Latest Entries »

În noaptea pe care am dormit-o în Udine (Italia) am abuzat de MTV-ul lor şi bine am făcut. Pentru că italienii promovează o muzică minunată şi bine acordată şi pentru că Beggin for thread mi-a rămas în minte de atunci :)

Vacanţa-i gata, bye bye Italy, ai fost minunată, dar trebuie să mă întorc în oraşul meu şi la serviciu. Mai jos, vă las cu vocea minunată a Emmei, reprezentanta Italiei anul acesta la Eurovision.

Ca orice român, am profitat de mini-vacanţa de Sf. Maria pentru a da o fugă până la munte, unde am petrecut două nopţi minunate la cort. Cazarea a venit cu tot tacâmul: dormit pe pământ, spălat la râu, făcut pişu în pădure. Dar cum sunt o lady, iar sângele meu albastru nu se dezminte, nu am putut să petrec câmpeneşte fără a-mi fi îmbrăcat unghiile de sărbătoare!

După cum se poate vedea, la doar câteva ore după aranjarea unghiilor, cuticulele se răzleţiseră, iar sclipiciul explodase de pe degete. Şerveţelul folosit e un prim exemplu al sacrificării unui grătărel :D

Bababibam, am reuşit să ies din casă la un film nou (pentru mine, nu pentru restul lumii, căci s-a lansat de ceva vreme deja), iar împreună cu my partners in crime ne-am târât până la Guardians of the Galaxy, another marvel from Marvel :D 

Lăsaţi-mă să vă spun doar atât: Wow! Dacă aţi văzut trailerul, probabil aţi crezut, ca şi mine de altfel, că cineva acolo sus era fumat bine atunci când a trimis scenariul în producţie. Adică, serios acum, cât de puţin în serios se pot lua personajele astea? Acţiunea se învârte în jurul unui grup de infractori aduşi împreună în urma unui concurs de împrejurări destul de ciudate, dar care sunt posesori, în străfundul sufletelor lor, ai unor valori şi idei corecte. Un fel de ceata lui Robin Hood moderni – sau mai bine zis, ai viitorului -: un Devastator uman, Peter Quill (Chris Pratt), o asasină verde, Gamora (interpretată de Zoe Saldana, pe care ne-o amintim cu toţii drept albastră în Avatar), ratonul modificat genetic şi vorbăreţ, Rocket (voce, Bradley Cooper), cuţitarul Drax (cine se mai uită la lupte WWE ar trebui să-l recunoască pe Dave Bautista, mie mi-a rămas însă necunoscut) şi copacul umblător şi umanoid, care rosteşte 3 cuvinte tot filmul, Groot, nimeni altul decât Vin Diesel.

Precum Răzbunătorii (The Avengers, pentru cei care nu ştiu la cine mă refer), şi Gardienii pornesc la drum de la o premisă falsă – să fim serioşi, cum poate o echipă formată din hoţi, recuperatori şi ucigaşi să producă ceva bun, vreodată? -, dar se sudează ca echipă pe parcursul desfăşurării poveştii, pe măsură ce-l cunoaştem mai bine pe Ronan Acuzatorul (loveliest Lee Pace, unul dintre actorii mei preferaţi, v-am mai povestit despre el aici), un dement cu tendinţe de masacrare în masă, care-mi aminteşte puţin de rolul interpretat de Eric Bana în Star Trek-ul din 2009. Da, da, vechea poveste, să distrugă planete întregi drept mântuire pentru greşelile înfăptuite de părinţi şi bunici. Dar, spre deosebire de adunarea serioasă a Răzbunătorilor, Gardienii Galaxiei debordează de originalitate neconvenţională şi replici amuzante, ceea ce îi face unici şi fermecători.

Povestea începe dramatic în 1988, cu moartea mamei lui Quill şi cu răpirea acestuia de pe Pământ de către o trupă de Devastatori condusă de Yondu Udonta (Michael Rooker, mai are nevoie de prezentări speciale? Bine, fie, înfricoşătorul Merle Dixon din The Walking Dead), pentru a sări apoi 26 de ani într-un viitor din spaţiu, unde îl reîntâlnim pe Peter transformat într-un proscris nătâng (doar pentru că se crede mare vedetă când nu este cazul, de fapt, în rest este destul de descurcăreţ la jobul lui) care a prins gust pentru toate lucrurile strălucitoare, valoroase şi care nu-i aparţin. Ţinând cont de perioada în care a fost răpit, coloana sonoră este completată de melodii pop în vogă în anii ’70 şi ’80, ceea ce conferă o calitate distinsă ideii de Jihad interplanetar. Ca o completare a coloanei sonore, întâlnim aberant de multe glume şi poante atât de necaracteristice unui film Marvel (ştiţi voi, ne-am obişnuit cu filmele sci-fi şi cu super-eroi mega-serioase), adăugate în mod neprevăzut în scenariu pentru a mai destinde atmosfera atunci când cade în patima seriozităţii. Cumva pentru a îndepărta definitiv acest film de şleata compusă din The Avengers, Star Wars şi Star Trek, filme care se iau în serios şi pe care trebuie să le luăm în serios. Acestea fiind spuse, dacă tot vrem să comparăm personajul Quill cu un altul, atunci trebuie să ne vină în minte Căpitanul Kirk al lui Chris Pine – inteligent, afemeiat, nechibzuit, lider înnăscut, care-şi găseşte calea în cele din urmă.

Ce aduce nou? O distribuţie cu nume mari, consacrate în genuri care nu au nici o treabă unul cu celălalt, dar care merg excelent amestecate aici: Karen Gillan în rolul Nebula (Amy Pond din Doctor Who, fanul înrăit din mine abia s-a abţinut să nu urle de fericire – mai mult pentru că nimeni dintre cei care m-au însoţit la film nu ar fi ştiut de ce mă extaziez, iar asta, în sine, este o nedreptate adusă unui serial britanic genial şi unei actriţe cu foarte mult potenţial – când i-a recunoscut numele în creditele de început), Djimon Hounsou, Glenn Close şi Benicio del Toro. Chimia personajelor pe ecran este fascinantă de urmărit şi nu există personaj care să nu dea bine lângă alt personaj. Groot fură scena de atâtea ori că aproape că nu-ţi vine să crezi că în spatele celor 3 cuvinte rostite de copacul umblător stă nimeni altul decât interpretul lui Riddick. Eu vreau să ştiu ce salariu a primit pentru acest rol supra-solicitant :D

De încheiere, tot ce pot să spun este că filmul are de toate: dramă şi comedie, acţiune nebună şi poveste de dragoste. Şi nu în ultimul rând, pentru că povestea este foarte aici şi acum, pariez că vor urma câteva sequels la fel de interesante.

Hopa, ştiu că mi-am luat o vacanţă neanunţată şi neaşteptată de la scris şi împărtăşit cu voi multe dintre nebuniile care mi-au trecut prin minte (promit că o să vă povestesc d-a fir a păr cât de curând), dar promit că răbdarea vă va fi răsplătită, iar aşteptarea a luat sfârşit.

Bailando e una din acele nestemate muzicale la care nu te aştepţi să apară. Dar să ţinem totuşi cont de faptul că Enrique este fiul tatălui său şi în ciuda multor abateri necorespunzătoare de la o muzică minunată cu care ne-a obişnuit, din când în când ne răsplăteşte pentru că suntem fani buni cu o astfel de melodie. Vă las cu varianta în spaniolă, deoarece cea în engleză, difuzată în neştire de posturile radio de la noi (un featuring cu San Paul care zice doar Beibi gărl), este o mare mizerie.

Câteodată, intervievatorii încearcă să-ți intre în cap. De ce? Angajarea ta se simte precum un joc de noroc pentru ei. Companiile își fac griji în legătură cu oamenii pe care îi angajează. Viitorul persoanei care te angajează depinde foarte mult de modul în care îți faci tu treaba.

Amintiți-vă cele 4 întrebări de bază ale fiecărui interviu: Înțelegi descrierea locului de muncă? Poți să faci asta? O să faci asta? Reprezinți un risc pentru angajarea continuă? Adevărul este că dacă nu îți faci treaba bine vei deveni un real pericol pentru joburile celor care te-au angajat. (Acesta este și motivul principal pentru care planurile de 30-60-90 de zile sunt instrumente de interviu excelente – deoarece răspunde la toate aceste întrebări foarte bine.) Rezultatul final este că, uneori, ți se pot adresa întrebări ciudate, precum “Descrie-mi-te într-un cuvânt”.

Aceasta este o întrebare dificilă. Răspunsul meu ar fi “dinamică”, pentru că mă schimb, mă adaptez, fac tot ce trebuie pentru a reuși. Acesta este un cuvânt bun care se poate aplica mai multor locuri de muncă diferite.

Bine ar fi, însă, să nu te gândești la un singur cuvânt care te descrie. Lucrul acesta te-ar putea conduce pe drumul greșit de a alege cuvinte precum “fericit” sau “optimist”, care deși te descriu foarte bine, nu înseamnă nimic pentru ergonomia locului de muncă.

Precum în procesul de căutarea de joburi și participarea la interviuri, trebuie să fii un bun strateg. Fiecare parte a procesului este un pas care trebuie să te conducă spre atingerea obiectivului-final: oferta salarială. Fii atent să parcurgi toți pașii.

Încearcă să răspunzi la această întrebare nu doar prin ceea ce ești, ci prin ceea ce reprezinți în strânsă legătură cu locul de muncă, ceea ce presupune jobul, ceea ce ar face ca un angajat să iasă în evidență în funcția aceasta și cum aducerea ta în cadrul companiei ar ajuta.

Deci “ager” te-ar putea descrie cu acuratețe pentru că ești deștept, dar “de succes” (știu, e mai mult de un cuvânt, dar înțelegeți voi) poate însemna mai mult pentru intervievatori: dacă ai succes în alte domenii, probabil vei înregistra succes și pentru ei. Responsabil, motivat, dedicat sunt cuvinte bune. La fel sunt și: strateg, flexibil, creativ, de încredere, săritor, corect, onest, concentrat, echilibrat, organizat, entuziast și chiar și de valoare.

Ce trebuie să reții însă ca idee generală: gândește-te la job în sine și ce caracteristică fascinantă trebuie să dețină cineva care ar ocupa acest rol, apoi spune-le-o intervievatorilor pe cea care ți se aplică ție. Ține cont și de indiciul suplimentar: este posibil să nu fie satisfăcuți doar cu un singur cuvânt drept explicație. Continuarea ar putea foarte bine să fie: “Serios? Poți să-mi dai un exemplu?” Deci pregătește o poveste care să descrie modul în care ai folosit trăsătura pe care ai prezentat-o drept reprezentativă cel puțin o dată în viața ta profesională.

Acest articol are la bază cartea de business a lui Peggy McKee – How to Answer Interview Questions: 50 Tough Questions That Could Kill Your Interview Chances–Answered!

La ora la care scriu acest articol, în stomăcelul meu se digeră nişte OZN-uri, un fel de fursecuri cu ciocolată diavolesc de bună, şi weekendul este pe punctul de a începe. Şi pentru că summer mode: on, avem nevoie de o melodie lipicioasă, nu? Daţi play & enjoy!

Bun, nu cred să vă fi spus până acum că la finalul lunii iunie prietenii noştri dragi, Roxana şi Florin, urmau să-şi pună pirostriile. Şi nu oricum, ci cu mare fast. Ca la orice nuntă cu pretenţii, a existat un dress code, iar domnişoarele nemăritate au trebuit să se supună. Bineînţeles, şi unghiile mele s-au îmbrăcat de sărbătoare, să asorteze rochia …

1. Animalele simt și se tem de durere

Aproape toate semnele externe care ne conduc la producerea de durere în alți oameni sunt vizibile și la celelalte specii, în special la speciile cel mai strâns legate de a noastră: păsările și mamiferele. Semnalele comportamentale includ zbaterile, schimonosirea mușchilor faciali, gemetele, scâncetele sau alte forme vocale de atragere a atenției, încercări de a evita sursa durerii, apariția fricii la prospectul repetării durerii, etc. În plus, știm că animalele au sisteme nervoase similare cu cel uman, care răspund fiziologic precum al nostru atunci când animalele se află în circumstanțe asemănătoare cu cele în care chiar și oamenii ar simți durere.

2. Carnea este mai dăunătoare pentru încălzirea globală decât sunt mașinile

Carnea nu este verde. Consumul de carne este, de fapt, unul dintre cele mai rele lucruri pe care le putem face Pământului. Reprezintă o risipă și pricinuiește cantități enorme de poluare, industria cărnii fiind una dintre cele mai mari cauze ale schimbărilor climatice. Mai multe detalii aici și aici. Adopția unei diete vegetariene este mai eficientă decât trecerea la o mașină “verde” în lupta împotriva schimbărilor climatice.

3. Dacă este greșit să mâncăm un câine, atunci este greșit să mâncăm o vacă

Deși majoritatea oamenilor sunt mai puțin obișnuiți cu purceii, găinile, peștii și vacile decât sunt cu câinii și pisicile, drept animale de companie, animalele folosite pentru hrană sunt la fel de inteligente și pot să sufere la fel precum animalele cu care ne împărțim locuințele. Porcii pot învăța să joace jocuri video, iar păsările sunt atât de inteligente încât nivelul lor de deșteptăciune a fost comparat cu cel al maimuțelor.

4. Renunțarea la carne, ouă și produsele lactate din dieta ta pot face minuni pentru sănătate

O dietă vegetariană este foarte bună pentru sănătate! Potrivit Academiei de Nutriție și Dietetică vegetarienii sunt mai puțin susceptibili la apariția bolilor de inimă, cancer, diabet sau hipertensiune arterială decât carnivorii. Vegetarienii își primesc toate elementele nutritive de care au nevoie pentru a fi sănătoși, precum proteinele vegetale, fibre și minerale, fără toate acele lucruri urâte din carne care te îngreunează și te încetinesc, precum colesterolul și grăsimile animale saturate.

5. Cerealele folosite pentru hrana animalelor ar putea rezolva foametea mondială

Consumul de carne nu rănește doar animalele, rănește și oamenii. Este nevoie de tone de culturi și de apă pentru a susține creșterea animalelor de fermă. De fapt, este nevoie de 13 livre de cereale pentru a obține o livră de carne. (O livră = 453,6 gr.) Toate produsele alimentare vegetale ar putea fi folosite mult mai eficient dacă ar fi servite direct oamenilor. Cu cât mai mulți oameni devin vegetarieni, cu atât mai repede vom reuși să îi hrănim pe cei flămânzi.

 

Știți care este stilul dumneavoastră de lucru? Aceasta este o întrebare populară la un interviu, dar o mulțime de persoane își greșesc răspunsurile deoarece nu înțeleg ceea ce potențialul angajator dorește cu adevărat să afle. Nu sunt interesați de personalitatea candidatului sau dacă acestuia îi place sau nu întrebarea. (Nu sunt interesați nici de modul în care te îmbraci pentru serviciu). Tot ce vor să știe e cum lucrezi.

Unii oameni chiar își dau cu stângul în dreptul când li se adresează întrebarea aceasta, deoarece răspund în genul “Sunt foarte relaxat”. În primul rând, aceasta este o trăsătură de personalitate. În al doilea rând, nimeni nu vrea să audă asta. Nimeni nu o să vrea să te plătească pentru ca tu să o lălăiești toată ziua, ci ca timpul pe care îl petreci la muncă să-ți justifice salariul.

Nu e vorba nici despre preferințele personale. De exemplu, unii oameni vor spune lucruri precum: “Nu sunt un fan al conflictului”. Ce are asta de a face cu stilul tău de lucru? Nimic. Stilul de lucru are de a face cu munca.

În primul rând, vrei ca răspunsul tău să se potrivească de minune cu locul de muncă. Cum se potrivește stilul tău cu jobul respectiv? Dacă este un rol de analist de date, nu vei vrea să vorbești despre cât de mult îți place să găsești soluții creative la problemele apărute. Nu e nevoie de asta în jobul respectiv. Astea sunt lucruri de bază. Ceea ce vor ei să știe cu adevărat este dacă îți place să lucrezi singur sau ca parte a unei echipe? Ai putea prefera una sau pe cealaltă, dar ar trebui să știi ce se cere la locul de muncă. Majoritatea companiilor preferă pe cineva care le poate face pe amândouă. Lucrul în echipă este important, dar uneori trebuie să intri și în rolul călărețului singuratic. Vorbește-le despre modul în care te simți confortabil făcându-le pe amândouă.

Ești confortabil să primești direcții minimale sau ai nevoie de o mulțime de detalii înainte de a finaliza o sarcină? Este important să fii cinstit în legătură cu acest aspect dacă într-adevăr poți funcționa numai într-un singur fel. Dacă urăști să fii micro-gestionat, iar viitorul șef crede cu religiozitate în asta, atunci nu vei dori slujba respectivă și nici nu va fi vreun punct culminant în cariera ta.

Întotdeauna vei vrea să promovezi unele dintre cele mai bune calități ale tale (care se potrivesc foarte bune cu jobul pe care ți-l dorești) și atunci trebuie să vorbești despre ele: ești organizat? Lucrezi repede? Ești un bun multitasker? Te implici în proiecte suplimentare? Ești un bun planificator? Ești în mod constant un performer de top?

Nu poți fi toate lucrurile acestea, dar poți aborda această întrebare așa cum ar trebui să o faci cu toate celelalte întrebări de la interviu: cu un răspuns strategic care abordează cu grijă întrebarea și care oferă un răspuns care combină cele mai bune calități cu cerințele locului de muncă.

Acest articol are la bază cartea de business a lui Peggy McKee – How to Answer Interview Questions: 50 Tough Questions That Could Kill Your Interview Chances–Answered!

Băieții de la Film School Rejects au creat un clasament al celor mai bune 30 de filme lansate în ultimii 10 ani. După ce am parcurs lista cu pricina, am ajuns la concluzia că poate nu sunt chiar o așa mare cinefilă cum îmi plăcea să cred despre mine. Sunt multicele filme acilișea pe care nu le-am văzut că nu am avut ocazia, altele pentru că nu mi-au făcut cu ochiul. Dacă aveți răbdarea să luați în piept această provocare de a urmări fiecare film din cele 30, să reveniți apoi aici să-mi spuneți ce-am ratat :D Eu le voi trece în revistă doar pe cele pe care le-am văzut şi m-au impresionat. Prima parte a clasamentului meu o puteți găsi aici.

13. Up

Carl Frederickson a trăit o viață lungă și împlinită, dar a visat mereu să se aventureze pe continental sud-american. Ar vrea să-și petreacă restul zilelor în casa lui, liniștit, dar zgârie-nori încep să se construiască în jurul proprietății sale, amenințând să-l înghită. Printr-o ironie a sorții, Carl își pierde însă casa și trebuie să se mute într-un azil de bătrâni. Nefericit, bătrânul leagă mii de baloane de casă și pur și simplu plutește departe, spre visul său. Toate bune și frumoase, doar că nu pornește în călătoria asta singur, ci însoțit de exploratorul pustietăților Russell, care se nimerește pe veranda lui când casa începe să urce. Lui Carl nu-i rămâne altă alternativă decât să-l ia cu el.

Faptul că această idee a fost ridicată la gradul relevant de a fi folosită într-un film este mai mult decât suficient pentru a lăuda Up. Încă de la Toy Story, Pixar a lansat în mod constant cele mai radicale și unice idei pentru filmele de animație și acțiune. Desigur, nu toate sunt la fel de uimitoare (Cars este mult prea simplist în comparație cu Ratatouille și WALL-E), dar sigur se întâmplă ceva minunat în studiourile Pixar, iar Up nu face excepție.

Filmul este amuzant, sincer, emoționat și deprimant, toate dintr-o dată. Deși ar putea părea o problemă, în fapt ajută la împărțirea filmului în funcție de teme și momente, permițând direcției pe care o ia scenariul să corespundă răspunsului emotional dorit de realizatori. Și în timp ce există o mulțime de copii care să se bucure și să învețe ceva din film, tocmai publicul adult este cel care are cel mai mul de învățat din el. Se întâmplă o mulțime de lucruri în film, dar nu își pierde niciodată ritmul sau controlul asupra lucrurilor pe care dorește să le transmit. Iar unde alte filme Pixar au eșuat (în special la timpul de rulare și la nevoia frecventă de a se lăuda singure), Up reușește să iasă în față. Practic, trece ca un buldozer peste propriul început, până la sfârșit, chiar și cu timp în plus rămas.

Ceea ce-l face pe Up să funcționeze atât de bine este accentul pus pe foarte puține personaje, majoritatea timpului concentrându-se pe Carl, Russel, o pasăre pe nume Kevin și un câine vorbitor pe nume Dug. Permite totuși și altor personaje să intre mai târziu în poveste, dar focusul nu se abate de la eroii menționați mai sus. Unii ar putea spune că filmul încearcă să prezinte mai multe povești, dar pe măsură ce acțiunea progresează, este clar că spune o singură poveste, cea a unui bărbat care nu a experimentat ceea ce și-a dorit cel mai mult. Filmul construiește o versiune a lui Carl păstrată, în mod surprinzător, secretă în marketingul studiourilor de producție. Aflasem chiar din primul trailer că personajul principal este un bătrânel cam răutăcios, dar pe parcursul filmului îl vedem cum se dezvoltă într-o epavă emoțională.

Dar succesul real al filmului constă în imaginația și aventurile prezentate, Up abundând în unicitate. Este palpitant și interesant, permițând doar câteva momente de relaxare. Pentru un astfel de personaj îmbătrânit, filmul șochează cu unele dintre ideile sale fantastice. Desigur, este evident că un astfel de film nu poate fi decât o animație, dar ceea ce pierde la capitolul realism recuperează prin umor, ceva ce a lipsit cu desăvârșire în ultimii ani în filme. S-a regăsit pentru o perioadă scurtă în primul film din trilogia Pirații din Caraibe, dar accentul pus ulterior s-a făcut numai pentru acele povestiri depresive, profund conflictuale. Și în timp ce acest film este considerat drept unul cu cele mai depresive scene dintr-un film de animație văzut până acum, nu persistă în tristețe. Își aruncă repede momentele către tine, apoi trece repede mai departe. Și, după cum am menționat mai devreme, schimbările de ton funcționează de minune în favoarea lui Up.

Bineînțeles, un film de animație nu poate funcționa fără animație. În timp ce Up nu este reprezintă un pas înainte în comparație cu alte filme Pixar, păstrează totuși tradiția de a arăta absolut senzațional și de a conduce direcția filmelor de animație generate de calculator. Pare animat și fantastic în multe momente, dar tocmai acest lucru îl face mai bun. Locațiile sunt realiste; blana câinelui este aproape de perfecțiune. Cele mai mici detalii și perfecțiunea la minut au reprezentat întotdeauna punctul forte al filmelor Pixar, iar Up nu este diferit. În plus, efectele 3D adaugă un nou strat filmului și îl aduc la viață.

Up nu va fi niciodată lăudat suficient. Cuvintele nu îi pot face dreptate pentru modul excelent în care a fost realizat. Up te delectează prin a fi cât mai aproape de perfecțiune, pe cât ne-a obișnuit Pixar în ultimii ani.

12. Children of Men

Regizat de Alfonso Cuaron (Harry Potter și Prizonierul din Azkaban) și setat în Londra anului 2027, acțiunea filmului are loc într-un moment când planeta trece printr-o criză de infertilitate. Societăți din întreaga lume s-au prăbușit după ce timp de două decenii nu s-a născut nici un copil, iar supraviețuitorii războaielor și atrocităților ce au urmat au fugit în Marea Britanie, ce încă mai funcționează sub un regim dur.

Clive Owen îl interpretează pe Theo, un fost activist transformat în funcționar al Ministerului Energiei, ce are nevoie de o cantitate mare de scotch de a trece peste zi. În drumul spre serviciu trece prin mijlocul unor atentate teroriste, celule pline de imigranți ilegali strânse de polițiști și mormane de gunoi ce tronează pe străzile Londrei. Filmul debutează cu moartea celui mai tânăr cetățean al lumii, care doar ce împlinise 18 ani. Acest copil devenise o celebritate pur și simplu deoarece era ultimul om născut înainte de apariția infertilității mondiale, iar lumea intră în doliu, realizarea de a fi pe cale de dispariție devenind din ce în ce mai evidentă pentru toți. Reticentul Theo este atras într-un complot de fosta sa soție, interpretată de Julianne Moore, prin care se urmărește salvarea unei tinere ce deține un mic secret. Respectiva tânără, Kee, este însărcinată, lucru ce ar trebui să reprezinte un motiv de bucurie dacă nu ar fi imigrantă ilegală. Theo nu știe în cine să se încreadă, mai ales într-o lume care ar îmbrățișa venirea pe lume a unui copil, dar care nu ar recunoaște (și cel mai probabil ar omorî) mama din cauza statutului său de imigrant. Theo nu este deloc eroul tipic cu care ne-am obișnuit și mai degrabă ar trage dușcă după dușcă din scotch-ul său decât ar salva lumea. Nici măcar nu pune mâna pe o armă.

Theo este ajutat de către prietenul său Jasper, jucat excelent de Michael Caine. Jasper locuiește într-o casă în mijlocul pădurii împreună cu soția sa bolnavă și marijuana crescută în ghivece. Această casă este singura locație din film ce aduce pace și lumină în poveste, precum sunt și scenele dintre Owen și Caine. Planul final al lui Theo este de a o conduce pe Kee la un vas ce o poate purta către siguranță și libertate. Pe drum, ei descoperă că oamenii în care ar trebui să aibă încredere sunt primii să-i trădeze, iar cei care prezintă o latură riscantă se dovedesc a fi în regulă, doar că sunt un pic nebuni.

Cuaron și echipa sa au creat ceea ce este, probabil, viziunea cea mai credibilă asupra viitorului imaginată în ultima vreme. Tehnologia avansată există alături de mizerie și nu i se permite să răpească atenția publicului pentru prea mult timp înainte ca aceasta să se întoarcă către acțiune. În ceea ce privește realizarea realistică a Angliei peste 15 de ani de acum, filmul se situează la ani-lumină distanță de dezamăgitorul V for Vendetta, care a înlăturat cultura și iconografia britanică și a păstrat Londra mai degrabă ca o metaforă bi-dimensională a Statelor Unite ale Americii.

Ca thriller, filmul este uimitor de intens și incredibil de eficient. De la explozia bombei de la începutul filmului și până la luptele frenetice de stradă din ultimele 30 de minute, Cuaron nu permite acțiunii să încetinească, deși uneori permite pauze de dezvoltare a personajelor și de prezentare a împrejurimilor pe măsură ce Theo și Kee încearcă să rămână cu un pas înaintea teroriștilor, a poliției, a armatei și a oportuniștilor.

Cu toate acestea, filmul funcționează, de asemenea, și ca o dramă socio-politică. Deși cele două mesaje ale lui Cuaron (1. imigranții mai degrabă îmbogățesc decât amenință societatea vestică și 2. perspectivele de supraviețuire a speciei umane pălesc atunci când compasiunea și judecata corectă sunt înlocuite de ideologie) sunt puternic prezentate, nu domină sau înlocuiesc povestea actuală. De asemenea, în timp ce filmul face numeroase referiri metaforice la evenimente actuale, nu sunt născocite pentru a deraia firul narativ.

Filmul prezintă performanțele solide din partea lui Clive Owen, care interpretează unul dintre cele mai bune roluri ale sale, și Julianne Moore, una dintre cele mai versatile și talentate actrițe ce mi-au gădilat mie retina. Michael Caine este excelent în rolul lui Jasper, hippiotul, iar mereu versatilul Chiwitel Ejiofor își netezește calea pentru nominalizarea la Oscar de 7 ani mai târziu.

Children of Men este dotat cu acțiune explozivă, mesaje sociale incendiare și interpretări spectaculare. Rezultatul poate fi interpretat ca cel mai bun film al anului 2006.

9. Anchorman

Ferrell se află la apogeul carierei sale de comedian in Anchorman, dar nu este singurul actor care strălucește în producția amintită. Christina Applegate iese cu ușurință în evidență în rolul lui Veronica Corningstone, noua adiție sexy a scenei știrilor din San Diego, spre disperarea colegilor săi. Paul Rudd interpretează adecvat un rol mai mic decât ne-am fi așteptat, dar dau atâtea dume din el încât nu te poți opri din râs.

Dar cel care fură cu adevărat show-ul este Steve Carrell. Alumnus-ul The Daily Show a gustat din strălucirea marelui ecran în Bruce Almighty, dar în Anchorman ne înfățișează într-un mod excelent comic o situație nu prea amuzantă. Îl interpretează pe Brick Tamland, prezentatorul meteo cu IQ-ul 48, cu un comportament lipsit de sens. Pe parcursul filmului, ni se amintește acest lucru prin nenumărate momente de prostie nevinovată, lucru dificil de înfățișat în mod normal. Carrell însă a interpretat rolul excelent.

Să trecem acum la actorul principal: Will Ferrell. Reclamele acestui film au creat așteptări greșite în legătură cu cine este Ron Burgundy. Ele îl fac să pară superficial, prostănac, crud, inuman și de-a dreptul enervant. Poate și pentru că doar câteva secvențe din film au făcut cu adevărat parte din trailere. Burgundy al lui Ferrell este oarecum egoist și autosuficient, dar la fel este și Veronica. Ferrell punctează momentele standarde cu care ne-a obișnuit: linii ciudate, țipând când se află într-o situație ciudată și aparent fără ieșire, dar personajul pe care îl interpretează acum este complet diferit de toate lucrările sale anterioare. Te lasă cu sentimentul de teroare că Ron Burgundy chiar a existat.

De câteva ori, scenariul lui Anchorman trece un pic în partea fantastică, care te trimite cu gândul la o satiră în genul Monty Python pentru a ajunge la o audiență mai mare. Chiar dacă Anchorman este un film excelent sau nu, de un lucru sunt sigură. Se râde la el. Puternic. Iar acum că ne pregătim și de continuare, vom râde de două ori mai mult.

5. There will be blood

there will be bloodLumea de  cinema a fost martora unui exces de interpretări fenomenale care au fermecat miliarde telespectatori de-a lungul anilor prin viclenie, grandoare, subtilitate, elocvență și idiosincrasie, dar nici una dintre aceste interpretări nu egalează portretizarea lui Daniel Day-Lewis a rolului Daniel Plainview în There Will Be Blood, cel puțin nu prin cruzime, eleganță, elocvență și neobrăzare. Fiind cameleonul care ne-a obișnuit să fie, DDL își mobilizează întregul său talent actoricesc pentru a-și evoca alter ego-ul mizantrop, al cărui chip surâzător în continuu, dublat de malițiozitatea ascunsă în priviri îl propulsează drept unul dintre cele mai puternice și fascinante personaje prezentate vreodată pe marile ecrane. Daniel Day-Lewis joacă rolul vieții sale și este virtual de neoprit ca Daniel Plainview, o portretizare care nu numai că l-a resuscitat ca actor, dar care l-a și consacrat drept cineva care ar face tot ce i-ar sta în putere pentru a-și aduce personajul la viață. Poate că acesta este atributul care îl ajută în încercarea de a fi cel mai bun în ceea ce face.

There Will Be Blood este o poveste morbidă despre lăcomie, trădare și obsesie, înfrumusețată de performanțe intense, cinematografie uimitoare și regie spectaculară. Plainview deține o mină cu potențiale depozite de argint, iar stăruința lui în a săpa în respectiva mină se amortizează în clipa în care descoperă minereu de argint exploatabil. După ce se termină argintul, Plainview descoperă acolo petrol și de acolo începe obsesia sa morbidă pentru bani și lăcomia. Cu scopul de a dobândi tot mai multe câmpuri petrolifere și de a obține înțelegeri cu o mai mare ușurință, adoptă un băiat pe care îl botează H.W., pentru a-l ajuta la construirea unei imagini de om de familie. Îi trebuie aproape un deceniu pentru a se consacra drept petrolist de talie mică, dar chiar și acest succes modest îi intensifică avariția.

Ulterior, un tânăr pe nume Paul Sunday (Paul Dano) vizitează câmpurile lui Plainview și se oferă să-i vândă informații despre ferma familiei sale, despre care pretinde că ar avea un ocean de petrol sub ea. Plainview și H.W. călătoresc spre ranchul lui Sunday pretinzând că se află la vânătoare de prepelițe, ascunzându-și însă motivul ulterior, acela de a verifica afirmațiile lui Paul. Fiind perspicace, nu durează mult și descoperă rămășițe de petrol în crăpăturile din pământ, formate de la cel mai recent cutremur.

El încearcă să-l ademenească în schemă pe tatăl lui Sunday pentru a-i vinde terenul la un preț modic, dar este încurcat de celălalt fiu ambițios al proprietarului, Eli Sunday (interpretat tot de Paul Dano), care îi cere să doneze 10 mii de dolari în plus pentru ridicarea Bisericii celei de-a Treia Apocalipse, al cărei păstor se imaginează. Fără tragere de inimă, Plainview îi plătește 5000 de dolari în avans și promite să plătească restul de îndată ce vor începe forările. Nu continuu cu povestea, că dăm în spoilere :)

P.T. Anderson își dovedește încă o dată entuziasmul ca regizor și reușește să șocheze cu această capodoperă emoționantă și profund tulburătoare. Pelicula captează atenția la fiecare nivel și distrează strașnic, oferind în același timp și un mesaj puternic. A fost, fără îndoială, cel mai bun film al anului 2007 și a fost o neglijență din partea Academiei de a prefera în locul lui relativ mediocrul No Country for Old Man.

4. The Dark Knight

tdkSe întâmplă rar ca un film să depășească toată reclama exagerată și așteptările despre filmul în sine. Nolan ne oferă mai mult decât Jokerul pe care ni-l aminteam din zilele de demult, interpretat de Jack Nicholson. În schimb, ne întâlnim cu un psihopat sadic care obține plăcere din anarhie pură.

Proslăvirea performanței șui Ledger este îndreptățită. Privindu-l vei simți un fior pe șira spinării, diferit de toți ceilalți fiori pe care ți i-ai putea aminti, provocați de filme de groază. Este literalmente imposibil să descoperi o fărâmă de omenie la Joker. Ți se strecoară pe sub piele cu poveștile lui despre cum și-a obținut cicatricele și te face să râzi la glumele lui bolnave, numai pentru a te trezi ulterior cu un gest atât de șocant, încât te face să te întrebi ce anume ai putut considera amuzant la el.

Dacă Jokerul nu a fost suficient pentru a băga sperieții în tine, așteaptă numai să intre în scenă Harvey Dent. Interpretat strălucit de către Aaron Eckhart, “cavalerul alb” decăzut al Gothamului este oponentul direct al lui Batman. Transformarea pe care o suferă face ca portretizarea lui Tommy Lee Jones să pară joacă de copii. Chimia lui Maggie Gyllenhaal atât cu Bale, cât și Eckhart, ne face să uităm repede de schimbarea actriței inițiale (Katie Holmes) de la primul rol la actualul, iar Michael Caine și Morgan Freeman conlucrează perfect pentru a da naștere conștiinței lui Batman. Gary Oldman în rolul locotenentului Gordon este complet genial (precum în toate celelalte roluri în care l-am mai văzut. Să nu uităm totuși că lui i se potrivesc mai bine rolurile negative).

Există câteva diferențe majore între The Dark Knight și Batman Begins. În primul rând, muzica pare extrem de dezorientată, comparativ cu tonurile maiestuoase, dar neterminate din primul film. Totul se potrivește însă tonalității imprimate filmului: anarhie în fiecare sens. De data aceasta, avem un personaj negativ serios, dar și mai mulți susținători ai lui Batman, comparativ cu Batman Begins. Regia secvențelor de artă marțială a fost mai rapidă și mai eficientă, dovada că s-a învățat prin experiența dobândită la primul film.

Dezamăgitor a fost însă rolul lui Scarecrow (my beautiful, beloved and incredibly talented Cillian Murphy), care a rămas atârnând în aer, neexplicat, iar sfârșitul, deși unii îl acuză că ar fi fost previzibil, s-a potrivit poveștii.

Toate ca toate, filmul este o capodoperă. Nolan se maturizează de la celelalte filme cu supereroi pe care le-a regizat (Spiderman și Cei 4 Fantastici), iar dacă Batman Begins este de nota 10, TDK merită un 12. Pur și simplu, este cea mai bună continuare pe care și-ar fi putut-o dori un film. Este uimitor în fiecare aspect al creării sale și depășește toate reclamele și așteptările.

2. Eternal Sunshine of a Spotless Mind

esoasmMichael Gondry, regizor și co-scenarist al Strălucirii eterne a unei minți neprihănite este doar parțial responsabil de succesul filmului. Implementează un stil combinat de inspirație și mirare într-o poveste lipsită de liniaritate și i se alătură geniului nebun al scenaristului Charlie Kaufman (Being John Malkovich, Adaptation, Confessions of a Dangerous Mind), cel care a scris trei dintre cel mai ingenioase, amuzante și umane filme de la Hollywood. El a înțeles și poate chiar a experimentat, într-o oarecare măsură, ce înseamnă o relație în adevăr: sinceritate, înțelegere, iar când aceasta se termină, cum amintirile îți modifică percepția asupra a ceea ce ai pierdut. Ni se prezintă astfel corporația Lacuna, condusă de personajul interpretat de Tom Wilkinson, unde clienții își pot șterge din amintire persoane, precum și toate experiențele pe care le-a împărtășit cu respectiva persoană. Prin urmare, când Joel (Jim Carrey) decide să șteargă amintirile despre Clementine (Kate Winslet), după ce a aflat că și ea a făcut la fel, suferă un mic atac de schizofrenie. Parcurge toate amintirile cu ei doi, unele fericite, altele triste, iar uneori, cu îngăduința asistenților Lacuna (interpretați de Kirsten Dunst, Elijah Wood și Mark Ruffalo), Joel decide ca o anumită amintire să nu fie ștearsă. Pe scurt, retrăind prin ochii minții relația cu Clementine, bărbatul se îndrăgostește din nou de ea.

Așa cum am menționat mai sus, intriga este neliniară, motiv pentru care ar fi putut să o apuce pe un drum greșit dacă nu ar fi fost executată cu stil. La un film precum 21 de grame, care are un regizor excelent și o distribuție extrem de talentată, structura neliniară nu este necesară. Dar poate fi un beneficiu dacă povestea nu începe de la A la Z.

Pur și simplu, nu există exemplu mai bun de suprarealism încrucișat cu realism în nici un alt film american de până acum. Folosirea luminilor, tăieturilor și a celorlalte efecte speciale neașteptate se reflectă asupra senzației pe care o imprimă telespectatorului.

Dar mai există încă o parte care completează succesul filmului – interpretarea. Jim Carrey face rolul vieții lui. Reușește să-și balanseze talentul în scene obișnuite, acționând asupra psihicului telespectatorului precum un individ oarecare, pe care îl vedem în fiecare zi, deprimat, introvertit. Iar când începe ștergerea amintirilor, ne oferă o portiță către un sine amuzant, dar nu în sensul Ace Ventura sau Prostovanul și Prostănacul. Carrey își însușește personajul personajul suficient de bine încât să-i dea replica lui Kate Winslet. Și ea, la rândul ei, interpretează cel mai bun rol al său. Personajul ei este excentric, amuzant, perspicace și oarecum necorespunzător. Te face să te întrebi de ce s-a îndrăgostit cu adevărat Joel de ea. De fiecare dată când îl urmărești trebuie să fii pregătit să observi un nou cadru, o nouă secvență și noi emoții legate de noi lucruri. Cel mai probabil, este una dintre cele mai bune comedii romantice ale deceniului.

1. Memento

mementoDacă ești în căutarea unui film intens, plin de suspans și diferit de thriller-ul plin de efecte speciale cu care ați fost obișnuit până acum, atunci Memento este răspunsul. Vei vorbi despre el la serviciu, la supermarket (unor oameni complet străini) și vei sări în mijlocul unei conversații de fiecare dată când auzi cuvântul Memento. Tocmai de aceea acest film care nu a beneficiat decât de o mică promovare a fost difuzat în cinematografe luni de zile și a fost lider de box-office la vremea lui.

Filmul începe cu o crimă, de fapt o ucidere din răzbunare, dar a fost ucisă persoana care trebuia?

Leonard Shelby (Guy Pierce) este un bărbat care și-a pierdut memoria pe termen scurt; nu a mai fost în stare să-și formeze noi amintiri din noaptea uciderii soției sale. Pornește o cursă contra-cronometru în care vrea să descopere criminalul, dar fără a avea posibilitatea de a-și aminti nume, date, locuri, fapte sau fețe. În schimb, își tatuează trupul cu momente din căutarea sa. Când cineva îl recunoaște, verifică poze pentru a vedea dacă el îl cunoaște. Îi place această persoană? Oare acesta este ucigașul? Nu are cum ști dacă nu își mâzgâlește un mesaj.

Nu îți face griji dacă nu știi cum să empatizezi cu Leonard, deoarece regizorul/scenaristul Christopher Nolan te pune direct în pantofii lui Shelby. Trăiești povestea în ordine inversă, astfel încât să nu știi niciodată mai mult decât Leonard. Într-o scenă îl vezi pe Leonard întâlnindu-se cu o persoană (bună, rea, nu se știe deocamdată) care îi împărtășește bucăți de informații, pentru ca în scena următoare să vezi o altă întâlnire (anterioară) între cei doi, care aruncă mai multă lumină asupra relației lor. Mai târziu, tragi cu ochiul la prima lor întâlnire. Dar să fie asta toată povestea? Mai ai încă timp să afli și nu vei ști totul până la ultima scenă. Deoarece trăind evenimentele în sens invers și tu, ca și Leonard, nu ai nici o informație cu privire la ceea ce a fost înainte de acest moment.

Este un mod genial de a spune o poveste, dar telespectatorul se poate frustra pentru că nu înțelege ce se întâmplă cu adevărat, ceea ce e perfect normal. De fapt, asta este și ideea. Aștepți și încerci să te relaxezi (cuvântul-cheie fiind încerci) în timp ce descoperi cât de complexă și întortocheată este viața lui Leonard.

Acest film își va lăsa propria amintire în mintea ta și vei avea mult de tras pentru a uita cât de mult ți-a plăcut.

Și o dată cu trecerea în revistă a celor mai bune 30 de filme ale deceniului, îmi salut și eu părinții pentru împlinirea a 30 de ani de căsătorie :)

De fapt, e obsesie din clipa în care a fost lansată. Poate că nu sunt cea mai mare fană a lui Alex V., în ciuda faptului că, la origini, îmi e concetăţean, dar uneori e bine să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Melodia asta îmi şopteşte că va fi cel mai mare hit văratic al artiştilor autohtoni. Enjoy!

În timp ce cu siguranță aveți întrebări pe care ați vrea să le adresați pentru a identifica un eventual superstar, uneori puteți face asta dacă îi dați candidatului șansa de a-și lămuri neclaritățile. De ce? Unui candidat mediu nu-i pasă, de fapt, de modul în care i se răspunde la întrebările pe care le poate adresa posibilului angajator. De fapt, ei încearcă să se prezinte într-o lumină favorabilă punând întrebări inteligente. Pentru ei, ceea ce întreabă este mult mai important decât modul în care li se răspunde.

Pe de altă parte, adevărații candidați pun acele întrebări la care chiar doresc răspunsuri, deoarece în timp ce tu ca intervievator îi evaluezi, și ei evaluează în mod activ compania pentru care s-au prezentat la interviu, decizând dacă doresc cu adevărat să lucreze pentru tine.

Care sunt cele 5 întrebări pe care un candidat cu adevărat interesat le poate adresa?

1. Ce te aștepți să realizez în perioada de inducție (60-90 de zile)?

Candidații cu adevărat interesați vor să se integreze din fugă. Nu vor să petreacă săptămâni sau luni “cunoscând organizația”. Doresc să facă o diferență imediat. În plus, ei vor să știe cum vor fi evaluați, deci cu siguranță vor vrea să înțeleagă obiectivele și așteptările.

2. Care sunt atributele comune ale celor mai buni angajați ai dumneavoastră?

Candidații excelenți doresc, de asemenea, să fie angajați excelenți pe termen lung. Fiecare organizație este diferită, așa cum sunt și calitățile-cheie ale performerilor în aceste organizații.

Poate top-performerii lucrează ore târzii. Sau poate flexibilitatea și creativitatea sunt mult mai importante decât urmărirea unor proceduri rigide. Sau poate că descoperirea unor noi clienți în piețe emergente este mai importantă decât construirea de relații pe termen lung cu clienții deja existenți.

Oricare ar fi răspunsul, candidații vor să afle răspunsul pentru vor să știe dacă se potrivesc în organizație, iar dacă da, ce trebuie să facă pentru a deveni top performer.

3. Care sunt lucrurile care conduc compania către rezultate?

Angajații sunt investiții și fiecare angajat ar trebui să genereze un bilanț pozitiv asupra salariului său. (În caz contrar, de ce ar mai fi pe statul de plată?) În fiecare loc de muncă, unele activități fac o diferență mai mare decât altele. Îți dorești ca echipa de resurse umane să acopere locurile vacante rămase libere, dar ceea ce îți dorești cu adevărat este ca HR-ul să găsească candidații potriviți, deoarece lucrul acesta va duce la o retenție ridicată, costuri reduse cu trainingul și o mai bună productivitate generală.

Vă doriți ca tehnicienii dumneavoastră să realizeze reparații eficiente, dar lucrul de care aveți cu adevărat nevoie este ca acei tehnicieni să identifice modalități de rezolva problemele și de a oferi beneficii suplimentare, generând astfel, vânzări suplimentare. Candidații potriviți vor să știe ce face cu adevărat diferența pentru compania pentru care sunt intervievați, deoarece știu că a ajuta compania să reușească în atingerea obiectivelor propuse înseamnă că și ei vor reuși, de asemenea, pe mai multe niveluri.

4. Cu ce se ocupă angajații în timpul liber?

Angajații fericiți fac ceea ce le place și le plac oamenii cu care se înconjoară atunci când fac lucruri care le plac. De acord, asta este o întrebare dificilă. Cu excepția cazului în care compania este foarte mică, intervievatorul nu poate vorbi decât la modul general. Chiar și așa, candidații potriviți vor să se asigure că au o șansă rezonabilă în a se potrivi cu cultura organizațională, deoarece mai tot timpul, ceea ce un intervievator consideră a fi un posibil viitor angajat, există și alte variante.

5. Cum aveți de gând să gestionați…?

Fiecare afacere se confruntă la un moment dat cu o provocare majoră: schimbări tehnologice, competitori care intră pe piață, trenduri economice schimbătoare. Arareori există o plasă de protecție pentru o afacere mică.

Fiecare afacere se confruntă cu o provocare majoră: schimbările tehnologice, competitori care intră pe piață, trenduri economice în schimbare, arareori există un șanț care să protejeze o afacere mică.

Deci, în timp ce un candidat poate vedea compania ca o trambulină, tot speră la creștere economică și progres. Iar dacă în cele din urmă decide să părăsească compania, dorește să fie în termenii lor și nu pentru că organizația a fost nevoită să-ți oprească activitatea.

Să zicem că particip la un interviu pentru o firmă de construcții, iar un competitor își deschide birourile la nici un km distanță. Cum gestionezi, tu, ca angajator, noua situație de criză apărută? Sau cum o să-ți motivezi angajații să lucreze în continuare pentru tine dacă noul concurent oferă salarii mai mari?

Candidatul potrivit nu vrea doar să știe ce crezi tu, vrea să știe ce plănuiești să faci pe viitor și unde s-ar potrivi el în planurile tale.

Acum vreo două săptămâni m-am târât împreună cu prietenii mei la X-Men: Days of future past, una dintre cele mai orgasmice experienţe cinematografice din ultimul an, numai dacă te gândeşti că a adunat la un loc mari actori şi a unit fandomuri. Dar o să vă povestesc despre el într-un alt articol. Hugh Jackman este the yummiest Wolverine şi aşa sunt şi unghiile mele :D Acestea sunt cele 3 lacuri de unghii pe care le-am folosit. Cea din mijloc se numeşte Divine Lime şi a fost nevoie de 3 straturi pentru a acoperi unghia în întregime. Conţine mici particule aurii şi e atât de veselă încât îmi vine să îmi ling degetele :D

Că tot a fost Electric Castle săptămâna asta :)

1. Castraveții conțin cele mai multe vitamine de care ai nevoie zi de zi: vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, acid folic, vitamina C, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu și zinc.

2. Sunt foarte buni pentru o gustare în miezul zilei: renunță la sucurile cu cafeină în schimbul unui castravete, deoarece reprezintă o sursă excelentă de vitamine B și carbohidrați, ce asigură energia pentru ore întregi. Feliază-l și adaugă-l în sticla ta de apă pentru o senzație răcoritoare.

3. Dacă freci o felie de castravete pe suprafața oglinzii din baie după duș, va elimina aburul și senzația de ceață, pe care le va înlocui cu un parfum discret, liniștitor, de spa.

4. Pune câteva felii de castravete într-o tigaie de aluminiu și grădina ta nu va mai suferi din cauza dăunătorilor toată vara. Enzimele din castravete reacționează cu aluminiul și produc un miros nedetectabil de nasul uman, dar care deranjează gânganiile, alungându-le din zonă.

5. Cauți un mod rapid și ușor de a elimina celulita înainte de a te duce la piscină? Freacă o felie sau două de castravete de-a lungul zonei cu probleme; fito-enzima din castravete provoacă întărirea colagenului din piele, reducând vizibil celulita și îmbunătățind aspectul general al pielii. Pe același principiu funcționează foarte bine și împotriva ridurilor.

6. Vrei să eviți o mahmureală sau o durere de cap îngrozitoare? Mănâncă un castravete potrivit înainte de a te duce la culcare și te vei trezi odihnit și fără dureri. Castraveții conțin suficient zahăr, vitamine B și electroliți pentru a reface substanțele nutritive esențiale pe care organismul le-a pierdut, păstrând totul în echilibru, evitând atât mahmurelile, cât și durerile de cap.

7. Cauți să te împotrivești poftelor de după-amiază care-ți rod stomacul pe interior? Castraveții au fost folosiți, timp de secole, de vânători, vânzători și exploratori pentru a contracara foamea.

8. Te grăbești la o întâlnire sau la un interviu și îți dai seama că nu ai cu ce să-ți lustruiești pantofii? Freacă un castravete proaspăt tăiat peste pielea pantofului, enzimele acestuia nu numai că vor oferi o strălucire rapidă și de durată, dar vor respinge și îmbibarea cu apă.

9. Îți scârțâie balamalele? Freacă o felie de castravete peste balama și gata scârțâitul!

10. Stresată și nu ai timp de un masaj, tratament cosmetic sau o vizită la spa? Taie un castravete întreg și adaugă-l într-o oală cu apă clocotită, enzimele și substanțele nutritive din castravete vor reacționa cu apa fierbinte și vor elibera un abur cu miros plăcut, relaxant, despre care s-a demonstrat că reduce stresul la care sunt supuse proaspetele mămici, precum și studenții aflați în sesiune.

11. Doar ce ai terminat un prânz de afaceri și ți-ai dat seama că ți s-a terminat guma de mestecat sau tic-tac-ul? Ia o felie de castravete și lipește-o de cerul gurii pentru 30 de secunde, (mereu) enzimele pe care acesta le conține vor ucide bacteriile responsabile de cauzarea respirației urât mirositoare.

12. Cauți o modalitate ecologică de a-ti curăța robinetele, chiuveta sau tacâmurile din oțel inoxidabil? Frecați un castravete de suprafața pe care doriți să o curățați, nu numai că va elimina petele strânse în ani și o va face din nou să strălucească, dar nici nu va lăsa urme și nici nu îți va afecta degetele și unghiile în timp ce faci curat.

Bruce Kasanoff, influencer și ghostwriter a lansat la începutul lunii iunie următoarea afirmație: Jumătate din echipa ta de leadership ar trebui să fie formată din femei.

În cazul în care compania ta este decisă să angajeze cei mai talentați oameni, atunci jumătate din echipa de leadership ar trebui să fie formată din femei. Să vedem de ce, însă.

În Statele Unite, aproximativ jumătate din persoanele care ocupă funcții de management sau de specialiști sunt femei, astfel încât dacă nu faceți parte din categoria aceea care e de părere că femeile sunt mult inferioare bărbaților, rezultă logic că jumătate din persoanele aflate în funcții de leadership ar trebui să fie femei.

Dar nici măcar asta nu este realitatea actuală. Conform Catalyst, femeile dețin în prezent 5 procente din pozițiile de CEO în Fortune 500 și 4,9% din pozițiile de CEO în Fortune 1000. New York Times a mai adăugat, însă, că femeile reprezintă doar 16% din directorii companiilor din Fortune 500 și doar 10% din CFO-urile companiilor listate la Standard & Poor 500.

Unii susțin că, deoarece femeile dau naștere la copii, există motive biologice care le împing de pe scara carierei sau care le împiedică să ajungă la senior management. De fapt, multe dintre obstacole sunt imaginare, create de către bărbați pentru a perpetua status quo-ul. În lumea în care ne învârtim, să ai două sau trei concedii de creștere a copilului este adesea percepută ca bulină neagră. Demonstrează că o femeie nu este serioasă în ceea ce-i privește cariera.

Nimeni nu rostește acest lucru cu voce tare, dar este ceea ce cred de cele mai multe ori directorii de sex masculin.

Motivul principal pentru care femeile aleg să-și abandoneze ascensiunea în carieră nu este nicidecum biologic, ci pentru că status quo-ul li se împotrivește. Este mult prea greu să te opui confuziei sistematice lună după lună, an după an. Scepticii ar putea spune că femeile nu sunt suficient de dure pentru a fi lideri.

Prostie mai mare nu cred că ar putea exista. Dacă bărbații ar fi tratați precum tratează companiile femeile, și ei s-ar lovi de un zid în mod repetat. Există atât de multă părtinire în sistem încât directorii executivi nici nu mai văd adevărul de ea. În multe industrii, există tendința ca femeile manageri să fie plătite mai prost decât colegii lor bărbați și de fiecare dată există motive serioase care explică de ce se întâmplă lucrul acesta. În 9 cazuri din 10, managerii de sex masculin sunt plătiți mai bine tocmai pentru că sunt bărbați. Am mai discutat acest subiect aici.

Nu aveți nevoie de un sistem de cotații. Dacă 49 dintre cei 100 de manageri din firma ta sunt femei, nu trebuie să promovați încă o femeie pentru a avea egalitatea sexelor. Dar, în general, aproximativ jumătate din managerii voștri ar trebui să fie femei.

Vestea bună este că nu trebuie să așteptați ca întregul sistem să se schimbe. Tot ce trebuie să faceți este să vă concentrați asupra propriei companii.

 

Băieții de la Film School Rejects au creat un clasament al celor mai bune 30 de filme lansate în ultimii 10 ani. După ce am parcurs lista cu pricina, am ajuns la concluzia că poate nu sunt chiar o așa mare cinefilă cum îmi plăcea să cred despre mine. Sunt multicele filme acilișea pe care nu le-am văzut că nu am avut ocazia, altele pentru că nu mi-au făcut cu ochiul. Dacă aveți răbdarea să luați în piept această provocare de a urmări fiecare film din cele 30, să reveniți apoi aici să-mi spuneți ce-am ratat :D Eu le voi trece în revistă doar pe cele pe care le-am văzut şi m-au impresionat.

30. The Bourne Ultimatum (Ultimatumul lui Bourne)

Când Identitatea lui Bourne a fost lansat în 2002 (când au trecut 12 ani atât de repede?!) l-am încadrat în categoria “oh, nu, încă un film de acțiune?”, dar pe vremea aceea aveam alte preocupări – eram încă la liceu și super geeky -, deci este posibil să fi fost nițel prea tânără pentru a cuprinde cu mintea mea de copil întregul scenariu.

The-Bourne-Ultimatum-Movie-Poster

Matt Damon nu a fost niciodată unul dintre preferații mei până să-l văd în The Adjustment Bureau și în nici un caz, judecând după Good Will Hunting și Talented Mr. Ripley, nu mi-l închipuiam în rol de erou de acțiune, dar se pare că s-a născut pentru a juca rolul lui Bourne. Pe parcursul seriei am văzut personajul dezvoltându-se grației talentului incomensurabil al lui Matt Damon, transformându-se ca un fluture dintr-o omidă de la rolul din The Departed, iar pe lângă Leonardo DiCaprio a fost cel mai bun lucru din filmul acela. Matt Damon își joacă rolul cu o intensitate cuminte, ceea ce îi face personajul extrem de credibil. Chiar și actorii din rolurile secundare și-au jucat partiturile remarcabil. Perfomanța lui Joan Allen ne apropie personajul, iar spre final are ocazia să înfățișeze publicului cât este de talentată, jucând absolut superb. Julia Stiles revine în rolul lui Nicky și avem ocazia să aflăm mai multe despre personajul interpretat de ea. David Strathairn este un nou venit în această serie, în rolul lui Noah Vosen, și excelează în rolul personajului negativ. Este cu siguranță cel mai amenințător personaj din întreaga franciză, iar unele dintre deciziile acestuia sunt de-a dreptul dezgustătoare.

Filmele din seria Bourne au pus întotdeauna accentul strict pe poveste mai mult decât pe acțiune, ceea ce transformă scenariul într-o poveste foarte bine scrisă și și mai bine jucată. Nu cred că aș putea să-i găsesc defecte oricât de mult aș căuta. Iar ca fan al francizei Bond – ultimele 3 cifre ale numărului meu de telefon chiar se termină în 007 :P – pot spune chiar că Ultimatumul lui Bourne este mult mai bun decât unele din ultimele filme din seria Bond.

27. 28 days later… (28 de zile mai târziu…)

Filmul acesta a fost excelent. Unul din puținele filme cu zombie lansate în ultimii ani pentru care chiar aș fi plătit biletul de cinema (nu ca mizeria aia de World War Z cu zombie care practic zburau) și care mi-a depășit mult așteptările. Spre deosebire de multe alte filme de gen, acesta pune accentul pe emoții. Suspansul și punctul central al filmului nu se bazează pe detaliile sângeroase, ci pe personaje. Sentimentele personajelor ți le influențează pe ale tale în unele momente, fapt ce sporește suspansul.

13-28-Days-Later-Posters

Cinematografia a fost realizată cu expertiză, iar unele momente au adăugat suspans și horror fără ajutorul metodelor învechite sau a fragmentelor muzicale fără stil. Unii s-au plâns că povestea este lipsită de originalitate și inspirație, dar pe la jumătatea filmului intriga se modifică, problemele personajelor principale nemaifiind zombies, ci soldații care îi țin ostatici. Sunt de acord, tema virusului malefic e răsuflată, dar pe bune acum, în câte alte moduri rezonabile se poate trata problema unui focar zombie răspândit la nivel mondial? (și iar mă duc cu gând la WWZ, mare porcărie comparată cu 28DL). Motivul pentru care zombies există nu este original, dar măcar restul poveștii este exemplu de creativitate.

De asemenea, criticii pot pretinde că unele părți sunt nerealiste fără a gândi lucrurile până la capăt. De ce incendiul din Manchester ar goni infestații dacă lumina îi atrage? Infestații pot fi uciși prin metodele convenționale, deci fumul i-ar sufoca. Nu e puțin nerealist ca Jim (Cillian Murphy), de îndată ce realizează că orașul e abandonat, să fie atât de calm? Ei bine, nu toată lumea va deveni brusc isterică. A fi speriat nu înseamnă că ți se oprește brusc capacitatea de a gândi, din contră, când Jim ia cu sine doza de Pepsi, o face tocmai pentru că realizează că, având în vedere că locul este abandonat, iar lui i-ar putea veni sete mai târziu, ar fi bine să aibă ce bea. Deci, înainte de a emite judecăți gratuite, unii oameni ar trebui să se gândească înainte. Oricum, având în vedere că acesta este un film cu zombie, cum se poate aștepta cineva să fie realist? :P

Au fost oameni care s-au plâns că este plictisitor. 28DL nu este un film zombie convențional, unele părți reflectă genul horror, altele pun accentul pe emoție. Apoi, mai este și Cillian în rol principal (din cauza filmului acesta m-am îndrăgostit eu de el, nu că ar avea ochii albaștri și am face copii frumoși împreună :D ) Per total, este un film excelent, diferit, și trebuie apreciat pentru asta.

23. District 9

District 9 este un film la care să te gândești. Prima dată când l-am văzut, nu am fost foarte sigură ce să cred despre el. L-am privit din punctul de vedere al fanului genului science fiction și am crezut că unele elemente SF nu au fost gândite în întregime. Dar pe măsură ce le-am acordat mai multă atenție, lucrurile au început să se lege.

district 9 poster

S-au mai făcut filme înainte despre rasism. Mă gândesc la niște filme excelente, precum Pleasantville și Bulworth, care par să fie despre diferențele de rasă, dar ascunsă sub acest aspect, stă complexitatea problemei. La prima vedere, District 9 pare să nu fie pur și simplu despre rasă, ci despre xenofobie, în general, și despre situația dificilă a refugiaților, în special. Privind mai în amănunt, acest aspect, deși eficient și admirabil, este, de asemenea, și înșelător. District 9 chiar este un film despre rasism. Este un film sud-african, extratereștrii care apar în el au ajuns pe Pământ în urmă cu 28 de ani, pe când inumanul sistem apartheid era încă în vigoare.

Deci, ce ne spune acest film? Se folosește de metafora invaziei extraterestre de a ne aduce în vedere faptul că nici astăzi nu a dispărut apartheidul din Africa de Sud. Extratereștrii simbolizează sud-africanii de culoare, modul în care aceștia sunt ostracizați de o mare parte a comunității de albi și închiși în ghetouri infestate de crime și corupție. Fără viitor, speranță sau o voce care să vorbească în numele lor. De aceea, în film, nigerienii sunt nigerieni; nu au putut să fie sud-africanii, deoarece rolul acesta le revine “extratereștrilor”.

Bio-lichidul utilizat pentru a alimenta nava spațială reprezintă forța și voința de a trăi pe care sud-africanii de culoare au pierdut-o. In film, reprezintă pierderea catastrofică a aproape întregului bio-lichid care a condus la prăbușirea navei și starea proastă a extratereștrilor din interiorul acesteia. Tehnologia străină reprezintă bogăția culturală; este o metaforă frumoasă a tot ceea ce avem de învățat de la așa-numitele culturi primitive.

Chiar și prima parte a filmului, realizată în stil documentaristic, face lumină în această interpretare. Partea de documentar se presupune că ar ajuta publicul să se identifice cu albii, pe când de îndată ce aceasta dispare, audiența este lăsată să decidă cui rămâne fidelă. Cu alte cuvinte, începem prin a fi atenționați că noi suntem vinovații, dându-ni-se apoi posibilitatea de a ne schimba.

21. Harry Potter and the Prisoner of Azkaban

“Prizonierul din Azkaban” este Sirius Black, un criminal în serie care a evadat din închisoare. Un fost susținător al lui Vodemort, se presupune că Black îl urmărește pe Harry pentru a duce la bun sfîrțit lucrarea lordului Întunecat. Harry, desigur, mai degrabă și-ar trăi al treilea an la Hogwarts fără distracții neprevăzute. Dar nu numai Sirius Black îl preocupă pe Harry acum. Paznicii din Azkaban, dementorii, dau târcoale școlii, forțându-l pe Harry să-și retrăiască cele mai rele amintiri. Noul profesor de Apărare Împotriva Magiei Negre, Remus Lupin, dezvăluie legăturile avute cu tatăl lui Harry. Și dacă tot a fost întărită securitatea din jurul școlii, cum a reușit Black să intre și să atace portretele mișcătoare?

harry potterO dată cu al treilea film se îmbunătățesc scenariul și jocul actoricesc. Potrivit surselor, regizorul Cuaron i-a pus pe Daniel Radcliffe, Rupert Grint și Emma Watson să scrie eseuri despre personajele interpretate de ei înainte de a începe filmările. Deșteaptă mișcare. Radcliffe, Grint și Watson au interacționat unul cu celălalt de parcă ar fi existat o prietenie adevărată între ei (lucru dovedit pe parcursul anilor) și nu doar au recitat niște replici. Richard Harris este înlocuit de către Michael Gambon în rolul lui Albus Dumbledore și chiar dacă nu interpretează rolul – literal – ca la carte, abordarea lui aspră, dar sensibilă, este credibilă. Ca de obicei, distribuția adultă merită o mențiune specială. Gary Oldman a fost perfect în rolul lui Sirius Black (vă provoc să spuneți în ce rol nu a fost Gary Oldman perfect!), iar David Thewlis ca profesorul Lupin a oferit o performanță sensibilă în rolul figurii paterne pentru Harry. Restul distribuției (Maggie Smith, Alan Rickman, Robbie Coltrane și Emma Thompson) au condus filmul într-o direcție mult mai matură.

Peisajele dramatice, întunecate și sinistre ale munților Scoției sunt potrivite cu accentele umoristice și ocazional romantice ale trio-ului. Pe măsură ce cei trei se maturizează, iar Hermione fiind singura fată, de obicei cade la mijloc în toată această tensiune sexuală. (Și când spun tensiune sexuală, vreau să spun că este foarte subtilă și o putem interpreta în orice mod dorim, dar nu este în nici un fel nepotrivită).

Ca o notă diferită, efectele speciale sunt într-adevăr speciale în acest film. Îi avem pe minunatul Buckbeak, Dementorii înfricoșători și splendidi într-un mod straniu, secvența amuzantă cu autobuzul de la începutul filmului și toate celelalte efecte consacrate în filmele anterioare. Totul pare realist în timp ce păstrează un aspect old-school. Plus, elevii sunt filmaţi în mare parte în hainele lor ”muggle”, decât în robele de şcoală, ceea ce îndepărtează ideea filmului cu magie clasic şi îl pregăteşte de evoluţie.

Azkaban este în esență o poveste a maturizării, fapt care atrage un public mai larg către franciza Harry Potter. În realitate, este doar o mare aventură antrenantă, cu suișuri și coborâșuri, pe care doar Cuaron ar fi putut să o regizeze.

19. The wind that shakes the barley

Am mai scris despre el aici. Cillian Murphy FTW :D

17. The Departed

A regizat câteva musicaluri (New York, New York), comedii suprarealiste (After Hours), satire (The King of Comedy) și autobiografii (The Aviator), dar capodoperele sale s-au concentrat întotdeauna asupra poveștilor cu gangsteri și a vieții petrecute pe stradă. Mean Streets, Goodfellas și Casino (chiar și Taxi Driver, într-o oarecare măsură) reprezintă dovada. Așa nu mai pare ciudat că cel mai bun film al lui în mai bine de un deceniu (Goodfellas a fost lansat în 1990) marchează reîntoarcerea la teritorii familiare. Cu câteva schimbări de rigoare.

departedThe Departed, bazat pe thrillerul hong-kongez Internal Affairs din 2002, este primul film cu gangsteri al lui Scorsese care să nu aibă ca personaje infractori italo-americani. De fapt, acțiunea se desfășoară în Boston, unde conduc irlandezii. Unul dintre nași este Frank Costello (Jack Nicholson), omul pe care Poliția Statală dorește să-l captureze cu ardoare. După ani de investigații, încep să se apropie, datorită polițistului sub acoperire, Billy Costigan (Leonardo DiCaprio). Din cauza membrilor familiei sale (toți irlandezi, toți răi), să devină membru al grupării lui Costello nu este chiar așa de greu. Tot ce Costigan trebuie să facă este să raporteze superiorilor săi, Queenan (Martin Sheen) și Dignam (Mark Wahlberg), care vor transmite informațiile mai departe echipei de Investigații Speciale conduse de Ellerby (Alec Baldwin). Ceea ce ei nu știu este că persoana cea mai promițătoare din echipa lui Ellerby, Collin Sullivan (Matt Damon), se află pe ștatul de plată al lui Costello de când avea 12 ani. Destul de curând, atât polițiștii, cât și infractorii devin conștienți de situația în care se află, începând astfel o vânătoare de vrăjitoare, care-l va face pe și-așa fragilul Billy chiar mai nervos, iar pe Costello, din ce în ce mai nebun.

Prin schimbarea desfășurării acțiunii din Hong Kong în Boston, Scorsese și scenaristul William Monahan au făcut primul pas în a se asigura că acest film va fi diferit față de inspirația sa chineză. Alt factor important îl reprezintă durata filmului: abia 97 de minute pentru Internal Affairs, 150 pentru The Departed. Acest lucru se datorează noilor personaje introduse (Dignam și acolitul lui Costello, Mr. French, interpretat de către Ray Winstone, lipseau în original) și a subploturilor, precum cel al lui Madolyn (Vera Farmiga), o psihiatră care se implică emoțional cu ambele cârtițe. Dar diferența crucială stă în reprezentarea lumii interlope: în timp ce Internal Affairs a fost elegant fără a fi excesiv, viziunea lui Scorsese cuprinde un limbaj foarte colorat (unele insulte sunt atât de creative încât te aștepți ca Joe Pesci să apară oricând în cadru) și mult, mult sânge, ultima parte a filmului dovedindu-se deosebit de șocantă. Nici una dintre scene nu atinge nivelul sângeros al lui Casino (capul prins în menghină vă spune ceva?), dar în stilul pur scorsesian rămâne violent (sesizabil și prin muzica ce stabilește starea de spirit a personajelor, scenă după scenă).

Pe lângă aceste împrejurimi brutale, regizorul dirijează cu măiestrie o distribuție de aur: Baldwin, Sheen și Wahlberg (acesta din urmă fiind într-o formă de zile mari) își gestionează excelent puținul timp petrecut pe ecran, Damon profită de partea sa ascuțită pe care a dezvoltat-o în The Talented Mr. Ripley și franciza Bourne, iar Nicholson, jucând din nou personajul negativ, se auto-depășește cu clasă (Robert de Niro, alegerea inițială, ar fi interpretat rolul cu mai mult calm și subtilitate). I se oferă o mențiune specială lui DiCaprio: lucrând pentru a treia oară consecutiv cu Scorsese, a găsit în cele din urmă modalitatea de a scăpa de imaginea obținută în urma lui Titanic, grație unei interpretări vulnerabile și captivante.

Cu scenariul său inteligent, interpretarea excelentă și regia expertă, The Departed este fără îndoială cel mai bun film al anului său. Dacă acesta este ultimul său film cu gangsteri aprobat de vreun studio, Scorsese poate fi mândru, având în vedere capodopera pe care ne-a oferit-o.

15. Lord of the Rings: The Return of the King

Ca devoratoare de filme, am descoperit că în ultima vreme am tendința de a mă plictisi interpretarea constant chinuită, repetitivă, exagerată și, nu în ultimul rând, slabă, precum și lipsa calității producției la cele mai multe filme produse la Hollywood. O trăsătură care, în ultimii ani, m-a îndepărtat de filmele cu buget american, aruncându-mă în brațele filmelor britanice. Știți voi, veșnica mea dilemă cinematografică…

lotrCu toții am fost martorii catastrofei trilogiei Matrix. Atât de multă reclamă exagerată și geniu gratuit au prăbușit castelul din cărți de joc vertiginos, iar cei care au așteptat mai mult de la franciză au izbusnit într-un meh răsuflat.

Nu aceleași lucruri pot fi spuse despre LotR, una dintre cele mai puternice experiențe vizuale ale ultimilor ani. Peter Jackson a transformat una dintre cele mai bune opere ale erei noastre într-o epopee chintesențială, completând descrierea genială a lui Tolkien cu una dintre cele mai inspiraționale colecții de film create vreodată.

Totul despre film este absolut minunat. Modul în care Jackson a aranjat scenele, părăsind ușor traiectoria imprimată de fluxul original al romanului, ajută la menținerea suspansului și transpunerea acestuia de la film la film fără a cauza pierderea interesului privitorului. Umorul lui Tolkien este păstrat intact, iar vitejia și caracteristicile personajelor, parcă decupate din carte și puse pe ecran, sunt pur și simplu uimitoare. Numai uitați-vă la Legolas.

În ciuda faptului că durata de difuzare este prea lungă pentru un cinefil obișnuit, dacă ești fan Tolkien, așa cum sunt eu, cred că aceasta e singura modalitate captivantă în care un film ar respecta materialul-sursă.

 

Nu mă consider extrem de talentată la altceva în afară de scris, dar în ultima vreme am dezvoltat o uşoară obsesie pentru lacuri de unghii şi îngrijirea acestora din urmă şi momentan deţin o impresionantă colecţie de 76 oje, 12 foil tapes, 10 stripping tapes, pensule, sclipici şi ornamente pentru unghii să-mi ajungă pentru tot restul vieţii. Şi de când mi-am descoperit această nouă pasiune, tot experimentez :D

Mai jos o să vedeţi câteva tentative (nereuşite), dar toţi marii artişti au început de undeva, ca să sărbătorim această mică vacanţă de început de vară :)

Pentru manichiura aceasta am folosit Strong and Fast Growth for short nails din gama Nail expert manicure de la Miss Sporty (recomand gama cu căldură, am mari probleme cu lipsa de calciu, ceea ce-mi afectează aspectul general al unghiilor şi de când am decoperit gama aceasta – şi Aspasia – pot spune că am şi eu în sfârşit unghii sănătoase) ca bază de unghii, Nr. 8 din colecţia Summer Edition de la Gabrini (un galben-verzui sidefat), peste care am aplicat un strat de lac de unghii incolor matifiant de la Avon, apoi foil tape în degrade, ca in imagini.

Liviu Hodor (GoT, ce naiba!) & Mona au comis-o din nou şi au ajuns iar pe lista mea de obsesii. Cu o melodie lansată vara trecută, dar cine mai numără lunile, nu?

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 674 other followers

%d bloggers like this: