Latest Entries »

Materiale folosite:

My baby is back!

Josh Holloway îl interpretează pe Gabriel Vaughn, un fost soldat Delta Force, veteran de război, care se oferă voluntar off-screen pentru implantarea în propriul creier a unui super cip top secret. În timp ce operaţia aceasta nu-i aduce nici o îmbunătăţire de natură fizică, din punct de vedere mental personajul nostru devine „noul pas în evoluţia spionajului”, un fel de super-calculator capabil să discearnă şi să decidă, conectat în direct la toate reţelele de informaţii. Cum anume se conectează la aceste reţele şi cum îşi filtrează informaţia nu ne este prezentat exact, dar cea mai mare abilitate a lui Gabriel este aceea de a „proiecta” (rendering) o anumită scenă de investigaţii. Ceea de ne ajută să înţelegem că Intelligence nu face referire la „inteligenţă superioară”, ci, mai degrabă, la ceea ce înseamnă să poţi dobândi informaţiile potrivite şi cum să le aplici.

Numit erou, dar considerat nesăbuit şi câteodată insubordonat de către şefa sa, Lilian Strand (interpretată de Marg Helgenberger, Catherine Willows din „CSI”), este plasat în grija unei agente a Serviciilor Secrete americane, Riley Neal (Meghan Ory, Ruby/Red Riding Hood din „Once Upon a Time”), a cărei misiune este să-l ţină în viaţă cu orice preţ. Motivul? Gabriel e badass fără să-ţi facă fundul arşice. Poate privi oamenii din jurul său, scanând chipurile şi accesând toate datele disponibile despre o anumită persoană, atât timp cât aceste date se află în reţeaua informatică. Toate device-urile conectate la internet fac parte din arsenalul lui. Datele video apar sub forma unor proiectări holografice prin care Gabriel se poate deplasa; aşa numita cyber-randare. Chiar dacă nu ştim cum anume face asta, metoda de prezentare este cu siguranţă câştigătoare.

Alt plus îl reprezintă veşnica formulă a partenerilor din filmele/serialele de acţiune: Gabriel şi noua sa gardă de corp îşi consolidează relaţia prin persiflare, mereu prezenta tensiune sexuală şi salvarea reciprocă a pielii în timpul situaţilor de criză. Cu toate acestea, chiar dacă acest aspect al poveştii este atât de previzibil, interpretarea lui Josh Holloway (Sawyer din „Lost”) este excepţională, iar personajele interesante şi credibile.

riliel

Pe lângă Josh, Meghan şi Marg, din distribuţie mai fac parte John Billingsley (Dr. Phlox din „Enterprise”), Lance Reddick (Phillip Broyles din „Fringe”), Peter Coyote şi Zuleikha Robinson (Jazira din „Hidalgo”/Ilana din „Lost”).

Fiind un serial de acţiune, o bună parte din scenariu este consumată pe scenele cu bătăi şi împuşcături, fără să fie, însă, prea grafice şi prea dese. Episoadele prezintă personajele, le lasă timpul de a se dezvolta pe sine şi povestea şi reuşeşte, făcând paşi de bebeluş, să explice abilităţile lui Gabriel fără a te îngropa sub un maldăr de idiomuri de specialitate IT. Din păcate, cineva de acolo, din America, a considerat că nu sunt suficienţi oameni pasionaţi de „Intelligence”, serialul fiind anulat după doar primul sezon. Dacă doriţi să urmăriţi un serial în care să nu investiţi prea mult timp, cele 13 episoade sunt mai mult decât suficiente şi, lucru foarte important, au sens, spre deosebire de alte seriale asemănătoare.

Obsesia săptămânii: Salute

Melodie mai feministă nu am mai auzit de multă vreme. Noul pop grup british Little Mix face o treabă extraordinar de bună, iar fetele astea au nişte voci incredibile. Deşi versurile nu vorbesc despre o operaţie pe creier, ca întotdeauna, cuvintele deţin puterea:

You think we’re just pretty things/You couldn’t be more wrong/(We’re standing strong, we carry on)/Knock us but we keep moving up/Can’t stop a hurricane, ladies it’s time to awake!

Yup, am făcut-o si pe asta. Mi-am cumpărat de aici un set de primer şi top coat UV. Lampa UV am achiziţionat-o de la unul dintre magazinele care vând produse low end pentru nail art şi m-am pus pe treabă.

Manichiura semipermanentă rezistă de aproape 3 săptămâni pe unghii, cu o uşoară estompare a luciului lacului de unghii, pe când sclipiciul şi decal-urile s-au ciobit după 3-4 zile.

Nuanţa de albastru este o ojă normală din gama The One de la Oriflame, aplicată direct peste primer. Am aplicat lacul incolor UV şi mi-am copt degeţelele 3 minute la lampă. Am plusat cu decal-uri (abţibilduri pentru unghii) şi un lac cu sclipici, nuanţa Sparkle, de la Miss Sporty, pe care o puteţi achiziţiona de la eMag.

Laptop nou, oameni dragi. Deci, capitol nou :)

Capitolul 9: Nepământeanul copil

 

Ucide.

Ascunde.

Distruge.

Tăcerea devenise cântecul ei de leagăn. Chemarea aceea tandră fusese lucrul care o adusese înapoi de pe tărâmul celor dispăruţi, care îi vorbea numai ei şi care o liniştea. În tăcere nu exista nici durere, iar durerea fusese unica ei constantă zile în şir, până când Louise încetase să mai numere clipele. Iar din tăcere nu izbucneau nici trecutul şi nici visele. Nici gemete de durere şi nici ţipete de furie. Întâmpinase tăcerea şi se lăsase acceptată de ea. Atât de liniştită şi de senină, tăcerea fusese singurul lucru pe care nu i-l putuseră lua.

Asta era ceea ce înţelegea acum Louise cel mai uşor, singurul lucru pe care îl mai recunoştea. În afară de întunericul pătrunzător, tăcerea era doar celălalt companion care nu se dezlipise de ea în tot acest timp. Cadenţa apăsată a paşilor ce se apropiau de temniţa ei, foşnetul crengilor lovind zăbrelele ferestrei dincolo de ziduri şi frigul care îi amorţea trupul în întregime… Toate aceste lucruri, micile ei bucurii acum, erau liniştitoare, vindecătoare, dar nu la fel de mult precum tăcerea. Prietena aceasta incoruptibilă de ceilalţi rămăsese unicul lucru care nu o părăsea în nici o seară, când nimeni nu se aventura să-i tulbure somnul.

Tăcerea venea întotdeauna învăluită în întuneric, înfăşurând-o ca într-o pătură. Louise fusese încolţită, capturată şi torturată. Pentru ceilalţi, era doar o curiozitate nepământeană, ceva cu aspect uman, care-i păcălise atâţia ani. Pentru asta, primea la schimb zâmbete mulţumite şi mâini însângerate. Ţipete şi durere, întuneric şi tăcere. Nu singurătate şi nici milă. Încăperea în care o ţineau atunci când nu experimentau pe ea era scundă şi îngustă, un fel de cavou luminat doar printr-o fereastră zăbrelită, cu pereţi goi şi podele reci. Zidurile cuştii sale îi provocau în fiecare noapte frisoane, iar Louise ştia prea bine că nu exista nici un motiv să i se permită un strop de căldură. Căldura însemna un început de simpatie, iar simpatia putea fi atât de uşor convertită în milă. De la milă la îndurare mai era doar un pas, iar Andrew nu mai voia să-i arate niciodată îndurare.

O săgetare îi traversă braţul stâng, destul de puternic încât să uite de celelalte răni. Să verifice restul leziunilor mai grave ar fi fost inutil, deoarece sub nici o formă, în starea în care se afla, Louise nu ar fi putut accelera procesul de vindecare. Capsula de plutoniu care o alimenta cu energie îi fusese îndepărtată încă din primele momente ale încarcerării sale, iar acum abia mai funcţiona la minimum. Dacă nu ar fi durut-o fiecare oscior din trup, probabil că ar fi pufnit-o râsul. Era umană, poate mai mult acum decât ca altădată, iar ei continuau să o disece şi să încerce să găsească o explicaţie pentru existenţa ei când o despuiaseră de tot ce o făcuse specială înainte.

Ştia că mai fuseseră alţii înaintea ei, le adulmecase esenţa întipărită pentru totdeauna pe pereţii carcerei sale, dar ştia, de asemenea, că ea era cea care petrecuse cel mai mult timp închisă în încăperea aceea. Louise refuza să simtă milă pentru ei; încercările la care fuseseră supuşi le frânseseră spiritul, dar, cumva, găsiseră o cale de scăpare. Ea era încă aici. Capul îi atârnă pe umeri, iar femeia se forţă să-l proptească de perete. Ştia că urmau să vină pentru ea. Trecuse aproape o zi întreagă şi nu o scoseseră încă din întunericul în care o aruncaseră. Se întrebă ce îi mai pregătiseră acum. Depăşiseră demult proba lipsei hranei şi a apei. O lăsaseră 3 zile fără apă şi aproape o săptămână fără mâncare înainte de a-şi pierde conştiinţa şi nu fuseseră deloc încântaţi să descopere că, cel puţin, în aspectul acesta, era la fel precum ei. Apoi începuseră să-i prelueze grefe de piele şi reacţionaseră ca şi când ar fi câştigat premiul cel mai mare la loterie. Epiderma Louisei se reconstruise în câteva zile; la fel de repede îi crescuse la loc şi părul pe care ei i-l tăiaseră în ciuda protestelor ei mute.

Se simţea slăbită, iar starea aceasta căreia nu i se putea opune se înrăutăţea pe zi ce trecea. Dacă s-ar fi pus şi numai pentru o clipă în pielea torţionarilor săi, Louise ar fi avansat la recoltarea de organe, dar gândul îi întoarse stomacul pe dos şi se forţă să-şi schimbe direcţia gândurilor. Ştia că nu mai dispunea de suficientă energie nucleară încât să-şi duplice un organ în cazul în care unul dintre ele ar fi încetat să mai funcţioneze. Să se gândească la oamenii de care îi era dor? Mai bine s-ar fi gândit la o soluţie să iasă din situaţia asta, pentru că pe oamenii de care îi era dor îi dezamăgise şi nu mai putea face nimic pentru a îndrepta asta.

Marius o lăsase să se întoarcă în Europa doar pentru că îi servise minciună după minciună şi profitase de sentimentele lui pentru ea pentru a obţine ceea ce-şi dorise. Iar Alex? Pierdut pentru totdeauna pentru că nu ştiuse ce să facă. Planul fusese atât de simplu. Trebuia doar să achiziţioneze o rezervă nouă de plutoniu de la furnizorul ei obişnuit şi să se întoarcă la centru de comandă din Johannesburg. Putea să-l găsească şi singură pe Alex, nu avea nevoie de Darren. Şi totuşi… Se încruntă în întuneric, încercând să-şi amintească ce anume o convinse să facă drumul până la Londra. Dar motivul îi rămase în continuare ascuns. De ce nu putea să-şi aducă aminte?

Ochii Louisei se închiseră împotriva voinţei sale. Timpul petrecut aici îşi pusese încet amprenta nemiloasă asupra ei. Se lăsă să alunece de-a lungul peretelui, sprijinindu-se în braţe, tremurând de la efort. Cu o ultimă licărire, spiritul ei unic se aprinse în ea şi i se prăvăli prin trup asemenea unei unde de şoc, devastatoare şi ucigătoare. Ţipătul i se scurse dincolo de buze fără voia ei, iar Louise realiză în acel moment că faptul că încă mai era în viaţă era mult mai periculos decât dacă ar fi murit deja. Ei aşteptau ceva. Acel ceva care continua să îi alimenteze trupul cu energie în ciuda faptului că inima îi fusese smulsă din piept, acelaşi ceva ce nu o lăsa să dispară. Îi fu ruşine şi silă de ea însăşi pentru că voia să aleagă calea cea uşoară, dacă nu putea să moară ea, atunci să moară ei.

Şi ţipetele ei răsunară apoi neîncetat în toată închisoarea.

Ore mai târziu, uşa care ducea la rezerva Louisei se deschise, iar Andrew făcu câţiva paşi în încăpere, înconjurat de raze orbitoare de lumină asemenea unui înger salvator. Respiraţia Louisei se opri câteva secunde înainte de a-şi face curaj să-l privească; înalt şi impunător, cu trăsăturile parcă sculptate în piatră, îi apărea acum drept adevăratul monstru ce era cu adevărat.

Bărbatul rămase pe loc, ţintuind-o cu privirea. Se ferise de el, ascunzându-se în umbrele încăperii, dar ochii ei furtunoşi îl urmăreau peste tot. Andrew rânji în direcţia ei. Lumina care îl învăluise mai devreme dispăruse, iar Louise realiză că uşa se închisese în urma lui. Erau doar ei doi şi întunericul. Şi mirosul acru de fecale, vomă şi sânge. Rânjetul lui Andrew se lăţi. Dintre umbre, răsuflarea întretăiată a femeii îi aminti de o pisică speriată, cu oasele încordate la maximum. Dacă ar atinge-o acum s-ar frânge?

– Cum te simţi astăzi, draga mea?, o întrebă el, întinzându-se peste spaţiul dintre ei pentru a-i atinge chipul. Mângâierea aceea nu-i aduse însă nici un strop de alinare Louisei. Îşi întoarse privirea şi îşi strânse genunchii la piept; în ciuda frigului din încăpere, degetele lui Andrew pe pielea ei străvezie lăsară urme arzânde. Apoi, de pe chip alunecară peste umărul gol şi, pentru o secundă, părură să se odihnească pe braţul ei învineţit, înainte de a se înfige în carnea sfâşiată. Ţipătul ei îi fu răspuns la întrebare.

Sângele începu să-i alunece în jos pe braţ cu o viteză ameţitoare, rubiniu şi vâscos, atât de nenatural, gheaţă şi foc laolaltă, gata să o consume. Credea că se obişnuise cu durerea, că amorţise definitiv, dar o atingere a lui şi se afla din nou acolo, în camera de tortură, cu ace înfipte în vene, în ochi, tăiată de bisturie, pătrunsă de degete străine, înmânuşate în plastic, sfâşiind muşchiul bucată cu bucată până când nu mai rămăsese nimic, decât un schelet şi un trup ce avea să se vindece. Dar ea, Louise, dispăruse. Îşi muşcă buzele până la sânge pentru a-şi înfrâna gemetele. O despuiaseră de tot ce o făcuse umană, ce rost avea să îi acorde această satisfacţie?

Andrew îşi retrase mâna, surprins de tăcerea Louisei. Întotdeauna fusese vocală, chiar şi înainte de situaţia actuală, iar el adorase reacţiile ei aprinse. Louise avea un foc lăuntric care-l mistuise atunci şi avea nevoie să-l consume şi acum. În condiţiile impuse de el.

– Nici un răspuns?, întrebă el surprins.

Inima Louisei se strânse. Cum ar fi, gândi, să-l atace pe Andrew şi să-l rupă în două aşa cum o făcuse el? Să-i asculte scâncetele de durere chemând-o la somn, să se scalde în măruntaiele lui? Dacă trebuia să meargă la baie, folosea un colţ al încăperii. Dacă îi era foame, Andrew o înfometa şi mai mult. Dacă durerea devenea de nesuportat, tortura se înrăutăţea. Şi totul era perfect normal dacă era în numele ştiinţei.

Louise se ruşină cu puterea pe care Tatăl o exercitase asupra ei. Pentru prima dată în ani, când se trezise cu Andrew şi Lorena lângă patul ei, monitorizându-i semnele vitale, realizase că pierduse controlul propriei vieţi. Tot ce făcuse Tatăl ei fusese în van.

– Nu contează, continuă el. În câteva zile ţi se va alătura un bărbat.

Vorbele lui o lăsară stearpă. Îşi privi braţul ce atârna moale în poală, dorindu-şi ca focul pe care îl simţise mai devreme să izbucnească iar.

– S-ar putea să-l cunoşti. Să ai sentimente pentru el, chiar.

Zâmbetul pe care i-l aruncă o orbi de furie. Inima începu iar să bată nebună.

– Tot ce vreau este să… Cum să îţi explic ca să-mi înţelegi planul pe care îl am pentru tine? Vreau un copil al tău, Louise. Cu el.

Atât. Atât de simplu şi apoi ar fi fost liberă. Un copil. Cu el.

Bernard Marr, influencer, autor şi prezentator, susţinea nu demult o nouă metodă inovativă de a face o primă impresie mult mai bună la o întâlnire prin a nu te prezenta într-un mod flamboyant.

Da, da, aţi citit bine. Pentru a rămâne în amintirea cuiva drept cineva cu care să-şi dorească să facă afaceri, este important să ştii cum să nu te prezinţi.

Să ştii să te conectezi cu oamenii din jurul tău este una dintre cele mai dificile abilităţi pe care o persoană trebuie să le deţină în mediul de afaceri. Poate fi o experienţă ciudată să ştii că ai captat atenţia unui grup de persoane şi, în acelaşi timp, să te străduieşti să le laşi o impresie bună. E un moment important. Conlocutorul tău poate fi acea persoană care să te ajute să-ţi construieşti cariera sau care să-ţi pună piedici de netrecut de la primul pas. Dacă faci impresie bună, acea persoană te poate recomanda unui client important sau te poate ajuta să obţii contractul pe care îl ţinteai de ceva vreme.

Pe de altă parte, dacă te porţi ca un novice, te poţi înstrăina de cineva care poate avea conexiuni şi relaţii importante. Dacă vrei să arăţi ca un necioplit atunci când intri în vorbă cu cineva, încearcă să eviţi paşii de mai jos:

  • Lansatorul de nume. Genul de individ care se prezintă prin a menţiona cunoscuţi sau foşti angajatori. Poate că nu-ţi vei mai aminti numele lui, dar nu vei uita niciodată că odată, la o nuntă, trei mese mai încolo de el, a stat o nepoată de-a doua a unui domn senator care a intrat la puşcărie pentru fraudă.
  • Purtătorul de cărţi de vizită. O carte de vizită nu este o prezentare. Dacă îţi arunci cartea de vizită la cât mai multe persoane în cadrul unui eveniment de networking este cel mai rău mod – voluntar – de a te introduce. Deoarece eşti o bucată de carton şi nu o persoană, vei ajunge cât mai repede cu putinţă într-un port-vizit şi vei fi uitat pentru vecie.
  • Purtător de cărţi de vizită duble. Să înmânezi două cărţi de vizită cuiva în speranţa că astfel îi încurajezi să te recomande este, într-un mod jovial, cel puţin îndrăzneţ. Ce-ţi mai place să jonglezi cu cariera ta, acrobatule!
  • Incoerentul. De îndată ce i se oferă ocazia să vorbească, nu mai tace din gură: eşti pus la curent cu povestea vieţii lui, cum a ajuns să aibă loc această întâlnire, cum şi-a cunoscut soţia, care sunt calităţile care îl recomandă, de ce s-a lăsat de fumat, de ce a plecat de la ultimele 3 locuri de muncă…
  • Informatorul. Dacă doar ce am făcut cunoştinţă, nu trebuie să ştiu întreaga poveste despre cum ţi-ai construit afacerea sau cariera, toate diplomele şi distincţiile sau numele de domnişoară al pisicii tale. Împărtăşeşte-mi doar elementele de bază.
  • Peştele flasc. Poate că sunt de modă veche (am citit, respect şi, uneori, cui are urechi să asculte, recomand cartea asta), dar sunt de părere că o strângere de mână slabă reprezintă un minus atunci când faci cunoştinţă cu cineva. O strângere de mână fermă transmite încredere.
  • Berbecul de luptă. Opusul peştelui flasc, berbecul de luptă este acel individ atât de încrezător în forţele proprii (a se citi şarmul său mirobolant) încât crede că îşi poate face loc în orice situaţie sau conversaţie fără să fi fost în prealabil invitat. Dacă vrei să te alături unei conversaţii în desfăşurare, aşteaptă să fi recunoscut înainte de-ţi da cu părerea.
  • Zombie-ul digital. Dacă participi la un eveniment de networking sau la o întâlnire de afaceri de orice fel, nu te lăsa absorbit de telefonul tău atât de mult încât să nu mai fi atent la ce se discută.

Cum să te prezinţi corect printr-un simplu pas?

În loc să te prezinţi prin ceea ce faci, prezintă-te prin cei pe care îi ajuţi. Ca în: „Bună, numele meu este Oana şi îmi ajut colegii din management să recruteze pentru poziţiile deschise în departamentele lor, în timp ce dezvolt planuri de evoluţie profesională”.

Gata. Ştii cine sunt, ce fac şi, mai important, dacă te pot ajuta :)

Acum o lună şi ceva mergeam cu boyfriend la o zi de naştere. Nimic fancy, eram printre prieteni, la sărbătorită acasă. Eu începusem dieta minunată dictată de nutriţionist (fără făinoase, paste, porc şi dulciuri şi numai la anumite ore) şi mă ţineam departe de orice tentaţie. Până s-a deschis frigiderul şi s-a pus minunăţia pe masă. Cum ce minunăţie? Asta:

Reţeta pentru tortul de ciocolată (căci da, ceva mai decadent decât ciocolata nu există pe lumea asta şi cum întotdeauna vrem să ne depăşim limitele, s-a inventat o prăjitură de 3 x decadentă) în 3 straturi este:
Ingrediente:
  • 1 l lapte
  • 500 ml smântână lichidă/întăritor lichid pentru frişcă
  • 30 g gelatină
  • 50 g unt
  • 20 biscuiţi Oreo sau asemănători [eu am folosit unii numiţi Master, din Auchan, au mers la fel de bine]
  • 200 g ciocolată amăruie/2 ciocolate negre  [75% cacao]
  • 200 g ciocolată cu lapte/2 ciocolate cu lapte
  • 200 g ciocolată albă/2 ciocolate albe
Procesul propriu-zis:
Se iau biscuiţii şi se bat bine cu făcăleţul [dacă aveţi nervi şi vreţi să îi descărcaţi] sau se fărâmiţeaza la blender, dacă sunteţi leneşe sau nu aveţi forţă în braţ :D.
Se amestecă laptele cu întăritorul pentru frişcă într-o oală mare şi se lasă să respire.
Topiţi untul şi îl adăugaţi într-un vas mare peste biscuiţii fărâmiţaţi în prealabil. Se încorporează untul ca la blatul de cheesecake. Se tapetează fundul unei tăvi cu fund detaşabil [doar fundul, nu şi marginile] cu compoziţia obţinută din mixul biscuiţi-unt şi se dă la frigider.
Într-o crăticioară se adaugă ciocolata amăruie mărunţită cu 500 ml compoziţie lichidă [laptele cu întăritorul pentru frişcă] şi 10 g gelatină şi se amestecă, pe aragaz, la foc mic, până se topeşte complet ciocolata. Se lasă la răcit până încercaţi cu degetul, iar compoziţia astfel obţinută e suficient de călduţă cât să o puteţi turna peste blatul de biscuiţi în tavă şi să o daţi la frigider cu încrederea că nu o să vă pocnească nimic p e acolo :D Aşteptaţi o oră să fiţi sigure că s-a întărit suficient, astfel încât să puteţi continua cu următorul strat de ciocolată.
Pentru straturile de ciocolată cu lapte şi ciocolată albă se repetă acelaşi procedeu, având grijă să aşteptaţi ca de fiecare dată stratul precedent să fie întărit. Nu de alta, dar nu ne dorim să se pătrundă straturile între ele. Se lasă la răcit cel puţin 4 ore, de preferat peste noapte.
Gustul a fost yum-yum!
Dificultate la preparare: 2 (pe o scară de la 1 la 10, 1 fiind foarte usor, iar 10 foarte dificil)
Durată: 3 ore

Zilele trecute am deschis un nou tab în browser (nu ştiu cum, nu mă întrebaţi), unde am descoperit lumea minunată a Lumosity, un tool online prin intermediul căruia îţi poţi antrena creierul să facă multe lucruri îndrăzneţe, precum să se concentreze la mai multe taskuri deodată, să-şi antreneze memoria sau să ia decizii rapide şi corecte.

Antrenamentul se face cu ajutorul unor joculeţe intuitive: viteza ţi-o testezi prin potrivirea unor cartonaşe într-un anumit interval de timp, modul de a gândi se calculează în funcţie de cum garezi nişte trenuleţe, iar memoria ţi-o antrenezi încercând să-ţi aminteşti imaginile care se perindă pe ecran.

lumosity

Ca să te conectezi ai nevoie doar de o adresă de email validă sau, dacă suferi de lene cronică – precum subsemnata – şi nu vrei să-ţi introduci datele manual, ţi le poţi importa şi din Facebook. Singurul dezavantaj la acest instrument (avantajele lui nu s-au putut demonstra ştiinţific, deocamdată) este faptul că trebuie plătit pentru a fi accesat. Mai multe detalii aici.

Este genul de melodie care rămâne cu tine mult timp după ce nu o mai auzi, iar clipul aduce în discuţie situaţia mereu actuală a homofobiei.

Fiecare dintre noi s-a întâlnit cel puţin o dată în viaţă cu o vorbă, un adevăr general valabil sau un leac băbesc pe care nu l-am putut contracara cu date ştiinţifice. Astfel încât data viitoare când mai auziţi vreo prostioară, puteţi interveni liniştiţi cu o vorbă de duh inspirată de aici :D

  • Vomitoriu. Nicidecum încăperea folosită de romani pentru orgiile bahice, ci este locul pe unde ieşea lumea din circ la terminarea spectacolului.
  • Diferite părţi ale limbii. Staţi liniştiţi, nu există secţiuni diferite pentru fiecare gust pe care îl simţim în gură atunci când gustăm ceva.
  • Ventilator pornit pe timpul nopţii. Un mit sud-coreean atestă că un ventilator lăsat pornit pe timpul nopţii poate fi mortal. Improbabil să te vătămeze corporal, poate doar dacă îl iei cu tine în pat.
  • Rechinii nu se îmbolnăvesc de cancer. Oh, de am putea afla de la ei leacul pentru această boală. Din păcate, până şi rechinii fac cancer de piele.
  • Găurile negre. Nu chiar „găuri”, ci doar obiecte extrem de dense, cu o forţă gravitaţională imensă.
  • Somnambulii. In cazul în care cineva cunoscut se dovedeşte a fi somnambul, în ciuda tuturor miturilor cunoscute omului, cel mai bine ar fi să-l treziţi. Va fi uşor confuz, dar mai bine asta decât să se rănească în somn.
  • Cică Napoleon ar fi fost scund. Asta e o poveste lungă pe care o învăţăm încă din şcoală. Însă la 1,70 m, Napoleon era peste medie de înalt pentru acele vremuri.
  • Taurii urăsc culoarea roşu. Asemenea câinilor, taurii nu pot distinge culorile. Ei reacţionează însă la mişcările provocate de pelerina toreadorilor, percepând-o ca pe o ameninţare.

Nu mai ascund pentru nimeni pasiunea mea pentru culoarea verde, iar de când cu venirea primăverii am de gând să abuzez de ea mai mult ca oricând. Dovada, mai jos:

 

 

Surprinzător, cei de la Oriflame au lansat o gamă (Very Me New York) de lacuri de unghii extrem de rezistente. Mi le-am făcut miercurea trecută şi au durat până duminică, atunci când mi le-am curăţat.

A fost nevoie de 2 straturi de ojă (Very Me New York, nuanţa Pink Blush) pentru a fi complet opacă pe unghie, iar aplicarea a fost uşoară, fără a se produce striaţii. Am dat un strat de lac de unghii de la Avon (Bază pentru netezirea unghiilor) pentru un plus de strălucire.

Deşi nu se poate vedea bine din poze, culoarea prezintă şi puţin sclipici movuliu. Culoarea aduce niţel a acadelele copilăriei mele şi mi-a fost aproape imposibil să nu-mi ling degetele :D

 

 

  1. Plângerile constante. Angajații dezinteresaţi protestează întotdeauna și nimic nu este suficient de bun pentru ei vreodată.
  2. Găsitul de scuze. Angajații dezinteresaţi nu-și asumă responsabilitatea pentru acțiunile lor și întotdeauna găsesc scuze.
  3. Lipsa entuziasmului. Atunci când se iveşte o sarcină nouă sau un proiect, acest angajat este întotdeauna cel mai puțin entuziasmat.
  4. Nu-i ajută pe ceilalţi. Întotdeauna se eschivează spunând că nu e treaba lui și nu e niciodată dispus să ofere sprijin.
  5. Bârfitor. Bârfa distruge moralul și echipa dinamică şi creează bisericuţe în cadrul companiei.
  6. Mincinos. Un angajat care minte şi inventează povești este într-adevăr periculos pentru echipă.
  7. Atoateştiutor. Angajaţii dezinteresaţi se comportă de parcă ei sunt singurii care deţin adevărul absolut şi că sunt mai buni decât restul lumii.
  8. Independent. Angajații problematici sunt setaţi să lucreze singuri, în timp ce pentru a avea succes ca echipă e necesară colaborarea.
  9. Iresponsabil. Angajații dezinteresaţi ratează dead-line-uri, întârzie la muncă şi îşi încalcă promisiunile.
  10. Nu au inițiativă. Angajaţii pasionaţi iau iniţiativa, în timp ce aceia dezinteresaţi doar aşteaptă să li se spună ce să facă în continuare.
  11. Nu au nici o curiozitate. Angajații leneşi nu sunt dispuși să pună întrebări sau să învețe lucruri noi.
  12. Dezinteres faţă de dezvoltarea personală. Nu investesc în sine pentru a deveni oameni mai buni și să crească în cadrul companiei.
  13. Distras. Angajaţii buni știu cum să rămână concentraţi la ceea ce fac, iar cei dezinteresaţi sunt uşor de distras.

Angajaţii dezinteresaţi nu suportă o cultură organizaţională sănătoasă, deoarece nu înţeleg rolul jucat de aceasta în succesul pe care urmează să-l aibă la serviciu.

Distracţia preferată când e frig afară :D

Modelul a fost realizat folosindu-se culoarea Fatal Black din colecţia Lasting Colour de la Miss Sporty şi foiţă argintiu-metalică, achiziţionată de aici. Oja a fost dată într-un singur strat, fără top coat. Super shiny!

Mi-era dor de muzică bună :) Don’t get too close/It’s dark inside/It’s where my demons hide…

the dropThe Drop este un film întunecat şi deprimant, din distribuţia căruia fac parte Tom Hardy, Noomi Rapace şi răposatul James Gandolfini. Regizat de Mikaël Roskam, acţiunea se concentrează pe Bob, barmanul timid (şi cu un retard uşor perceptibil) al “Vărului Marv”.

Respectivul bar este un “bar de colectare”, în care Mafia îşi spală banii. Deşi ar putea părea că aceasta este povestea filmului, ei bine, nu este. Filmul reprezintă în primul rând un studiu asupra lui Bob şi al trecutului său. Ceea ce ridică mult nivelul acestei pelicule este modul în care ne este înfăţişată progresia poveştii prin dialog obişnuit, explicându-ne de ce Bob este aşa cum este.

Primul nostru indiciu cu privire la felul de a fi al lui Bob ni-l înfăţişează ducându-se la biserică, dar neacceptând darul comuniunii. O temă recurentă pe tot parcursul acţiunii este aceea a modului în care un păcat îţi poate apăsa pe umeri pentru tot restul vieţii. Unele indicii sunt directe, actele extrem de subtile, precum o privire pierdută a lui Tom Hardy sau un oftat obidit de-al lui James Gandolfini. Fără performanţele uluitoare ale actorilor din distribuţie, aş fi oprit filmul înainte să treacă jumătate de oră din el.

În The Drop, Marv deţine un bar de cartier care se întâmplă să fie şi un “bar de colectare”, însemnând că acolo se strâng banii obţinuţi din pariuri ilegale şi alte matrapazlâcuri, pe care apoi îi livrează mafiei locale controlate de ceceni. Gandolfini îl interpretează pe Marv asemenea unui Tony Soprano care nu ar fi putut fi niciodată. Un tip care a încercat să intre în joc, dar care nu a reuşit să înoate cu rechinii. Astăzi, barul doar îi poartă numele, el fiind retrogradat la servitul băuturilor şi la curăţatul podelelor. Gandolfini ne prezintă un Marv amărât, forţat să nu-şi depăşească niciodată condiţia. Rolul acesta este epocal şi reprezintă un mod perfect de a încheia o carieră şi-aşa prea scurtă.

În timp ce un actor părăseşte scena, altul intră în mod oficial pe lista actorilor cu potenţial. The Drop este în mod clar filmul lui Tom Hardy. Desigur, Hardy nu s-a afirmat peste noapte; şi-a pavat drumul de la Inception la The Dark Knight Rises încoace numai cu intenţii filmografice bune şi, aparent, are cam tot ce ţi-ai dori să găseşti într-un personaj principal.

Hardy îl interpretează pe Bob atât de autentic încît este de-a dreptul uluitor. Bob pare să ia totul pas la pas şi nimic nu pare să-l deranjeze. Când se confruntă cu mafioţii ceceni, ia poziţia ghiocelului şi-şi alege fiecare cuvânt cu precauţie, ştiind că viaţa îi depinde de asta. Bob este modest şi nu prezintă nici un pericol pentru interlocutor şi aproape este perceput ca având o minte simplă, dar, pe măsură ce acţiunea filmului se desfăşoară, realizăm că ceva nebănuit pâlpâie sub suprafaţă. Bob este un exemplu de om care este produsul mediului în care trăieşte. Este un om bun căruia nu i-a fost dat dreptul de a face alegeri în viaţă. Fie se adaptează pentru a supravieţui, fie moare.

De asemenea, Bob are şi o inimă mare, care se trădează singură atunci când salvează un căţeluş bătut şi aruncat la gunoiul Nadiei (Noomi Rapace). Şi Nadia (botezată după gimnastă :D) este rezervată şi are grijă să nu se mai lase rănită. Scenariul filmului, scris de Dennis Lahane, este o adaptare după scurt-metrajul acestuia, „Animal Rescue”, un titlu cu dublu înţeles. Nu numai că Bob salvează un căţeluş rănit, dar atât el, cât şi Nadia, se aseamănă unor animale care au nevoie de ajutor într-un fel sau altul.

The Drop face parte din acel gen de filme pe care Hollywoodul nu-l mai produce. Se simte ca şi cum ar fi fost decupat din anii ’80; are un ritm lent, deliberat, pe care se clădeşte adevăratul suspans. The Drop este un film cu personaje adevărate, care construiesc fiecare scenă printr-un dialog fantastic şi o actorie excelentă. Regizorul le permite personajelor să locuiască în lumea pe care o populează. Totul pare autentic şi nu parte dintr-un platou de filmare.

The Drop este un film pentru iubitorii de film. Are tot ce ai putea cere de la un astfel de film: distribuţie de zile mari, un regizor talentat, dialog realist, cinematografie şi o coloană sonoră subevaluată. Chiar dacă nu pare, acest film este unul dintre cele mai bune pelicule lansate în 2014. Trebuie văzut.

Hehehe, vă mulţumesc pentru atenţia acordată în 2014 şi vă aştept şi în 2015.

Here’s an excerpt:

The concert hall at the Sydney Opera House holds 2,700 people. This blog was viewed about 9,100 times in 2014. If it were a concert at Sydney Opera House, it would take about 3 sold-out performances for that many people to see it.

Click here to see the complete report.

Ce sunt ele? De ce le numim așa? Uită-te la lista de mai jos și vei afla.

Kiwi : mic, dar puternic! Acest fruct reprezintă este o sursă bună de potasiu, magneziu, vitamina E şi fibre. Conținutul de vitamina C este de două ori mai ridicat decât cel al unei portocale.

Mărul : un măr pe zi ţine doctorul departe? Deși un măr are un conținut scăzut de vitamina C, are antioxidanţi şi flavonoizi care sporesc activitatea vitaminei C, contribuind astfel la scăderea riscului apariţiei cancerului la colon, infarct miocardic şi accident cerebral. 

Portocala: cel mai dulce medicament. Savurând 2-4 portocale pe zi poate ajuta la ţinerea răcelii la distanță, scăderea nivelului colesterolului, prevenirea şi dizolvarea pietrelor de la rinichi, precum şi reducerea riscului apariţiei cancerului de colon.

Căpşuna: un fruct protector, căpşuna are cea mai mare putere antioxidantă totală dintre fructele importante și protejează organismul de cancer.

Pepenele verde (lubeniţa): cel mai mare stingător de sete, (92% din el este apa) stimulează sistemul nostru imunitar şi luptă împotriva cancerului. Acesta conține, de asemenea, vitamina C şi potasiu.

Guava & Papaya: premiantele de top pentru vitamina C, ele sunt câștigătoarele clare pentru conţinutul ridicat de vitamina C. Guava este, de asemenea, bogată în fibre care ajută la prevenirea constipaţiei. Papaya este bogată în caroten, care este bun pentru ochi.

Lenny being Lenny gave us an obsession… Cum sună: „Now that you’re through, I can’t feel your soul/Where there was love lies an empty hole” ?

Ca să vedeţi că atunci când dispar ca măgarul în ceaţă nu pierd timpul pe lângă IT-işti… Ta-daaam!

1. Adobe: 17 septembrie 2013. Hackerii a obținut acces la o serie de ID-uri ale clienţilor Adobe și la parolele criptate ale acestora, eliminând toate informațiile sensibile (de exemplu nume, numere criptate ale cardurilor de credit sau de debit, datele de expirare, etc).

Consecinţe:

  • Hack-ul a fost făcut posibil de cerințele slabe la stabilirea parolelor;
  • Datele expuse ale profilurile clienților Adobe;
  • Cea mai mare încălcare a securității datelor din toate timpurile.

Clienți afectaţi: 152 000 000

2. Ebay. Reprezentanţi ai companiei au declarat că hackerii au atacat între sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie 2014 folosind parole obţinute de la “un număr scăzut” al angajaţilor. Apoi au accesat o bază de date ce conţinea toate înregistrările utilizatorilor şi au copiat “o mare parte” dintre acestea.

Consecinţe:

  • Date de login furate de la angajaţi şi folosite pentru a strânge informaţii;
  • Atacul a durat 2 luni până a fost depistat şi oprit.

Clienţi afectaţi: 145 000 000

3. Heartland. Cunoscută ca fiind victima celei mai mari escrocherii cu carduri de credit din istorie, Heartland a plătit în cele din urmă mai mult de 110 milioane de dolari către Visa, MasterCard, American Express, etc. pentru a finaliza procesele de soluţionare a daunelor cauzate de înşelătorie.

Consecinţe:

  • SQL Injection a instalat spywares în sistemele de date ale companiei;
  • Informaţii ale cardurilor de credit sau de debit au fost expuse;
  • 110 milioane de dolari plătiţi pentru soluţionarea proceselor.

Clienţi afectaţi: 130 000 000

4. Target. Investigatorii au fost de părere că informaţiile au fost obţinute prin intermediul unui software instalat în aparatele de tip POS, pe care clienţii le foloseau pentru a-şi plăti cumpărăturile făcute în magazinele Target.

Consecinţe:

  • Atac informatic lansat asupra furnizorului de instalaţii HVAC (Heating, Ventilation & Air Conditioning);
  • Pierderi totale de 420 milioane de dolari.

Clienţi afectaţi: 110 000 000

5. Google. Se pare că intenţia hackerilor a fost aceea de a deconspira identităţile spionilor chinezi aflaţi pe teritoriul SUA şi care erau puşi sub urmărire de către agenţiile americane de supraveghere.

Consecinţe:

  • Google a fost atacat de hackeri chinezi;
  • Alte 20 de companii au fost atacate;
  • Au fost expuse identităţile utilizatorilor chinezi de gmail aflaţi sub urmărire.

6. Epsilon. Pe 4 martie 2011, Epsilon, cea mai mare companie de servicii marketing pentru email din lume a anunţat că a fost atacată de un grup de hackeri care ţintiseră listele de emailuri ale companiei. Epsilon asigură hostul listelor de email pentru mai mult de 2500 de companii, de la Capital One la Wal-Mart şi a recunoscut că mai mult de 50 dintre clienţii săi au fost afectaţi.

Consecinţe:

  • Sistemul Epsilon accesat de către hackeri externi;
  • 225 milioane de dolari daune;
  • Numele şi adresele de email ale clienţilor au fost expuse.

7. Reţeaua Sony Playstation a fost spartă de LulzSec, 77 milioane de clienţi fiind afectaţi, 23 000 pierzând şi date financiare.

Consecinţe:

  • Atac extern asupra bazei de date;
  • Nume, adrese de email, parole, informaţii personale şi numere de carduri de credit expuse;
  • Reţeaua Sony Playstation închisă pentru 23 de zile.

8. Departamentul American pe Probleme ale Veteranilor a fost de acord să plătească daune de 20 milioane de dolari pentru a evita un proces cauzat de pierderea unui laptop. Iniţial, departamentul avusese nevoie de 3 săptămâni pentru a raporta furtul acestuia. Laptopul a fost descoperit la aproape o lună după ce fusese declarat furat, cu toate datele, aparent, intacte, însă este imposibil de susţinut cu certitudine dacă respectivele date nu au fost accesate sau copiate.

Consecinţe:

  • Sistem atacat din cauza neatenţiei unui subcontractor;
  • Informaţiile personale ale veteranilor au fost expuse.

Clienţi afectaţi: 77 000 000.

9. AOL. Un fost inginer de software al America Online a furat 92 milioane de nume şi adrese de email din baza de date, vânzându-le ulterior firmelor de spam. Acestea au lansat 7 miliarde de mailuri nesolicitate.

Consecinţe:

  • Mailurile nesolicitate conţineau linkuri către site-uri nesecurizate;
  • Informaţiile personale ale clienţilor au fost expuse.

Clienţi afectaţi: 120 000 000.

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 837 de alți urmăritori

%d blogeri ca acesta: