum le elimini?

Determină, în avans, modul în care doreşti să reacţionezi atunci când apar aceste conflicte emoţionale.

Eh, mi se învârte prin minte de ceva vreme. Ia ascultaţi numai ce bine le zice solistul Ryan Tedder: “I feel something so right
By doing the wrong thing

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 603 other followers

%d bloggers like this: